Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1336/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1336/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 1336/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.1336
Ședința publică din 18 iunie 2015
PREȘEDINTE – A. N.
ASISTENȚI JUDICIARI
R. G.
M. A. B.
GREFIER – M. M.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect contestație decizie de concediere, acțiune formulată de reclamantul G. R. A. domiciliat in C., ..53, județul C., in contradictoriu cu pârâta . cu sediul in București, ..35, sector 1.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 08 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18 iunie 2015 pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului C., secția I civilă sub nr. _, reclamantul G. R. A. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei S.C. Zimrom S. S.R.L. prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună:
-anularea deciziei de concediere nr. 7/08.09.2014 ca fiind nelegală și netemeinică;
-reintegrarea în funcția deținută anterior concedierii;
-plata unei despăgubiri calculate conform art. 80 din Codul muncii, egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat;
-obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 10.000 de lei;
-obligarea pârâtei la anularea deciziei nr. 29/03.01.2011;
-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamantul susține că a fost angajatul pârâtei din luna iulie 2007, în funcția de agent navă, conform contractului individual de muncă nr. 4649/04.07.2007, iar în tot acest răstimp și-a îndeplinit în mod corect atribuțiunile de serviciu.
La data de 09.12.2013 reclamantul a primit decizia de concediere nr. 40/06.12.2013, pe care însă a contestat-o la Tribunalul C., obținând anularea acesteia și reintegrarea sa în funcția deținută anterior.
Reclamantul susține că a fost primit la muncă, însă nu i s-a dat de lucru și nici nu i-au fost plătite drepturile bănești restante.
Ulterior a aflat că pârâta a declarat apel împotriva sentinței de reintegrare, iar în data de 10.09.2014 a primit din partea pârâtei decizia nr. 7/08.09.2014, prin care pârâta a dispus concedierea sa din funcția de operator de dană.
La aceeași dată, reclamantul a primit și decizia nr. 29/03.01.2011, prin care s-a decis că începând cu data de 01.01.2011 funcția ocupată de „agent navă” se modifică în funcția de „operator dană”, din pricina lipsei unui corespondent în C. pentru funcția de agent navă, decizie care nu a fost prezentată la instanța de fond.
Reclamantul susține că nu a fost de acord cu modificarea funcției sale, iar înscrisul a fost întocmit pro causa.
Reclamantul mai arată că i s-a eliberat adeverința cu nr. 106/16.01.2014, prin care pârâta a arătat că a ocupat de la angajare în anul 2007 funcția de agent navă, fără nicio legătură cu cea de operator dană, care implică încărcarea mărfurilor la bordul navei.
Ulterior, pârâta a emis decizia nr. 8/08.09.2014 de anulare a acestei adeverințe, din dorința de a-și pune în ordine evidențele.
Concedierea sa nu a fost efectivă, nu a avut la bază o cauză reală și serioasă, ci motivații pur subiective, legate de persoana sa.
Cu privire la daunele morale, reclamantul susține că despăgubirile au fost achitate cu întârziere și numai după ce a informat conducerea că are nevoie de bani pentru tratamente. Reclamantul a învederat că permanent a fost șicanat, i s-au eliberat cu greutate adeverințe pentru C.A.S.S. și înscrisuri pentru șomaj, împrejurări în care s-a simțit înjosit și umilit. Reclamantul a suferit și din pricina tratamentului incorect la care a fost supus, fiind discriminat în raport de alți colegi, cărora li s-a sugerat să se ferească de el. Situația creată i-a prejudiciat onoarea, demnitatea, și-a pierdut încrederea în propriile forțe, reclamantul ajungând să se izoleze de familie și de prieteni.
În drept, s-au invocat art. 65 al. 2 din Codul muncii, art. 80 din Codul muncii, art. 253 din Codul muncii, art. 1349, 1357, 1359, 1391 C. civil.
În probațiune, au fost anexate contract individual de muncă nr. 4946/04.07.2007, decizie de concediere nr. 7/08.09.2014, sentința civilă nr. 1778/14.08.2014, adresă solicitare reangajare, adresă revenire pentru executarea sentinței și cu privire la plata despăgubirilor, decizia nr. 29/03.01.2011, semnată de primire în data de 10.09.2014, adeverința nr. 106/16.01.2014, decizia nr. 8/08.09.2014 de anulare a adeverinței nr. 106/16.01.2014, adresă de solicitare a anulării deciziei nr. 29/03.01.2011.
Reclamantul a solicitat administrarea probei cu martori.
În apărare, pârâta S.C. Zimrom S. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, pârâta a învederat că începând cu data de 01.01.2011 evidența salariaților s-a realizat informatic, prin Registrul de Evidență Informatică a Salariaților (Revisal), însă pentru funcția de agent cu atribuții în agenturare nave nu exista C., motiv pentru care societatea a luat decizia de a asimila funcția acestuia cu cea de operator dană, care corespundea atribuțiilor reclamantului.
În acest sens, societatea a emis decizia nr. 29/03.01.2011 privind schimbarea funcției din „agent” în „operator dană”, reclamantul primind fișa postului fără obiecțiuni și fiind remunerat conform noii funcții.
La data de 24.10.2013 și ulterior reconfirmat la data de 05.09.2014 angajatorul a apreciat că, față de diminuarea traficului de nave, nu se mai justifică susținerea financiară a postului ocupat de reclamant și s-a dispus concedierea.
Pârâta a arătat că la nivelul societății a fost realizată o reașezare a structurii interne pe considerente de natură funcțională, organizatorică și chiar economică, iar desființarea postului a fost legată de împrejurarea obiectivă că s-a redus considerabil volumul activității, fiind necesară redimensionarea schemei de personal la un flux economic care să mențină rentabilitatea.
Pârâta susține că a fost voința legiuitorului ca din anul 2011 să nu mai existe cod C. pentru funcția de agent, aspect care nu se poate imputa unității.
Boala de care suferă reclamantul nu are legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar pentru toată perioada muncită reclamantul a primit salariu și bonificații, drepturile bănești restante, inclusiv primele de C. și de Paști.
Pârâta mai arată că la prima concediere reclamantul a primit salarii compensatorii de 7.800 lei, iar administratorul societății l-a recomandat altor doi mari operatori din Portul C..
În drept, s-au invocat art. 205 și urm. C. pr. civilă.
În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
Pârâta a solicitat ca judecata să se facă și în lipsa sa.
Prin precizările depuse pentru termenul de judecată din data de 12.03.2015 reclamantul a învederat că formulează contestație și împotriva deciziei rectificative din data de 10.02.2015 și comunicată la data de 16.02.2015.
La termenul de judecată din data de 16.03.2015 au fost încuviințate probele solicitate de părți: proba cu înscrisuri și proba testimonială pentru reclamant, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriu și, în contraprobă pe teza probatorie privind acordarea daunelor morale, proba cu martori.
Acțiune scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține:
Reclamantul G. R. A. a fost angajatul societății pârâte „Zimrom S.” S.R.L. în baza contractului individual de muncă nr. 4946/04.07.2007, în funcția de „agent”.
Prin decizia emisă de pârâtă sub nr. 40/06.12.2013 raporturile de muncă între părți au încetat în temeiul art. 65 al. 1 din Codul muncii, începând cu data de 09.12.2013, motivându-se măsura prin desființarea locului de muncă de agent (operator navă), din motive economice și de eficientizare a activității determinate de scăderea volumului de activitate.
Prin sentința civilă nr. 1778/14.08.2014 pronunțată de Tribunalul C., secția civilă în dosarul nr._, s-a admis contestația reclamantului împotriva deciziei nr. 40/06.12.2013, iar unitatea pârâtă a fost obligată la reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii, cu plata drepturilor bănești de care acesta a fost lipsit ca efect al deciziei contestate.
Instanța a reținut că nu există identitate între postul efectiv ocupat de reclamant și cel desființat prin decizia contestată, astfel că desființarea locului de muncă nu a fost efectivă.
Sentința civilă nr. 1778/14.08.2014 a Tribunalului C. a rămas definitivă prin Decizia nr. 30/CM/27.01.2015 a Curții de Apel C. și a dobândit astfel autoritate de lucru judecat.
Înainte ca sentința civilă nr. 1778/14.08.2014 a Tribunalului C. să rămână definitivă, angajatorul a emis o nouă decizie de concediere cu nr. 7/08.09.2014, în temeiul art. 65 al. 1 din Codul muncii, care este contestată în prezenta cauză.
În motivarea deciziei se reține că măsura a avut la bază motive economice și de eficientizare a activității, determinate de scăderea volumului de activitate cu 26% în primele șapte luni ale anului 2014, comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.
Instanța constată că la momentul emiterii deciziei de concediere angajatorului îi incumba obligația de a reintegra pe reclamant în funcția deținută anterior, anume aceea de „agent navă” menționată în adeverința nr. 106/16.01.2014, care este evocată în considerentele sentinței civile nr. 1778/14.08.2014 a Tribunalului C..
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Astfel cum a decis I.C.C.J. secția I civilă prin decizia nr. 3028/04.05.2012, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Înainte de a analiza dacă decizia contestată respectă cerințele prevăzute la art. 65 din Codul muncii, se impune a se verifica dacă pârâta a respectat hotărârea judecătorească de reintegrare a reclamantului în funcția deținută anterior.
Or, decizia contestată face referire la „desființarea locului de muncă de operator dană ocupat de domnul G. R. A.”, ceea ce înseamnă că s-a emis o decizie de concediere fără o prealabilă reintegrare în funcția deținută anterior, în sensul respectării sentinței de reintegrare.
Potrivit art. 65 C. Mc., concedierea salariatului poate fi dispusă ca urmare a desființării locului de muncă, măsură care pentru a putea fi luată trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Situația premisă a aplicării acestei prevederi legale este reprezentată de desființarea locului de muncă în timpul executării contractului individual de muncă, întrucât numai un post care există poate fi desființat și numai un contract care există poate înceta, iar existența contractului presupune și existența postului.
Reintegrarea dispusă de instanță subsecvent anulării deciziei de concediere disciplinară constă, potrivit art. 80 alin. 2 din C. muncii, în repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii.
Punerea în executare a sentinței prin care decizia de concediere disciplinară a fost anulată presupune cu necesitate reintegrarea în postul de „agent navă”, în caz contrar având loc o reintegrare fictivă, care nu respectă dispozitivul sentinței de reintegrare.
Ulterior se poate pune problema unei desființări a postului, dacă angajatorul apreciază necesar acest lucru, față de existența în prezent, iar nu în trecut, a unei cauze reale și serioase.
Art. 80 alin. 2 din Codul muncii protejează salariatul împotriva oricărei măsuri unilaterale a angajatorului, concomitentă sau ulterioară concedierii, prin care acesta ar încerca să facă imposibilă reintegrarea în postul deținut anterior, motiv pentru care se impune anularea deciziei de concediere nr. 7/08.09.2014.
De altfel, instanța constată că această decizie a fost modificată pe calea unei decizii „rectificative” cu nr. 2/10.02.2015 (fila nr. 88), fiind precizată funcția contestatorului ca fiind cea de „agent”, însă o asemenea rectificare poate fi asimilată cel mult unei recunoașteri a justeței alegațiilor părții adverse.
„Rectificarea” menționată lipsește de suport juridic și decizia pârâtei nr. 29/03.01.2011 prin care începând cu data de 01.01.2011 funcția reclamantului se modifica din „agent” în „operator dană”.
Decizia de rectificare nu poate decât să urmeze soarta juridică a înscrisului pentru a cărui rectificare a fost emisă, efectele nulității propagându-se și asupra acesteia, dată fiind legătura cu actul juridic principal.
Nu poate fi primită nici apărarea pârâtei întemeiată pe lipsa unui cod C. pentru funcția de agent de navă deținută de reclamant, întrucât justificarea oferită de angajator lipsește practic de orice valoare sentința de reintegrare, constituind o încurajare a arbitrariului în procesul de decizie a angajatorului și o încălcare a dreptului la muncă garantat de Constituție.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța va anula deciziile emise de pârâtă sub nr. 7/08.09.2014, nr. 29/03.01.2011 și nr. 2/10.02.2015.
Conform art. 80 al. 2 din Codul muncii, instanța va obliga în consecință pârâta să reintegreze pe reclamant în funcția deținută anterior, cu respectarea sentinței civile nr. 1778/14.08.2014 a Tribunalului C..
În baza art. 80 al. 1 din Codul muncii, instanța va obliga angajatorul la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit salariatul ca efect al deciziei contestate.
Asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale către reclamant, instanța reține:
Prejudiciile nepatrimoniale sunt acele consecințe dăunătoare, fără valoare economică intrinsecă, reprezentând durerea psihică cauzată prin vătămarea integrității corporale ori a sănătății unei persoane sau prin atingerea adusă drepturilor aferente personalității unui cetățean sau unei persoane juridice.
Acoperirea acestor prejudicii se asigură prin compensarea lor cu plata unor sume de bani (daune morale) pentru trauma suferită, iar noul cod civil consacră în art. 1391 posibilitatea despăgubirii pentru aceste categorii de daune.
În jurisprudență (I.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală - decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011) s-a învederat că în timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalității umane (dreptul la viață, la integritate fizică, la onoare și demnitate). Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate. Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale pentru faptul că aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate.
Este incontestabil că diminuarea resurselor materiale necesare pentru viața de zi cu zi ori pentru suportarea cheltuielilor de întreținere și de achiziționare a unui tratament medical pot fi cauza unei traume psihice sau cel puțin a unei stări de neliniște ori de nesiguranță pentru o persoană concediată.
Analizând însă și celelalte elemente ale răspunderii, care trebuie întrunite cumulativ, instanța reține că modalitatea în care salariații pârâtei au aplicat dispozitivul unei hotărâri judecătorești nu poate fi asimilată unei intenții frauduloase, în lipsa unor probe certe și este supusă controlului judecătoresc tocmai pentru ca orice consecințe păgubitoare să fie înlăturate pe această cale.
Reclamantul a recunoscut la interogatoriu că administratorul societății pârâte a contactat telefonic o altă societate în încercarea de a facilita angajarea salariatului la o firmă unde avea posibilitatea să presteze o muncă asemănătoare. A mai rezultat și că pârâta a permis reclamantului să își perfecționeze studiile, aspecte care sunt evidențiate și în depoziția martorului G. D..
La rândul său, martorul M. M. I. a declarat în fața instanței că reclamantul nu a înțeles de ce a fost concediat, pentru că a avut o colaborare foarte bună cu angajatorul. Martorul a mai relatat că justificarea oferită reclamantului pentru concediere a fost aceea că, fiind mai tânăr, își poate găsi de lucru mai ușor decât salariații mai în vârstă.
Declarațiile martorilor coroborate nu demonstrează dincolo de orice îndoială un raport de cauzalitate între conduita angajatorului și înrăutățirea stării de sănătate a reclamantului, peste ceea ce presupune în mod firesc o decizie de concediere: îngrijorarea privind situația financiară, temerea că nu va mai găsi un loc de muncă.
Instanța ia act și că pârâta a acordat reclamantului la disponibilizare compensații financiare, tocmai pentru atenuarea consecințelor concedierii.
În acord cu cele anterior expuse, instanța va respinge ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 1.000 lei.
Asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată:
Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală. Având în vedere că una dintre părți se face vinovată de declanșarea activității judiciare, partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de partea care a câștigat, deoarece este în culpă procesuală, prin atitudinea sa în proces determinând aceste cheltuieli.
În cauză, reclamantul a făcut dovada suportării onorariului de avocat în cuantum de 1.200 lei cu chitanța nr. 25/17.10.2014, însă acțiunea fost admisă numai în parte, atrăgând incidența art. 453 al. 2 C. pr. Civilă.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 453 al. 1 și 2 C. pr. civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, în limita pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul G. R. A. domiciliat in C., ..53, județul C., in contradictoriu cu pârâta . cu sediul in București, ..35, sector 1.
Anulează decizia emisă de pârâtă sub nr. 7/08.09.2014.
Obligă pârâta să reintegreze pe reclamant în funcția deținută anterior emiterii deciziei nr. 7/08.09.2014, cu respectarea sentinței civile nr. 1778/14.08.2014 a Tribunalului C., secția I civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 30/27.01.2015 a Curții de Apel C..
Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit salariatul ca efect al deciziei nr. 7/08.09.2014.
Anulează decizia emisă de pârâtă sub nr. 29/03.01.2011.
Anulează decizia rectificativă emisă de pârâtă sub nr. 2/10.02.2015.
Respinge ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, în limita pretențiilor admise.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul C..
Pronunțată in ședință publică, azi 18 iunie 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI
A. N. Pt. R. G.
M. A. B.
Cf.art.426 al.4 C. semnează
PREȘEDINTE DE COMPLET,
A. N.
GREFIER,
M. M.
red.jud.A.N./22.07.2015
2 .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1354/2015.... → |
|---|
