Obligaţie de a face. Sentința nr. 1131/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1131/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 1257/118/2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1131

Ședința publică din 28 mai 2015

PREȘEDINTE – C. S. A.

ASISTENȚI JUDICIARI

L. N.

G. C.

GREFIER – S. M. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul V. M., domiciliat în Satu Nou, . A, . C. în contradictoriu cu pârâta P. MUNICIPIULUI M., cu sediul în M., ., județ C., având ca obiect obligația de a face.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 21.05.2015, zi în care partea prezentă a pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 28.05.2015, dată la care s-a pronunțat sentința

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele

Cu nr._ din 03-03-2015 s-a inregistrat cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul V. M. in contradictoriu cu parata PRIMARIA MUNICIPIULUI M., solicitand recunoasterea activitatii prestate in perioada 01.05.1995 – 01.03.2000 (in calitate de angajat in functia de mecanic utilaj greu) ca fiind incadrata in grupa a II –a de munca, conform Ordinului nr. 50/1990 aplicabil in perioada respectiva, eliberarea din arhiva angajatorului a unor documente care sa certifice in mod clar perioada incadrata in grupa a II - a de munca.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a fost angajat la Consiliul Popular Orasenesc M. si ulterior la ., in functia de mecanic cilindru compresor, mecanic utilaj greu, tractorist. Pentru activitatea desfasurata a bneficiat de spor de conditii deosebite acordat lunar in procent de 15% incepand cu data de 01.05.1995 si pana la incetarea contractului individual de munca.

Actiunea este scutita de la plata taxei de timbru.

Reclamantul a depus inscrisuri.

Prin intampinare, parata PRIMARIA MUNICIPIULUI M. a solicita respingerea cererii. A invocat parata exceptia conexitatii, precum si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si de exercitiu (exceptii ce au fost calificate de instanta la termenul din 21-05-2015). Arata parata ca prin adresa nr._/28-07-2014 a comunicat reclamantului ca nu a beneficiat de grupa superioara de munca in perioadele 08.09.1987 – 01.01.1988, 01.05.1989 – 01.04.1991.

Asupra exceptiei invocate, instanta retine urmatorele:

Reclamantul V. M. a solicitat in contradictoriu cu parata PRIMARIA MUNICIPIULUI M. recunoasterea activitatii prestate in perioada 01.05.1995 – 01.03.2000 (in calitate de angajat in functia de mecanic utilaj greu) ca fiind incadrata in grupa a II –a de munca, conform Ordinului nr. 50/1990 aplicabil in perioada respectiva, eliberarea din arhiva angajatorului a unor documente care sa certifice in mod clar perioada incadrata in grupa a II - a de munca.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.

Avand in vedere dispozitiile legale de mai sus rezulta ca parata Primaria nu este autoritate de drept public si nici persoana de drept public, ci doar o structura functionala.

In ceea ce priveste administratia publica locala, unitatea administrativ – teritoriala este persoana juridica de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, fiind reprezentata in justitie de catre primar, conform art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Rezulta ca actiunea este formulata impotriva unei persoane in incapacitate de a avea si de a-si exercita drepturile civile si de a avea si a-si asuma obligatii civile, urmand ca exceptia invocata sa fie admisa.

D. urmare, se va respinge actiunea formulata de reclamantul V. M. in contradictoriu cu parata PRIMARIA MUNICIPIULUI M., ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite exceptia lipsei capacitatii de folosinta.

Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul V. M., domiciliat în Satu Nou, . A, . C. în contradictoriu cu pârâta P. MUNICIPIULUI M., cu sediul în M., ., județ C., ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara capacitate procesuala.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Tribunalul Constanta.

Pronuntata in sedinta publica din 28-05-2015.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,

C. S. A. G. C. L. N.

GREFIER

S. M. S.

Tehnored.jud.C.S.A.

4 ex./29.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1131/2015. Tribunalul CONSTANŢA