Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 1556/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1556/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 17111/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1556/2014
Ședința publică de la 24 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. S. V.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Asigurări sociale privind cererea formulată de contestatorul Ș. I. în contradictoriu cu intimații C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic I. M. pentru intimata C. Județeană de Pensii D., lipsind contestatorul și intimatul C. Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța supune discuției părților competența de soluționare a prezentei cauze.
Consilier juridic M. pentru intimata C. Județeană de Pensii D. apreciază că Tribunalul D. prin Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale este competent general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Având în vedere dispozițiile art. 95 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
Coroborând dispozițiile privind principiul disponibilității părților în procesul civil consacrat de art. 9 Cod procedură civilă cu dispozițiile art. 2 alin. 1 ind. 3, art. 6 și art. 61 din Legea 76/2012, instanța procedează la informarea părților asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această procedură pentru soluționarea litigiului dedus judecății sau în alt mod, pe cale amiabilă.
Consilier juridic M. pentru intimată învederează că nu se poate soluționa cauza nici prin mediere și nici prin acordul părților .
Instanța pune în vedere părților prezente posibilitatea administrării probelor prin avocat sau consilier juridic.
Consilier juridic M. pentru intimată refuză.
Instanța pune în discuție durata estimativă necesară pentru cercetarea procesului.
Consilier juridic M. pentru intimată estimează durata la o singură zi.
În raport de dispozițiile art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța stabilește durata cercetării procesului la un singur termen de judecată - o zi.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, în baza dispozițiilor art. 258 noul Cod de procedură civilă, considerând-o utilă soluționării cauzei, pentru dovedirea situației de fapt invocate.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și constatând dosarul în stare de judecată, acordă cuvântul pe excepția prematurității invocată de intimata C. Județeană de Pensii D. prin întâmpinare și pe fondul cauzei.
Consilier juridic M. pentru intimată lasă la aprecierea instanței de judecată soluționarea excepției prematurității și, pe fond, solicită respingerea contestației, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2013 pe rolul Tribunalului D. sub nr. de dosar specificat mai sus, contestatorul Ș. I., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. și C. PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea Deciziei nr._/15.11.2013 prin care s-a anulat Deciziei nr._/15.09.2011, emisă în baza Sentinței Civile nr. 729/31.01.2011, pronunțată de către Tribunalul D., precum și exonerarea de la recuperarea sumelor acordate în baza acestei sentințe.
În motivare, contestatorul consideră decizia nr._/15.11.2013 ca fiind nelegală, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituția României, potrivit cărora "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări", contestatorul considerându-se discriminat față de alte categorii sociale, care au beneficiat de pensii speciale, invocând prevederile art. XXII din Legea 2/2013 alin.1 și 2, potrivit căruia:" (1)Pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor ale cărui pensii de serviciu au fost recalculate potrivit Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, sumele încasate în temeiul unor hotărâri judecătorești de acordare a pensiilor de serviciu în cuantumul anterior Legii nr. 119/2010, desființate în căile de atac nu se mai recuperează. (2) Sumele deja recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi nu se restituie".
Consideră decizia ca fiind nelegală și sub aspectul încălcării prevederilor Legii nr. 324/2006 pentru modificarea și completarea OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dar și sub cel al încălcării dispozițiilor 404.2 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
Decizia pe care C. de Pensii D. o anulează, a fost emisă în baza unei Sentințe Civile pronunțate de Tribunalul D., rămasă definitivă și executorie.
Contestatorul menționează că a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie, contestând decizia nr._/15.11.2013 la Comisia Centrală de Contestații București din cadrul Casei Naționale de Pensii.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și judecarea în lipsă.
În scop probator depune: Decizia nr._/15.11.2013, decizia nr._/15.09.2011, Contestația depusă la C. Județeană de Pensii D., confirmare de primire.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 270 din Codul Muncii și a prevederilor OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 30.01.2014, intimata C. Județeană de Pensii D. formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii.
Pe cale de excepție, intimata invocă excepția prematurității acțiunii având în vedere că acesta a formulat contestație la Comisia Centrală de Contestații la data de 12.12.2013, iar la data de 20.12.2013 a înregistrat în instanță contestația, fără a respecta procedura instituită de art. 149 și următoarele din Legea 263/2010, respectiv termenul de 45 zile prevăzut de art. 145 alin.4 din lege referitor la soluționarea contestației și nici termenul de rezonabil la care se face referire în decizia Curții Constituționale.
În ceea ce privește afirmația contestatorului, cum că decizia de pensie nr._/15.11.2013 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, intimata precizează că în calitatea de membru al Curții de Conturi, contestatorului i-a fost recalculată pensia de serviciu conform deciziei de pensie nr._/2010, emisă conform Legii nr. 119/2010, act normativ asupra căruia s-a statuat caracterul normativ, decizia fiind de altfel contestată în dosarul nr._/63/2010.
Decizia de pensie nr._/15.11.2013 a fost emisă în baza Deciziei Curții de Apel C., prin care a fost admis recursul formulat de C. Județeană de Pensii D. împotriva Sentinței nr. 729/31.01._ a Tribunalului D., fiind astfel modificată sentința, iar pe fond respinsă contestația la decizia de pensie nr._/2010.
Intimata face trimitere și la Cauza F. și alții contra României, CEDO statuând că:"Reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituie o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională a României, Curtea de la Strasbourg a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate".
Intimata nu își exprimă punctul de vedere în ceea ce privește excepția discriminării, motivând că aceasta este formulată în raport de Legea nr. 2/2013 și Legea 324/2006.
Cu privire la afirmația contestatorului, conform căreia decizia de pensie nr._/15.11.2013 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 404.2 din vechiul Cod de Procedură Civilă, intimata precizează că aceste dispoziții nu sunt aplicabile, fiind aplicabile dispozițiile art. 311 alin.1 și 2 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, conform căruia: "(1) Hotărârea casată nu are nici o putere. (2)Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel".
Raportat la aceste prevederile, intimata concluzionează că toate actele administrative emise în baza sentinței nr. 729/31.01.2011, care a fost casată prin decizia Curții de Apel, sunt nule de drept, fiind respinsă contestația și menținută decizia de pensie nr._/31.08.2010.
Temeiul de drept îl stabilește ca fiind dispozițiile art. 205-208 și 413 Cod de Procedură Civilă.
În temeiul art. 411 Cod de Procedură Civilă, intimata solicită judecarea în lipsă.
În scop probator, depune copii după deciziile de pensionare, buletine de calcul_/14.06.2011, Sentința Civilă nr. 729/2011 pronunțată în Dosarul nr._, date privitoare la activitatea în muncă.
La data de 30.01.2014, C. Național pentru Combaterea Discriminării depune un punct de vedere prin care concluzionează că pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
- existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință ;
- existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin.1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în cazul de față un criteriu ce poate sta la baza tratamentul diferențiat aplicat reclamanților este categoria profesională.
C. pentru Combaterea Discriminării concluzionează că, în calitatea sa de garant al respectării principiului nediscriminării, poate exprima un punct de vedere vizavi de obiectul unei asemenea spețe, în baza dispozițiilor de ansamblu ale OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, punct de vedere ce nu poate fi asimilat unei hotărâri juridice, în sensul nașterii unor efecte juridice pentru părți.
La data de 17.02.2014, contestatorul depune răspuns la întâmpinare, prin care reiterează susținerile din cererea introductivă, iar în ceea ce privește excepția prematurității invocată de către intimata C. Județeană de Pensii D., arată că este neîntemeiată, motivând că a urmat întocmai procedura prealabilă obligatorie în ceea ce privește contestarea deciziei, trecând mai mult de 45 zile de la data depunerii contestației.
Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:
Asupra excepției:
Intimata susține că s-a înregistrat cererea la instanță înainte de expirarea termenului de 45 de zile în care Comisia Centrală de Contestații soluționează contestația împotriva deciziei casei de pensii teritoriale. Însă acest termen expira în ianuarie 2014. Nici până la data pronunțării, 24.03.2014, intimata nu a fost în măsură să depună hotărârea Comisiei Centrale de Contestații, întrucât aceasta din urmă a întârziat în mod culpabil.
Astfel, contestatorul, după împlinirea termenului de 45 de zile, prevăzut de art. 150 alin. 4 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, forma actualizată, poate supune decizia de pensie controlului judecătoresc, instanța urmând a respinge ca neîntemeiată excepția prematurității.
Asupra fondului:
Reclamantul, fost membru al Curții de Conturi, în prezent pensionar, a beneficiat de pensie de serviciu. Aceasta a fost recalculată și diminuată prin decizia emisă de intimată nr._/2010, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Decizia a făcut obiectul contestației cu dosarul instanței nr._/63/2010, Tribunalul D. pronunțând o soluție favorabilă contestatorului prin sentința nr. 729/2011. În temeiul sentinței, intimata a emis decizia de pensie nr._/15.09.2011.
Însă, Curtea de Apel C. a admis recursul intimatei și, pe fond, a respins contestația. În temeiul acestei decizii irevocabile a instanței de control judiciar, a fost emisă decizia de pensie nr._/15.11.2013 de către intimată (contestată în prezenta speță).
Aceste aspecte nu sunt contestate de părți.
Evident, hotărârea tribunalului, casată, nu are niciun efect. Potrivit art. 311 C.p.c. 1865 (aplicabil în speța respectivă), "(1) Hotărârea casată nu are nici o putere. (2) Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel."
Decizia Curți de Apel nu a fost desființată în căi extraordinare de atac și nu s-a formulat vreo contestație la executare, contestatorul nefăcând vreo dovadă în acest sens, deși sarcina probei îi incubă.
De asemenea, în situația cu pricina, nu se aplică dispozițiile art. 404 indice 1 – art. 404 indice 3 din C.p.c. 1865, privind întoarcerea executării, întrucât sunt incidente dispozițiile speciale din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice – art. 116.
Prin urmare, decizia contestată nr._/15.11.2013 emisă de către intimată este legală și temeinică.
În privința criticilor de neconstituționalitate și a discriminării cu privire la decizia de pensie nr._/15.11.2013, aceasta din urmă a fost emisă conform dispozițiilor legale enunțate care, la rândul lor, nu au fost constatate ca fiind neconstituționale de către singura entitate competentă în acest sens, Curtea Constituțională.
Din contră, în cazuri similare, nu s-a reținut vreo discriminare.
*
Potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010, „pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: (…) c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea; (…)”
Potrivit art.3 alin.1 din Lege, „pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.”
„(2) În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.”
Potrivit art.7 (1) din Lege, „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.”
Prin urmare, in urma recalculării, pensia a fost stabilita pe baza principiilor Legii. nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, fiind scoasa din sfera pensiilor reglementate special si stabilita la fel ca toate pensiile din sistemul public de pensii, pe baza principiilor ce guvernează acest sistem.
Calculul pensiei a fost realizat tot pe baza principiilor ce guvernează sistemul public de pensii, prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000.
Ca urmare a recalculării pensiei, prin decizia contestată, cuantumul pensiei a fost redus.
Prin Decizia nr. 871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 19/2010, Curtea Constituțională a constatat că aceste dispoziții sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Prin decizia nr. 1587/2011 Curtea Constituționala a respins ca neîntemeiata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 lit.c) si art. 3 din Legii nr. 119/2010.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea a constat in esență că s-a mai pronunțat cu privire la conformitatea actului normativ criticat în raport cu prevederile Constituției referitoare la dreptul de proprietate și principiul neretroactivității legii civile prin Deciziile nr.871 din 25 iunie 2010.
Curtea constituționala a arata ca pensiile speciale pot fi eliminate daca exista o rațiune suficient de puternica spre a duce in final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Or, in cazul Legii nr. 119/2010 o atare cauza o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente in sistem si, nu in ultimul rând, situația de criza economica si financiara cu care se confrunta statul, deci atât bugetul de stat, cat si cel al asigurărilor sociale de stat.
Cu același prilej, Curtea a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. l din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 29/2011 a respins recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de colegiile de conducere ale curților de apel B., Cluj, C. și G. privind aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituție, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 14 din Convenție, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege.
In esența Înalta Curte a reținut ca, pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Înalta Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Înalta Curte a constat însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
S-a arătat ca instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
S-a concluzionat ca analiza în concret a acestui raport de proporționalitate nu poate fi realizată pe calea recursului în interesul legii, întrucât ar excede obiectului acestuia și competențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul în interesul legii nefiind un recurs național în convenționalitate.
În numeroase decizii Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art.1 din Protocolul nr.1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza Andrejeva contra Letoniei; Cauza Muller contra Austriei; Cauza Gaygusuz contra Austriei; Cauza Buchen contra Cehiei).
Contestatorul este titular al dreptului de proprietate asupra unui „bun” în sensul Protocolului nr.1 la Convenție, acest bun fiind „dreptul la primirea unei pensii din partea statului”, drept prevăzut atât de Legea nr.217/2008 – pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr.119/2010 -, cât și în art.1 lit.h din Legea nr.119/2010 – pentru perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.119/2010.
Nu se poate califica „bunul” contestatorului ca fiind dreptul de a primi un cuantum determinat, deoarece cuantumul este protejat de Convenție doar pentru perioada în care acesta are o fundamentare legală în dreptul intern.
Or, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.119/2010, dreptul de a primi o pensie brută . nu mai are o fundamentare legală în dreptul intern, acest cuantum având ca fundament legal din acest moment dispozițiile actului normativ menționat.
În acest sens, Curtea Europeană a reținut în cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei următoarele: „totuși, chiar dacă art.1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum”.
De asemenea, în cauza Keckho contra Ucrainei Curtea Europeană a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în același sens, organele de aplicare a Convenției reținând că art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează dreptul de a primi pe viitor un anumit cuantum al prestației sociale și acceptând dreptul statelor de a modifica acest cuantum, în considerarea marjei largi de apreciere pe care o au la dispoziție (cauza Jankovic împotriva Croației; cauza Wieczorek împotriva Poloniei).
Curtea de la Strasbourg a statuat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură există soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei ( Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par.59 sau Mellacher c Austriei, hotărâre din 19 decembrie 198, par.53).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin decizia din 7 februarie 2012 în cauzele conexate A. M. F., Judita V. T., E. T., M. M. si L. G. împotriva României a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010.
Reclamantele indicate s-au pensionat după ce au îndeplinit funcția de grefier, acestea beneficiind de pensii speciale calculate conform Legii nr. 567/2004 privind personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor.
Aplicarea Legii nr.119/2010 a dus la o diminuare drastica a cuantumului pensiilor acestora.
In acest caz Curtea Europeana a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În concluzie, Articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, insa nu si dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat.
Autoritățile naționale dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale acestea fiind, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice.
Aceste mijloace trebuie sa fie justificate de un temei rezonabil care sa nu plaseze statele in sfera abuzului.
Pensia de serviciu era compusa din două elemente și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă reflecta cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
Acordarea acestui supliment, nu are ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, si tine de ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale.
Or, pensia contestatorului datorata în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă pierzându-se doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care a beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
Astfel reducerea pensiei, deși substanțială, a constituit o modalitate de a integra aceasta pensie în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie.
Prin urmare, mijlocul folosit nu pot fi considerat drept nerezonabil sau disproporționat, atât timp cat acesta a constat . pensiei la celelalte pensii din sistemul public de asigurări.
În cauză, s-a stabilit un cuantum al pensiei care este de natură a asigura corespunzător mijloacele de subzistență ale beneficiarului. Contestatorul nu a fost lipsit de beneficiul social, reducerea cuantumului pensiei respectând raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite, astfel încât acesta să nu fie obligat să suporte o sarcină excesivă, disproporționată, care să excedă marjei de apreciere a statului în reglementarea politicii sociale.
Ca atare, dreptul contestatorului de a primi pensie din regimul de asigurări sociale nu a fost atins în esența sa, pentru a se opinia asupra încălcării dreptului de proprietate ocrotit de art.1 din Protocolul nr.1.
*
Cu privire la discriminarea invocată, din punct de vedere economic, în raport cu o altă categorie socio-profesională, anume cu personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, nici persoanele din această ultimă categorie nu au mai beneficiat de pensie de serviciu după apariția Legii nr. 119/2010.
*
Față de cele arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția prematurității.
Respinge cererea formulată de către contestatorul Ș. I. (CNP -_), domiciliat în C., . A, ..1, ., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., cu sediul în C., .. 14, Județul D. și C. PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Piața V. M. nr. 1-3, Sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 24 martie 2014.
PREȘEDINTE,
I. S. V.
Asistent judiciar, M. V. C.
Asistent judiciar, M. C. S.
Grefier, L. R. M.
09.04.2014 / red. și tehnored. ISV și MCV / 5 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4220/2014. Tribunalul DOLJ | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2816/2014.... → |
|---|
