Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1771/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1771/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-08-2014 în dosarul nr. 3307/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1771/2014
Ședința publică din 13 AUGUST 2014
PREȘEDINTE – F. M.
ASISTENȚI JUDICIARI
M. A. B.
L. V. N.
GREFIER – A. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. C., A. G.-M., A. M.-M., A. M., B. M., B. J., B. G., B. F., B. D., C. I., C. S., C. F., C. M., D. M., DOBRUȘ E., D. C.-V., D. A., D. C., D. M., D. C., E. V.-F., E. V., F. S., F. D., G. M., G. D., G. D.-E., H. M., I. D., I. L., I. M., L. (V.) M., M. R., M. L., M. G., N. C., N. E., N. F., O. I., O. V., P. (I.) V.-S., P. N., P. H.-M., P. G., R. G., S. M., S. Z., S. C.-M., S. S., S. V., ȘAMBRA R.-V., ?E. A., T. Z., T. C., V. E., V. E.-GRAȚIELA, Z. R., prin S. L. AL SALARIATILOR DIN ÎNVATAMANTUL PREUNIVERSITAR CONSTANTA, cu sediul în C., . nr.13, județul C., în contradictoriu cu pârâtul L. T. ,, D. L.”, cu sediul în C., ., județul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor art.157 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-a solicitat judecata în lipsă în conformitate cu dispozițiile art.223 Cod de procedură civilă.
Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse de către reclamant și constată această probă administrată.
Instanța, socotindu-se lămurită, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamantii prin S. L. al Salariatilor din Invatamintul Preuniversitar Constanta au solicitat ca in contradictoriu cu piritul L. Tehnologic D. L. sa se dispuna obligarea piritei la stabilirea drepturilor salariale astfel cum au rezultat din aplicarea Legii nr.330/2009, a Legii 285/2010 si a Legii 63/2011, prin raportare la Legea nr.221/2008, precum si la plata diferentelor dintre drepturile salariale cuvenite ai cele efectiv incasate, incepind cu data de 13.05.2011 si pini la data pronuntarii hotaririi, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, corespunzator perioadei efectiv lucrate in unitatea de invatamint.
In motivarea actiunii reclamantii arata ca prin O.G. nr.15/2008 au fost reglementate cresteri salariale ale personalului din invatamint pentru anul 2008, iar actul normativ mentionat a fost aprobat, cu modificari, prin Legea nr.221/27.10.2008. arata reclamantii ca principala modificare a vizat majorarea coeficientului de multiplicare de 1.000 lei pentru personalul didactic si didactic auxiliar la 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie -31 decembrie 2008, si care reprezinta valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare.
Mentioneaza reclamantii ca, desi ulterior Guvernul României a incercat in repetate rinduri modificarea OG 15/2008, aceasta a ramas aplicabila in forma aprobata prin Legea 221/2008, ca urmare a constatarii prin decizii succesive pronuntate de Curtea Constitutionala, a neconstitutionalitatii modificarilor aduse. Totodata, aplicabilitatea Legii 221/2008 pentru perioada 01.10._09 a fost confirmata prin Decizia in interesul legii nr. 3/2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, impotriva unitatii pirite fiind obtinuta si o hotarire judecatoreasca de obligare la aplicarea dispozitiilor Legii 221/2008 pentru perioada mentionata.
Cu privire la perioada 01.10._10, reclamantii au precizat ca in baza Legii 330/2009, pirita ar fi trebuit sa mentina salariul din luna decembrie 2009, potrivit dispozitiilor exprese ale art. 30 alin.5 din lege. In plus, prin art. 5 alin.1 din OUG 1/2010, s-a prevazut ca incepind cu luna ianuarie 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009 pastreaza salariul avut la aceasta data.
Aceasta modalitate de calcul a salariilor, ulterior datei de 01.01.2010, a fost confirmata si prin considerentele Deciziei nr. 877/28.06.2011 a Curtii Constitutionale, potrivit cu care reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 01.01.2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea 221/2009 și nu cu OUG 41/2009.
Mai arata reclamantii ca in perioada 01.01._11, Legea 285/2010 stabileste la art. 1 ca salarizarea in anul 2011 porneste de la salariile stabilite in luna octombrie 2010, in conformitate cu prevederile Legii 330/2009 si, implicit, cu luarea in considerare a prevederilor Legii 221/2008.
Precizeaza reclamantii ca ulterioar datei de 13.05.2014, Legea 63/2011 a diminuat salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, cu incălcarea Legii 221/2008 si a principiului stabilit de Legea 330/2009 si Legea 285/2010, privind mentinerea salariilor la nivelul cuvenit anterior intrarii lor in vigoare.
Arata reclamantii ca prin reducerea intempestiva si discriminatorie a salariilor, numai in sistemul de invatamint, au fost incalcate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, intrucit dreptul de a primi un salariu deja stabilit constituie un drept de proprietate in sensul Conventiei.Totodata, prin adoptarea Legii 63/2011, a fost incalcata si speranta legitima a reclamantilor, dreptul lor la o coerenta si siguranta legislativa, in baza careia sa-si poata valorifica si apara drepturile patrimoniale, devenind iluzoriu.
Reclamantii au administrat proba cu inscrisuri depunind la dosar adeverinta emisa de unitatea scolara pirita si practica judiciara.
Pirita nu a formulat intimpinare.
Analizind actele dosarului instanta retine urmatoarele:
Potrivit art art.1 alin.(1) lit.”b” si „c” din OG.15/2008 coeficientul de multiplicare 1,000, s-a evaluar astfel incit, in anumite intervale de timp, era asigurata o crestere a drepturilor salariale ale personalului didactic si didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult fata de nivelul din 31 decembrie 2007.
Prin Legea nr.221/2008 s-a modificat OG nr. 15/2008, stabilindu-se o majorare a coeficientului de multiplicare de 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 reprezentind valoarea de referinta pentru cresterile salariale ulterioare.
OG.15/2008 a mai fost modificat si prin OUG 136/2008 si OUG 151/2008, reducindu-se majorarile salariale stabilite, prin lege.
Curtea Constitutionale a constatat neconstitutionalitatea modificarilor aduse de Guvern la OG.15/2008, astfel cum fusese aprobata prin Legea nr.221/2008, recunoscindu-se astfel, dreptul personalului din invatamint la plata drepturilor salariale prevazute de OG.15/2008.
Reclamantii din prezenta cauza au obtinut prin hotariri judecatoresti irevocabile, drepturile salariale rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, a Legii 330/2009 si a Legii 285/2010 precum si dreptul la plata diferentelor dintre drepturile salariale efectiv incasate si cele cuvenite pentru perioada 01.10.2008 –13.05.2011, actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
Instantele judecatoresti au aratat ca prin O.U.G. 1/2010, art. 5 alin.1 si 6, s-a consacrat principiul nediminuarii salariilor aflate in plata la data de 31.12.2009, si s-a prevazut ca „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.”
S-a mai retinut ca pentru anul 2011, art. 1 din Legea 285/2010 a prevazut ca „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. (2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.”
Concluzia a fost aceea ca, la determinarea salariului platit personalului bugetar cu incepere din luna ianuarie 2011 criteriul de referinta il reprezenta salariul din luna octombrie 2010, majorat cu 15%. Astfel, reclamantii fiind indreptatiti la calcularea salariului cu luarea in considerare a prevederilor Legii 221/2008, aceeasi baza de calcul a fost avuta in vedere si dupa 01.01.2011, cu aplicarea totodata a majorării de 15%.
Prin Legea 63/2011, ce a intrat in vigoare la data de 13.05.2011, s-au stabilit atat cuantumul brut al salariilor de incadrare pentru cadrele didactice si personalul didactic auxiliar, cit si sporurile, indemnizatiile, compensatiile si celelalte elemente ale sistemului de salarizare,.
Astfel, incepind cu data de 13.05.2011, a fost instituit un mod de calcul al salariului cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar care nu mai avea ca reper salariul de baza aflat in plata la momentul intrarii în vigoare a Legii 63/2011, majorarile salariale reglementate de Legea 221/2008 neamiavind aplicare sub noua reglementare.
Instanta apreciaza sustinerile reclamantilor nefondate intrucit Legea nr. 63/2011 a fost declarata constitutionala prin mai multe decizii ( nr. 575/04.05.2011, nr. 130/16.02.2012, nr. 31/05.02.2013 si nr. 291/22.05.2014 ) ale Curtii Constituționale, criticile de neconstitutionalitate vizind tocmai incalcarea normelor constitutionale si conventionale privind proprietatea privata, formulate din perspectiva unei restringeri a dreptului la salariu, considerat un bun.
Curtea Constitutionala a retinut ca, in materia drepturilor salariale, CEDO face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu . si dreptul de a primi efectiv salariul cistigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (cauza Vilho Eskelinen impotriva Finlandei, paragraful 94). Astfel, Curtea a constatat ca este dreptul autoritatii legiuitoare de a elabora masuri de politica legislativa in domeniul salarizarii in concordanta cu conditiile economice si sociale existente la un moment dat, statul fiind cel in masura sa stabileasca ce sume trebuie platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau incetarea platii unor astfel de sume prin modificari legislative corespunzătoare (cauza Kechko impotriva Ucrainei, paragraful 23).
Totodata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca statele se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor lor in acest domeniu (Hotarirea din 8 decembrie 2009, pronunțată in Cauza Wieczorek impotriva Poloniei, paragraful 59, si Hotarirea din 2 februarie 2010, pronuntata in Cauza Aizpurua Ortiz impotriva Spaniei, paragraful 57).
Referitoar la previzibilitatea normelor juridice si protectia asteptarilor legitime ale cetatenilor, Curtea Constitutionala a constatat ca acestea nu sunt incalcate, cita vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptata pentru a realiza unificarea salarizarii unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitara a domeniului vizat. Totodata, drepturile cistigate nu au fost cu nimic afectate prin reglementarea dedusa controlului de constitutionalitate.
Instanta nu va retine sustinerea reclamantilor potrivit careia acestia au fost supusi unei discriminari fata de ceilalti salariati.
Curtea Constitutionala a constatat ca, in materia salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar, a existat o situație juridica specifica, determinata de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare si de practica judiciara neunitara, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.
Or, in acest context, Legea 63/2011 a dat expresie unei masuri de politica bugetara, determinata de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, avind in vedere consecintele modificarilor legislative si ale solutiilor pronuntate de instantele judecatoresti, urmarind sa elimine inechitatea in stabilirea salariilor din sistemul național de invatamint.
Curtea Constitutionala a retinut ca situatia obiectiv diferita a personalului didactic si didactic auxiliar a justificat instituirea unui tratament juridic distinct in ceea ce priveste salarizarea acestei categorii profesionale, fara ca aceasta sa aiba semnificatia incalcarii principiului egalitatii in drepturi.
Mai trebuie aratat ca, in paragraful 82 al aceleiasi decizii CEDO pronuntate in cauza Andrejeva contra Lituaniei, Curtea Europeana arat ca „Statele contractante se bucura de o anumita marja de apreciere pentru a determina daca si in ce masura diferente intre situatii analoage in alte privinte justifica diferentieri de tratament (vezi mai ales, deciziile citate mai sus Gaygusuz, § 42, si Thlimmenos, § 40). Intinderea acestei marje variaza in functie de imprejurari, domenii si context. Astfel, de exemplu, articolul 14 nu interzice unui stat membru sa trateze unele grupuri in mod diferentiat pentru a corecta « unele inegalitati factuale» dintre ele; in fapt, in anumite imprejurari, absenta unui tratament diferentiat pentru a corecta o inegalitate, poate, atunci cind nu exista o justificare obiectiva si rezonabila, sa duca la incalcarea prevederii respective (Thlimmenos, citat mai sus, § 44, si Stec si altii impotriva Regatului Unit [GC], no_/01, § 51, CEDH 2006‑...).
Prin urmare, asa cum rezulta din considerentele deciziei CCR si cum arata si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in anumite situatii, si pentru anumite categorii, grupuri de persoane, se poate aplica un tratament diferentiat fara ca aceasta sa duca la discriminarea interzisa de art 14 din CEDO.
Față de cele expuse, instanta apreciaza ca, ulterior datei de 13.05.2011, reclamantii au primit drepturi salariale calculate potrivit actului normativ aplicabil in materia salarizarii personalului didactic si didactic auxiliar, conform legislatiei in vigoare, Constitutiei si jurisprudentei CEDO, astfel ca va respinge actiunea ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea formulata de reclamanții A. C., A. G.-M., A. M.-M., A. M., B. M., B. J., B. G., B. F., B. D., C. I., C. S., C. F., C. M., D. M., DOBRUȘ E., D. C.-V., D. A., D. C., D. M., D. C., E. V.-F., E. V., F. S., F. D., G. M., G. D., G. D.-E., H. M., I. D., I. L., I. M., L. (V.) M., M. R., M. L., M. G., N. C., N. E., N. F., O. I., O. V., P. (I.) V.-S., P. N., P. H.-M., P. G., R. G., S. M., S. Z., S. C.-M., S. S., S. V., ȘAMBRA R.-V., ?E. A., T. Z., T. C., V. E., V. E.-GRAȚIELA, Z. R. prin S. L. al Salariatilor din Invatamintul Preuniversitar Constanta, cu sediul în C., . nr.13, județul C. in contradictoriu cu piritul L. T. D. L., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondata.
Cu apel in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 13.08.2014.
PREȘEDINTE,
F. M.
Pt. A. M. B. și L. V. N.
Cf.art.426.al.4 teza 1 Cod pr.civilă
Semnează Președintele Completului
F. M.
GREFIER
A. G.
Red.Jud.F.M. – 26.08.2014/2ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








