Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 882/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 882/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 16378/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 882/2014
Ședința publică de la 21 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. S. V.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul S. L. AL PERSONALULUI DIN ÎNVĂȚĂMÂNT C., cu sediul în C., .. 3, județul D. pentru membrii de sindicat B. F., ENUCĂ E., T. L. R., R. M. L., I. F. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. SPECIALĂ "SF. V.", cu sediul în C., ., nr. 3, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, după care,
Având în vedere dispozițiile art. 95 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 238 alin. 1 din noul Cod procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului la primul termen de judecată - o singură zi.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar pentru părți, în baza dispozițiilor art. 258 noul Cod de procedură civilă, considerând-o utilă soluționării cauzei, pentru dovedirea situației de fapt invocate.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și constatând dosarul în stare de judecată, s-a trecut la soluționarea cererii.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
La data de 06.12.2013 reclamantul S. L. AL PERSONALULUI DIN ÎNVĂȚĂMÂNT C., pentru membrii de sindicat, a chemat in judecată pe pârâtul ȘCOALA G. SPECIALĂ "SF. V.",, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 7191/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2010 și sentinței civile nr. 7064/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 de la data formulării cererii în cauza mai sus menționată și până la data plății efective.
În motivare, a arătat că prin sentința pronunțată de Tribunalul D., s-a dispus obligarea paratei, unitatea de învățământ, la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
A susținut că deși hotărârile sunt irevocabile, nici până la data formulării prezentei membrii de sindicat nu au beneficiat integral de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată și că aceștia au fost prejudiciați prin faptul ca aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani cuvenite.
În drept a invocat Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 și dispozițiilor art. 1489 și urm. Cod Civil.
A mai invocat, în drept, dispozițiile art.112 Cod. Pr. Civ., art. 161, art. 166 alin. 4, art. 268 și 278 alin. 1 Codul Muncii, art. 2 O.G. nr. 13/2011 si art. 1530 si urm. Cod civil.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar delegație, tabel cu membrii de sindicat, hotărârea judecătorească indicată.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare ori alte cereri.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă executorie depusă în copie la dosar, pârâta unitatea școlară a fost obligat să plătească reclamantului drepturi salariale restante, corespunzător activității desfășurate.
Prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamanții au suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale și, pe de altă parte, în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite.
Astfel acestora li se cuvine atât actualizarea sumei cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, până la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală, în temeiul art.40 alin.2 lit.c raportat la prevederile art.253 din Codul muncii – Legea nr. 53/2003, forma actualizată, având în vedere și dispozițiile art.1535 din noul cod civil (și art. 1088 din Cod civil 1864).
Actualizarea cu indicele de inflație este de natură a restitui integral suma neplătită – damnum emergens. Acordarea dobânzii legale asigură și acoperirea beneficiului nerealizat - lucrum cessans. Acesta din urmă este un prejudiciu cert, în cazul datoriilor bănești fiind prezumat de lege.
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din vechiul Codul civil (respectiv art. 1530 și următoarele din noul Cod civil).
Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Pe de altă parte conform art. 166 alin. 4 Codul muncii – Legea nr. 53/2003, forma actualizată, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamant. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Pentru aceste motive, instanța constată că dobânda legală solicitată de reclamanți este datorată începând cu data formulării prezentei cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței civile.
La pronunțarea soluției instanța, modificându-și jurisprudența anterioară, are în vedere practica generală în această materie a instanței de control judiciar, Curtea de Apel C., precum și necesitatea unificării practicii.
În concluzie, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul să plătească fiecărui reclamant, membru de sindicat, dobânda legală aferentă creanței stabilite prin sentința civilă nr. 7191/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 și prin sentința civilă nr. 7064/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, începând cu data de 06.12.2013 și până la data plății efective.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul S. L. AL PERSONALULUI DIN ÎNVĂȚĂMÂNT C. cu sediul în C., .. 3 CUI_ pentru membrii de sindicat B. F. având CNP_, E. E. având CNP_, T. L. R. având CNP_, R. M. – L. având CNP_, I. F. având CNP_ cu sediul în C., .. 6 în contradictoriu cu pârât ȘCOALA G. SPECIALĂ "SF. V.", cu sediul în C., ., nr. 3, având ca obiect drepturi bănești..
Obligă pârâta unitatea de învățământ să calculeze și să plătească reclamanților, membrii de sindicat, dobânda legală aferentă creanței stabilite prin sentința civilă nr. 7191/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 și prin sentința civilă nr. 7064/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, începând cu data de 06.12.2013 și până la data plății efective.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 21 februarie 2014.
PREȘEDINTE,
I. S. V.
Asistent judiciar, C. - M. M.
Asistent judiciar, A. P.
Grefier, L. R. M.
Red – Jud ISV / As. jud. CMM – 04.03.2014 – 4 ex
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 244/2014. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








