Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 11-02-2015, Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 270/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Î N C H E I E R E nr. 270
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
PREȘEDINTE – D. I. F.
ASISTENȚI JUDICIARI
G. C.
L. N.
GREFIER – R. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta F. M. domiciliată în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâta U. O. CONSTANTA, cu sediul în C., . având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, răspunde pentru reclamanta F. M., avocat C. G., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, iar pentru pârâta U. „O.” C., răspunde A. S., în baza delegației depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, în condițiile disp.art. 154 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului și mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, după care:
Pârâta, prin reprezentant convențional, depune note de ședință prin care se invocă excepția litispendenței în raport de dosarul nr._ și înmânează un exemplar reclamantei, prin apărător.
Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției litispendenței.
Susținând excepția, pârâta, prin reprezentant convențional, arată că, cererea completatoare depusă în dosarul nr._ este identică cu prezenta cerere de chemare în judecată, astfel că, apreciază îndeplinite condițiile disp.art. 138 Cod procedură civilă.
Reclamanta, prin apărător, arată că, întreaga cerere de chemare în judecată depusă pe rolul secției de contencios administrativ este identică cu prezenta cerere de chemare în judecată, întrucât la momentul depunerii, nu a cunoscut practica instanțelor în ceea ce privește competența unei astfel de cereri.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței funcționale și acordă cuvântul părților.
Reclamanta, prin apărător, lasă la apreciere cât privește excepția invocată.
Pârâta, prin reprezentant convențional, solicită admiterea excepției, urmând a se înainta dosarul la secția de contencios administrativ a tribunalului, având în vedere că, decizia atacată este un act administrativ
Instanța rămâne în pronunțare asupra necompetenței funcționale, invocată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta F. M., în contradictoriu cu pârâta U. „O.” C. a solicitat anularea Deciziei Rectorului Universității „O.” C. nr.343/29.09.2014, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei contestate, în sensul repunerii sale în funcția deținută anterior demiterii acesteia, obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile bănești indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei contestate și până la data repunerii pe funcția deținută anterior, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta arată că, prin decizia Rectorului Universității „O.” C. nr.343/29.09.2014 s-a dispus, începând cu data de 01.10.2014, demiterea sa din funcția de decan al Facultății de litere din cadrul Universității O. C., precum și stabilirea drepturilor salariale ce i se cuvin, începând cu aceeași dată.
Se susține că, măsura demiterii s-a dispus de către o persoană care nu avea competențe/atribuții în acest sens, întrucât funcția de decan se ocupă prin concurs, ale cărui rezultate sunt validate de Senatul universitar, organul deliberativ de conducere al universității. Atribuțiile rectorului – organul executiv de conducere al universității, sunt cele expres și limitativ reglementate de art. 213 alin.1 teza I din legea nr.1/2011 și de art. 104 din Carta Universității O., fiind reluate în cuprinsul art. 4 din contractul de management încheiat între rector și Senatul Universității O., iar demiterea din funcție a decanului unei facultăți nu se enumeră printre atribuțiile rectorului. Prevederile art. 94 alin.1 din Carta Universității O. pe care s-a fundamentat decizia contestată sunt nelegale, contravin actului normativ de forță superioară ( legea nr.1/ 2011), astfel că sancțiunea nu poate fi decât cea reglementată de art. 128 alin.4 din Legea 1/2011. Prevederile art. 14 alin.1 din Contractul de management nr. 4053/03.05.2012 date în aplicarea art. 94 alin.1 din Carta Universității sunt, pe cale de consecință, nelegale, sancțiunea ce intervine în această situație fiind cea anterior arătată.
Mai susține că, măsura demiterii s-a dispus abuziv, cu încălcarea dispozițiilor art. 91 alin.1 din Carta Universității O., întrucât, deși în cuprinsul deciziei a cărei anulare se solicită, s-a indicat pretinsa incidență a prevederilor art. 91 alin.1 lit.a, b și d din Carta Universității O., ipotezele circumscrise de textele menționate nu se regăsesc în cazul concret. În cuprinsul deciziei contestate, nu sunt indicate atribuțiile corespunzătoare funcției de decan, pretins neîndeplinite, indicatorii de performanță prevăzuți în contractul de management pretins neîndepliniți, prevederile Regulamentelor Universității O. pretins încălcate.
Se apreciază că, măsura demiterii s-a dispus cu încălcarea vădită a dreptului la apărare, întrucât anterior adoptării deciziei a cărei revocare se solicită, nu i-a fost adus la cunoștință Raportul nr._/29.09.2014 al comisiei numite prin HCA nr. 485/09.07.2014 și validată prin HS nr. 775/10.07.2014, raport pe care s-a fundamentat decizia contestată. Nu i-au fost prezentate faptele imputate pentru a putea expune un punct de vedere asupra lor. În cuprinsul deciziei prin care s-a dispus măsura demiterii, faptele imputate nu sunt, sub nici o formă, individualizate. Pentru eventualitatea în care faptele imputate care au condus la adoptarea măsurii demiterii sale sunt cele expuse în cuprinsul sesizărilor care au condus anterior la suspendarea ( nelegală) a sa din funcția de decan al Facultății de litere, reiterează aspectele expuse în apărare, în cuprinsul punctului de vedere exprimat în acest sens, fundamentate pe numeroasele înscrisuri la care a făcut trimitere, ca și faptul că aceste apărări nu au fost, câtuși de puțin analizate, de vreme ce, în cuprinsul deciziei contestate, nu se regăsesc argumentele pentru care ar fi fost înlăturate.
Se mai susține că, măsura demiterii din funcția de decan ( destituirea din funcția de conducere din învățământ) s-a dispus în afara cadrului legal, întrucât această măsură nu poate fi dispusă decât fie ca sancțiunea disciplinară, potrivit procedurii reglementate de art. 312 și următoarele din Legea nr. 1/2011, fie ca sancțiune referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare în condițiile art. 318 și următoarele din Legea nr.1/2011. În speță, ambele proceduri, fiind vădit încălcate, măsura demiterii dispunându-se potrivit unei proceduri proprii Universității O., nereglementată însă normativ.
În drept s-au invocat disp.art. 266 și urm. Din Codul Muncii.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței funcționale a secției I civile a Tribunalului C., în soluționarea prezentei, arătând în esență că, prin cererea dedusă judecății, reclamanta solicită anularea unui act administrativ emis de pârâtă în condițiile Cartei Universității „O.” din C. și a Legii educației naționale nr.1/2011. Concret, se arată că, decizia nr. 343/29.09.2014 a ost adoptată în temeiul art. 91 lit.a, b, și d și art. 94 alin.1 din Carta universității „ O.” din C., art. 14 alin.3 din Contractul de management nr. 4053/1/03.05.2012 încheiat între reclamantă și rectorul Universității „O.” constanța, coroborat cu disp.art. 213 alin6 și alin.9 din Lege nr. 1/2011, nefiind reținută incidența Legii nr. 53/2003.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 11 februarie 2015, pârâta a depus note de ședință prin care a invocat excepția litispendenței față de dosarul nr._ aflat pe rolul secției de contencios administrativ a Tribunalului C., arătând că, cererea completatoare depusă de reclamantă în acel dosar este identică cu prezenta cerere de chemare în judecată, astfel apreciind îndeplinite condițiile disp.art. 138 Cod procedură civilă.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu disp.art. 248 (1) Cod procedură civilă, excepția necompetenței funcționale invocată de pârâtă, instanța constată următoarele:
Potrivit art.281 din Codul muncii „Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.”
De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”
În speță, se contestă decizia Rectorului Universității „O.” C. nr.343/29.09.2014 prin care s-a dispus, începând cu data de 01.10.2014, demiterea reclamantei din funcția de decan al Facultății de litere din cadrul Universității O. C., precum și stabilirea drepturilor salariale ce i se cuvin, începând cu aceeași dată.
Se constată că această decizie este întemeiată pe disp.art. art. 91 lit.a, b, și d și art. 94 alin.1 din Carta universității „ O.” din C., art. 14 alin.3 din Contractul de management nr. 4053/1/03.05.2012 încheiat între reclamantă și rectorul Universității „O.” constanța, coroborat cu disp.art. 213 alin 6 și alin.9 din Lege nr. 1/2011, nefiind reținută incidența Legii nr. 53/2003.
Legea nr. 1/2011 a educației naționale reglementează distinct sancțiunile disciplinare aplicabile personalului didactic în secțiunea a 7-a (art. 312-317) și sancțiunile referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare în secțiunea a 8-a (art. 318-326). În vreme ce sancțiunile disciplinare sunt aplicabile doar cadrelor didactice, sancțiunile referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare pot privi și alte persoane și sunt aplicabile după o procedură expres prevăzută de Legea nr. 206/2004.
Aspectele particulare privind natura faptelor și a sancțiunilor și procedura specifică îndreptățesc instanța să constate că acestea nu sunt în legătură cu munca în sensul art. 247 alin. 2 C. Mc., ci privesc aspecte exterioare raporturilor de muncă, răspunderea în discuție nefiind una disciplinară, ci una de natură administrativă.
Astfel, actul contestat are natura unui act administrativ, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004: emise de o autoritate publică (U. încadrându-se în această noțiune potrivit art. 2 lit. b) – persoană juridică de drept privat care, potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică), în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Cum instanța de contencios administrativ are căderea de a verifica concordanța actului contestat cu actele normative cu forța juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, urmează a se admite excepția necompetenței funcționale a secției I civilă, a se constata competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal și a dispune trimiterea dosarului la această secție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția necompetenței funcționale a secției I civile.
Constată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta F. M. domiciliată în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâta U. O. CONSTANTA, cu sediul în C., ., în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal și dispune trimiterea dosarului la această secție.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi 11 februarie 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENTI JUDICIARI,
D. I. F. G. C.
L. N.
GREFIER,
R. B.
Tehnored.jud. D. I. F./17.02.2015
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8470 | |
ROMÂNIA TRIBUNALUL C. . C, C. Telefon:_ Fax:_ | Dosar nr._ Obiectul cauzei: contestație decizie sancționare Reclamant: F. M. Pârât:U. „O. C. |
Către
TRIBUNALUL C.
secția contencios administrativ și fiscal
Vă înaintăm alăturat dosarul cu datele de identificare mai sus menționate, întrucât prin încheierea de ședință nr. 270/11.02.2015 s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției I civilă, s-a constatat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal s-a dispus trimiterea dosarului la această secție.
Mulțumim pentru colaborare.
PREȘEDINTE GREFIER
D. I. F. R. B.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 646/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 264/2015.... → |
|---|
