Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 741/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 741/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 741/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 aprilie 2015
Sentința civilă nr. 741
Președinte: F. M. I.
Asistenți judiciari: A. M. B.
R. A. G.
Grefier: M. Ș.
Pe rol soluționarea acțiunii civile – litigiu de muncă formulată de reclamantul B. C. I. domiciliat în . C., și cu domiciliul procesual ales în C., ., județ C., în contradictoriu cu pârâtele N. S. Company Limited cu sediul în Limassol, Ave. Sotiri Michaelidi 1, Eden Beach House, Flat 60, Cipru, și cu sediul procesual ales în C., ..27B, județ C., . SA cu sediul în C., Incinta Port C., D. 34, CP 11-18, județ C., și G. S. Ltd. cu sediul în Valetta, 171 Old Bakery Street, Malta, și cu sediul procesual ales în C., ..27B, județ C., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 6 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea succesiv la data de 9 aprilie 2015 și la data de 16 aprilie 2015, când în aceeași compunere a hotărât:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului C. la data de 25 ianuarie 2013 sub număr de dosar_, reclamantul B. C.-I. a chemat în judecată pârâții N. S. Company Limited și S.C. G. S. Petroliere S.A. pentru ca instanța să dispună obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești constând în salarii restante pentru perioada 01.11._12, în cuantum de 9.794,4 dolari SUA,obligarea pârâtelor la plata drepturilor contractuale restante constând în cheltuieli legate de taxe, asigurări sociale, contribuții calculate la nivelul salariului minim pe economie în România, pentru perioada 01.11._12,obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe, onorariu de avocat, cheltuieli de traducere, cheltuieli cu procedura de citare, orice alte cheltuieli ocazionate de soluționarea cauzei.
În motivarea cererii s-a arătat că, începând cu data de 22.06.2007, reclamantul a fost angajat al societății pârâte N. S. Company Limited, conform contractelor de ambarcare încheiate la data de 22.06.2007, respectiv la data de 14.03.2008, desfășurându-și activitatea în funcția de bucătar la bordul platformei „G. Prometeu”, aflată în proprietatea G. S. Petroliere S.A.
Reclamantul a mai arătat că în data de 01.05.2009 a încheiat un act adițional la contractul de ambarcare din data de 14.03.2008, conform cu care și-a schimbat locul muncii pe platforma „G. S.”, aparținând pârâtei.
Ambele pârâte sunt membre ale Grupului Upetrom, cu mențiunea că S.C. G. S. Petroliere S.A. este societatea ce are în proprietate o . platforme mobile de foraj în Marea N. (armatorul), printre care și „G. S.”, iar pârâta N. S. Company Limited este societatea care se ocupă de recrutarea personalului angajat cu contracte de muncă pe platformele de foraj.
Reclamantul a arătat că, în conformitate cu art. 5.1 din contractul de ambarcare, și-a desfășurat activitatea 12 ore/zi, 7 zile pe săptămână timp de 4 săptămâni de ambarcare pe platformă, urmată de perioada de repaos la țărm.
Contractul de ambarcare are natura juridică a unui contract de muncă, iar prin încălcarea repetată a obligațiilor ce le revin în legătură cu executarea contractului de ambarcare, pârâtele au înregistrat restanțe la plata drepturilor salariale ale reclamantului, în cuantum de 9.794,4 dolari S.U.A., calculate conform tabelului reprezentând Anexa 1 la acțiune, la care se adaugă cheltuielile legate de taxe, asigurări sociale și contribuții calculate la nivelul salariului minim pe economie pentru perioada 01.11._12.
În drept,s-au invocat Codul muncii, art. 501 C. comercial, art. 531 și urm. C. comercial, art. 969 C. civil, art. 274 C. pr. Civilă.
În apărare, pârâta N. S. Company LTD a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. Pârâta a invocat și excepția necompetenței generale a instanțelor române, cu motivarea că instanțele din Cipru au o competență exclusivă și expresă în sensul aplicabilității art. 23 din Regulamentul CE nr. 44/2001, activitatea reclamantului desfășurându-se la bordul unei platforme de foraj marin, fără a exista o locație în cadrul unui stat membru în care aceasta să-și desfășoare activitatea “în mod obișnuit”, în sensul art. 19 al. 2 lit. a din Regulament.
Pe fond,pârâta a arătat că reclamantul este angajatul societății, iar retribuția a fost stabilită la suma de 2000 USD/lună sau proporțional, conform fracțiunii efectiv lucrate, în baza situației de timp efectiv lucrat întocmită de șeful platformei și aprobată de N. S. Company Ltd.
S-a arătat că valoarea remunerației s-a modificat prin acte adiționale ale contractului de îmbarcare. În anul 2011, din rațiuni economice, prin act adițional modalitatea de calcul a fost stabilită pe zi la valoarea de 69,69 USD/zi completă de lucru pentru programul operațional de lucru al platformei sau proporțional cu numărul de ore efectiv lucrate în acea zi, conform time-sheet-ului aprobat de șeful de platformă, rata neoperațională rămânând neschimbată.
Prin voința părților, art. 6.4 din vechiul contract de ambarcare a fost înlocuit cu art. 6.3, conform cu care “compania, prin agentul său din România, la cererea angajatului, va suporta cheltuielile legate de taxe, asigurări sociale, contribuții ce cad în sarcina angajatului și a angajatorului, calculate la salariul minim pe economie, aplicabil în România”.
În acest fel, pârâta a înțeles ca, în acord cu salariații săi, să mărească retribuția acordată cu valoarea contribuțiilor datorate, urmând ca angajații să-și achite singuri contribuția sau să încheie contracte de asigurări private.
Pârâta susține că a achitat în întregime toate drepturile bănești datorate reclamantului.
În drept, s-au invocat art. 115-118 C. pr. Civilă.
La termenul de judecată din 25.06.2013 reclamantul și-a completat acțiunea, în sensul că a solicitat introducerea în cauză a pârâtei G. S. Ltd, având calitatea de armator-proprietar al platformei mobile “G. S.”, cu obligarea acesteia, în solidar cu celelalte pârâte, la plata drepturilor bănești menționate în cererea introductivă, cu cheltuieli de judecată. Instanța a încuviințat această cerere modificatoare.
În apărare, pârâta G. S. Ltd a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că activitatea prestată de reclamant pe platforma proprietatea societății s-a desfășurat în baza contractului de ambarcare încheiat la data de 14.03.2008 cu N. S. Company Ltd. și că nu a existat niciun raport juridic între părți, iar singura legătură este dată de locația unde reclamantul și-a desfășurat activitatea.
Prin încheierea din data de 24.10.2013, instanța a respins ca nefondată excepția necompetenței generale a instanțelor române.
Instanța a luat act și de împrejurarea că reclamantul renunță la judecată în contradictoriu cu S.C. G. S. Petroliere S.A., motiv pentru care a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual-pasive a S.C. G. S. Petroliere S.A.
Prin sentința civilă nr. 4324 din 21 noiembrie 2013, Tribunalul C. a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesual-pasive a G.S.P. S. Ltd, a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual-pasive a S.C. G. S. Petroliere S.A. și a respins acțiunea formulată de reclamant.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. C. I.. Prin decizia civilă nr. 235/CM/1.10.2014 a Curții de Apel C., s-a admis recursul reclamantului, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului C.. S-a reținut că, având în vedere prevederile contractuale și caracterul obligatoriu al contractelor, instanța trebuia să verifice susținerile reclamantului privind încălcarea de către Companie a obligațiilor referitoare la frecvența desfășurării programului de lucru, respectiv întreruperea desfășurării acestui program prin voința angajatorului, din perspectiva încetării raporturilor contractuale dintre părți. În acest sens, ținând seama de faptul că încetarea contractului individual de muncă este dominată de principiul legalității, ceea ce înseamnă că modurile și cazurile în care poate interveni, motivele, condițiile și procedura încetării sunt reglementate de lege, instanța trebuia să stabilească, în cadrul verificărilor privind susținerea că a existat o faptă ilicită a angajatorului prin nechemarea salariatului la platformă, dacă a existat o încetare a raporturilor contractuale dintre părți și dacă, în cazul în care a existat o astfel de încetare, aceasta s-a datorat unor cauze obiective, independente de voința părților, cum sunt cele prevăzute la art.8.3 din contract, s-a datorat convenției părților ori culpei acestora. Astfel, instanța era datoare să stabilească dacă neefectuarea activității de către salariat s-a datorat culpei acestuia (ex. a refuzat îmbarcarea deși a fost solicitat de angajator) ori dacă încetarea contractului a avut loc pentru motive ce nu țin de persoana salariatului (ex. încetarea activității pe platformă, dificultăți economice, cauze de forță majoră), fie ca urmare a voinței unilaterale a angajatorului, manifestată arbitrar sau abuziv, caz în care nu poate fi înlăturată răspunderea angajatorului în neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de 9.01.2015 sub numărul_ .
La termenul de judecată din data de 6.04.2015, pârâtele, prin reprezentant convențional, raportat la considerentele deciziei instanței de control judiciar, au arătat că raporturile de muncă dintre părți au încetat prin expirarea termenului contractual.
La același termen de judecată, a fost depusă la dosar cererea reclamantului de renunțare la judecata în contradictoriu cu pârâta . SA.
Potrivit dispozițiilor art. 246 alin. 1 C. 1865, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Așadar, renunțarea la judecată, ca act procesual de dispoziție al reclamantului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 246 C. 1865, poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe, a instanței de apel ori a celei de recurs, fie prin cerere scrisa, fie verbal în ședință publică.
În cauza de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile textului de lege enunțat anterior, astfel încât va lua act de manifestarea de voință a reclamantului în acest sens.
În acest context, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această pârâtă, va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a G.S.P. S. Ltd., ce urmează a fi analizată în conformitate cu disp. art.137 alin. 1 C. 1865, calitatea procesuală pasivă este una dintre condițiile esențiale ale acțiunii civile și presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel ce este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Conform contractului de ambarcare din data de 14.03.2008, pârâta N. S. Ltd are calitatea de angajator al reclamantului, acesta din urmă fiind angajat în calitate de bucătar pe platforma “G. S.”, proprietatea pârâtei G. S. Ltd. Față de prevederile art. 10 din Codul muncii, contractul de ambarcare are natura juridică a unui contract de muncă, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. În aceste condiții, numai angajatorul și angajatul pot fi părți în raporturile juridice de obligație născute în baza contractului de ambarcare.
De vreme ce executarea contractului de muncă este indisolubil legată de locul muncii - platforma proprietatea G.S.P. S. Ltd, cu consecințe inclusiv pe planul competenței de soluționare a cauzei, nu se poate susține că pârâta G.S.P. S. Ltd nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
De asemenea, conform clauzelor contractuale, remunerația era plătită în baza situației de timp efectiv lucrat, întocmită de șeful platformei și aprobată de angajator.
Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G.S.P. S. Ltd., ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantul B. C. I. a fost angajat de societatea N. S. Company Ltd, conform contractului de ambarcare semnat la 22.06.2007, în funcția de bucătar la bordul platformei ”G. Prometeu”, acest contract de ambarcare fiind urmat de un alt contract de ambarcare din 14.03.2008 și de un Act Adițional din 01.05.2009 prin care a fost schimbat locul de muncă pe platforma ”G. S.”.
Contractul astfel încheiat este în mod necontestat un contract individual de muncă în sensul art.10 din Codul muncii, potrivit cu care contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumită salariu.
Contractul individual de muncă este un contract consensual, care se încheie prin simplul acord de voință al părților și este obligatoriu între părți de la data încheierii lui.
Secțiunea 4 din Actul Adițional din 01.05.2009 stabilește că durata contractului este de 5 ani (+/- 30 zile) de la data intrării în vigoare a acestuia, termen care poate fi prelungit cu acordul părților, durata contractului încetând de drept potrivit pct. 4.3 din contract în situația în care, la expirarea perioadei prevăzute la art. 4.1, Compania nu intenționează prelungirea contractului.
Pe durata contractului, potrivit Secțiunii 5, art.5.1, programul normal de lucru este de 12 ore/zi, 7 zile pe săptămână, timp de 4 săptămâni de ambarcare pe platformă, iar potrivit art. 5.2 programul normal de lucru al angajatului va fi urmat de o perioadă de zile libere, care începe din momentul plecării de la platformă până la următoarea zi de schimb a turei respective.
Conform Secțiunii 6 din același adițional, la art. 6.1 se stabilește că, pentru munca prestată conform Secțiunii 5, angajatul primește o indemnizație în sumă de 105,12 USD/zi completă de lucru sau proporțional cu numărul de ore efectiv lucrate în acea zi, conform time sheet-ului aprobat de șeful de platformă, indemnizația prevăzută la art. 6.1 fiind calculată, potrivit art. 6.2, începând cu prima zi de ambarcare la bordul platformei, după semnarea acestui addendum. Conform art.6.3 compania –prin agentul său din România, la cererea angajatului, va suporta cheltuielile legate de taxe, asigurări sociale, contribuții ce cad în sarcina angajatului și angajatorului, calculate la nivelul salariului minim pe economie, aplicabil în România. Prin Addendum-ul nr.8 la contractul de ambarcare semnat la 20.05.2011 indemnizația prevăzută la art.6.1 a fost modificată, stabilindu-se un cuantum de 69,96 USD/zi completă de lucru pentru programul operațional de lucru al platformei sau proporțional cu numărul de ore lucrate în acea zi.
În secțiunea 7, la art.7.2 s-au stabilit, printre obligațiile Companiei, aceea de a achita indemnizația în USD prevăzută la art. 6.1 în contul angajatului și de a suporta toate cheltuielile legate de taxe, asigurări sociale, contribuții ce cad în sarcina angajatului și angajatorului, calculate la nivelul salariului minim pe economie aplicabil în România.
Reclamantul a solicitat prin acțiunea de față obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pentru perioada 01.11._12 arătând că aceasta din urmă și-a încălcat obligațiile ce îi reveneau potrivit contractului de ambarcare, respectiv obligația de a asigura reclamantului desfășurarea programului de lucru prevăzut la art.5.1 și 5.2, în sensul alternării perioadei de repaus la țărm cu o perioadă de lucru la platformă, cererea întemeindu-se pe răspunderea civilă contractuală. În esență, reclamantul a reproșat Companiei că, deși între părți exista un contract în derulare, aceasta nu l-a solicitat pentru a-și executa programul de lucru la platformă, după ultima perioadă de repaus la țărm, cu consecința implicită de a nu îi achita indemnizația prevăzută la art.6.1 din contract.
Conform art. 315 C. 1865, în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Se reține de asemenea că, prin notele de ședință depuse la 24 septembrie 2014, recurentul reclamant a arătat că drepturile salariale și cheltuielile privind plata taxelor și asigurărilor sociale au avut ca temei răspunderea contractuală întemeiată pe prevederile din Secțiunile 5 referitoare la programul de lucru, 6 referitoare la indemnizație și 7 referitoare la obligațiile angajatorului din contractul de ambarcare, sumele fiind solicitate cu titlu de prejudiciu material conform art.253 alin.1 din Codul muncii, deoarece în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită constând în neexecutarea obligațiilor contractuale de către angajator, prejudiciul constând în neplata drepturilor salariale și a celorlalte cheltuieli ca urmare a neasigurării programului de lucru, vinovăția, care este prezumată în materie contractuală și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Astfel, raportat la considerentele deciziei civile nr. 235/CM/1.10.2014 a Curții de Apel C., instanța va analiza pretențiile reclamantului de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de Companie prin nerespectarea obligațiilor ce îi reveneau acesteia potrivit Secțiunii 4, referitoare la durata contractului, Secțiunii 5, referitoare la programul de lucru și Secțiunii 6, referitoare la indemnizare, cazare, asigurare și transport și dacă acestea pot avea ca temei prevederile art.253 din Codul muncii care stabilesc că ”angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu, iar în cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești”. Potrivit literaturii și practicii judiciare, răspunderea patrimonială a angajatorului poate fi antrenată în cazul în care acesta împiedică accesul salariatului la muncă, deși între părți există un contract de muncă valabil încheiat.
Toate condițiile de existență ale răspunderii civile contractuale se regăsesc și în cazul răspunderii patrimoniale a angajatorului (prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, culpa). Aceste condiții sunt necesare să existe, cumulativ, nu doar în cazul răspunderii pentru daune materiale, ci și în cel al răspunderii pentru daune morale.
În ceea ce privește fapta ilicită, instanța reține disp. art. 5.1, art.5.2 din contractul de îmbarcare, modificat prin actele adiționale din 1.05.2009 și 20.05.2011 (filele 78-82), potrivit cărora programul normal de lucru era de 12 ore/zi, 7 zile de săptămână, timp de 4 săptămâni de ambarcare pe platformă, acesta fiind urmat de o perioadă de zile libere, angajatorul având obligația de a sigura prestarea muncii de către reclamant. Or, în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat că neefectuarea activității de către salariat s-ar fi datorat culpei acestuia, instanța reține că angajatorul nu și-a respectat obligațiile contractuale.
Referitor la vinovăția celor două pârâte, în materie contractuală, vina debitorului este prezumată. Acesta nu va obligat la plata despăgubirilor atunci când nu a putut executa datorită unui caz fortuit sau unui caz de forță majoră. În speță, pârâtele nu au dovedit cauza străină care să nu le fie imputabilă, astfel încât nu pot fi exonerate de răspundere, fiind astfel îndeplinită și condiția vinovăției debitorului.
Prejudiciul, urmarea faptei ilicite, raportat la zilele în care reclamantul ar fi lucrat conform programului contractual în perioada 1.11.2011-1.07.2012, respectiv 28 de zile, este cuantificat prin înmulțirea a 5 astfel de intervale de timp cu suma de 69,96 USD/zi, rezultând suma de 9794,4 USD.
De asemenea instanța reține și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamant, încălcarea obligației de a asigura continuitatea muncii angajatului producându-i acestuia prejudiciul reținut anterior.
În aceste condiții, constatând îndeplinite cerințele răspunderii patrimoniale a angajatorilor, instanța va obliga pârâtele N. S. COMPANY LIMITEDN și G. S. LTD, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 9794,4 USD. De asemenea având în vedere și disp. art. 6.3 potrivit cărora, compania, la cererea angajatului, va suporta cheltuielile legate de taxe, asigurări sociale, contribuții ce cad în sarcina angajatului și angajatorului, calculate la nivelul salariului minim pe economie aplicabil în România, cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor în acest sens este întemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 452 NCPC, cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata acestora este neîntemeiată, în condițiile în care nu a fost făcută dovada existenței și întinderii lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 246 alin. 1 C. 1865, ia act de renunțarea reclamantului B. C. I. la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în C., Incinta Port C., D. 34, CP 11-18, județ C..
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . SA, ca rămasă fără obiect.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. S. LTD., ca neîntemeiată.
Admite cererea formulată de reclamantul B. C. I., domiciliat în . C., și cu domiciliul procesual ales în C., ., județ C., în contradictoriu cu pârâtele N. S. COMPANY LIMITED cu sediul în Limassol, Ave. Sotiri Michaelidi 1, Eden Beach House, Flat 60, Cipru, și cu sediul procesual ales în C., ..27B, județ C., și G. S. LTD cu sediul în Valetta, 171 Old Bakery Street, Malta, și cu sediul procesual ales în C., ..27B, județ C..
Obligă pârâtele N. S. COMPANY LIMITED și G. S. LTD., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 9794,4 USD.
Obligă pârâtele N. S. COMPANY LIMITED și G. S. LTD., în solidar, la plata către reclamant a cheltuielilor legate de taxe, asigurări sociale, contribuții calculate la nivelul salariului minim pe economie aplicabil în România, pentru perioada 1.11.2011-1.07.2012.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.04.2015.
Președinte, Asistenți judiciari,
F. M. I. A. M. B. Grefier,
R. A. G. M. Ș.
Red.Jud.FMI/2ex/17.04.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 263/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 744/2015.... → |
|---|
