Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 6686/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 6686/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 5918/63/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 6686/2014

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. V.

Asistent judiciar C. - M. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier M. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe contestatorul S. I. cu domiciliul ales în mun. C., .. 84 la Sindicatul CMDRR-Filiala C. în contradictoriu cu intimat C. DE P. A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR București cu sediul în mun. București, .. 3, sector 4, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării acțiunii.

INSTANȚA

La 07.02.2011, contestatorul S. I. în contradictoriu cu pârât C. DE P. A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr_/27.12.2010 emisă de C. de P. MAI, să se mențină drepturile de pensie stabilite prin decizia_/14.02.2006 emisă de intimată și să i se plătească diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr_/14.02.2006 și pensia stabilită prin decizia nr_ din data de 27.12.2010 la care să se adauge dobânda legală calculată de la data de 01.01.2011 și până la repunerea în plată a deciziei nr_/14.02.2006.

Prin sentința nr 4345/28.03.2011 s-a declinat competenta soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Tribunalul București prin sentința nr_ / 07.12.2012 a admis excepția necompetentei teritoriale invocată din oficiu. A constatat ivit conflictul negativ de competentă și a suspendat orice altă procedură și a înaintat cauza spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție București.

Înalta Curte de Casație și Justiție București prin Decizia nr 1613/ 21.03. 2013 pronunțată în dosarul nr_/3/2011 a stabilit competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D. .

Primind dosarul pentru soluționarea cauzei acesta a fost înregistrat sub nr_ .

Prin încheierea de ședință din 21.06.2013 instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 pct 2 din Cod procedură civilă.

Conform dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

In speță, de la data când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care pricina a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului .

In această situație, în temeiul dispozițiilor art. 248 și 252 alin.1 din Cod procedură civilă, urmează a se constata din oficiu, că acțiunea este perimată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea formulată de contestatorul S. I., cu domiciliul ales în mun. C., .. 84 la Sindicatul CMDRR-Filiala C. în contradictoriu cu intimat C. DE P. A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR București cu sediul în mun. București, .. 3, sector 4, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2014.

PREȘEDINTE E. V.

Asistent judiciar C. - M. M. Asistent judiciar A. P.

Grefier M. Ș.

Red Jud /Tehnored E.V.

Tehnored M J./4 ex

02.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 6686/2014. Tribunalul DOLJ