Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 248/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 248/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 172/121/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.248
Ședința publică din 6 februarie 2015
PREȘEDINTE – R. I. S.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER - I. C.
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamantul D. GABRILA- cu domiciliul în G., ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE- DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE- cu sediul în București, .. 79-81, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 9 ianuarie 2015, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 23 ianuarie 2015 și, ulterior, la 6 februarie 2015, când s-a hotărât:
TRIBUNALUL
Deliberând asupraprezentei contestații, reține urmatoarele:
P. contestația formulată și înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului G., contestatoarea D. G. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA București, anularea Deciziei nr.396/12.12.2013, repunerea în situația anterioară emiterii deciziei și plata salariilor începând cu 13.12.2013.
În subsidiar, se solicită modificarea Deciziei, în sensul anulării măsurii excluderii din profesie și stabilirii de către instanță a uneia din sancțiunile reglementate la disp.art 85 lit a,b sau c din Legea nr 567/2004.
În motivarea contestației se arată că reclamanta a îndeplinit, începând cu data 13.07.2007, funcția de grefier în cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial G., iar din 30 .10.2010 a ocupat funcția de grefier șef serviciu la DNA Serviciul Teritorial G..
Se susține că sancțiunea aplicată este prima din întreaga sa activitate, fiind cea mai gravă, deși legiuitorul a reglementat progresiv aplicarea sancțiunilor.
Contestatoarea a menționat că abaterile reținute în sarcina sa, au fost: întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor; atitudinile ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de judecători și procurori, față de colegi, avocați, experți, martori, justițiabili sau orice altă persoană cu care intră în relații; nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter; neglijența gravă ori neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor; omisiunea gravă de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin potrivit legii.
Contestatoarea apreciază că prin cercetarea prealabilă aplicării sancțiunii nu s-au analizat faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, existența sau inexistența vinovăției. A considerat că i s-a încălcat dreptul fundamental la apărare și că procedura de cercetare disciplinară a fost viciată prin modul în care s-a realizat.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, în baza art 196 NCPC, pentru lipsa elementelor prevăzute de art 194 NCPC, respectiv codul de identificare fiscală și reprezentantul legal al instituției pârâte.
A mai susținut că în lipsa unor documente doveditoare și a nominalizării martorilor, potrivit art.194 alin 1 lit e teza a II a, coroborat cu art.150 NCPC și art.194 alin 1 lit e ,teza a V a contestația apare ca nedovedită, solicitând a fi respinsă contestația ca atare.
Pe fondul cauzei, a arătat că abaterile disciplinare, așa cum au fost reținute prin actul de constatare nr.1478/C/1182/VI-13/2013, întocmit de procurorii desemnați cu cercetarea prealabilă, au rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză și a documentelor furnizate de Serviciul Teritorial G., din cadrul direcției.
S-a precizat că în declarațiile date pe parcursul cercetării disciplinare prealabile, contestatoarea a făcut precizări în legătură cu faptele reținute în sarcina sa, însă motivările prezentate în apărare nu au fost reținute, acestea fiind contrazise de situația de fapt stabilită ca urmare a declarațiilor martorilor audiați, a verificării documentelor anexate actului de constatare și a constatărilor membrilor comisiei de cercetare disciplinară.
A apreciat că faptele descise se circumscriu abaterilor disciplinare prevăzute de disp.art 84 lit a,d,e,I și k din Legea nr 567/2004, raportat la art 120 alin 2 lit a,d,e,h și j din Regulamentul de Ordine Interioară al Direcției Naționale Anticorupție, optându-se pentru aplicarea sancțiunii excluderii din profesie, având în vedere multitudinea și gravitatea faptelor săvârșite de contestatoare, considerent pentru care solicită și respingerea celorlalte capete de cerere, respectiv reintegrarea în funcție, plata drepturilor salariale și individualizarea sancțiunii aplicate.
Intimata a formulat completări la întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G., având în vedere disp.art 127 NCPC.
La termenul din 16.05.2014, instanța a luat act de faptul că intimata a renunțat la excepția nulității cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare.
Tribunalul G. a pronunțat sentința nr.879/29.05.2014, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G. și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului C., pentru următoarele considerente:
În conformitate cu disp.art.127 C., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate in circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel in a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea - alin 1; în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi competentă, potrivit legii - alin 2; dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.
Având în vedere faptul că fosta salariată-contestatoare a îndeplinit funcția de grefier șef în cadrul Serviciului Teritorial G. DNA, în raza de competență a Curții de Apel G., apreciem că în cauză, devin incidente disp .art 127 NCPC.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului C. secția I civilă sub nr._ .
În cauză au fost administrate următoarele probe: cu înscrisuri, interogatoriu și testimonială.
Considerentele tribunalului
P. de pe lângă ÎCCJ – DNA a emis Decizia nr.396/12.12.2013, prin care a dispus sancționarea disciplinară a contestatoarei, cu excluderea din profesie.
Temeiul legal al aplicării sancțiunii disciplinare, invocat de către instituția emitentă, îl constituie dispozițiile art. 85 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 567/2004, art. 120 alin. 3 lit.f) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție.
Faptele reținute de angajator au fost următoarele: întârziere nejustificată în efectuarea lucrărilor, atitudini ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de procurori, față de colegi, avocați, experți, martori, justițiabili sau orice altă persoană cu care intră în relații, nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter, neglijență gravă ori neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor și omisiune gravă de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin potrivit legii - prevăzute de art. 84 lit. a), d), e), i) și k) din Legea nr. 567/2004 și art. 120 alin. 2 lit. a), d), e), h) și j) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție.
Conform actului de constatare nr.1478/C/l 182/VI-13/2013 din data de 25.11.2013, întocmit de către comisia de cercetare disciplinară, în sarcina contestatoarei s-au reținut mai multe fapte, calificate de către angajator ca fiind abateri disciplinare.
Astfel,în urma controlului efectuat la data de 26.07.2013, au fost identificate 16 documente având caracter clasificat, din care 11 având datele de emitere și rezoluționare, în perioada supusă cercetării prealabile, 01.01._13, care purtau viza pentru înregistrare a procurorului șef serviciu, însă nu erau înregistrate, sau nu erau arhivate, fie erau înregistrate, dar nu erau predate procurorului de caz și care erau depozitate în condiții improprii.
De asemenea, au fost 316 documente, din care peste 200 documente având datele de emitere, în perioada supusă cercetării prealabile, 01.01._13, reprezentând adrese provenite de la diverse instituții, solicitări ale persoanelor pentru diverse comunicări de relații din dosarele penale sau plângeri cu caracter general din perioada 01.01._13, care fie nu au fost prezentate la mapa procurorului șef pentru a primi rezoluție în vederea înregistrării, fie nu au fost predate procurorilor după rezoluționare de către procurorul șef.
Comisia a mai reținut că în perioada 08 - 12.07.2013 au existat disensiuni și situații tensionate între D. G. și colega ei, grefiera B. M., atitudini necorespunzătoare față de P. G., procuror în carul Serviciului Teritorial G., constând în refuzul de a rezolva probleme de serviciu, o atitudine neconformă față de J. S., ofițer de poliție judiciară în cadrul Serviciului Teritorial G..
Contestatoarea a invocat nelegalitatea și netemeinicia deciziei de sancționare.
Sub aspectul legalității se invocă nerespectarea dreptului la apărare. Contestatoarea a susținut că i-au fost respinse, nemotivat, toate apărările si probele solicitate în faza cercetării disciplinare, faptul că nu s-a permis martorilor sa consemneze toate elementele care îi erau favorabile, aceștia fiind audiați punctual, strict pe referatele întocmite anterior de către membrii comisiei, la cererea procurorului sef.
Analizând conținutul deciziei contestate prin raportare la dispozițiile art.252 alin 2 din C.muncii, se constată că actul de sancționare cuprinde formal toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, dar din analiza apărărilor formulate de contestatoare se constată că aceasta nu invocă inexistența uneia dintre aceste elemente, ci desfășurarea cercetării disciplinare în condiții de inegalitate între părți.
Cercetarea prevăzută de acest text de lege este menită să asigure stabilirea corectă a abaterii disciplinare, a împrejurărilor concrete în care a fost săvârșită, a gravității sale și a vinovăției, în raport cu care se poate aprecia și asupra sancțiunii aplicabile, dar, în același timp, și a exercitării dreptului de apărare al salariatului în cadrul acestei proceduri. Cu această ocazie trebuie să i se dea acestuia posibilitatea reală și concretă de a se apăra, uzând de toate mijloacele legale de care dispune.
Astfel cum s-a reținut, decizia contestată a fost emisă cu respectarea condițiilor impuse de art.252 alin 2, inclusiv cele prevăzute de lit.c, din C.muncii, împrejurare în care nu se poate constata că dreptul la apărare a fost nerespectat. Instanța apreciază că afirmațiile contestatore legate de modalitatea de numire a membrilor comisiei și de modalitatea de administrare a probelor în această fază, în lipsa unor dovezi, pot avea un caracter subiectiv.
În situația în care litigiul de muncă declanșat de aplicarea sancțiunii disciplinare este supus soluționării de instanța judecătorească, părțile beneficiază de principiul egalității armelor, fiecare având la dispoziție aceleași mijloace și garanții procedurale care condiționează exercițiul deplin al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil.
În consecință, prin formularea prezentei contestații, contestatoarea are posibilitatea de a invoca apărările pe care le apreciază ca fiind relevante în susținerea poziției sale procesuale, apărări pe care instanța le va analiza.
Raportat la aceste argumente, instanța constată că Decizia nr.396/12.12.2013 este legal emisă.
În vederea pronunțării asupra temeiniciei măsurii de sancționare dispuse de către intimatul angajator, instanța va analiza fiecare dintre abaterile disciplinare constatate prin decizia atacată.
- Întârziere nejustificată în efectuarea lucrărilor
Contestatoarea a susținut că volumul de activitate cu care se confrunta compartimentul grefă era cunoscut de întregul personal. Adresele care conțineau note de redare a unor infracțiuni aveau caracter secret de serviciu și erau înregistrate în Registrul de secrete de serviciu, însă notele atașate acestor adrese nu aveau caracter clasificat și se atașau la dosarul penal, iar pentru operativitate, în momentul înaintării dosarelor la instanță pentru prelungirea autorizațiilor, adresele nu erau înregistrate și ștampilate, urmând a face aceste operațiuni ulterior.
Contestatoare a susținut că era obligată să îndeplinească și alte atribuții, care nu erau prevăzute în fișa postului, cum ar fi efectuarea de copii xerox, tehnoredactarea unor declarații, dar îndeplinea aceste sarcini, pentru a nu perturba activitatea procurorilor din cadrul serviciului.
Un alt motiv care a condus la blocarea activității în compartimentul grefă și a întârzierii lucrărilor, a fost acela ca, în urma demisiei unui procuror din cadrul serviciului, a existat un număr mare de dosare, lucrări penale și alte documente care au trebuit repartizate cu prioritate (această activitate durând o lună) și au fost solicitate diverse situații privind activitatea acestui procuror de către CSM, PICCJ, precum și DIICOT, structura centrală și S.T. G. și de D.N.A. structura centrală.
Contestatoarea a mai afirmat și faptul că se ocupa de întocmirea lunară a pontajului de prezență, în programul special instalat, activitate pe care o desfășura personal, deoarece celelalte două colege refuzau să facă acest lucru.
Situația de fapt relatată de către contestatoare este susținută prin probele administrate în cauză.
Din răspunsurile comunicate în scris, la întrebările din interogatoriul formulat de reclamantă, se constată că, în concret, instituția pârâtă refuză să răspundă, făcând trimitere, prin consemnările pe care le-a făcut, la actele de constatare întocmite de comisia de cercetare sau aprecieri asupra probelor ori afirmații în sensul că și dacă răspunsurile ar fi în favoarea contestatoarei, aceasta nu poate fi absolvită de vinovăție. Instanța califică această împrejurare ca un început de dovadă în folosul contestatoarei, în temeiul disp.art.350 C.p.c.
Din declarațiile martorilor audiați de instanță rezultă că reclamanta își desfășura activitatea și peste programul normal de lucru, că a solicitat suplimentarea numărului de grefieri, precum și achiziționarea unui copiator, precum și faptul că aceasta era nevoită uneori să îndeplinească și atribuțiile ce reveneau altor colegi grefieri.
Declarațiile martorilor audiați de instanță vor fi apreciate ca fiind obiective, având în vedere că aceștia au fost audiați sub prestare de jurământ, precum și faptul că această probă se coroborează cu celelalte probe.
Conform adresei nr.918/29.10.2013 emisă de procurorul șef al serviciului teritorial G. (fila 193 vol.II dosar Trib.G.), reclamanta nu a fost devregată de nici o atribuție de serviciu în perioada cât a exercitat funcția de grefier șef – 20.09.2010 – 30.07.2013. Din declarațiile persoanelor audiate în cadrul cercetării disciplinare rezultă că întreg compartimentul grefă era afectat de un volum mare de activitate, iar modalitatea în care se desfășura activitatea – astfel cum este descrisă de către contestatore – reprezenta modalitatea obișnuită de lucru, cunoscută și acceptată și de către persoanele ierarhic superioare în funcție, față de aceasta.
În consecință, nu se poate reține că singura vinovată de întârzierea în efectuarea lucrărilor este reclamanta, în calitatea sa de șef, fără a avea indicii cu privire la activitatea desfășurată de către ceilalți salariați aflați în subordinea acesteia, iar situația de fapt reținută, referitoare la volumul de muncă și necesitatea îndeplinirii atribuțiilor ce reveneau celorlalți colegi, reprezintă o justificare suficientă pentru constatarea netemeiniciei primei fapte reținute în sarcina contestatoarei.
2. Atitudini ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu
P. decizia de sancționare s-a reținut că au existat disensiuni și situații tensionate între reclamantă și o colegă grefieră, că salariata a manifestat atitudini necorespunzătoare față un procuror din carul Serviciului Teritorial G., constând în refuzul de a rezolva probleme de serviciu, precum și faptul că reclamanta a făcut aprecieri defăimătoare la adresa procurorului. De asemenea, s-a mai reținut că salariata a manifestat o atitudine neconformă față de un ofițer de poliție judiciară, constând în adresarea de expresii ironice.
În cauză, referitor la această faptă, se reține că angajatorul nu a indicat în mod concret, detaliat, modalitatea în care s-a comis, iar lipsa acestor mențiuni nu poate fi acoperită prin descrierea făcută în cuprinsul raportului de cercetare disciplinară. Singurele mențiuni făcute de angajator în cuprinsul deciziei nu reprezintă o descriere detaliată și explicită a faptei pe care a calificat-o ca fiind faptă de natură disciplinară, deoarece aceste mențiuni nu răspund exigentelor art. 252 din Codul muncii.
Totodată, instanța constată că „refuzul de a rezolva probleme de serviciu”, ori mențiunea că salariata a făcut „aprecieri defăimătoare la adresa procurorului”, fără o descriere concretă a acțiunilor întreprinse de aceasta, nu pot constitui conținutul abaterii disciplinare constând în atitudini ireverențioase.
Aceste mențiuni nu sunt suficiente pentru a aprecia ca este descrisa în concret fapta, pentru a da posibilitatea angajatului sancționat sa se apere, iar instanței să verifice care este gravitatea abaterii disciplinare și sa aprecieze dacă sancțiunea aplicata este direct proporționala cu gravitatea ei.
Din declarațiile martorilor audiați de instanță rezultă că reclamanta colabora foarte bine atât cu polițiștii, cât și cu procurorii. Martorul V. D. a declarat chiar că mulți ofițeri și procurori din cadrul DNA preferau să colaboreze cu contestatoarea, întrucât aceasta reușea să-și îndeplinească atribuțiile cu operativitate.
Cu toate acestea, din probele administrate în cauză instanța constată exista o anumită stare tensionată, generată de atitudinea procurorului șef față de persoana contestatoarei, stare ce a avut ca efect chiar declanșarea unor demersuri judiciare de natură penală, însă această situație de fapt nu poate constitui o dovadă a temeiniciei susținerilor angajatorului, referitoare la faptul că salariata manifesta atitudini ireverențioase în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
Aprecierea angajatorului asupra atitudinii manifestate de către salariată la locul de muncă, în condițiile în care acțiunile sau faptele acesteia au fost atât de grave încât să justifice excluderea din profesie, ar fi trebuie să se raporteze la întreaga activitate desfășurată de către contestatoare în cadrul serviciului din care făcea parte. O dovadă a faptului că angajatorul nu a făcut o asemenea evaluare o constituie și fișele de apreciere a activității grefierului D. G. din anii 2010 – 2012, potrivit cărora aceasta a primit calificativul de „foarte bine” și s-a constatat că a dat „dovadă de o bună pregătire profesională, desfășurând o activitate eficientă” și a dat „dovadă de o înaltă ținută morală”.
3. Nerespectarea confidențialității lucrărilor
P. decizia de sancționare contestată s-a reținut că au fost identificate 16 documente având caracter clasificat, din care 11 documente cu acest caracter având datele de emitere și rezoluționare, în perioada supusă cercetării prealabile, 01.01._13, care nu erau înregistrate, fie nu erau arhivate și care erau depozitate în condiții improprii, neavând justificare pentru întârzierea nerealizării activității.
Din descrierea acestei fapte, reținute de către angajator, rezultă că s-a avut în vedere numai motivarea existenței primei fapte de natură disciplinară, respectiv întârzierea nejustificată în efectuarea lucrărilor, iar singura mențiune referitoare la cea de-a treia faptă privește numai condițiile de depozitare a documentelor.
Conform declarației martorului V. D., compartimentul grefă își desfășura activitatea într-un spațiu de aproximativ 18mp, în care existau 3 birouri și 5 sau 6 dulapuri care nu se puteau încuia și un copiator; nu exista un alt spațiu de depozitare a dosarelor, cu excepția subsolului clădirii.
Obligația și posibilitatea efectivă de a asigura un spațiu corespunzător pentru depozitarea documentelor, revin în exclusivitate angajatorului. Din probele administrate în cauză nu rezultă că angajatorul s-a preocupat de acest aspect, context în care se constată că nu se poate imputa contestatoarei că, în calitatea sa de salariată, nu a depozitat în spații corespunzătoare documentele de serviciu, în vedere asigurării confidențialității acestora.
4.Neglijență gravă ori neglijențe repetate în rezolvarea lucrărilor
P. decizia de sancționare se menționează că „responsabilitatea primirii, verificării corespondenței, a prezentării acesteia procurorului șef serviciu și, ulterior, după rezoluționare, înregistrării lucrărilor în registrele unității conform aceleiași rezoluții și a nomenclatorului arhivistic, exactitatea și corectitudinea înregistrărilor, ținerea la zi a registrelor din cadrul grefei reveneau contestatoarei.” Aceste mențiuni reprezintă motivarea soluției de sancționare a salariatei pentru fapta reținută mai sus.
Din analiza acestei decizii, instanța constată că angajatorul nu a procedat la o veritabilă descriere a faptei, ci s-a limitat la enumerarea responsabilităților ce revin contestatoarei, în calitatea sa de grefier șef.
Din cuprinsul deciziei contestate, instanța observă ca nu se face o descriere in mod concret a faptelor comise de catre salariat, fiind enumerate generic faptele pe care nu le-a îndeplinit salariata. Ori textul de lege prevede obligatia de a mentiona în mod concret faptele savarsite de salariat, tocmai pentru a da posibilitatea ca în cazul contestarii deciziei de sanctionare sa-si poata pregati o aparare adecvata. P. însiruirea in mod generic a faptelor savarsite, salariatul nu poate sa-si faca o aparare corecta, iar instanta nu poate verifica ce fapte au fost comise in concret de salariat.
Instanța nu poate reține că descrierea faptei ar rezulta din actele care au stat la baza deciziei prin care s-a constatat săvârșirea abaterii disciplinare de către salariat, deoarece condiția descrierii faptei în mod concret și detaliat este prevăzută de lege imperativ și trebuie să rezulte din decizia de sancționare, și nu din alte înscrisuri. În acest sens, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art.79 C. muncii, potrivit cărora, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
De asemenea, se constată că angajatorul, deși nu face o descriere a faptelor concrete săvârșite de către salariată, reține caracterul repetat al unor asemenea fapte.
Contestatoarea a susținut că, pentru operativitate, în momentul înaintării dosarelor la instanță pentru prelungirea autorizațiilor, adresele nu erau înregistrate și ștampilate, urmând a face aceste operațiuni ulterior, situație care a fost adusă la cunoștința procurorului șef acest lucru, care nu a fost luat nicio măsură.
Astfel, cum s-a reținut anterior, din declarațiile persoanelor audiate în cadrul cercetării disciplinare rezultă că întreg compartimentul grefă era afectat de un volum mare de activitate, iar modalitatea în care se desfășura activitatea – astfel cum este descrisă de către contestatore – reprezenta modalitatea obișnuită de lucru, cunoscută și acceptată și de către persoanele ierarhic superioare în funcție, față de aceasta. Această situație de fapt este susținută și prin declarațiile martorilor audiați de instanță.
În consecință, instanța constată netemeinicia consemnărilor din decizia de sancționare și cu privire la această faptă, având în vedere, pe de o parte, că nu se face o descriere în mod concret a faptelor comise de către salariată, iar pe de altă parte, că o anumită modalitate de lucru, acceptată de angajator, nu poate face dovada manifestării unei neglijențe din partea unui salariat.
5. Omisiune gravă de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin
Din analiza conținutului deciziei de sancționare disciplinară, instanța constată că motivarea angajatorului este aceeași ca și pentru fapta de la pct.4, împrejurarea în care și considerentele pentru care se constată netemeinicia măsurii dispuse sunt identice.
Astfel, și în cazul acestei fapte de natură disciplinară, se constată că angajatorul nu a procedat la o veritabilă descriere a faptei, întrucât nu indicat în mod concret care au fost atribuțiile pe care contestatoarea a omis a le îndeplini, în condițiile în care s-a reținut caracterul grav al acesteia, de natură a justifica aplicarea sancțiunii cu excluderea din profesie.
Referitor la sancțiunea disciplinară pe care angajatorul a aplicat-o prin decizia contestată, instanța constată, încă odată, că acesta nu a reușit să facă o analiză fundamentată a situației de fapt.
Instanța a constatat, din analiza coroborată a probelor administrate de instanță, că angajatorul nu a reușit să demonstreze caracterul temeinic al faptelor reținute în sarcina contestatoarei, dar în același timp, se constată că nici sancțiunea pe care a dispus-o nu este proporțională cu situația de fapt pe care a menționat-o.
O dovadă suplimentară, în susținerea netemeiniciei deciziei de sancționare, o constituie chiar opinia separată la actul de constatare (Decizia nr.396/12.12.2013), motivată de către unul dintre membrii comisiei de cercetare disciplinară ( fila 71 vol. II din dosar), în care se arată că: sancțiunea excluderii din profesie este cea mai gravă, iar salariata se află la prima procedură de cercetare disciplinară din carieră; din actele dosarului rezultă că grefierul nu a mai fost anterior avertizată în nici modalitate cu privire la îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu; nici colegii, ofițerii de poliție sau procurorii nu au mai formulat referate sau sesizări cu privire la persoana contestatoarei. Conform aceleiași opinii, excluderea din profesie ar trebuie să survină numai în situații excepționale, cum ar fi afectarea gravă a relațiilor de serviciu sau aducerea unor prejudicii însemnate unor persoane ori prestigiului instituției.
Având în vedere considerentele expuse, instanța constată caracterul netemeinic al Deciziei nr.396/12.12.2013, motiv pentru care va admite contestația, cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii acesteia, respectiv reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, în calitate de salariat, începând cu data desfacerii CIM și până la data efectivei reintegrări, în conformitate cu dispozițiile art.80 din codul muncii.
Instanța va lua act de faptul că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite contestația formulată de reclamantul D. GABRILA- cu domiciliul în G., ., ., în contradictoriu cu pârâtul P. DE PE LÂNGĂ INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTIȚIE- DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE- cu sediul în București, .. 79-81, împotriva Deciziei nr.396/12.12.2013 de sancționare disciplinară a reclamantei, emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA.
Dispune reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior concedierii.
Obliga paratul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de salariat, începând cu data desfacerii CIM și până la data efectivei reintegrări.
Ia act că reclamanta nu solicită plata cheltuielilor de judecată.
Executorie.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțata in ședința publica azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
R. I. S. A. B.
R. G.
GREFIER,
I. C.
tehnored.jud.R.I.S./24.02.2015/4 ex.
emis 2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 845/2015.... → |
|---|
