Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Sentința nr. 7564/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7564/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 8132/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința civilă Nr. 7564/2014
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. V.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier M. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe contestator D. L. și pe intimat C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 28.05.2014, contestatorul D. L. a formulat contestație împotriva deciziei nr_/29.04.2014 și a somației nr. 204/29.04.2014 emise de către intimata C. Județeană de Pensii D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea acestora, cu cheltuieli de judecată.
In fapt,a arătat că în data de 16.05.2014 i s-a comunicat decizia nr._/29.04.2014 și somația nr. 204/29.04.2014 prin care i s-a imputat suma totală de 16.050 lei, motivat de faptul că în perioada 01.05.2011 până la data de 01.04.2013 a încasat necuvenit suma menționată cu titlu de pensie de invaliditate gradul II, invocându-se încălcarea prev art. 114 al 1 lit. e și art. 119 din Lg 263/2010.
Consideră că decizia este nemotivată, deoarece nu se indică în care situație de la art 6 din lege se pretinde că s–ar fi aflat.
A arătat că nu se află în nici una din situațiile prevăzute la art 114 al 1 lit e rap la art 6 al 1 punctele I,II sau IV din Lg 263/2010, astfel încât în mod ilegal și netemeinic i s-a imputat suma de 16.050 lei.
În drept, a invocat dis part 6 lit i,art. 154 alin 1 din Legea nr. 263/2010.
S-a depus la dosar în copie, decizia și somația contestată, buletin de calcul.
La data de 19.09.2014, intimata C. Județeană de Pensii D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației pentru următoarele considerente:
A arătat că debitul constituit prin decizia de debit ce formează obiectul prezentei contestații, este reprezentat de cuantumul total al pensiilor încasate de reclamant în perioada 01.05.2011 – 01.03.2014 în care a beneficiat de pensie de invaliditate gradul II, dar a obținut și venituri din activități de natură profesională, așa cum prevăd disp. art 6 alin 1 pct 1 lit d din Lg 263/2010.
A învederat și faptul că dispozițiile legale menționate interzic pensionarului de invaliditate gradul I sau II să obțină venituri pe perioada cât beneficiază de o astfel de pensie de invaliditate.
A mai arătat faptul că veniturile reclamantului sunt obținute în calitate de administrator, mandat acordat conform Hotărârii A. a . pe care îl apreciază ca fiind un contract civil, așa cum este reglementat de C.civil și la care face referire și art 6 alin 1 pct 1 lit d din Legea nr 263/2010
Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art 205 – 208 și 413 cpc.
Conform art 411 cpc a solicitat judecarea cauzei chiar în lipsă.
A depus la dosar, în copie: decizia contestată, buletin de calcul, referatul nr 270/10.04.2014, adresa înregistrată la intimată sub nr 5042/17.05.2013, a . nr_/08.09.2011 a . nr 4780/07.04.2014, decizia medicală asupra capacității de muncă.
La data de 7.10.2014, contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței să observe că decizia nr_/29.04.2014 a C J P D. este neîntemeiată și nedocumentată și se referă la faptul că el, contestatorul, a încălcat prev art 114 al 1 lit e și art 119 din Lg nr 263/2010.
In art 114 alin 1 lit e se menționează " pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II se regăsește în una din situațiile prevăzute la art 6 alin 1 pct I,II sau IV cu excepția consilierilor locali sau județeni" ori din înscrisurile aflate la dosarul de pensie nu rezultă că el se regăsește într-o asemenea situație, iar din referatul nr 270/10.04.2014 al C J P D. Serviciul Evidența Contribuabili rezultă că se regăsește I prev art 6 din Lg 263/2010 și se propune " aplicarea măsurilor prevăzute de art 7 lit…a din ANEXA".
La data de 17.10.2014, intimata C J P D. a depus la dosar completare la întâmpinare, prin care a arătat că prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a făcut o . afirmații în sprijin cărora nu depune probe pe care să le susțină.
A arătat că decizia de debit contestată este un act perfect valabil, fiind emis în conformitate cu legea.
Contestatorul a făcut referire la o prevedere legală care la data emiterii deciziei de debit fusese deja modificată prin OUG 117/2010.
In ceea ce privește documentele care au stat la baza emiterii a depus la dosar: decizia nr 1241/28.04.2006 și decizia nr_/05.06.2006, adresa nr 141/16.05.2013 a . la intimată sub nr 5042/17.05.2013, adeverința nr 4780/07.04.2014,referat nr. 270/2014,hotărârea nr._/2011,decizia nr._/2013,decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 1144/2013.
Conform art 411 cpc a solicitat judecarea în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr_/29.04.2014 contestatorului i s-a imputat suma totală de 16.050 lei, motivat de faptul că în perioada 01.05.2011 până la data de 01.03.2013 a încasat necuvenit suma menționată cu titlu de pensie de invaliditate gradul II, invocându-se încălcarea prev art 114 al 1 lit e și art 119 din Lg 263/2010.
La data de 29.04.2014 a fost emisă somația nr 204/29.04.2014 prin care i s-a imputat suma totală de_ lei reprezentând sume cu titlu de prestații de asigurări sociale încasate necuvenit prin decizia nr_/29.04.2014 și decizia nr_/24.05.2014.
Potrivit art. 114 alin 1 lit e din Legea nr. 263/2010 "În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: e)pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăsește în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepția consilierilor locali sau județeni".
Potrivit art. 119 din Lg 263/2010 "Pensionarii sistemului public de pensii sunt obligați să comunice casei teritoriale de pensii, respectiv casei de pensii sectoriale, în evidențele căreia se află, orice schimbare în situația proprie, de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care i-a fost stabilită sau i se plătește pensia, în termen de 15 zile de la data apariției acesteia".
Deși intimata în întâmpinare invocă faptul că veniturile reclamantului sunt obținute în calitate de administrator, mandat acordat conform Hotărârii A. a . pe care îl apreciază ca fiind un contract civil, așa cum este reglementat de C.civil și la care face referire și art. 6 alin 1 pct. 1 lit. d din Legea nr 263/2010,din cuprinsul deciziei contestate nu rezultă că acesta a fost cazul de incompatibilitate avut în vedere la emiterea acesteia .
Având în vedere că în decizia contestată intimata a reținut încălcarea prev art. 114 al 1 lit. e și art. 119 din Lg 263/2010, iar aceste dispoziții legale fac trimitere la art. 6 alin 1 pct I,II,IV din același act normativ, instanța va analiza decizia contestată în raport de aceste dispoziții.
Persoanele menționate în art. 6 alin 1 pct. I,II,IV sunt :"I. a)persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă, inclusiv soldații și gradații voluntari;
b)funcționarii publici;
c)cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale;
d)persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor și drepturi conexe definite potrivit art 7 alin 1 pct 13ind 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și din contracte /convenții încheiate potrivit Codului civil.
II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu cele ale persoanelor prevăzute la pct. I
IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și care se află în una dintre situațiile următoare:
a)administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;
b)membri ai întreprinderii individuale și întreprinderii familiale;
c)persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice;
Art. 22
În categoria "persoane fizice autorizate să desfășoare activități economice", prevăzută la art. 6 alin. (1) pct. IV lit. c) din lege, se încadrează persoanele care exercită profesiuni libere, și anume:
a) expert contabil;
b) contabil autorizat;
c) consultant de plasament în valori mobiliare;
d) medic;
e) farmacist;
f) medic veterinar;
g) psiholog cu drept de liberă practică;
h) notar public;
i) auditor financiar;
j) practician în reorganizare și lichidare;
k) persoane autorizate să realizeze și să verifice lucrările de specialitate din domeniul cadastrului, geodeziei și cartografiei;
l) expert tehnic;
m) urbanist;
n) restaurator;
o) persoane autorizate să furnizeze servicii publice conexe actului medical;
p) consilier în proprietate industrială;
q) expert criminalist;
r) executor judecătoresc;
s) arhitect;
t) traducător autorizat;
u) consultant fiscal;
v) broker;
w) oricare profesii/meserii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii.
d)persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;
e)alte persoane care realizează venituri din activități profesionale"
Observând adresa înregistrată la intimată sub nr. 5042/2013 a . constată că prin Hotărârea A. a . fost numit contestatorul membru în Consiliul de administrație încă din 1998, mandat ce i-a fost reînnoit succesiv în aceeași modalitate,iar remunerația lunară a sa a fost fixată la 700 lei,conform prev art. 5 din Hotărârea A. din 02.09.2011.
Tot din această adresă rezultă că mandatul de administrator al contestatorului se desfășoară în baza unei hotărâri A. ,între părți nefiind încheiat contract de administrare sau de management sau vreun alt contract sau convenție încheiate potrivit Codului civil .
Prin urmare, se constată că, în speță, nu sunt incidente dis part 6 alin 1 pct. I și II din Legea nr 263/2010,ci disp. pct. IV lit e din acest articol, în raport de care instanța va analiza decizia contestată..
Deși contestatorul invocă faptul că la emiterea deciziei contestate intimata a avut în vedere o adresă a . emiterii acesteia, instanța constată că această susținere este nefondată, întrucât adresa a fost înregistrată la intimată în anul 2013, iar decizia contestată a fost emisă în anul 2014( f.4, 15).
După cum rezultă din decizia asupra capacității de muncă( f.41)coroborat cu decizia de invaliditate nr_ din 2006(f.40),contestatorul a fost încadrat în gradul II de invaliditate pentru care a beneficiat de pensie de invaliditate,iar începând cu 01.03.2013 acesta a beneficiat de pensie de invaliditate ca urmare a încadrării în gradul III de invaliditate, după cum rezultă din decizia asupra capacității de muncă( f.39)coroborat cu decizia de invaliditate nr_ din 2013(f.38).
Observând disp art 6 alin 1 pct. IV din Legea nr. 263/2010, se constată că decizia de debit contestată a fost emisă cu încălcarea acestor dispoziții legale doar pentru perioada 01.01._13.
Astfel, potrivit art 15 din Legea nr. 287/2010,câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 a fost de 2.022 lei.
Prin urmare, aferent anului 2011 contestatorul trebuia să obțină venituri mai mici de 8088 lei.
Cum contestatorul a obținut, ca urmare a calității sale de administrator, 700 lei lunar rezultă că acesta a obținut în anul 2011 un venit de 8400 lei ,după cum rezultă și din adeverința nr. 4780/07.04.2014(f.17-19), încălcând astfel dis part 6 alin 1 pct IV din Legea nr 263/2010.
Contestatorul consideră că venitul obținut pe anul 2011 este de 700 lei, însă aferent unei perioade de 8 luni, respectiv 01.05._11 și că astfel nu încalcă aceste dispoziții legale, fiind mai mic de 8088 lei.
Instanța constată ca nefondată această apărare, întrucât,așa cum s-a reținut mai sus, contestatorul a obținut aceste venituri în fiecare din cele 12 luni ale anului 2011, obținând astfel, un venit de 8400 lei pe anul 2011 și nu doar pe perioada 01.05._11,iar dispozițiile legale menționate mai sus se raportează la venitul brut realizat pe an calendaristic.
Această perioadă, menționată în decizia contestată, privește perioada pentru care se poate solicita debitul,conform art 179 alin 1 din Legea nr 263/2010, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani .
Cum decizia contestată a fost emisă la data de 29.04.2014, sumele încasate necuvenit putea fi solicitate doar pe ultimii 3 ani anteriori emiterii acesteia, respectiv începând cu 01.05.2011,după cum în mod corect a menționat intimata în decizia de debit contestată.
Prin urmare, pentru perioada 01.05._11 intimata în mod corect a reținut că pensia de invaliditate a fost încasată necuvenit,cu nerespectarea dispozițiilor legale menționate mai sus.
În ceea ce privește perioada 01.01._13, instanța constată că intimata a reținut în mod greșit că pensia de invaliditate a fost încasată necuvenit de către contestator.
Astfel, potrivit art 17 din Legea nr. 294/2011 ,câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012 a fost de 2.117 lei și, prin urmare, potrivit art 6 alin 1 pct IV din legea nr. 263/2010, contestatorul nu putea obține un venit brut mai mare de 8468 lei pe an calendaristic .
Cum venitul obținut de către acesta a fost de 8400 lei anual, în mod eronat intimata a reținut încălcarea de către contestator a acestor dispoziții legale.
În ceea ce privește perioada 01.01._13 și pentru această perioadă intimata a reținut în mod eronat încălcarea acestor dispoziții legale, din următoarele considerente:
Potrivit art 16 din Legea nr. 6/2013,câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 a fost de 2.223 lei, iar contestatorul a realizat în anul 2013 venituri care depășesc suma de 8892 lei brut anual,după cum rezultă din adeverința nr. 4780/07.04.2014(f.17-19).
Începând cu data de 01.03.2013, însă, acesta nu a mai fost încadrat în gradul II de invaliditate, ci gradul III, după cum s-a reținut mai sus și prin urmare, nu mai intra sub incidența dis part 114 lit e Legea nr. 263/2010, dispoziții în baza cărora s-a calculat debitul prin decizia contestată.
Cum somația a fost emisă pentru suma de_ lei reprezentând debit aferent deciziilor nr_/29.04.2014 și decizia nr_/24.05.2014, din care doar una a fost contestată și cum, așa cum s-a reținut mai sus, contestatorul a încasat necuvenit pensia aferentă doar perioadei 01.05._11 ,instanța va anula în totalitate somația emisă ,cuantumul debitului menționat nemaifiind același.
Față de cele expuse mai sus,instanța va admite în parte contestația, va anula în parte decizia de debit nr_/29.04.2014 emisă de intimată doar cu privire la sumele de bani aferente perioadei 01.01._13 .
Va anula somația nr. 204/29.04.2014 emisă de intimată în dosarul nr 204/E/2014.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația formulată de contestatorul D. L.,CNP_, cu domiciliul în C., . A 8, . în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. cu sediul în C., . 14, județul D..
Anulează în parte decizia de debit nr_/29.04.2014 emisă de intimată cu privire la sumele de bani aferente perioadei 01.01._13 .
Anulează somația nr. 204/29.04.2014 emisă de intimată în dosarul nr 204/E/2014.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D. .
Pronunțată în ședința publică de la 17 Decembrie 2014
PREȘEDINTE E. V.
Asistent judiciar C. - M. M. Asistent judiciar A. P.
Grefier M. Ș.
Red.și tehnored.Jud.E.V.
Tehnored.M.J./14.01.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6297/2014. Tribunalul DOLJ | Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale.... → |
|---|








