Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 404/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 404/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 9958/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 februarie 2014
Sentința civilă nr. 404
Președinte: F. M. I.
Asistenți judiciari: A. M. B.
R. A. G.
Grefier: M. Ș.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul E. S. domiciliat în ., ., județ C., și cu domiciliul procesual ales în G., ., ., în contradictoriu cu pârâtele Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA cu sediul în București, ..38, sector 1, și și sediul procesual ales în C., . nr.2, jud. C., și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA- Sucursala Muntenia Dobrogea cu sediul în C., . nr.2, județ C., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 17 februarie 2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta având nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 24 februarie 2014, cand in aceeasi compunere a hotarat urmatoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 26.11.2013 sub nr._, reclamantul E. S. a solicitat in contradictoriu cu pârâții S. C. Marfa SA și S. C. Marfa SA Sucursala Muntenia Dobrogea sa se dispuna obligarea acestora la plata primei pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2011, la plata jutorului material de P. pentru anul 2011, la plata ajutorului material de C. pentru anii 2010, 2011, a salariului suplimentar pentru anii 2010, 2011, a contravalorii tichetelor de masa neacordate pentru perioada octombrie – 31.12.2011, a primei de vacanță pe anii 2010, 2011, a diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite pentru perioada noiembrie_11, actualizate cu indicele de inflație, precum și oblgarea pârâtelor la plata dobânzii legale.
In considerentele de fapt, reclamanta a arătat că are calitatea de salariat al pârâtelor și își desfășoară activitatea pe raza Sucursalei Muntenia Dobrogea. Drepturile solicitate îi sunt conferite în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, prelungit prin acte adiționale și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2011. Prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 41 alin.3 din CCM pe ramură transporturi 208-2010 referitoare la salariul minim brut pe unitate.
În drept au fost invocate disp. CIM, HG nr.1193/2010, HG nr. 1125/2011, HG nr.23/2013Cidul muncii, art.132 din legea nr.62/2011, CCM la nivel de unitate 2011-2014,, art.969, art.970, art.1084, art.1086, art.1088 cod civil vechi și art.1270 NCC.
În susținerea cererii s-au depus în copie înscrisuri (filele 10-48).
Pârâta S. C. Marfă SA a formulat întâmpinare (filele 54-68) prin care a invocat excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia Dobrogea, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia Dobrogea, excepția prescrierii dreptului la acțiune, întemeiată pe disp. art.268 alin.1 lit.e, d, c Codul muncii.
Pe fondul cererii, în privința salariului suplimentar, s-a învederat în cuprinsul întâmpinării că prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu obligă societatea să plătească salariaților un salariu suplimentar la expirarea anului calendaristic. Conform actului adițional l CCM 2009/2010 salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010. Mai mult decât atât, exercițiile financiare au fost încheiate cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, în vederea plății celui de-al 13-lea salariu.
În privința ajutorului material de C., părțile au stabilit să nu se acorde primele și ajutoarele materiale prevăzute la art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar în anul 2011 acestea nu au mai fost reglementate. De asemenea Prima pentru Ziua Feroviarului 2011 și ajutorul material de P. 2011 nu au mai fost reglementate pentru anul 2011. Referitor la prima de vacanță aferentă anului_, reclamatul a beneficiat de acordarea acesteia iar pentru anul 2011, nu a mai fost prevăzută.
În ceea ce privește tichetele de masă, pentru anul 2010 nu se aplică prevederile art.74 din CCM2009/2010 iar CCM 2011 nu mai reglementează posibilitatea acordării tichetelor de masă către salariați, fiind eliminată această prevedere contractuală. Diferențele de salariu solicitate sunt nefondate întrucât CCM invocat ca temei al cererii a încetat la data de 31.12.2010 fiind denunțat.
În drept, au fost invocate prevederile Codului muncii, CCM al C. Marfă SA 2009-2020,2011,2012-2014.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar în copie înscrisuri (filele 92-150).
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 18.12.2013 (filele 70-82), reclamantul a reiterat susținerile din cererea introductivă, solicitând respingerea excepțiilor invocate.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Referitor la excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA – Sucursala Muntenia-Dobrogea va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că aceasta întrunește condițiile art. 56 alin. 2 NCPC, potrivit căruia pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Or nu există nici un indiciu că sucursala în discuție nu ar fi constituită potrivit legii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA – Sucursala Muntenia-Dobrogea va fi admisă, cu consecința respingerii cereri de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceasta, întrucât între reclamant și această pârâtă nu s-au stabilit raporturi de muncă, neexistând astfel identitate între părțile din proces și părțile raportului juridic dedus judecății.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că, potrivit art. 268 lit. c) și e) Codul muncii, cererile în vederea solutionarii unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum si în cazul răspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit art. 159 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar potrivit art. 160 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, care nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.
Prestațiile care fac obiectul prezentei cereri (solicitate de către reclamant) sunt invocate ca drepturi salariale ale acestuia, întrucât toate au ca temei calitatea de salariat și munca prestată. În această situație, este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) Codul muncii, care constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
În raport de data înregistrării cererii – 26.11.2013, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe disp. art.268 lit.c Codul muncii, respectiv cu privire la pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 26.11.2010 (contravaloarea tichetelor de masă și diferențele salariale aferente perioadei anterioare datei de 26.11.2010), pentru care termenul de prescripție extinctivă de 3 ani era împlinit la data înregistrării prezentei cereri. În consecință, instanța va respinge cererea având ca obiect pretențiile aferente perioadei octombrie_10, ca prescrisă.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune dedusă din aplicarea art. 268 alin.1 lit. d Codul muncii, trebuie subliniat că textul invocat de pârâtă are în vedere acțiunile formulate pentru anularea unui contract individual sau colectiv de muncă, acțiuni ce sunt admisibile numai pe durata valabilității contractelor contestate. Or, în cazul de față, instanța nu a fost învestită cu o asemenea acțiune în anulare, problema de drept supusă analizei cânstând tocmai în stabilirea modalității de aplicare a unor contracte colective de muncă pe durata valabilității acestora.
Pentru aceste motive, instanța reține că dispozițiile art. 268 alin.1 lit.d Codul muncii nu au incidență în cauză, astfel că excepția prescriepției dreptului la acțiune, întemeiată pe aceste dispoziții, va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, cu privire la salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutorul material pentru C. din anul 2010
Reclamantul este salariatul pârâtei S. C. Marfă SA, fiind încadrat ca șef manevră, beneficiind de clasa 23 de salarizare.
Potrivit art.30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate pentru anii 2009 și 2010, pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea conform 64 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate pentru anii 2009 și 2010, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Aceste prevederi contractuale sunt preluate din art. 30 și art.71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, cu valabilitatea prelungită până la data de 31.01.2011 prin actele adiționale înregistrate sub nr. 370/20.06.2008 și nr. 629/4.01.2011, care au același conținut.
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al S. C. Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București (fila 105), părțile semnatare ale CCM la nivel de unitate au stabilit că prevederile din CCM referitoare la aceste drepturi nu se aplică în anul 2010, ceea ce înseamnă că după data înregistrării acestui act adițional, cererea pentru acordarea drepturilor stabilite inițial este lipsită de temei legal.
Astfel, chiar dacă reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aceste drepturi nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că salariul suplimentar, prima pentru Ziua feroviarului și ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului nu se acordă pentru anul 2010.
Ca urmare, reclamanta nu are dreptul la salariul suplimentar și ajutorul material pentru C. pentru anul 2010.
In ceea ce priveste pretentiile solicitate aferente anului 2011, respectiv prima pentru Ziua Feroviarului, ajutorul material de P., ajutorul material de C. și salariul suplimentar, instanța constata ca acestea nu sunt întemeiate, atât timp cât CCM la nivel de ramură transporturi și-a încetat valabilitatea la data de 31.10.2010, CCM la nivel de grup de unitati și-a încetat valabilitatea la data de 31.01.2011, iar CCM la nivel de unitate pe anul 2011 înregistrat la ITM București sub nr. 15/16.02.2011 (filele 112-136), nu reglementează acordarea acestora.
De asemenea solicitarea privind acordarea primei de vacanță este neîntemeiată, în condițiile în care cea aferentă anului 2010 a fost acordată salariatului (aspect necontestat de către reclamant) iar cea aferentă anului 2011 nu mai este prevăzută în CCM la nivel de unitate 2011.
Referitor la contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 26.11_11, pârâta arată ca pentru perioada indicata nu a fost prevăzuta alocația bugetară și în acest condiții nu poate fi obligata la plata tichetelor de masa deoarece Legea nr. 142/1998 nu prevede acordarea tichetelor de masa ca pe o obligație ci numai în condițiile îndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 1 alin.2, apărare care nu poate fi primita deoarece în CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010, s-a negociat de către părțile semnatare și că salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, părțile stabilind și modalitatea de acordare a acestor tichete.
Aceste prevederi contractuale, după încheierea si . a se executa, având putere de lege între părțile contractante.
În aceasta perioada era în vigoare și CCM la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS, care prevedea la art.81 ca angajații au dreptul al un tichet de masa pentru fiecare zi lucrătoare din luna în condițiile legislației în vigoare.
Aceste contracte constituie legea părților în condițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și sunt aplicabile tuturor salariaților ai căror angajatori fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel. Din moment ce părțile semnatare ale acestor contracte nu au înțeles sa condiționeze achitarea acestor drepturi de îndeplinirea altor criterii, nici recurenta nu se poate prevala de ele.
Însă începând cu data de 21.04.2010, prin acordul părților s-a sistat acordarea acestui drept prin act adițional nr. 1713/21.04.2010, dispunându-se modificarea art. 74 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010 în sensul că drepturile decurgând din aplicarea acestui articol (tichete de masă) nu se aplică pentru anul 2010.
Prin urmare, după 21 aprilie 2010, cererea pentru plata c/val. tichetelor de masa nu mai are temei legal astfel ca urmează a fi admisă cererea reclamantei privind plata c/val tichetelor de masa doar pentru luna ianuarie 2011, actualizate cu rata de inflație la momentul plății, întrucât contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități – semnat și de către pârâtă, a fost prelungit până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive.
Referitor la diferențe salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, pentru perioada 26.11._11, instanța reține că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 130/1996 (în vigoare în perioada de referință) Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de R. Transporturi produce efecte față de toți angajații în unitățile care fac parte din ramura transporturi.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi de un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel superior (art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).
Art. 41 (3) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 (fila 67) prevede că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, iar art. 40 (3) lit.b) instituie că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40, pct.(3) lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. (1) din contract.
Rezultă că voința părților contractante a fost aceea de pornire la negociere atât la nivel de unitate cât și la nivel de grup de unități de la 700 lei pentru salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.
Pârâta este obligată să aplice aceste dispoziții minimale întrucât este semnatara Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 370/20.06.2008 și a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin Actul adițional nr. 629/04.01.2011 înregistrat la M.M.F.P.S. – S.D.S.
Contractele colective de muncă invocate mai sus cu valabilitate până la sfârșitul anului 2010 (respectiv, momentul până la care au învestit părțile instanța cu pretențiile deduse judecății) se supun sub aspect juridic dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și Codului muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr. 40/2011.
Astfel, potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituiau legea părților, iar potrivit art. 8 alin.2 din aceeași lege aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă la nivel superior.
Față de dispozițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 instanța apreciază că apărarea pârâtei referitoare la aplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional cu ignorarea contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi nu poate fi reținută întrucât contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractante.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior.
În același sens, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv grup de unități au fost stabilite drepturi la nivel inferior iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
De altfel, prin Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și nr. 294/2007 s-a statuat: contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept ( ca și legea la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate), ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale.
Având în vedere faptul că prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (în cauză, la nivel de ramură) s-au stabilit anumite drepturi în favoarea salariaților aceștia nu pot renunța la ele, negocierea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, în cauză, la nivel de unitate, respectiv grup de unități, fiind posibilă numai peste nivelul minimal al drepturilor recunoscute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități față de clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, instanța poate aplica ea raporturilor dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturile salariale.
Pentru aceste considerente instanța va obliga pârâta la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut în cuantum de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru perioada 26 noiembrie 2010 până la data de 31 decembrie 2010 actualizate cu rata de inflație la momentul plății.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii legale este diferită de natura juridică a reactualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), instanța constată că este întemeiată și cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale, aferente sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale restante, cu începere de la data de 26 noiembrie 2013 (data formulării cererii de chemare în judecată), până la plata efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia Dobrogea, ca neîntemeiată.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia Dobrogea.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în baza art. 268 alin.1 lit.e Codul muncii, ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în baza art. 268 alin.1 lit. d Codul muncii, ca neîntemeiată.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei octombrie 2010 – 25.11.2010, invocată în baza disp.art.268 alin.1 lit. c) din Codul muncii.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. S. în contradictoriu cu pârâta S. C. Marfă SA Sucursala Muntenia Dobrogea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. S. domiciliat în ., ., județ C., și cu domiciliul procesual ales în G., ., ., ., județ G., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă SA cu sediul în București, ..38, sector 1.
Obligă pârâta la plata către reclamant a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației până la momentul plății și dobândă legală începând cu data de 26.11.2013 până la data plății:
-contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1.01._11;
-diferențele salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, pentru perioada 26.11.2010 – 31.12.2010.
Respinge pretențiile aferente perioadei octombrie 2010 – 25.11.2010, ca prescrise.
Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari,
F. M. I. A. M. B.
Grefier,
R. A. G. M. Ș.
Red.Jud.FMI/2ex/19.03.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 3038/2014.... → |
|---|
