Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3997/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3997/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-06-2014 în dosarul nr. 3059/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 3997/2014

Ședința publică de la 24 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. F.

Asistent judiciar A. D.

Asistent judiciar I. G.

Grefier C. O.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de contestatorul G. G. în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.02.2014 reclamantul G. G. a chemat în judecată C. de pensii D. de pe lângă Ministerul Administrației și Internelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei brute de 4872 lei sumă ce rezultă din: 1044 lei pentru perioada 1.07- 31.12.2011, 2088 lei pentru anul 2012 și 1740 lei pentru perioada 1.01.2013 – 1.11.2013.

In motivarea acțiunii a arătat că prin decizia de pensie nr_/10.07.2013 C. de P. Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor i-au fot stabilite inițial drepturile de pensie începând cu data de 1.02.2013.

A formulat contestație, motiv pentru care s-a emis decizia de pensie_/15.10.2013 în care s-au acordat drepturi în plus în suma de 174 lei brut lunar, drepturi ce se achitau începând cu data de 1.07.2011.

Întrucât, pârâta nu a plătit aceste sume solicită să fie obligată de instanță sume ce urmează să fie reactualizate cu indicele de inflație și dobânda

Pentru a dovedi acțiunea reclamantul a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: decizia de pensie_/10.07.2013,decizia de pensie nr_/15.10.2013, anexe la deciziile de pensie.

In drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art 107 alin 3,4,5 din Lg 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Pârâta C. de P. Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că suma i-a fost achitată în luna aprilie 2014 în cuantum net de 3503 lei:

Pentru a dovedi întâmpinarea pârâta a depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: dovada plății drepturilor, decizia de pensie_/15.10.2013 și anexa la decizie, decizia de pensie_/1.07.2013 și anexa la decizie, date privitoare la activitatea în muncă, carnet de muncă, adeverința_/17.04.2013 emisă de Penitenciarul C..

In drept, și-a întemeiat cererea pe disp.art 205 NCPC.

Din analiza actelor existente la dosar, instanța contată următoarele:

Reclamantul G. G. prin adresa înregistrată sub nr_/10.06.2011 a solicitat recalcularea drepturilor de pensie fără ca să depună, în conformitate cu art 159 din Lg 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice documentația necesară.

La solicitarea pârâtei cu adresele_/10.01.2013 și_/18.04.2013, reclamantul a transmis declarația cu privire la nevalorificarea în alt sistem de pensii a perioadei menționate în carnetul de muncă și următoarele adeverințe: 451/1.03.2013 emisă de C. Județeană de P. D., adeverința nr 1364/5.03.2013 emisă de C. Județeană de P. V. și adeverința_/8.04.2013 emisă de C. de P. a Municipiului București.

Prin decizia de pensie_/15.10.2013 reclamantului i s-a stabilit un punctaj mediu anual de 5,_ și un drept de pensie de 4911 lei care s-a acordat începând cu data de 1.07.2011.

In luna aprilie 2014, pârâta a achitat suma de 3503 lei, sumă netă,deoarece au fost reținute contribuțiile și impozitul.

Deoarece pârâta a făcut dovada plății acestor sume de bani, instanța constată că această cauză a rămas fără obiect, urmând să respingă acțiunea.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de contestatorul G. G. cu domiciliul în C., . nr 25, ., ., . în contradictoriu cu intimata C. DE P. A MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în București, . 3, sector 4,ca fiind rămasă fără obiect.

Executorie.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recurs care se depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 24 iunie 2014.

PREȘEDINTE M. F.

Asistent judiciar A. D.

Asistent judiciar I. G.

Grefier C. O.

4 ex

Red.Jud.M.F.

Tehnored.M.J.

30.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3997/2014. Tribunalul DOLJ