Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1354/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1354/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1354/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1354

Ședința publică din 19 iunie 2015

PREȘEDINTE: R. I. S.

ASISTENȚI JUDICIARI:

A. B.

R. G.

GREFIER: I. C.

Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul M. S. - cu domiciliul în Medgidia, ., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA CFR MARFA SA BUCURESTI SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA/CENTRUL ZONAL MARFA CONSTANTA – cu sediul în București, .. 38, sector 1, având ca obiect contestație decizie concediere.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.05.2015, cele dezbătute fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integranta din prezenta hotărâre și când, instanța pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.06.2015, 19.06.2015 când s-a hotărât:

TRIBUNALUL :

Deliberând asupraprezentei acțiuni civile, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul M. S. a chemat în judecată pe pârâta S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA CFR MARFA SA BUCURESTI SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA/CENTRUL ZONAL MARFA CONSTANTA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea deciziei de concediere nr.CZ2.3/954/07.08.2014, reintegrarea in funcția deținuta anterior, obligarea angajatorului la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate, precum si orice drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii si pana la data reintegrării efective in muncă, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata. De asemenea, se solicită obligarea pârâtei la plata daunelor morale în sumă de 100.000 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost salariat al pârâtei în temeiul contractului individual până la data de 11.08.2014 când a fost emisă decizia contestată, deținând funcția de revizor tehnic vagoane II.

Se învederează că măsura concedierii a fost luată pe baza situației economice a societății, dar se apreciază că decizia nu este legală întrucât criteriul avut în vedere de angajator, respectiv calificativele obținute la ultima evaluare profesională anuală nu este cel real.

Se susține că în decizie nu este indicată data ultimei evaluări, iar contestatorul a fost evaluat la 05.11.2012 când a avut calificative bune și foarte bune.

În drept au fost invocate dispozițiile art.268, art.80 din codul muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, criticând motivele prin care reclamantul contestă decizia de încetare a CIM, astfel cum au fost invocate prin cererea de chemare în judecată. Se susține că motivele care au determinat concedierea colectivă a 2500 de salariați în luna august 2014 sunt concretizate prin programul de reorganizare și restructurare aprobat de A. prin Hotărârea nr.24/04.06.2014.

Se susține că decizia de concediere este legală și întemeiată, postul reclamantului a fost desființat, iar criteriile de selecție sunt prevăzute în art.5 din decizie, reclamantul fiind cel care a obținut la evaluarea profesională un punctaj mai mic decât cel al colegilor săi.

În cauză au fost administrate: proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei.

Considerentele tribunalului

Reclamantul a fost salariat al societății pârâte în baza CIM nr.3455/20.11.2012 și a actului adițional nr.949/643/01.05.1999, în funcția de revizor tehnic vagoane II în cadrul Centrului zonal Marfă C..

Prin decizia de concediere nr.CZ2.3/954/07.08.2014 angajatorul a decis încetarea CIM al reclamantului începând cu data de 11.08.2014, ca urmare a concedierii colective conform art.55 lit.c și art.65 alin 1 C.muncii. În motivarea deciziei se menționează că motivele care au determinat concedierea colectivă a 2500 de salariați în luna august 2014 sunt concretizate prin programul de reorganizare și restructurare aprobat de A. prin Hotărârea nr.24/04.06.2014, că stabilirea ordinii de prioritate s-a realizat pe baza criteriilor enumerate la art.4. conform art.5 din decizie, ca urmare a aplicării acestor criterii reclamantul se încadrează la criterii minimale, cap.II pct.g: punctajul obținut la evaluarea profesională este mai mic al celorlalți salariați care au aceeași funcție.

Din analiza organigramelor existente anterior restructurării și la data concedierii rezultă că din cele 16 posturi de revizor tehnic II s-au redus 6 posturi și au rămas 10 posturi.(filele 58,59)

Conform fișei de evaluarea profesională pentru anul 2013, reclamantul a obținut un punctaj de 4,35, care este cel mai mic punctaj, raportat la punctajele obținute de ceilalți 10 salariați care au aceeași funcție. Reclamantul a aluat cunoștință prin semnătură de rezultatul evaluării, pe care nu l-a contestat.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei se coroborează cu răspunsurile date la interogatoriu de către angajator.

Din analiza probelor instanța apreciază ca neîntemeiate criticile reclamantului referitoare la aplicarea greșită a criteriilor de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

Conform art. 65 din Codul muncii ” concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”

Sfera situatiilor in care se poate desfiinta locul de munca al salariatului poate fi definita prin mai multe ipoteze, printre care si reorganizarea activitatii instituției angajatoare.

Reorganizarea activitatii nu ar putea justifica desfiintarea locului de munca si concedierea salariatului, daca nu a fost efectuata in scopul real al cresterii si mentinerii competitivitatii unitatii.

In cauză se constata că prin inscrisurile depuse se face dovada faptului ca masura modificarii organigramei a fost impusa in scopul eficientizarii activitatii.

S. pârâta se afla in proces de reorganizare la data luării deciziei de concediere, condiții în care angajatorul a apreciat că 6 posturi de revizor tehnic din totalul de 16 posturi din cadrul aceluiași compartiment trebuie desființate, astfel încât acestea nu s-au mai regăsit în organigrama societății.

Cauza desființării acestor posturi are caracter obiectiv, fiind impusa de dificultățile economice prin care trece angajatorul.

In consecinta, instanta constata ca decizia de concediere a fost motivata de desfiintarea locului sau de munca. Conditia de legalitate a emiterii acestei decizii este indeplinita, intrucat desfiintarea a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa, fiind impusa de necesitati evidente privind îmbunatatirea activitatii societății parate și nu a fost determinată de motive ce au legătură cu persoana reclamantului.

Pentru considerentele expuse, instanța apreciază decizia de concediere ca fiind legala si temeinica, astfel încât măsura luată de angajator este justificată. Pe cale de consecință, contestația va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată împotriva deciziei de concediere nr.CZ2.3/954/07.08.2014, formulată de reclamantul M. S. - cu domiciliul în Medgidia, ., ., județul C., în contradictoriu cu pârâții S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA CFR MARFA SA BUCURESTI SUCURSALA MUNTENIA DOBROGEA/CENTRUL ZONAL MARFA CONSTANTA – cu sediul în București, .. 38, sector 1, ca nefondată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..

Pronunțata in ședința publica azi, 19.06.2015.

PREȘEDINTE,

R. I. S.

ASISTENȚI JUDICIARI

Pt.A. B.

R. G.

Aflați în C.O. conf. art.426 al. 4

C.. semnează

Președinte complet

R. I. S.

GREFIER

I. C.

tehnored.jud.R.I.S./22.07.2015/4 ex.

emis 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1354/2015. Tribunalul CONSTANŢA