Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Sentința nr. 1118/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1118/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 10771/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1118/2014
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M.
Asistent judiciar C. S.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe contestator C. A. și pe intimat C. J. DE PENSII D., având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale .
Dezbaterile si susținerile orale au avut loc in ședința publica din data de 26.02.2014 si au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre, pentru a da posibilitatea părților sa formuleze concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea în cauza la data de 05.03.2014.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 18 iunie 2013, contestatorul C. A. a formulat contestație împotriva deciziei nr_ din data de 29 05 2013 emisă de C. Județeană de Pensii D., prin care a solicitat anularea deciziei și exonerarea de la plata debitului în cuantum de 4592 lei înscris în aceasta.
In fapt, a arătat că prin decizia mai sus menționată s-a constatat că ar fi primit netemeinic suma de 4592 lei reprezentând sume încasate necuvenit pe perioada 01.06.2010 – 31.06.2010 ca urmare a faptului că în această perioadă a fost pensionar de invaliditate gradul 2 și totodată ar fi realizat venituri din profesii libere, încălcând în acest fel prevederile art. 92 alin 1 lit. g din Legea nr. 19/2000.
A menționat și faptul că într-adevăr în perioada respectivă a deținut 10% din Firma: Întreprinderea Familială T. C. C. (întreprindere care este în prezent radiată) aceasta desfășurând activitatea comerciale și realizând venituri comerciale foarte mici, în marea majoritate a activității acesteia înregistrând pierderi, iar veniturile comerciale au fost realizate din fapte de comerț, așa cum sunt reglementate de dispozițiile art. 46 din Codul fiscal, articol care face foarte clar distincția între veniturile din profesii libere și venituri comercial.
A precizat că decizia nr._ i-a fost comunicată în data de 03.06.2013.
A depus la dosar în copie: cartea de identitate, decizia contestată, dovada comunicării acesteia.
La data de 20.09.2013 C. Județeană de Pensii D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulate pentru următoarele motive:
Decizia de debit a fost emisă în baza art. 179 alin 4 din Legea nr. 263/2010, debitul constatat în sumă de 4592 lei, reprezentând cuantumul pensiilor încasate necuvenit în perioada 01 06 2010 – 31 12 2010, fiind încălcate prevederile art. 92 alin 1 lit. g din Legea nr. 19/2000.
Contestatorul nu a depus cerere pentru suspendarea plătii pensiei și nici nu a comunicat în termen de 15 zile,orice schimbare în situația proprie de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care i-a fost stabilită sau i se plătește pensia.
Conform art. 411 cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A depus la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei de debit.
La data de 14 10 2013, contestatorul C. A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, și precizare la acțiunea inițială, pin care a arătat următoarele:
A invocat faptul că niciodată el, contestatorul nu a aflat în stare de incompatibilitate prevăzută de art. 5 alin 1 pct. IV lit. d din Legea nr. 19/2000 așa cum a arătat intimata prin întâmpinare.
Mai mult decât atât, prin prezenta precizare, a invocat nulitatea absolută a deciziei contestate, întrucât aceasta nu prevede în mod concret motivul și temeiul de drept pentru care s-a apreciat că a fost încasată necuvenit pensia, în situația în care pârâta în decizie arăta că ar fi realizat venituri din profesii libere și a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 92 lit. g din Legea nr. 19/2000, ori acest text legal face referire la multe situații pentru care se suspenda plata pensiei, pentru ca, abia în întâmpinare s-ar fi încadrat la lit. d din art. 5 alin 1 pct. IV din Legea nr. 19/2000,articol care se referă la persoane autorizate să desfășoare activități independente, fără a face dovada în acest sens,în situația în care această obligație îi revenea pârâtei.
A solicitat instanței să solicite pârâtei să depună la dosar actele din care rezultă aspectele de fapt susținute în decizie, acte care au fost avute în vedere la emiterea deciziei de recuperare a sumelor nr._/26 05 2013, întrucât din actele depuse de aceasta la dosar nu rezultă de când și modalitatea în care ar fi realizat venituri din profesii libere,ci în nota de constatare depusă de pârâtă se face referire doar la un fișier de date aferent persoanelor fizice, care de asemenea nu este depus la dosar.
La data de 5 martie 2014, contestatorul a depus la dosar și concluzii scrise prin care a arătat instanței aceleași aspecte inserate în înscrisurile depuse deja la dosar.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri propusă de părți prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare, atașate la dosar.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri propusă de instanță, fiind efectuată o adresă către ANAF - Serviciul Orășenesc S. pentru a se preciza dacă petentul a realizat venituri dintr-o activitate profesională în cursul anului 2010, răspunsul fiind înaintat instanței la data de 10.02.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contestatorul a beneficiat în cursul anului 2010 de o pensie de invaliditate grad II, conform deciziei nr._/2004 (fila 13) și, concomitent, a încasat venituri dintr-o activitate comercială.
După cum singur susține, a deținut 10% din Întreprinderea Familială T. C. C., iar potrivit adeverinței de venit pentru anul 2010 cu nr._/2014 (fila 35) înaintată de ANAF – Serviciul Orășenesc S., a obținut un venit impozabil de 1953 lei stabilit prin decizia de impunere anuală din 24.03.2011.
Potrivit art. 92 lit. g din Legea nr. 19/2000 (forma în vigoare la data de 01.01.2010), plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul unei pensii de invaliditate de gradul I sau II se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I, II și IV lit. b)-f).
La art. 5 pct. IV lit. c sunt prevăzute membri ai asociației familiale.
Potrivit art. 28 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 "membrii unei întreprinderi familiale sunt asigurați în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și au dreptul de a fi asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj, în condițiile prevăzute de lege".
Prin decizia de debit contestată intimata a procedat la recuperarea sumei încasate de contestator cu titlu de pensie invaliditate grd. II, reținând încălcate de către acesta a dispozițiilor art. 92 lit. g din Legea nr. 19/2000.
Susținerile contestatorului privind nelegalitatea și netemeinicia deciziei nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Indicarea greșită a temeiului juridic în baza căruia s-a constatat de către intimată că a fost încasată necuvenit pensia nu atrage nulitatea absolută a deciziei de debit. Încadrarea eronată a activității în baza căreia contestatorul a obținut venituri nu îl exonerează de restituirea sumelor încasate cu încălcarea legii, odată ce este dovedit acest aspect.
Referitor la cea de a doua susținere a contestatorului, instanța reține că "întreprinderea familială", denumită în vechea legislație "asociație familială" este formată dintr-un întreprinzător și familia sa, conform art. 28 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2008.
Fiecare asociat al unei astfel de întreprinderi datorează impozitul pe venit în funcție de participarea fiecărui membru la întreprindere.
Potrivit art. III alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 58/2010 "orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cotă de impozit pe venit". Asupra acestor venituri se datorează și contribuțiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate și asigurări de șomaj, în conformitate cu art. III alin. 2 din ordonanță, dar și art. 28 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2008, veniturile de natură profesională, altele decât cele salariale .
Veniturile din activitatea desfășurată de către "întreprinderea familială" sunt incluse în categoria veniturilor din activități independente, care în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. 1 din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere.
Prin prisma acestor reglementări, Legea nr. 19/2000 prevedea în mod expres, "întreprinderea familială" la art. 5 pct. IV lit. c unde erau menționați membri ai asociației familiale și, ca urmare, îi este aplicabilă interdicția prevăzută la art. 92 lit. g din Legea nr. 19/2000.
În Legea nr. 19/2000, la art. 96, se prevedea obligația beneficiarului dreptului de pensie de a comunica orice modificare privind condițiile de acordare și de plată a pensiei, casei teritoriale de pensii, în termen de 15 zile de la apariția acesteia.
Instanța va reține și dispozițiile art. 94 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională copiii urmași orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a și b, nevăzătorii și pensionarii pentru limită de vârstă, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Date fiind dispozițiile art. 179 din Legea nr. 263/2010, instanța constată că în materia asigurărilor sociale a fost instituită obligația de recuperare a sumelor provenite din pensii încasate necuvenit în ultimii 3 ani, indiferent dacă acest lucru s-a produs din culpa beneficiarului sau a casei de pensii, lipsa deciziei de suspendare a pensiei neîmpiedecând posibilitatea recuperării sumelor.
Concluzionând, se constată că, în speță, în perioada 01.01._10, contestatorul avea obligația prevăzută de art. 96 din Legea nr. 19/2000 de a comunica intimatei orice modificare a condițiilor de acordare a pensiei de invaliditate.
Astfel, în situația în care contestatorul a înțeles să se organizeze într-o asociație familială, obținerea unor venituri din activitățile realizate, asupra cărora a datorat contribuții de asigurare de sănătate, au condus la incompatibilitatea prevăzută de art. 92 lit. g din Legea nr. 19/2000. Așa cum s-a arătat anterior, persoanele ce fac parte dintr-o întreprindere familială pot fi asimilate persoanelor autorizate să desfășoare activități independente prevăzute la art. 5 pct. IV lit. c din Legea nr. 19/2000. Nivelul veniturilor astfel realizate nu are importanță, Legea nr. 19/2010 – forma în vigoare în cursul anului 2010 – nu se raporta la câștigul anual mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, reținut ulterior de Legea nr. 263/2010, astfel că nu are nicio relevanță dacă sumele încasate din activitatea comercială a fost mică.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța constată neîntemeiate susținerile contestatorului, decizia de debit fiind corect emisă, motiv pentru care va respinge contestația ca nefondată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația precizată de contestator C. A. cu domiciliul în ., . 9 județul D. în contradictoriu cu intimat C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. cu sediul în C.,. 14,județul D..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac este Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2014.
Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,
D. S. M. G. M. C. S. C.C. P.
Red Jud D S.
02.04.2014
Tehnored M J.
4 ex/11 03 2014
| ← Despăgubiri. Sentința nr. 1183/2014. Tribunalul DOLJ | Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale.... → |
|---|








