Obligaţie de a face. Sentința nr. 646/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 646/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 646/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.646
Ședința publică din 27.03.2015
PREȘEDINTE – A. C.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER – M. J.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul G. N. M. domiciliat în C., ., ..B, . cu pârâtul . cu sediul în C., ., având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2015, cele dezbătute fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integranta din prezenta hotărâre și când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.03.2015, 27.03.2015 când s-a hotărât:
TRIBUNALUL :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul Gâzea N.-M. a chemat în judecată pe pârâta .., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la eliberarea unei adeverințe care să ateste perioada lucrată, funcția deținută, salariul primit și achitarea contribuțiilor de asigurări sociale, asigurări de sănătate și șomaj la bugetul consolidat la statului, în perioada lucrată.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante aferente lunilor februarie, martie, aprilie, mai 2014-până la data de 21.05.2014, în cuantum total de 17.156 lei brut, din care 14.154 lei pentru lunile februarie-aprilie 2014 și 3.002 lei pentru luna mai 2014, precum și la plata concediului de odihnă neefectuat în anul 2014.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei în funcția de operator RSVTI, iar cu începere din luna februarie 2014 nu i-au mai fost achitate drepturile salariale în cuantum brut lunar de 4.289 lei.Ca urmare a acestei situații, la data de 19.05.2014 și-a înaintat demisia, raporturile de muncă încetând la data de 21.05.2014.
A mai susținut reclamantul că a executat activitatea prevăzută în contractul individual de muncă, astfel că i se cuvine plata drepturilor salariale.Totodată, în temeiul art. 34 alin.5 și art. 40 alin.2 lit.h Codul muncii, angajatorul este obligat să elibereze toate documentele care atestă calitatea de salariat.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri:contract individual de muncă încheiat cu pârâta, demisie înregistrată sub nr. 979/19.05.2014, decizia nr. 164/21.05.2014 de încetare a contractului individual de muncă, notă de lichidare, extrase de cont.Totodată, reclamantul a solicitat proba cu interogatoriul pârâtei, probă încuviințată și administrată de instanță.
În apărare, pârâta nu a formulat întâmpinare, prin note scrise depuse la dosar învederând că drepturile salariale nete aferente perioadei februarie-mai 2014 sunt în cuantum de 9.952 lei.
În dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar fișele de pontaj și statele de plată aferente perioadei februarie-mai 2014.
La primul termen de judecată, reclamantul a completat obiectul acțiunii, solicitând obligarea pârâtei și la plata unui salariu compensatoriu ca urmare a încetării raporturilor de muncă, în conformitate cu dispozițiile art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2011-2014.
Prin precizări scrise depuse la dosar la data de 03.12.2014, pârâta a învederat că reclamantul nu a formulat cerere de concediu de odihnă și fără plată, întrucât acest concediu era consecința directă a faptului că, începând cu data de 26.03.2014, toată echipa din subordinea sa a fost în concediu de odihnă, motivat de lipsa frontului de lucru.
A mai susținut pârâta că în cursul anului 2014 reclamantul a beneficiat de 20 de zile de concediu de odihnă, deși prin raportare la perioada efectiv lucrată avea dreptul doar la 7 zile, efectuate în luna mai 2014.
Pentru dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar cererea formulată de reclamant la data de 25.03.2014 și nota internă nr. 168/28.02.2014.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, asupra cererii modificate rezultă următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în funcția de operator RSVTI, având un salariu de bază lunar brut de 4.289 lei, iar raporturile de muncă au încetat ca urmare a demisiei, prin decizia nr. 164/21.05.2014.
Odată cu modificarea Codului muncii prin Legea 40/2011, carnetele de muncă, reglementate de Decretul 92/1976, au fost înlocuite cu registrul general de evidență a salariaților, art. 34 Codul muncii reglementând o procedură suplimentară față de cele existente anterior în legea română, în vederea evidențierii relației de muncă a salariaților.
Întrucât registrul general de evidență a salariaților este păstrat la sediul angajatorului, art. 34 alin. 5 prevede obligația acestuia ca, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 40 alin.2 lit.h Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
În ce privește interesul salariatului în obținerea unei adeverințe emise de fostul angajator, trebuie avute în vedere și normele legale din materia pensiilor, art. 165 din Legea 263/2010 privind sistemul de pensii publice, atribuind adeverințelor emise de unități valoare probatorie egală cu cea a mențiunilor din fostele carnete de muncă, în ceea ce privește veniturile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei.
Pentru toate considerentele expuse, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la obținerea unei adeverințe care să prevadă perioada lucrată în cadrul societății pârâte, funcția deținută, salariul primit, precum și achitarea la bugetul de stat a contribuțiilor de asigurări sociale, asigurări de sănătate și șomaj, astfel că va obliga pârâta la emiterea unei adeverințe în acest sens.
În ce privește drepturile salariale aferente perioadei februarie-mai 2014, se va ține seama în primul de rând de recunoașterea pârâtei cu privire la suma netă de 9.952 lei, calculată, potrivit statelor de plată și a precizărilor depuse la dosar, prin raportare la zilele efectiv lucrate de reclamant, precum și la un număr de 20 de zile de concediu de odihnă, de care reclamantul a beneficiat în concret.
Aspectul litigios ce se impune a fi dezlegat de instanță vizează situația unui număr de 11 zile pontate de pârâta ca reprezentând concediu fără plată, astfel cum rezultă din fișa de pontaj aferentă lunii aprilie 2014.
În ce privește regimul juridic al concediului fără plată, din dispozițiile art. 153 Codul muncii, potrivit cu care pentru rezolvarea unor situații personale salariații au dreptul la concedii fără plată, rezultă fără nici un fel de dubiu că această modalitate de temporizare a raporturilor de muncă reprezintă un drept al salariaților, iar nu obligație care să poată fi impusă de angajator.
În speță, astfel cum rezultă din precizările exprese ale pârâtei, reclamantul nu a formulat o cerere de concediu fără plată, în exercitarea dreptului său prevăzut de art. 153 Codul muncii, întreruperea temporară a activității, fără plata drepturilor salariale aferente, fiind determinată în fapt de dificultățile economico-financiare cu care s-a confruntat angajatorul și care au impus o atare reorganizare a activității.
Astfel, din cuprinsul notei interne nr. 168/28.02.2014 emisă de conducerea societății pârâte, reiese că situația economică nefavorabilă cu care s-a confruntat unitatea a impus inclusiv optimizarea programului de lucru, una dintre măsurile de reorganizare a activității, la care s-a apelat ca soluție extremă, fiind trimiterea personalului în concediu de odihnă sau concediu fără plată.
Prin urmare, contrar susținerilor reclamantului, nedovedite însă prin probele administrate, în cele 11 zile în care a fost pontat în concediu fără plată, nu a prestat nicio activitate în folosul societății angajatoare, astfel că nu are dreptul la plata salariului stabilit prin contractul individual de muncă.Pe de altă parte, pârâta nu putea impune salariaților săi efectuarea concediului fără plată, situația întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raporturilor de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, reprezentând un caz de suspendare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului, în mod expres reglementat de art. 52 alin.1 lit.c Codul muncii.
În fapt, pârâta a procedat la o asemenea reorganizare a activității, ca urmare a reducerii frontului de lucru, suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului intervenind în temeiul dispozițiilor anterior menționate, eludate însă prin acordarea concediului fără plată, măsură ce nu putea fi dispusă în lipsa unei cereri a salariatului.
Cum în temeiul art. 53 Codul muncii, pe durata acestei întreruperi temporare activității, dispusă în mod unilateral de către angajator, salariații care nu mai desfășoară activitate beneficiază de o indemnizație ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, pentru cele 11 zile pontate ca fiind concediu fără plată, pârâta va fi obligată la plata către reclamant a unei indemnizații în cuantumul minim menționat.
În ce privește compensarea în bani a concediului de odihnă aferent anului 2014, instanța reține că prin raportare la perioada efectiv lucrată de reclamant, acesta avea dreptul la 7 zile de concediu, a căror contravaloare a fost însă achitată la momentul încetării raporturilor de muncă, astfel cum rezultă din statul de plată aferent lunii mai 2014.
Pentru aceste motive, pretențiile menționate vor fi respinse ca nefondate.
Prin cererea modificată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata unui salariu compensatoriu, cuvenit ca urmare a încetării raporturilor de muncă pentru motive neimputabile, în acest sens invocând dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel național, aplicabil în perioada 2011-2014.
Față de aceste temei legal al pretențiilor reclamantului, trebuie subliniat că Legea 62/2011 nu a mai reglementat încheierea contractului colectiv de muncă unic la nivel național, art. 128 din lege făcând referire doar la contractele colective de muncă la nivel de unități, grupuri de unități și sectoare de activitate.În acest context, deși partenerii sociali au negociat un contract colectiv de muncă unic la nivel național, aplicabil în perioada 2011-2014, acest CCM nu a intrat niciodată în vigoare, nefiind înregistrat la Ministerul Muncii și nici publicat în Monitorul Oficial.
Față de aceste considerente, cum în Codul muncii nu este reglementat dreptul la un salariu compensatoriu în favoarea angajaților care încetează raporturile de muncă prin demisia, capătul de cerere analizat va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 453 Codul muncii, în măsura admiterii cererii, pârâta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariul avocatului ales, dovedit prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea modificată formulată de reclamantul G. N. M. domiciliat în C., ., ..B, . în contradictoriu cu pârâtul . cu sediul în C., ., având ca obiect obligația de a face.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință privind perioada lucrată în cadrul societății, funcția deținută, salariul primit și achitarea la bugetul de stat a contribuțiilor de asigurări sociale, asigurări de sănătate și șomaj.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 9.952 lei net, reprezentând diferențe drepturi salariale aferente zilelor efectiv lucrate în perioada februarie-mai 2014 și la plata unei indemnizații de 75% din salariul de bază, pentru 11 zile pontate ca fiind concediu fără plată.
Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2015.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
A. C. A. B.
R. G.
GREFIER
M. J.
Tehnored.jud.A.C.
4EX./05.05.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 11-02-2015,... → |
|---|
