Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 753/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 753/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 12502/63/2013
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 753/2014
Ședința publică de la 18 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. P.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar A. V.
Grefier L. S.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. pentru A. M. O., S. L. M., I. V. A., D. E., M. L. în contradictoriu cu pârâții C. T. DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ, C. L. C., P. LOCALITĂȚII C. - INSTITUȚIA PRIMARULUI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial a soluționa cauza dedusă judecății și legal investită.
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. C. și P. localității C. – Instituția primarului invocată de acești pârâți prin întâmpinare și pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 06.08.2013 reclamantul S. Învățământului ,,S. Haret" D. în numele membrilor de sindicat A. M. O., S. L. M., I. V. A., D. E., M. L. a chemat în judecată pe pârâții C. T. DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ C., C. L. C., P. LOCALITĂȚII C. - INSTITUȚIA PRIMARULUI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea acestora la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 8725/12.12.2012 pronunțata în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale și a sentinței nr. 8042/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012 de la data formulării cererii în cauza mai sus menționată și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au obținut drepturi bănești reprezentând diferențe salariale prin sentințele definitive si irevocabile nr. 8725/12.12.2012 pronunțata în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale și nr. 8042/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012, însa pârâții nu au pus în executare hotărârile judecătorești ,cauzându-le un prejudiciu pentru lipsa de folosință a sumelor de bani reprezentând diferențe salariale, motiv pentru care solicită să fie obligați la plata dobânzii legale aferente acestor sume.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 268, 278 alin 1 din C muncii, art. 2 din O.G. nr. 13/2011 și art. 1530 și următoarele din C civ.
În scop probatoriu, a depus la dosar copii de pe hotărârile judecătorești invocate nr. 8725/12.12.2012 și nr. 8042/26.11.2012 și cărțile de identitate.
Reclamanții au solicitat prin cererea formulata judecarea în lipsă.
Pârâții C. L. C. și P. localității C. - Instituția Primarului au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că între reclamanți și aceste instituții administrative nu există raporturi juridice de muncă și că potrivit dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, O.G. nr. 32/2001 și H.G. nr. 538/2001, coroborate în speță cu art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județele – pilot, între care și județul D. (nominalizat prin H.G. nr. 1942/2004), calculul și plata drepturilor salariale, pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic, sunt realizate de unitățile școlare care au calitatea de ordonator de credite.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neântemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
In temeiul dispozițiilor art. 248 Cod Procedură Civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive.
Reclamanții, membrii de sindicat, sunt angajații unității de învățământ pârâte.
Potrivit dispozițiilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, O.G. nr. 32/2001 și H.G. nr. 538/2001, coroborate în speță cu art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din județele – pilot, între care și județul D. (nominalizat prin H.G. nr. 1942/2004), calculul și plata drepturilor salariale, pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic, sunt realizate de unitățile școlare care au calitatea de ordonator de credite.
Având în vedere si faptul că nu există raporturi juridice de muncă între reclamanți și autoritățile administrative locale chemate în judecată, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. C. și P. localității C. - Instituția Primarului și, în consecință, va respinge cererea față de aceștia.
Prin sentința definitivă și irevocabilă nr. 8725/12.12.2012 pronunțata în dosarul_/63/2012 al Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale a fost admisă în parte acțiunea formulată de S. Învățământului "S. Haret" D. pentru reclamanții membrii de sindicat I. V. A., A. M. O. și D. E., iar pârâtul C. T. de Industrie Alimentară C. a fost obligat să calculeze și să plătească reclamanților d diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite in conformitate cu prev. Legii nr. 330/2009 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2010 si până la data de 13.05.2011, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Prin sentința definitivă și irevocabilă nr. 8042/26.11.2012 pronunțata în dosarul_/63/2012 al Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de S. Învățământului "S. Haret" D. pentru reclamanții membrii de sindicat S. L. M. și M. L. iar pârâtul C. T. de Industrie Alimentară C. a fost obligat să calculeze și să plătească reclamanților membrii de sindicat sumele compensatorii corespunzătoare diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea legilor 221/2008 și nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform prevederilor celor două acte normative, pentru perioada 01.01._10, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective. A mai fost obligată pârâta unitatea școlară să calculeze și să plătească reclamanților membrii de sindicat sumele compensatorii corespunzătoare diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea legilor 221/2008 și nr. 330/2009, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite conform prevederilor celor două acte normative, începând cu 01.01.2011 și până la zi, actualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective.
Prin prezenta cerere, reclamanții solicită obligarea pârâtei unitatea școlară la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 8725/12.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/63/2012 al Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale și a sentinței nr. 8042/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2012 de la data formulării cererii în cauza mai sus menționată si până la data plății efective, întrucât această hotărâre judecătorească nu a fost pusă în executare.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamant. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare .
Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 1531 NCPC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Pentru aceste motive, instanța constată că dobânda legală solicitată de reclamanți este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, respectiv 06.08.2013, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentințelor nr. 8725/12.12.2012 și nr. 8042/26.11.2012.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte acțiunea reclamanților și va obliga pârâta unitatea școlară să plătească reclamanților membrii de sindicat I. V. A., A. M. O. și D. E. dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 8725/12.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 și reclamanților S. L. M. și M. L., dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 8042/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, calculată începând cu data de 06.08.2013 (data introducerii acțiunii)și până la data plății efective.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. C. și P. Localității C. - Instituția Primarului, ambele cu sediul în localitatea C., . nr. 7, jud. D., și în consecință, respinge acțiunea față de acești pârâți.
Admite în parte acțiunea formulata de S. Învățământului ,,S. Haret" D., cu sediul in C., ..6, jud. D., în numele membrilor de sindicat I. V. A., având CNP_, A. M. O., având CNP_, D. E., având CNP_, M. L., având CNP_ și S. L. M., având CNP_, în contradictoriu cu pârâta C. T. DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ C., cu sediul în C., ., jud. D..
Obligă pârâta unitatea școlară să plătească reclamanților membrii de sindicat I. V. A., A. M. O. și D. E. dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 8725/12.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, calculată începând cu data de 06.08.2013 (data introducerii acțiunii) și până la data plății efective.
Obligă pârâta unitatea școlară să plătească reclamanților membrii de sindicat S. L. M. și M. L. dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 8042/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, calculată începând cu data de 06.08.2013 (data introducerii acțiunii) și până la data plății efective.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. P. C. D. A. V. L. S.
Red.Jud.C.P., as. jud.A.V.
6 ex./24.02.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








