Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1299/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1299/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 16589/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1299/2014
Ședința publică de la 11 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. Uncheașu
Asistent judiciar C. O.
Asistent judiciar L. C. O.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. PENTRU A. L., B. M., B. M., B. M., B. M. în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL "FRAȚII BUZEȘTI", având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care:
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material și teritorial.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 10.12.2013 reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. pentru A. L., B. M., B. M., B. M., B. M. a chemat in judecată pârâții C. NAȚIONAL "FRAȚII BUZEȘTI", pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat sa calculeze si sa plătească începând cu data nasterii dreptului si pana la stingerea efectiva a creanțelor, dobânda legala cuvenita pentru creanțele stabilite prin sentința definitive si irevocabile nr.2870/06.10.2009 pronunțată in dosarul nr._ de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale.
În motivarea cererii a arătat că prin sentința nr. 2870/06.10.2009, s-a dispus obligarea paratului C. NAȚIONAL "FRAȚII BUZEȘTI", sa calculeze drepturile reclamanților rezultate din aplicarea Legii 221/2008 si sa plătească acestora diferențele salariale efectiv încasate si cele cuvenite, corespunzător activității fiecărui reclamant in parte, în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008 începând cu data de 01.10.2008 și până la data de 06.10.2009, diferențe ce vor fi reactualizate in raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective.
A susținut că toate aceste sume sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă prețul lipsei de folosință, așa cum sunt stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 și dispozițiilor art. 1088 și urm. Cod Civil
A mai invocat, în drept, dispozițiile art. 166, 161 și 295 Codul Muncii.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus la dosar in copie sentințele mai sus menționate și practică judiciară privind plata dobânzii legale.
Pârâtul C. NAȚIONAL "FRAȚII BUZEȘTI", a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că drepturile solicitate au fost acordate prin s.c. nr._, iar pe fondul cauzei a solicit respingerea cererii ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția autoritatii de lucru judecat invocată de pârâtă prin intampinare, instanța constată că este neîntemeiată și o va respinge, deoarece prin prezenta actiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă drepturilor bănești cuvenite conform s.c. nr. nr.2870/06.10.2009 pronunțată in dosarul nr._, iar hotărârea depusă la dosar față de care se invocă autoritatea de lucru judecat a vizat alte părți, respectiv, reclamant M. M. și pârât C. Tehnic de Industrie Alimentară ; in speta fiind vorba de o alta cauza juridica, astfel incat nu este intrunita tripla identitate: de obiect, parti si cauza, spre a se putea retine ca fiind incidenta exceptia autoritatii de lucru judecat.
Reclamanții sunt salariații unității pârâte C. NAȚIONAL "FRAȚII BUZEȘTI", calitate în care a solicitat în instanță obligarea acestui pârât la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.
Astfel, prin sentința nr. nr.2870/06.10.2009 pronunțată in dosarul nr._, s-a dispus obligarea paratului C. NAȚIONAL "FRAȚII BUZEȘTI", sa calculeze drepturile reclamanților rezultate din aplicarea Legii 221/2008 si sa plătească acestora diferențele salariale efectiv încasate si cele cuvenite, corespunzător activității fiecărui reclamant in parte, în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008 începând cu data de 01.10.2008 și până la data de 06.10.2009, diferențe ce vor fi reactualizate in raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective.
Conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamantă. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare .
Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC).
Prin urmare, daunele interese datorate salariaților reclamanti constau în dobânda legală, care curge de la data punerii în întârziere, adică de la data formulării cererii de chemare în judecată de acordare a dobânzii, dată de la care se justifică acordarea acesteia.
În consecință, pentru motivele expuse, instanța va admite în parte cererea reclamantului și va obliga pârâta unitatea școlară să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile 2870/06.10.2009 pronunțată in dosarul nr._, de Tribunalul D.,de la data formulării prezentei cereri și până la data plății efective.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte cererea formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. cu sediul în C., ..6, județul D. pentru A. L., B. M., B. M., B. M., B. M. în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL "FRAȚII BUZEȘTI"cu sediul în localitatea C., ..5, județul D..
Obligă pârâtul să plătească reclamanților dobânda legală cuvenită pentru creantele stabilite prin sentința nr. 2870/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul D.-Sectia Conflicte de Muncă în dosarul nr._ de la data formulării prezentei cereri 10.12.2013 si până la data plătii efective.
Executorie.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul D..
Pronuntata in sedinta publică de la 11.03.2014.
PREȘEDINTE,
C. Uncheașu
Asistent judiciar, C. O.
Asistent judiciar, L. C. O.
Grefier, L. R. M.
Red.jud.CU și asist jud. LCO/ 4 ex/02.04.2014
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 6046/2014. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








