Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 200/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 200/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 6970/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.200
Ședința publică din 02.02.2015
PREȘEDINTE – C. B.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
L. N.
GREFIER – I. D.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul I. C. domiciliat în C., ., județul C. în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în C., Incinta Port, D. 34, județul C., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 02.02.2015, pentru când a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată cu nr._ /_ pe rolul Tribunalului C., reclamantul I. C. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta . ca prin hotărâre judecătorească să fie anulată decizia de sancționare nr._/04.09.2014 ,să fie obligată pârâta la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea drepturilor salariale indexate cu rata inflației și toate sporurile de care ar fi beneficiat de la data de 04.09.2014 ,data de la care a încetat contractul individual de munca și până la plata efectivă a acestor drepturi ,reintegrarea pe postul ocupat anterior desfacerii contractului individual de muncă ,iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii de desfacere a contractului individual de muncă cu reducerea salariului pe o lună cu 10% în condițiile în care s-ar constata săvârșirea unei abateri disciplinare.
Reclamantul a menționat că a fost angajatul pârâtei în funcția de operator portuar.În data de 20.07.2014 conform atribuțiilor de serviciu a susținut că a procedat la încărcarea navei „Naias”cu 1_ Kg de orz din magazia 2/36 astfel cum reiese din documentația privind încărcarea navei.Ca modalitate de lucru în ceea ce privește cantitățile mari de marfă ,aceasta este specifică și constă în efectuarea unor măsurători succesive a mărfii prin efectuarea unui draft –survey.Reclamantul a precizat că la sfârșitul încărcării se realizează draft-survey-ul final de către firme specializate și angajate de către încărcător,transportator și/sau de către cumpărător.Reclamantul a susținut că procedural cantitatea de marfă se comunică dispecerului care la rândul său solicită șefului de tură de la expediții să completeze și să semneze ordinul de imbargo care are rolul de chitanță contrasemnată și ștampilată de navă.S-a mai precizat că la sfârșitul etapei de lucru când cantitatea de marfă încărcată și acceptată de ambele părți este cunoscută ,expeditorul întocmește actele interne ale societății –raport de încărcare ,bon de muncă ,operând pe calculator stocul rămas..Reclamantul a considerat că prejudiciul reținut în sarcina sa prin decizia de sancționare respectiv de 23.000 de euro reprezentând contravaloarea cantității de 143.310 Kg orz este inexistent. Reclamantul susține că în cuprinsul deciziei de sancționare contestate nu rezultă faptele concrete săvârșite care să conducă la un prejudiciu de 23.000 de euro.S-a considerat că decizia de sancționare contestată este excesivă în raport de fapta imputată –eludarea sarcinilor de serviciu ,sau nerespectarea întocmai a fișei postului .Reclamantul a criticat și modul cum au fost descrise abaterile disciplinare reținute în sarcina sa..În susținerea contestației a solicitat administrarea probei cu înscrisuri . În drept și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Codului Muncii ,ale Contractului individual de muncă nr.1244/04.05.2012,regulamentul intern și Fișa postului
Prin întâmpinare pârâta S. SA C. a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată pentru următoarele considerente –în opinia societății pârâte reclamantul a ajustat cu bună știință raportul final de încărcare la navă ,astfel că cifrele acestuia să corespundă cu cele ale draft survey-ului .S-a menționat că în urma acestei operațiuni i-a rămas un stoc scriptic în magazie de 143,31 tone, în condițiile în care știa că magazia era goală și pe cale de consecință,stocul ar fi trebuit să fie zero..Din dispozițiile primite de la Biroul Export,exploatare portuară ar fi trebuit să se lichideze toată marfa din magazie.Pârâta a susținut că în urma evidențelor operative ,în data de 20.07.2014 în magazie mai exista un stoc de 1435,8 tone din totalul de 8027,4 tone orz existente.La sfârșitul etapei respectiv la ora 18:45 reclamantul repartizat la nava „Naias” a întocmit ultimul raport de încărcare la navă pe cantitatea de 1.292,49 tone ,cantitate care corespundea doar draftului întocmit la navă și nu situației reale din magazie unde nu mai exista marfă .Pârâta a precizat că în urma acestui raport a rezultat un stoc scriptic de 143 tone inexistent în fapt .În urma discuțiilor beneficiarul Cargo G. a acceptat ca din cantitatea de 143,31 tone să scadă pierderile tehnologice de 24 tone ,rezultând o cantitate de 119,26 tone pentru care a fost emisă factura nr._/28.07.2014 în sumă de 104.759,99 lei, pentru cantitatea de 119,26 tone.În acest context societatea pârâta a menționat că toate faptele de care se face vinovat reclamantul sunt complet și corect menționate în decizia de sancționare.Referitor la prejudiciu creat de reclamant ,pârâta precizează că acesta constă în contravaloarea celor 119,26 tone orz lipsă.. Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei coroborate cu susținerile părților instanța a reținut că reclamantul angajat al societății pârâte în funcția de operator portuar expeditor a avut ca atribuție de serviciu încărcarea cu orz a navei „Naias”din magazia 2/36.
Din decizia de sancționare nr._/04.09.2014,contestată de reclamant instanța a reținut că reclamantului i se impută faptul că a completat în mod greșit înscrisurile ce atestau expedierea și încărcarea mărfii,a întocmit înscrisurile și a operat în calculator în mod greșit ,rezultând că după terminarea încărcării în magazie ar mai exista un stoc de marfă de 143.310 kg.,deși în magazie nu se mai afla marfă,a completat înscrisurile după cantitatea comunicată de surveyori prin dispecer și nu după cantitatea reală existentă în magazie și încărcată la navă.,neanunțarea niciunui superior pe cale ierarhică despre acest aspect.
În opinia societății pârâte au fost încălcate sarcinile de serviciu stabilite prin fișa postului cum ar fi-operează în desfășurător cantitățile încărcate pe etape,hambare și per total navă –pentru orice neregulă se adresează coordonatorului de tură-răspunde de respectarea întocmai a condițiilor de încărcare prevăzute în dispoziția de încărcare emisă de compartimentul transport și la terminarea etapei predă șefului de tură setul complet de documente pe care le-a întocmit pentru operațiunile efectuate ,completând toate rubricile tipizatelor și operează documentele din gestiune.Instanța a reținut că reclamantul a luat la cunoștință de prevederile fișei postului prin semnătura acestuia filele 12-17 din dosar.Din ancheta administrativă desfășurată în cauză filele 38-40 din dosar instanța a reținut din răspunsurile date de reclamant la întrebările societății pârâte că la nava „Naias „s-a terminat operare de încărcare pe timpul etapei reclamantului.Reclamantul a fost întrebat ce cantitate a trecut în raportul de încărcare și de unde cantitatea respectivă,iar acesta a răspuns că a trecut cantitatea de_ kg.orz și aceasta ar fi reieșit din diferența dintre cantitatea stabilită la draft și cantitatea încărcată până atunci.De asemenea reclamantul a recunoscut că scriptic în calculator în urma operațiunii făcute în raportul de încărcare,a mai rămas sold de marfă în magazie în cantitate de_ kg.-cantitate care în realitate nu exista în magazie,.așa cum a recunoscut și reclamantul.Instanța a mai reținut din răspunsurile reclamantului că acesta nu a anunțat superiorii ierarhici despre existența faptului că există un stoc scriptic de 143.310 kg și un stoc faptic de 0 kg,adică magazie goală.S-a mai reținut că la . reclamantului acesta nu a efectuat operațiunea predării-primirii serviciului,iar punctul de vedere al reclamantului cu privire la discrepanța dintre cantitatea încărcată la navă și cantitatea aflată în stocul magaziei nu poate fi reținut ca o apărare pertinentă de către instanță în condițiile în care în opinia instanței reclamantul a dovedit neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu.Instanța a apreciat că reclamantul semnatar al luării la cunoștință a fișei postului a încălcat o . dispoziții din aceasta prin neverificarea reală a situației scriptice cu cea faptică privind cantitatea de orz ce trebuia încărcată.Instanța apreciază ca îndreptățită critica adusă reclamantului pentru faptul că a completat înscrisurile după cantitatea comunicată de surveyori prin dispecer și nu după cantitatea reală existentă în magazie și încărcată la navă.Instanța a reținut și aspectul că reclamantul nu a anunțat nici un superior ierarhic cu privire la acest eveniment generator de prejudiciu adus societății pârâte prin emiterea facturii de către beneficiar în cuantum de 23.000 euro reprezentând contravaloarea celor 143 de tone de orz. din care au fost scăzute 24 de tone pierderi tehnologice-fila 36 din dosar .În condițiile în care constați că faptic îți lipsesc 143 de tone de orz ar trebui să dai dovadă de o minimă diligență în ați anunța superiorii cu privire la acest eveniment, considerăm noi grav din perspectiva modalității defectuoase de lucru a reclamantului și a cantității mari de orz imputat societății.
În acest context și din perspectiva art.250 Cmcii potrivit cu care –angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat ,avându-se în vedere următoarele :-împrejurările în care fapta a fost săvârșită ,gradul de vinovăție a salariatului,consecințele abaterii disciplinare ,comportarea generală în serviciu a salariatului ,eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.”,instanța a constatat că decizia contestată a respectat condițiile legale referitoare la forma acesteia –faptele fiind descrise în cuprinsul ei,cât și normele legale încălcate ,iar din perspectiva temeiniciei instanța a constatat că măsura încetării contractului individual de muncă în temeiul art.61 lit.a este legală.
Pentru aceste considerente instanța va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul I. C. domiciliat în C., ., județul C. în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în C., Incinta Port, D. 34, județul C..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședința publică, astăzi 02 februarie 2015.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
C. B. A. B.
L. N.
GREFIER
I. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








