Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 2658/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2658/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 701/63/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2658/2014
Ședința publică de la 06 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari SF. APOSTOLI NR.72 și pe pârât B. J. B., pârât .,, având ca obiect .acțiune în răspundere patrimonială perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța invocă excepția perimării și retine cauza spre soluționare pe excepție .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei C. la data de 02.06.2009 sub nr._/215/2009, reclamanta Asociatia de P. Sfintii Apostoli nr. 72 a chemat în judecată pe pârâtii B. J. B. si ., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea pârâtilor la plata sumei ede 3805,64 lei reprezentând contravaloare factura nr. 007/18.12.2008.
În motivarea actiunii s-a arătat că pârâta B. J. B. a ocupat functia de administrator al Asociatiei de P. Sfintii Apostoli nr. 72, iar in urma verificarii actelor contabile pe care aceasta le-a intocmit pe perioada cât a ocupat functia s-a constatat inregistrarea de catre pârâta in registrul de casa pe rubrica plati a facturii nr. 007/18.-12.2008, reprezentând contravaloarea operatiunii de dezinsectie si deratizare pe care pârâta sustine ca a efectuat-o societatea pârâta.
Reclamanta arata ca aceasta operatiune nu a fost efectuata, blocul fiind nou construit.
De asemenea, se mai arata ca operatiunea mai sus mentionata nu a fost prevazuta si aprobata de Adunarea Generala in bugetul de venituri si cheltuieli al anului precedent si nu a existat nici un proces verbal de receptie semnat de proprietari.
În dovedire la dosarul cauzei au fost depuse: adresa nr. 07/07.04.2009, contract prestări servicii nr. 14/18.12.2008, p.v de recepție, adresa nr. 08/2009, factura fiscală nr. 007/18.12.2008, chitanța nr. 08/18.12.2008, registrul de casă, pv din 14.04.2009, declarație.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 270 din Legea 53/2003 si art. 998-999 C.civ.
La termenul de astazi, instanta a pus in discutie exceptia necompetentei materiale a instantei de a solutiona cererea privind pe pârâta B. J. B..
Astfel instanța constată că prin acțiunea introductivă este chemată în judecată pârâta B. J. B. pentru fapte sărvârșite în calitatea sa de angajat al asociației indicându-se ca temei legal prevederile art. 270 din Legea 53/2003.
Prin sentinta nr_/14.12.2009 s-a disjuns cererea privind pe pârâta .
S-a declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Asociatia de P. Sfintii Apostoli nr. 72, în contradictoriu cu pârâta B. J. B., in favoarea Tribunalului D. – Sectia Conficte de munca si Asigurari Sociale.
Față de temeiul de drept indicat de reclamantă și având în vedere prevederile art. 284 din Lg. 53/2003 coroborate cu art. 2 C.P.C, instanța constată că nu este competentă să soluționeze cererea și, în consecință, urmeaza sa admita exceptia invocata si vazând si disp. art. 158, 159 C. urmeaza sa decline competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului D. – Sectia Conficte de Munca si Asigurari Sociale.
La Tribunalul D. cauza a fost înregistrată sub nr_
Prin încheierea de ședință din 10.02.2010 instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 din Cod procedură civilă.
Conform dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
In speță, de la data când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care pricina a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului .
In această situație, în temeiul dispozițiilor art. 248 și 252 alin.1 din Cod procedură civilă, urmează a se constata din oficiu, că acțiunea este perimată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea formulată de reclamant ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI SF. APOSTOLI NR.72 în contradictoriu cu pârâtii B. J. B., ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2014
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar A. D. Asistent judiciar I. G.
Grefier E. C.
2 ex
Red.Jud.M.N.
Tehnored.M.J.
21.05.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1029/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








