Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1055/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1055/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 14773/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1055/2014
Ședința publică de la 03 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S. V.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei - litigii de muncă - privind pe contestator C. I. domiciliat în C., .. 25, ., . CNP_ și pe intimat B. C. ROMANĂ București, .. 5 sect. 3, având ca obiect contestație decizie de concediere, dezbateri ce au fost consemnate prin încheierea de ședință de la data de 24.01.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Procedura, legal îndeplinită.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la 29.10.2013 sub nr. de dosar specificat mai sus, contestatoarea C. I., în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- anularea Deciziei nr. 3710/17.10.2013, prin care pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă și drept consecință, obligarea pârâtei la reîncadrarea pe postul deținut anterior și la plata despăgubirilor echivalente cu salariile majorate și indexate și cu toate celelalte drepturi de care trebuia să beneficieze în intervalul 16.07.2013 - data reîncadrării pe post.
- plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta arată că până la data de 15.07.2013 a prestat activitate în cadrul BCR SA în calitate de Consilier Client Retail – Zona Retail 6 Henri C., Jud. D..
Prin Decizia nr. 2866/15.07.2013 s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, iar prin Decizia nr. 3710/17.10.2013 s-a dispus concedierea disciplinară.
În ceea ce privește Decizia de sancționare nr. 3710/17.10.2013, reclamanta invocă excepția de nulitate, ca fiind tardiv introdusă.
Potrivit art. 252 alin.1 din Codul Muncii, decizia trebuia emisă în termen de 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, din preambulul deciziei reieșind data luării la cunoștință – Nota DRU nr. 59/24.07.2013 a Comisiei de Disciplină privind abaterea disciplinară săvârșită de către reclamantă, notă aprobată ulterior de către Comitetul Executiv al BCR conform Procesului Verbal nr. 84/06.08.2013.
Contestatoarea susține că decizia este tardivă și sub aspectul termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei incriminate la poz. 1: declarația considerată mincinoasă a fost dată la 01.03.2013, iar termenul de 6 luni a expirat la data de 01.09.2013, astfel că decizia emisă la data de 17.10.2013 se află în afara termenului de decădere.
Pe fondul cauzei, contestatoarea arată că declarația din data de 01.03.2013, potrivit căreia îndeplinește condițiile legale pentru exercitarea funcției de director executiv nu putea fi calificată "mincinoasă", întrucât: sancționarea disciplinară din data de 10.08.2006 invocată de către angajator nu a fost materializată într-o decizie care să-i fie comunicată și pe care să o poată contesta în instanță, întrucât în absența comunicării nu se puteau produce efectele; potrivit art. 248 alin.3 din Codul Muncii a operat radierea de drept a eventualei sancțiuni disciplinare, iar în cazul în care aceasta nu a operat, culpa aparține angajatorului și nu contestatoarei, și nu în ultimul rând pentru faptul că în perioada 2008-2013 a exercitat permanent funcția de director executiv la o sucursală a BCR SA, deci a îndeplinit condițiile legale, fiind și premiată.
Se susține că fapta reținută de către pârâtă în motivarea deciziei de sancționare, respectiv, închiderea unității în data de 01.07.2013 (pauza de masă) în intervalul orar 13,39 -14,06, nu poate constitui o abatere disciplinară care să determine concedierea disciplinară a contestatoarei.
Potrivit art. 21 alin. 3 din Regulamentul Intern, personalul are dreptul la o pauză de masă de 30 minute, de regulă în intervalul 11-14, utilizată în asemenea mod încât să nu afecteze programul de lucru cu clienții. Contestatoarea înțelege să dovedească cu Jurnalul Operațiunilor de Casă, faptul că unitatea a funcționat și în intervalul litigios, adică nu a fost stopată activitatea la ora 13,39, de îndată ce un client a achitat rata de credit la ora 13,41 (poz. 33), alt client a depus numerar la ora 13,44 (poz. 34), iar o altă persoană a plătit rata la ora 13,47 (poz. 35).
Contestatoarea susține că angajatorul nu a stabilit sancțiunea în raport cu "gravitatea faptei – pauza de masă", neținând cont de: împrejurări, vinovăție, consecințe, comportamentul în general, eventualele sancțiuni suferite anterior.
În ceea ce privește despăgubirile solicitate, contestatoarea precizează că le solicită din data de 16.07.2013, întrucât de la această dată s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării prealabile, concedierea fiind dispusă la data de 17.10.2013.
În scop probator depune în copie: CI, decizia 25/15.02.2013, decizia 2866/15.07.2013, decizia 3710/17.10.2013, declarație notarială, Hotărârea nr. 2/21.10.2008 a Comitetului Executiv al BCR SA, extras carnet de muncă, extras regulament intern, jurnal operațiuni de casă, diplome privind pregătirea profesională.
Se solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 270 din Codul Muncii și a prevederilor OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 13.12.2013, pârâta BCR SA depune întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației ca fiind neîntemeiată.
Pe cale de excepție, intimata invocă excepția inadmisibilității acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 193 Cod Proc. Civ., motivată de neîndeplinirea procedurii prealabile a medierii, sub aspectul obligației participării contestatorului la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 60 alin.1 lit.e, raportat la art. 2 alin 1 din Legea medierii și organizării profesiei de mediator nr. 192/2006, actualizată și completată prin Legea nr. 214/2013.
Cum acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. pe data de 29.10.2013, după . modificării art. 2 alin.1 din legea medierii, pârâta apreciază că este obligatorie participarea la ședința de informare cu privire la avantajele medierii.
În ceea ce privește legalitatea deciziei de sancționare intimata învederează instanței de judecată că aplicarea sancțiunii disciplinare s-a făcut in termen de 30 de zile calendaristice de la data când reprezentantul angajatorului persoana juridica, abilitat sa aplice sancțiuni disciplinare, a luat la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare si nu au trecut mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei respective.
Textul acestui articol reglementează doua termene diferite in interiorul cărora angajatorul poate sa sancționeze salariații vinovați de încălcarea normelor de disciplină a muncii: unul de 30 de zile calendaristice si unul de 6 luni.
Termenul de 30 de zile curge de la un moment subiectiv, respectiv de la data de la care reprezentantul angajatorului abilitat sa aplice sancțiunea disciplinara sau angajatorul persoana fizica a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii prin nota de constatare, referat, proces verbal etc., având o dată certă prin înregistrarea in registrul general al unității.
Termenul de 6 luni curge de la un moment obiectiv, anume de la data săvârșirii abaterii disciplinare. În interiorul sau, angajatorul trebuie să ia la cunoștință de săvârșirea acestei fapte si tot aici se va încadra si termenul de 30 de zile. In mod normal, acest ultim termen va înceta anterior celui de 6 luni sau, cel mult, poate înceta concomitent.
Intimata susține că atât in doctrină cât și in practica judecătorească s-a decis că termenul de 30 de zile calendaristice nu curge de la data la care comisia de cercetare disciplinară a fost sesizată de conducerea societății cu solicitarea de a proceda la cercetarea "evenimentelor" la care au participat salariații unității(a fost vorba de o greva nelegala), ci de la data la care rezultatele cercetării au fost aduse la cunoștința conducerii prin referatul înregistrat la registratura unității.
Prin acest referat, au fost identificate persoanele vinovate, s-au precizat încălcările regulamentului intern si ale contractului colectiv de munca, s-a propus sancțiunile disciplinare aplicabile.
Concluzionează că data de la care începe sa curgă termenul de 30 de zile calendaristice, în interiorul căruia angajatorul putea lua măsura sancționării salariaților găsiți vinovați de săvârșirea abaterii disciplinare, este data de 06.08.2013, data la care comisia de cercetare disciplinara a adus la cunoștința conducerii societății ca in urma procedurii de cercetare prealabila a rezultat ca anumite evenimente constituie abateri disciplinare, individualizându-le si nominalizând persoanele găsite vinovate, precum si propunând sancțiuni adecvate.
Astfel, Comisia de disciplina a fost sesizata la data de 01.07.2013, respectiv 05.07.2013, date la care au fost obținute toate informațiile necesare. In data de 04.07.2013 si 05.07.2013 salariata a fost convocată în Comisia de disciplină pentru data de 12.07.2013.
Abaterea disciplinara săvârșită de către salariată a fost adusă la cunoștința Comitetului Executiv al BCR SA, care, este organul angajatorului abilitat să aplice sancțiuni disciplinare. In data de 24.07.2013. prin nota nr. 59 întocmita de Comisia de disciplină s-a adus la cunoștința "Comitetului executiv abaterile disciplinare constatate in urma cercetării prealabile efectuate in data de 12.07.2013. In data de 06.08.2013 Comitetul Executiv al BCR SA a aprobat propunerea de sancționare formulata de Comisia de disciplina cu privire la contestatoare pentru faptele sesizate in ședința comisiei din data de 12.07.2013. In baza aprobării Comitetului Executiv al BCR SA din data de 06.08.2013, decizia de sancționare a fost emisa in data de 17.10.2013.
Cu privire la intervalul de timp scurs intre data efectuării cercetării disciplinare/ consemnării sancțiunii propuse de către membrii Comisiei de Disciplina in Nota nr. 59/24.07.2013 si emiterea deciziei de sancționare la data de 17.10.2013, intimata învederează instanței de judecată că așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, certificate medicale emise in perioada 16.07._13, situația de fapt a impus suspendarea raporturilor de munca, determinată fiind de unul din cazurile de suspendare de drept, prevăzut de disp. art. art. 50 lit.b).
Motivul care a determinat suspendarea contractului individual de munca l-a reprezentat starea de incapacitate temporara de munca confirmată prin depunerea certificatelor medicale (suspendare de drept), după încetarea motivului de suspendare si revenirea salariatului la locul de munca, angajatorul a emis Decizia de sancționare nr. 3710/17.10.2013, in considerarea faptului ca in perioada suspendării efectelor contractului de munca nu era posibila aplicarea sancțiunii disciplinare propusa si consemnata in Nota CD nr. 59/24.07.2013.
Decizia de sancționare a fost emisa in 30 de zile calendaristice de la data la care angajatorul, prin organul sau abilitat in acest sens - Comitetul Executiv al BCR SA a luat cunoștința de fapta care constituie abatere disciplinara si de persoana vinovata de săvârșirea acestei abateri.
În ceea ce privește faptele reținute ca abatere disciplinară, pârâta arată că:
In data de 01.03.2013 contestatoarea a declarat pe propria răspundere că îndeplinește condițiile legale prevăzute în legislația în vigoare pentru deținerea si exercitarea calității de director executiv, cu ocazia numirii in funcția de director, respectiv în funcția de director executiv la agenția Henri C..
In data de 10.08.2006 dna. C. I. a fost sancționată de către BCR cu reducerea salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10% prin Decizia nr. 107/10.08.2006 pentru nerespectarea normelor interne ale Băncii.
In data de 01.07.2013 in intervalul orar 13.39-14.06 Agenția Henri C. a afișat pe ușa de la . bilet cu mesajul pauza de masa (conform sesizărilor trecătorilor si imaginilor video), închizând astfel unitatea si restricționând accesul clienților in cadrul băncii."
La art. 3 din decizia 3710/17.10.2013 sunt precizate prevederile din Regulamentul Intern al BCR, ce au fost încălcate de salariat, respectiv art 14 litera a, art. 21 alin. 1,2,3, art. 48 lit. i,j.l.m.
La art. 4 din decizie se precizează ca apărările si susținerile salariatei nu sunt de natura 3 înlăture răspunderea disciplinara a acesteia, iar faptele sesizate constituie abateri disciplinare, apărările fiind înlăturate.
Intimata consideră că sunt îndeplinite de asemenea si celelalte cerințe prevăzute de art. 252 alin. 2 Codul Muncii privind descrierea faptei (art.2 din decizia contestată), precizarea prevederilor care au fost încălcate de salariat( art.3 din decizia contestată), temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată si instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Referitor la prima abatere disciplinara intimata arată ca sancțiunea primită în anul 2006 a fost materializata in decizia nr. 107 din 10.08.2006 și aplicată corespunzător în perioada respectivă. Din fluturașii de salariu, (care in perioada respectiva se înmânau persoanei salariate in ziua de plata) rezultă că reclamanta a fost sancționată disciplinar pentru nerespectarea normelor interne bancare.
Se menționează ca precizarea sancțiunii pe fluturașii de salariu ar fi trebuit să determine pe contestatoare să obțină informații suplimentare cu privire la acest aspect si sa nu stea in pasivitate, acceptând de fapt o astfel de sancțiune.
Pe de altă parte, potrivit art. 48 din Regulamentul Intern al BCR SA, constituie abatere disciplinară declarațiile neconforme cu realitatea referitoare la activitatea/experiența anterioara/prezenta, dobândită în Bancă, cât și în afara acesteia. Această faptă constituie o abatere deosebit de gravă, motivat si de faptul ca aceste declarații date pe propria răspundere sunt prezentate Băncii Naționale a României odată cu dosarul pentru confirmarea persoanei desemnate sa asigure conducerea sediului secundar al băncii. Astfel, potrivit Regulamentului nr. 6 din 2008 privind modificările în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române, și a sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe, art. 30, "daca o persoana desemnata sa asigure conducerea sediului secundar a mai fost notificata Băncii Naționale a României . de către aceeași instituție de credit, documentația prevăzută la alin. (1) lit. d) va fi înlocuită de o declarație pe propria răspundere a persoanei în cauză, prin care să confirme ca informațiile cuprinse in documentația existenta in evidentele BNR nu au suferit modificări sau, după caz, sa comunice modificările intervenite."
Sancțiunea disciplinară a fost aplicată în data de 10.08.2006 și nu a fost radiată din dosarul personal al contestatoarei, fiind activă, întrucât în perioada respectivă nu exista în vigoare dispoziție asemănătoare art. 248 alin. 3 din actualul Cod.
Referitor la cea de - a doua abatere disciplinară, intimata susține că aceasta este argumentată si susținută si prin imagini foto anexate la întâmpinare si constă in faptul ca in intervalul orar 13.39 -14.06 Agenția Henri C. a fost închisă, restricționându-se accesul clienților în cadrul băncii.
Potrivit art. 21 din Regulamentul Intern al băncii, programul de lucru in unitățile teritoriale este stabilit prin hotărârea Comitetului Executiv al BCR SA cu respectarea limitelor de autoritate si a competentelor in materie de personal conform reglementarilor interne ale băncii. Pauza de masa este de 30 de minute, de regula in intervalul 11.00 - 14.00 si trebuie utilizată astfel încât sa nu afecteze programul de lucru cu clienții interni sau externi ai Băncii.
Din imaginile foto rezultă cu claritate că unitatea teritoriala a fost închisă în intervalul orar 13.39-14.06 și că în această perioadă clienții externi au fost în imposibilitate de a- și efectua operațiunile bancare curente.
Închiderea unității într-un interval orar necorespunzător normelor interne, prin restricționarea activității bancare reprezintă o abatere deosebit de gravă care conduce la sancționarea reclamantei cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.
Nu se pot reține apărările contestatoarei cum că nu ar fi închis ea unitatea, ci o colegă, (întrucât atât contestatoarea cât și colega sa erau . sănătate necorespunzătoare pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu), deoarece in fisa postului contestatoarea avea ca responsabilitate închiderea si deschiderea unității. Or, singura care avea aceasta sarcina de serviciu era chiar reclamanta si prin urmare închiderea unității de o alta persoană constituie o încălcare a obligațiilor contestatoarei de serviciu.
Elementul definitoriu de la care pornește această analiză îl reprezintă ,,gravitatea abaterii disciplinare", determinată în funcție de împrejurările concrete în care a fost săvârșită, consecințele abaterii disciplinare, gradul de vinovăție al salariatului.
Pornind însă și numai de la rolul postului deținut, dar și a postului pe care urma sa-l ocupe contestatoarea ca reprezentant al unității, este evidentă atât consecința abaterii disciplinare cat mai ales gradul de vinovăție al salariatei.
Cu privire la prejudiciul suferit de angajator, intimata subliniază faptul că în materie disciplinară, datorită naturii obligațiilor susceptibile a fi încălcate de salariat, prejudiciul suferit de angajator este de multe ori imposibil de cuantificat pecuniar, astfel ca legătura de cauzalitate si prejudiciul sunt prezumate odată demonstrate celelalte elemente ale răspunderii disciplinare - abaterea disciplinara si vinovăția.
Mai mult răspunderea disciplinara, spre deosebire de răspunderea civila sau cea administrativ-patrimoniala, nu este o răspundere reparatorie ci una sancționatorie.
Scopul său este în primul rând acela de a pedepsi salariatul vinovat de o abatere disciplinara, și abia in subsidiar repararea eventualului prejudiciu suferit de angajator. In aceasta optică, cerința justificării stricte a prejudiciului ar lăsa ineficace aplicarea unei sancțiuni disciplinare in majoritatea cazurilor si ar contravenii însuși scopului pentru care acest tip de răspundere a fost instituită.
Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reluat susținerile anterioare.
Am mai depus un înscris privind convocarea la ședința de informare despre avantajele medierii.
După ce instanța a invitat părțile expres la mediere, acordând termen în acest sens, pentru a se acoperi orice dubiu privind convocate intimatei prin email la mediere, intimata nu a mai stăruit în susținerea excepției inadmisibilității privind neefectuarea acestei proceduri de informare.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Ambele părți au depus concluzii-scrise pentru data când pronunțarea a fost amânată, reiterând susținerile anterioare.
Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:
După ce instanța a invitat părțile expres la mediere, acordând termen, pentru a se acoperi orice dubiu privind convocarea intimatei prin intermediul poștei electronice de către mediator, neexistând dovada confirmării de primire, intimata nu a mai stăruit în susținerea excepției inadmisibilității pentru neefectuarea acestei proceduri de informare asupra beneficiilor medierii.
Oricum, excepția a rămas fără obiect.
Astfel, instanța va respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
*
Nerespectarea termenelor prevăzute de art. 252 alin. 1 din Codul muncii (Legea nr. 53/2003 forma republicată și actualizată) duce la nulitatea deciziei de sancționare.
Analiza acestei decizii, sub aspectul legalității și temeiniciei, constituie tocmai fondul cererii deduse judecății, motiv pentru care instanța califică acest aspect ca o chestiune de fond.
Prin Decizia obligatorie pronunțată în recurs în interesul legii nr. 16/12.11.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit: "În interpretarea și aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității."
Faptele au fost săvârșite la data de 01.03.2013 și respectiv 01.07.2013.
Din acest moment curge termenul de 6 luni.
Instanța reține ca dată a "înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității" aceea când nota 59 a fost înregistrată, anume 24.07.2013.
Deci termenul de 30 de zile curge din acest moment.
Decizia de sancționare nr. 3710 este emisă la 17.10.2013.
Din certificatele medicale depuse la dosar reiese că persoana contestatoarei a fost în concediu pentru incapacitate temporară de muncă în perioadele: 16.07._13, 25.07._13, 31.07._13, 19.08._13, 31.08._13, 16.09._13 30.09._13.
Potrivit art. 60 din Codul muncii, "(1) Concedierea salariaților nu poate fi dispusă: a) pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii; (…)"
Din textul legal referitor la dispunere, iar nu la producerea efectelor de către decizia de concediere, cum susține contestatorul, reiese că nu se poate emite decizia de către angajator în timpul concediului medical. Însă în acest mod se depășește termenul de 30 de zile/ 6 luni, din motive neimputabile angajatorului.
Prin urmare, singura soluție logică este că pe timpul concediului respectiv termenele de 30 de zile și de 6 luni se suspendă.
Prin urmare, la data de 17.10.2013 decizia a fost emisă în termen, fiind legală sub acest aspect.
*
La data de 01.03.2013 salariata a dat o declarație în sensul că îndeplinește condițiile legale pentru ocuparea unei funcții de conducere.
Printre acestea ar fi și aceea de a nu mai fi fost anterior sancționată disciplinar.
Angajatorul intimat nu a făcut dovada că a comunicat decizia de sancționare din 10.08.2006, deși sarcina probei îi incubă, atât în temeiul art. 272 din Codul muncii, cât și pentru aceea că este vorba despre propria susținere ce trebuie dovedită. Într-adevăr, este foarte probabil ca salariata să fi știut despre sancțiunea din 10.08.2006, din moment ce a primit salariul diminuat, o perioadă de timp, tocmai ca efect al acestei sancțiuni. Însă, juridic, nefăcându-se dovada comunicării, nu a putut fi în măsură să o conteste. De asemene, nu putem reține, dincolo de orice dubiu, că a avut cunoștință despre sancționare.
Angajatorul a mai promovat-o pe contestatoare în alte funcții de conducere în intervalul 2008-2013, fapt necontestat, anterior declarației din data de 01.03.2013 și ocupării ultimei funcții.
Conform art. 248 alin.3 din Codul muncii, "Sancțiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen. Radierea sancțiunilor disciplinare se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă."
Fostul art. 264 (actualul art. 248, după republicarea Codului muncii) nu conținea alineatul 3. Acesta a fost introdus prin Legea 40/31 martie 2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. Cel puțin de la acest moment, se poate considera că termenul de 12 luni curge și pentru sancțiunile aplicate anterior. Astfel, în momentul declarației din 01.03.2013 operase de drept această radiere, indiferent că angajatorul a constat-o sau nu.
Pentru toate aceste motive, nu se poate reține săvârșirea abaterii constând în declararea nereală în sensul că îndeplinește condițiile de a ocupa o funcție de conducere.
*
Cu privire la a doua faptă, deși salariații au dreptul la pauză de masă, inclusiv în temeiul dispozițiilor generale din Codul muncii, modalitatea concretă în care se făcea pauza nu putea presupune închiderea activității, cu încălcarea dispozițiilor Regulamentului intern. De altfel, însăși contestatoarea în cererea de chemare în judecată, confirmă că pauza se aplica fără a afecta programul de lucru cu clienții.
Din planșele fotografice depuse, procesate după înregistrările camerelor video, reiese cert că sediul a fost închis între ora 13.39 și 14.06, la data de 01.07.2013.
Contestatoarea susține că și în acest timp s-au efectuat operațiuni cu clienți, dovadă fiind datele din jurnalul operațiunilor de casă executate (fila 17 din dosar). Însă "ora execuției" din acest jurnal se referă la momentul înregistrării, care poate fi ulterior discuției efective cu clientul. De aceea instanța reține ca adevărate cele demonstrate de angajator cu planșele foto.
Prin răspunsul la întâmpinare ori prin concluziile scrise depuse pentru amânarea pronunțării salariata nu a contestat veridicitatea planșelor foto.
Astfel, abaterea disciplinară a fost corect reținută. Față de această abatere, nu se mai invocă alte elemente de nelegalitate a deciziei de sancționare. Prin urmare, decizia nr. 3710/17.10.2013 este legală și temeinică.
*
În raport cu reținerea unei singure abateri din cele două menționate în decizia contestată, se impune reindividualizarea sancțiunii, cu luarea în considerare a criteriilor legale prevăzute de art. 250 din Codul muncii.
Închiderea sediului a avut o durată de 27 de minute (contestatoarea susține că în realitate au fost cel mult 18 minute, iar intimata, 30 de minute, însă din planșele foto analizate reiese o durată de 27 de minute). Un client nu a putut intra în bancă, după cum rezultă din aceeași filmare. Contestatoare deține funcția de conducător al unității respective. Nu a mai avut abateri în ultimele 12 luni. Nu s-a făcut dovada că ar avea un comportament general impropriu funcției.
Prin urmare, instanța apreciază ca fiind rezonabilă sancționarea cu reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 3 luni cu 5%, începând cu data reintegrării efective.
*
În concluzie, în temeiul art. 80 din Codul muncii instanța va admite în parte contestația, anulând în parte decizia nr. 3710/17.10.2013 emisă de către intimată, cu privire la prima abatere reținută.
În privința celei de-a doua abateri disciplinare, va înlocui sancțiunea concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 3 luni cu 5%, începând cu data reintegrării efective.
Va obliga intimata să o reintegreze pe contestatare pe postul deținut anterior concedierii.
Va obliga intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
*
Fiind parțial în culpă procesuală, în temeiul art. 451 și următoarele NCPC instanța va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 de lei reprezentând parte a cheltuielilor de judecată – onorariul avocatului, cu chitanță depusă la dosar pentru suma de 1000 de lei.
*
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si prezentele considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite în parte contestația formulată de contestatoarea C. I., domiciliată în C., .. 25, ., ., CNP_, în contradictoriu cu intimat B. C. ROMANĂ, cu sediul București, .. 5, Sectorul 3.
Anulează în parte decizia nr. 3710/17.10.2013 emisă de către intimată, cu privire la prima abatere reținută.
În privința celei de-a doua abateri disciplinare, înlocuiește sancțiunea concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 3 luni cu 5%, începând cu data reintegrării efective.
Obligă intimata să o reintegreze pe contestatare pe postul deținut anterior concedierii.
Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 de lei reprezentând parte a cheltuielilor de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 03 martie 2014.
Președinte, I. S. V. | Asistenți judiciari M. V. C. M. C. S. | |
Grefier, M. D. Ș. |
21.03.2014/ red. și tehnored. ISV, MVC și MDȘ / 4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 510/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
