Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 372/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 372/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 9162/118/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.372
Ședința publică din 20 februarie 2014
PREȘEDINTE – A. N.
ASISTENȚI JUDICIARI
L. N.
M. A. B.
GREFIER – M. M.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect drepturi bănești, acțiune formulată de reclamantul M. O. C. domiciliat in Eforie Nord, ., județul C., in contradictoriu cu pârâta CN C.F.R. S.A S. CENTRU REGIONAL DE EXPLOATARE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF cu sediul în C., .
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 10 februarie 2014 si au fost consemnate in încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 20 februarie pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția I civilă sub nr. _ , reclamantul M. O. C. a chemat în judecată pe pârâta CNCFR „C.” S.A.-sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta:
-la plata diferențelor de salariu rezultate, avându-se în vedere salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 al. 3 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, valabil pentru perioada 2008-2010 și salariul efectiv încasat în perioada 25.06._10, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
-la plata drepturilor bănești reprezentând primele ocazionate de Paști, C., Ziua Feroviarului și c/valoarea tichetelor de masă neacordate în anul 2010 și actualizarea acestor sume cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamantul arătă că are calitatea de salariat al pârâtei și își desfășoară activitatea în cadrul CNCFR „C.” S.A., sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C., în funcția de impiegat de mișcare III.
Drepturile pretinse prin acțiune sunt conferite de art. 41 al. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008-2010. Prin aceste dispoziții contractuale, s-a prevăzut un salariu de bază minim brut pe unitate, în cadrul acestei ramuri, de 700 lei, salariu negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.
Reclamantul susține că prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul ramurii transporturi în perioada 2008-2010 sunt obligatorii pentru toate societățile de transport indicate în anexa nr. 5, inclusiv pentru pârâtă, care este menționată în anexa la nr. 3.
În consecință, pârâtei îi revenea obligația să pună în acord prevederile din contractele individuale de muncă existente la data intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi cu prevederile minimale ale acestuia, acolo unde prevederile din contractul individual de muncă erau sub minimul prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel superior.
Cu toate acestea, a învederat reclamantul, pârâta nu a ținut cont de drepturile minimale stabilite prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, iar prin contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate s-a stabilit salariul minim brut la nivelul sumei de 570 lei, respectiv 600 lei. În această modalitate, pârâta a încălcat dispozițiile art. 241 alin.1 Codul muncii și pe cele ale art. 11 al. 1 din Legea nr. 130/1996.
În drept, s-au invocat art. 11, 37, 40 al. 2 lit. c, art. 161, art. 166 al. 1 și 4, art. 171 al. 1, art. 229 al. 1 și 4, art. 253 al. 1, art. 268 al. 1 lit. c, art. 269 al. 1 și 2 din Legea nr. 130/1996, art. 274 C. pr. civilă.
În dovedirea cererii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri.
Au fost anexate acțiunii adeverință de salariat, iar în copie dovada raporturilor de muncă, carnet de muncă, carte de identitate.
Reclamantul a solicitat ca judecata să se facă și în lipsă.
În apărare, pârâta CNCFR „C.” S.A.-sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În prealabil, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesual-pasive a sucursalei Centrul Regional Exploatare Întreținere și Reparații CF C., cu motivarea că sumele ce reprezintă pretențiile reclamantului sunt alocate de către C.N. CF „C.” S.A. și nu sunt prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli. Drepturile salariale suplimentare se aprobă de către Consiliul de Administrație al Companiei, în vreme ce sucursala nu are calitatea de a lua decizii în acest sens.
Pârâta a mai invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru toate pretențiile solicitate pe perioada 2009-2010, în conformitate cu art. 268 al.1 lit. e din Codul muncii, coroborat cu al. 2, fiind incident termenul de prescripție de șase luni.
S-a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, pe considerentul că este reglementată o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de drepturi, respectiv sesizarea comisiei mixte patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de sindicate și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea problemelor ridicate la nivelul întregii companii.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că părțile au hotărât de comun acord ca pentru anii 2009-2010 să se stabilească un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de ierarhizare față de cei prevăzuți în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și prin urmare instanța este ținută să analizeze cererea reclamanților prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a fost încheiat în concordanță cu prevederile celui încheiat la nivel de grup de unități, situație în care contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu se mai aplică.
Pârâta susține că nu poate fi asimilată clasa I de salarizare cu salariul minim de 700 lei prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deoarece acesta din urmă nu prevede clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diversele categorii profesionale.
Pârâta a mai argumentat că toate clauzele din contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi diminuate față de reglementările din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior pot fi înlăturate numai dacă nulitatea este constatată de instanța competentă, la cererea persoanei interesate.
Pârâta a arătat că drepturile cuvenite reclamantului în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător.
In ceea ce privește ajutoarele materiale cu ocazia Zilei Feroviarului, a Paștelui și a Crăciunului, acestea nu s-au acordat în anul 2010, deoarece conform actului adițional nr. 1718/22.04.2010 la C.C.M. pe anii 2009-2010, înregistrat sub nr. 2591/2009, art. 65, ultimul alineat s-a modificat, în sensul că pentru anul 2010 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Ziua Feroviarului.
Referitor la tichetele de masă, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, față de împrejurarea că a fost pronunțată sentința civilă nr. 2028/19.04.2012 pronunțată în dosarul nr._/118/2010 de către Tribunalul C..
In drept, art. 205 C. pr. Civilă, art. 268 al. 1 lit. e din Codul muncii, contractul colectiv de muncă.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 10.02.2014 instanța a respins ca nefondată excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat sindicate prevăzută CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010.
Instanța va analiza cu prioritate celelalte excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare, care au fost unite cu fondul la termenul de judecată din data de 10.02.2014.
Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesual-pasive a sucursalei Centrul Regional Exploatare Întreținere și Reparații CF C., cu motivarea că sumele de bani ce constituie pretențiile reclamantului sunt alocate de către C.N. C.F. „C.” S.A. și nu sunt prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale. Având în vedere această dispoziție legală, rezultă ca regulă generală că sucursala nu poate avea calitate procesuală într-un litigiu, această calitate revenind societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în fața instanțelor de judecată.
În condițiile în care legea însăși recunoaște sucursalelor aptitudinea de a avea drepturi și obligații, în limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea al cărei dezmembrământ este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanță cu scopul de a-și apăra drepturile conferite și obligațiile asumate în aceste limite și implicit de a-și exercita drepturile procesuale, în acest scop este necesar ca instanța de judecată să analizeze competențele ce au fost delegate sucursalei de către societatea mamă.
Or, instanța constată că raporturile de muncă au fost stabilite între sucursală în calitate de angajator și pârât în calitate de salariat, iar sucursalei îi revin obligațiile prevăzute la art. 40 al. 2 lit. c, e și f din Codul muncii.
La rândul său, art. 56 al. 2 N.C.P.C. prevede că pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.
S. Centrul Regional Exploatare Întreținere și Reparații CF C. este integrată organic societății fondatoare, are dependență economică și funcțională față de aceasta, iar obiectul său de activitate este subordonat realizării celui al societății mamă.
Pentru motivele anterior expuse, instanța va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesual-pasive a sucursalei Centrul Regional Exploatare Întreținere și Reparații CF C..
Instanța va analiza și excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, reținând următoarele:
Conform art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii, se prescriu în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune pretențiile reclamantei în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pretențiile formulate în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit art. 159 alin. 1 C. muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit art. 160 C. muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, care nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii.
În speță, pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Pe cale de consecință, excepția vizând incidența art. 268 alin. 1 lit e Codul muncii nu mai subzistă în acest caz, drepturile putând fi pretinse în termenul de trei ani stabilit prin lit. c al aceluiași articol.
De asemenea, față de obiectul cererii, nu subzistă nici excepția întemeiată pe art. 268 alin. 1 lit d Codul muncii.
În ce privește respectarea termenului general de prescipție de 3 ani, urmează a se reține că reclamantul a solicitat drepturi care se circumscriu numai parțial acestei perioade, întrucât acțiunea a fost înregistrată la instanță pe data de 24.10.2013, însă au fost solicitate drepturi salariale restante începând cu data de 25.06.2009.
Pentru aceste motive, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în temeiul art. 268 alin.1 lit. c Codul muncii va fi admisă cât privește:
- pretențiile aferente perioadei 25.06._10 inclusiv;
- pretențiile vizând prima pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010;
- prima de P. 2010;
- c/valoarea tichetelor de masă aferente perioadei 01.01._10.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca prescrisă acțiunea în ceea ce privește pretențiile anterior menționate.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat față de capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă pentru perioada 01.01._10, instanța urmează a o respinge ca nefondată, întrucât pentru perioada anterioară datei de 24.10.2010 dreptul la acțiune al reclamantului este prescris.
Pe fond, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Reclamantul este angajatul sucursalei Regionalei Căi Ferate C. în funcția de impiegat de mișcare III, conform adeverinței emise de angajator (fila nr. 5/6), a actelor adiționale la contractul individual de muncă și a cărții de muncă anexate la dosar.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 570 lei pentru perioada 01.07._10, respectiv 600 lei pentru perioada 01.04._10.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009-2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe anii 2006-2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
În aceeași perioadă de referință era în vigoare și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 este aplicabil, potrivit art. 133 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 62/2011 și art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 130/1996, pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul/ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă. Prin urmare, contractul este opozabil și pârâtei, care este necontestat că activează în ramura “transporturi”. De altfel, pârâta figurează în lista unităților la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi.
Potrivit art. 41 alin. 3) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
După cum se observă, dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant dacă reclamanții au primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, instanța constată că salariul minim brut de bază stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Instanța va înlătura apărarea pârâtei conform căreia prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare, întrucât art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă prevedea:„Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Reglementarea a fost preluată în art. 132 din Legea nr. 62/2011.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil în speță este supus cerințelor prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sale, respectiv Legea nr. 130/1996, care conține sub aspectul discutat prevederi similare Legii nr. 62/2011 prin care a fost abrogată.
Potrivit art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. O dispoziție similară a existat și la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform căruia contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
Sintetizând, se poate concluziona că orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care, din diferite motive, părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat, în favoarea angajatului, drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi nu sunt aplicabile, efectele lor fiind înlăturate de cele mai favorabile.
Ar fi excesiv de oneros și contrar finalității legii să se impună salariaților care solicită aplicarea unor clauze dintr-un contract colectiv de muncă la nivel superior privind drepturi salariale, să promoveze în prealabil și individual acțiuni care să tindă la anularea clauzelor contrare dezavantajoase din contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior.
Chiar și în jurisprudența Curții Constituționale (Deciziile Curții Constituționale nr. 380/2004 și 294/2007) s-a statuat: „Contractul colectiv de muncă încheiat ia nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale".
Chiar dacă nu există o cerere de constatare a nulității clauzelor inferioare din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, față clauzele din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, tribunalul poate aplica în raporturile dintre părți clauzele superioare din contractele colective de muncă la nivel de ramură, în mod direct în cadrul unei acțiuni având ca obiect drepturi salariale.
Instanța constată că pârâta nu a aplicat dispozițiile art. 41 alin. 3) lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată, astfel încât drepturile au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care i se cuvenea.
În cauză nu au fost respectate clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, respectiv art. 41 pct. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, conform cu care salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi (…) este de 700 lei, respectiv lit. b) care prevede în continuare că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulate la lit. a).
Clasa 1 de salarizare de la nivel de unitate își găsește corespondent în salariul de bază minim la nivel de ramură, fiind lipsită de relevanță împrejurarea dacă exista sau nu în fapt vreun salariat al pârâtei căruia să-i fie aplicabilă clasa 1 de salarizare. Este lipsit de relevanță și dacă algoritmul stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este mai avantajos reclamanților, pentru că reclamanții contestă nu algoritmul, ci baza de calcul minimală.
De vreme ce cuantumul salariului de bază este rezultatul unui algoritm matematic, este de la sine înțeles că trebuie verificată conformitatea cu clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de ramură și a elementelor supuse respectivului algoritm, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația în care această verificare să nu mai poată fi făcută în nicio situație.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite in parte acțiunea și va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 24.10._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Referitor la solicitarea de obligare a pârâtei la plata sumei ce reprezintă actualizarea drepturilor salariale datorate, instanța reține că un creditor poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin scăderea valorii creanței datorată inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Pe capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata primei de C. pe anul 2010 și a tichetelor de masă aferente perioadei 24.10._10, instanța reține:
Potrivit art. 65 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pârâte în perioada 2009-2010, cu ocazia sărbătorilor de C. se va acorda salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații care la data acordării ajutoarelor se află în concediu fără plată cu durata de un an.
Prin actul adițional înregistrat sub nr. 1718/22.04.2010 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București, s-a prevăzut modificarea art. 65, în sensul că ajutoarele materiale pentru C. nu se acordă pentru anul 2010.
Pentru această perioadă, când la nivelul unității pârâte s-a prevăzut suspendarea plății acestei prime, au fost aplicabile dispozițiile contractului colectiv la nivel de grup de unități din transportul feroviar, care este contractul colectiv de muncă imediat superior, obligatoriu pentru pârâtă în temeiul art. 241 din Codul muncii aprobat prin Legea 53/2003, aplicabil la data nașterii dreptului.
La art. 71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, aplicabil până la data de 31.01.2011, se prevedea dreptul la prima pentru C., într-o reglementare identică cu cea din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Față de cele reținute mai sus reiese că pentru anul 2010, până la 31.01.2011, izvorul normativ al pretențiilor reclamantului îl constituie contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, a cărui semnatară a fost și unitatea pârâtă.
În mod neîntemeiat susține pârâta că nu sunt aplicabile prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil în perioada 2006-2008 și prelungit prin act adițional pe anii 2009-2010, întrucât este parte semnatară a acestuia, aspect care de altfel nu este negat de pârâtă.
Pârâta se prevalează de modificarea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin act adițional, în sensul că s-a stipulat expres că ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. nu se mai acordă în anul 2010.
Conflictul între cele două contracte colective de muncă se rezolvă întotdeauna în sensul aplicării cu prioritate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Astfel, conform art. 8 al. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă (în vigoare la momentul întocmirii C.C.M. la nivel de grup de unități din transportul feroviar), contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 al. 1 din Codul Muncii în vigoare la data aplicării contractelor colective de muncă invocate în cuprinsul acțiunii, „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească dreptul la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.
La rândul său, art. 3 al. 2 din C.C.M. la nivel de grup de unități prevede că în cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate (...) cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din cadrul prezentului contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse. Alineatul ultim prevede că părțile semnatare convin ca prevederile contractelor colective de muncă ulterioare să se aplice în măsura în care completează și nu reduc drepturile câștigate.
Conform art. 71 din C.C.M. la nivel de grup de unități, "în afara ajutoarelor de care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de C. se va acordă salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații (...) care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de C. se află în concediu fără plată cu o durată de un an".
Angajatorul nu face dovada că reclamantul ar fi fost exceptat de la plata acestei prime.
Pe cale de consecință, instanța va obliga pe pârâtă la plata căre reclamant a primei de C. pe anul 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare, drept salarial ce va fi actualizat cu indicele de inflație la data plății efective pentru considerentele care au fost deja expuse.
Pe capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă aferente intervalului 24.10._10, instanța reține:
Pârâta solicită respingerea acestui capăt de cerere invocând incidența actului adițional nr. 2591/2009 la C.C.M. valabil pe anii 2009-2010, conform cu care art. 77 a fost modificat, urmând ca pe anul 2010 să nu se mai acorde tichete de masă.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Conform art. 81 din C.C.M. la nivel de grup de unități „Incepând cu data de 01.01.2007 salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației in vigoare”.
Art. 2 al. 4 din C.C.M. la nivel de grup de unități prevede imperativ: „Contractele colective de muncă la nivel de unități vor respecta prevederile minimale stabilite prin prezentul contract”.
La rândul său, art. 3 al. 4 din C.C.M. la nivel de grup de unități prevede că „părțile (…) convin ca prevederile prezentului contract colectiv de muncă și ale celor care vor fi încheiate ulterior de către părți să se aplice în măsura în care completează și nu reduc drepturile câștigate de către acestea”, iar pentru identitate de rațiune regula se aplică și pentru actele adiționale ulterioare prin care se modifică prevederi ale unor contracte colective de muncă la nivel inferior.
Rămân valabile argumentele aduse anterior, respectiv atât timp cât un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior conține dispoziții mai favorabile, atunci acesta se aplică cu prioritate față de cel care are dispoziții mai puțin favorabile ori chiar suprimă un anume drept.
Iar dacă angajatorul nu acordă tichete de masă în materialitatea lor, acesta rămâne obligat să acopere prejudiciul creat salariaților prin neexecutarea obligației contractuale asumate, deoarece angajații au cheltuit bani în locul tichetelor de masă neacordate pentru achiziționarea de alimente, astfel că acordarea tichetelor de masă nu este contrară scopului Legii nr. 142/1998, respectiv acela de a asigura prin intermediul tichetelor de masă o alocație individuală de hrană.
Este adevărat că tichetele de masă se acordă în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, însă nu s-a făcut dovada imposibilității achitării acestor venituri și nici o schimbare radicală a circumstanțelor avute în vedere la momentul în care s-a reglementat dreptul la tichete de masă.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va obliga pârâta la plata c/valorii tichetelor de masă aferente perioadei 24.10._10.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a Sucursalei „Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF” C. ca nefondată.
Respinge excepția inadmisibilității cererii ca nefondată.
Respinge ca nefondată excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere având ca obiect acordarea tichetelor de masă în intervalul 01.01.2010 – 21.04.2010.
Respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de pârâtă în temeiul disp.art.268 alin.1 lit.d) și e) din Codul muncii.
Admite excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 lit.c) din Codul Muncii pentru pretențiile aferente perioadei cuprinsă între 25.06.2009 – 23.10.2010, precum și pentru pretențiile vizând prima pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, prima de Paști 2010 și contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 1.01.2010 – 23.10.2010.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. O. C. domiciliat in Eforie Nord, ., județul C., in contradictoriu cu pârâta CN C.F.R. S.A S. CENTRU REGIONAL DE EXPLOATARE ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF cu sediul în C., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) si drepturile salariale cuvenite prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada 24.10._10, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâta la plata către reclamant, a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective:
- prima de C. 2010, echivalentă cu salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare;
- contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 24.10._10.
Respinge ca fiind prescrise pretențiile reclamantului aferente perioadei perioadei cuprinsă între 25.06.2009 – 23.10.2010, precum și pentru pretențiile vizând prima pentru Ziua Feroviarului aferentă anului 2010, prima de Paști 2010 și contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 1.01.2010 – 23.10.2010.
Executorie.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare
Pronunțată in ședință publică, azi 20 februarie 2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
A. N. L. N.
M. A. B.
GREFIER,
M. M.
Tehnored.jud.A.N./31.03.2014
2 .
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2678/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 796/2014.... → |
|---|
