Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 834/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 834/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 834/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.834

Ședința publică din 30 aprilie 2015

PREȘEDINTE: R. I. S.

ASISTENȚI JUDICIARI:

A. B.

R. G.

GREFIER: I. C.

Pe rol, pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamantul P. D.- cu domiciliul în C., .. 11, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ ADMINISTRATIA CANALELOR NAVIGABILE- cu sediul în Agigea, ., județul C., având ca obiect contestație decizie concediere.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 3 aprilie 2015, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, instanța pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17 aprilie 2015 și 30 aprilie 2015, când s-a hotărât:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul P. D. a chemat în judecată pe pârâta C. Națională Administratia Canalelor Navigabile, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea preavizului nr.1153/13.06.2014 și a deciziei de concediere nr.68/10.07.2014, reintegrarea in funcția deținuta anterior, obligarea angajatorului la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate, precum si orice drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii si pana la data reintegrării efective in muncă, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost salariat al pârâtei în temeiul contractului individual de muncă nr. 771 din 30.07.2012, deținând funcția de director general adjunct, astfel cum rezultă din actul adițional nr.2504/06.08.2012.

Se învederează că în data de 12.06.2014, s-a desfășurat o ședința la nivelul societății parate, prin care s-a aprobat noua organigrama ca urmare a reorganizării activității din cadrul companiei. Astfel, prin preavizul nr. 1153/13.06.2014 contestatorului i-a fost adus la cunoștința ca incepand cu data de 13.06.2014, se afla in perioada de preaviz de 20 de zile lucratoare, conform art. 75 alin. 1 din Codul Muncii, iar dupa expirarea acestei perioade ii inceteaza contractul individual de munca, intrucat in cadrul companiei nu au mai rămas posturi vacante, compatibile cu pregătirea profesionala a reclamantului. Acest preaviz a fost emis in baza Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 22/ 12.06.2014, de aprobare a noii organigrame, dar pana in prezent aceasta hotărâre a Consiliului de administrație nu i-a fost comunicata.

In conformitate cu prevederile art. 76 Codului Muncii, indiferent de motivul pentru care angajatorul decide să înceteze raportul de muncă al unui salariat, aceasta se realizează printr-un document întocmit în formă scrisă, decizia de concediere ce trebuie emisa inainte de emiterea preavizului. Având in vedere ca preavizul a fost emis si comunicat inainte de emiterea deciziei de concediere, reclamantul apreciază ca acesta trebuia să fie întocmită în conformitate cu dispozițiile legale și să conțină elementele obligatorii pe care ar fi trebuit sa le aiba o decizie, sub sancțiunea nulității.

Reclamantul susține că atât preavizul, cat si decizia de concediere sunt nemotivate in fapt si drept, fapt care face imposibil exercitarea controlului de temeinicie si legalitate de către instanța de judecata. Se susține ca aceasta măsura se datorează faptului ca nu au fost găsite surse de finanțare pentru investiția Canal D. – București, însă din toate documentele companiei nu reiese ca găsirea surselor de finanțare pentru aceasta investiție intra in atribuțiile de serviciu ale contestatorului sau ca postul acestuia este determinat sau in strânsa legătura cu aceasta investiție.

Prin acțiune se arată că din anul 2011 pana in anul 2020 nu au fost bugetate niciodată sume pentru realizarea investiției Canal D. – București, ceea ce arata ca motivarea deciziei de desființare a postului este nereala. Se mai susține că aceasta reorganizare nu are la baza studii temeinice vizând îmbunătățirea activității si disimulează realitatea in sensul ca, se dorește eliminarea din societate a unei persoane din motive politice, respectiv pentru ca este membru al unui partid aflat in opoziție.

Din această perspectivă, se apreciază că deciziei de concediere îi lipsește un element esențial, poate cel mai important ca și condiție de formă, respectiv motivele care determină concedierea, mențiune obligatorie potrivit prevederilor art.76 alin. 1 lit.a din Codul Muncii și a cărei lipsă atrage sancțiunea nulității absolute a concedierii astfel efectuate.

În drept au fost invocate dispozițiile art.78 și urm.din codul muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, criticând motivele prin care reclamantul contestă decizia de încetare a CIM, astfel cum au fost invocate prin cererea de chemare în judecată. Se susține că prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 22/12.06.2014 au fost aprobate modificările in structura organizatorica si de personal si totodată desființarea postului de Director General Adjunct. Desființarea postului a fost luata fara legătura cu persoana care l-a deținut, temeiul juridic invocat fiind de altfel definit de Codul Muncii ca „"neavand legătura cu persoana salariatului si neimputabil acestuia"".

Se susține că decizia de concediere individuala a fost emisa pentru motive care nu tin de persoana salariatului, respectiv restructurarea /reorganizarea companiei cu respectarea condițiilor legale. Motivele care au determinat concedierea sunt perfect legale. Consiliul de Administrație a dispus desființarea postului din motive economice si de strategie de afaceri.

In referire la conținutul deciziei de concediere privitor la motivele desființării postului se consideră că aceasta cuprinde corect motivul concedierii, adică Hotărârea Consiliului de Administrație nr.22/2014, nefiind obligatoriu sa conțină si criteriile care au stat la baza aplicării hotărârii sus menționate pentru ca includerea altor mențiuni decât a motivului concedierii nu ar fi legala.

În cauză au fost administrate: proba cu înscrisuri, interogatoriu și testimonială.

Considerentele tribunalului

Contestatorul a îndeplinit funcția de Director General Adjunct in perioada 06.08._14, anterior acesta ocupând funcția de consilier tehnic, asa cum reiese din contractul individual de munca nr. 771/30.07.2012.

Prin nota de fundamentare nr. 7184/03.07.2012 privind modificarea structurii organizatorice si a structurii de personal, conducerea companiei a propus Consiliului de Administrație transformarea unui post de inginer in post de Director General Adjunct. Justificarea solicitării, pentru înființarea acestui post, a fost de completare a echipei de management al companiei, având în vedere investițiile ce se vor realiza in vederea continuării lucrărilor Ia Canalul D. București.

Consiliul de Administrație a aprobat modificările propus prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.46/03.08.2012, drept pentru care a fost incheiat Actul adițional la Contractul individual de Munca înregistrat sub nr.2504/06.08.2012, iar reclamantul a fost trecut din funcția de Consilier Tehnic in funcția de Director General Adjunct.

Prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 22/12.06.2014 au fost aprobate modificările in structura organizatorica si de personal si totodată desființarea postului de Director General Adjunct.

Pârâta emite preavizul nr.1153/13.06.2014 prin care aduce la cunoștința contestatorului faptul că i se acordă acest preaviz de 20 zile lucrătoare conform art.75 alin 1 C.muncii, la expirarea căruia CIM încetează conform art.65 C.muncii.

La data de 10.07.2014 angajatorul emite decizia de concediere nr.68, conform căreia CIM încetează începând cu data de 11.07.2014, ca urmare a concedierii individuale în temeiul disp.art.65 c.muncii.

Motivele măsurii dispuse de către angajator sunt indicate în cuprinsul deciziei și se refera la faptul că nu au fost identificate surse de finanțare pentru obiectivul major de investiție Canal D. – București, ceea ce a determinat Consiliul de administrație să hotărască desființarea postului de director general adjunct, din motive economice. Angajatorul a dispus acordarea salariatului unui salariu de bază, la data concedierii, conform art.45 alin 1 din CCM.

Reclamantul a invocat nelegalitatea preavizului și a deciziei contestate, susținând că nu au fost respectate dispozițiile legale și sunt incidente dispozițiile art.78 din C.muncii.

Conform art.76 alin 1 din c.muncii: persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.

Art. 65 prevede:

(1)Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

(2)Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Raportat la aceste dispoziții legale, incidente în speță, se constată că legiuitorul nu a prevăzut obligativitatea comunicării preavizului ulterior emiterii deciziei de concediere. De altfel, comunicarea unui preaviz - prin care se aduce la cunoștința salariatului că angajatorul urmează să dispună desfacerea CIM și care este motivul acesteia - anterior emiterii deciziei prin care se ia efectiv această măsură, se justifică și din punct de vedere logic.

De asemenea, din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei se constată că prin decizia de concediere angajatorul a prezentat detaliat motivele desfacerii CIM, astfel că motivele de nulitate absolută, susținute prin cererea de chemare în judecată, nu sunt fondate.

In consecinta, instanta constata ca atât preavizul nr.1153/13.06.2014, și decizia de concediere nr.68/10.07.2014 sunt legal emise.

Prin acțiune se invocă și netemeinicia deciziei de concediere, susținându-se că desființarea locului de munca nu este efectiva si nu implica cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, întrucât nu are o cauza reala cu un caracter obiectiv si serios.

La baza emiterii deciziei contestate s-a aflat Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 22/12.06.2014 prin care au fost aprobate modificările in structura organizatorica si de personal si totodată desființarea postului de Director General Adjunct.

Apărările contestatorului referitoare la faptul că din toate documentele companiei nu reiese că găsirea surselor de finanțare pentru investiția Canal D. - București intra in atribuțiile de serviciu ale contestatorului sau ca postul acestuia este determinat sau in strânsa legătura cu aceasta investiție, vor fi înlăturate întrucât nu au relevanță în cauză.

Prin decizia contestată, angajatorul nu a reținut în sarcina fostului salariat nerespectarea atribuțiilor de serviciu, iar imposibilitatea găsirii unor surse de finanțare nu a fost imputată acestuia. De altfel, aceasta este și rațiunea care a stat la baza deciziei angajatorului de a dispune desfacerea CIM pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Contestatorul a contestat și legalitatea hotărârii nr. 22/12.06.2014, în susținerea acțiunii sale, deși nu a formulat nici o pretenție cu referire la acest act al CA.

Se constată că în Regulamentul de Organizare si Funcționare a companiei, la art.14 se prevede că în funcție de situația economică și de necesitățile activităților Companiei, organigrama se poate modifica numai prin hotărârea Consiliului de Administrație, fie prin reducerea, comasarea sau desființarea unor departamente, fie prin crearea unora noi. Personalul disponibilizat va fi redistribuit, în principiu, altor departamente cu activități asemănătoare sau va fi disponibilizat conform prevederilor legale în vigoare.

In concluzie, competenta modificării structurii organizatorice a companiei aparține Consiliului de Administrație, legal constituit si întrunit in ședința din data de 12.06.2014 si nu A., apărările contestatarului urmând a fi respinse ca nefondate.

Conform art. 65 din Codul muncii ” concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”

Sfera situatiilor in care se poate desfiinta locul de munca al salariatului poate fi definita prin mai multe ipoteze, printre care si reorganizarea activitatii angajatorului.

Prin nota de fundamentare nr.28/11.06.2014, conducerea companiei solicita transformarea postului de Director General Adjunct in post de economist in cadrul serviciului Contabilitate-Directia Economica având în vedere că până în prezent pentru obiectivul de investiții Canal D. București nu au fost identificate surse de finanțare, iar prioritatea companiei este activitatea de modernizare a ecluzelor si a porturilor prin proiectele cu finanțare din fonduri europene. Din acest motiv, compania considera ca se poate renunța la funcția de Director General Adjunct, care are ca principal obiect de activitate gestionarea relațiilor de comunicare cu structuri ale Ministerului Transporturilor, cu organisme ale administrației publice locale si centrale si cu societăți de consultanta, cu privire la obiectivul Canal D. București - investiție nefinalizata si nebugetata.

Transformarea postului de Director General Adjunct in post de economist, a avut in vedere si Instrucțiunea nr. 19/30.04.2014 privind unele masuri pentru stimularea financiara a personalului beneficiarilor POS Transport implicați in implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri structurale.

Prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.22/12.06.2014 au fost aprobate modificările in structura organizatorica si de personal si totodată desființarea postului de Director General Adjunct.

Înființarea postului de Director General Adjunct in anul 2012 a avut ca rațiune politica statul roman de a finaliza investiția Canal D. București. Ulterior, dupa aproximativ 2 ani în care demersurile companiei nu s-au finalizat, nefiind identificate surse de finanțare pentru acest proiect major, Consiliul de Administrație, in calitate de organ de administrare al companiei, a decis desființarea postului de Director General Adjunct.

Se constată că ambele solicitări, de înființare a postului de Director General Adjunct si de desființare a acestuia, au fost făcute prin note de fundamentare semnate de către Directorul General al companiei si aprobate de către Consiliul de Administrație.

Din răspunsurile formulate de societate la întrebările din interogatoriu și din declarația martorului audiat la solicitarea reclamantului rezultă că măsura desființării postului a fost luată de Consiliul de administrație și nu a avut la baza alte criterii, ci a fost determinată de necesitatea reorganizării activității angajatorului ca urmare a faptului că proiectul canal D. – București nu a primit nici un fel de finanțare.

Din analiza coroborată a probelor administrate se constată că angajatorul a dispus desființarea postului din motive economice si de strategie de afaceri, măsură care se circumscrie în sfera situațiilor avute în vedere de dispozițiile art.65 din codul muncii.

Desființarea locului muncii este efectiva, întrucât locul de munca a fost suprimat din structura angajatorului și nu se mai regăsește in organigrama companiei.

In consecinta, instanta constata ca decizia de concediere a reclamantului a fost motivata de desfiintarea locului sau de munca. Conditia de legalitate a emiterii acestei decizii este îndeplinita, întrucât desfiintarea a fost efectiva si a avut o cauza reala si serioasa, fiind impusa de necesitatea imbunatațirii activitatii angajatorului.

Pentru considerentele expuse, instanța apreciază decizia de concediere și, implicit și preavizul emis la 13.06.2014, ca fiind legale si temeinice, astfel încât măsura luată de angajator este justificata.

În consecință, instanța urmează a respinge contestația formulată de reclamant, întrucât nu este fondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge contestația formulată de reclamantul P. D.- cu domiciliul în C., .. 11, în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ ADMINISTRATIA CANALELOR NAVIGABILE- cu sediul în Agigea, ., județul C., ca fiind nefondată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.

PREȘEDINTE

R. I. S. ASISTENȚI JUDICIARI

A. B.

R. G.

GREFIER

I. C.

tehnored.jud.R.I.S./25.05.2015/ 4 ex.

emis 2 .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 834/2015. Tribunalul CONSTANŢA