Acţiune în constatare. Sentința nr. 3141/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3141/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1774/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3141/2015
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar M. C. S.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant B. I., în contradictoriu cu pârât ., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 17.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 19.06.2015, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2015, reclamantul B. I. a chemat în judecată pârâta ., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în funcția de lăcătuș, la Atelierul de Întreținere și reparații, fabrica Aparataj în perioada 09.08.1978 – 31.03.2001 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din timpul lucrat, conform Ordinului nr. 50/1990, pct.3 și Anexa 2, art. 34, art. 41, art. 45, art. 69, art. 79, art. 160, cu obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
În motivare arată că în perioada dedusă judecății a fost salariatul unității pârâte în meseria de lăcătuș, atelierul Întreținere și Reparații, Fabrica Aparataj.
Descriind activitatea pe care o desfășura, reclamantul spune că efectua operații de: întreținere și reparații la utilaje, instalații acționate electric, hidraulic, pneumatic, mașini de bobinat, mașini de sudat, mașini de debitat cu plasma și oxiacetilenică, cuptoare de încălzire, autoclave, mașini de găurit, struguri, mașini de rectificat, prese de presat, macarale (poduri rulante), instalații de iluminat aflate la înălțime etc.
Mai spune că efectua operații de întreținere și reparații la utilajele care se aflau în toate atelierele din fabrica Aparataj: Araldit I, Araldit II, Galvanizare, Tratamente Termice, Construcție Metalică, Vopsitorie etc., locuri de muncă ce au fost încadrate în grupe de muncă de către unitatea pârâtă, salariații suportând noxele specifice fiecărui atelier, nefiind încadrați în grupe de muncă.
Lucrând în echipe mixte formate din electricieni și lăcătuși, efectua oprații de reparații și întreținere la utilaje, poliza, șlefuia și finisa, spăla și degresa piesele acestora, apoi le monta și efectua probele.
În desfășurarea activității, utiliza și intra în contact direct cu materiale de risc foarte ridicat și cancerigen pe bază de rășini, făină de cuarț, lacuri de impregnare, solvenți organici sau soluții alcaline, uleiuri minerale, sodă caustică, tricloretilenă, acid clorhidric (apă tare), fosfat trisodic, acetonă, fiind în permanență expus la riscuri de accidentare (tăiere, înțepare, strivire, arsuri, orbire, căderi de la înălțime, ridicări de greutăți).
Susține că activitatea se desfășura în condiții vitrege de mediu. Iarna, erau temperaturi foarte scăzute, iar vara erau temperaturi foarte ridicate amplificate și de noxele existente în ateliere.
Spațiile de producție (atelierele) din Fabrica Aparataj nu erau separate, nu existau ziduri sau alte construcții etanșate care să separe mediile de lucru din diverse ateliere, în acest fel noxele care se produceau într-un atelier se propagau cu ușurință în tot spațiul.
A lucrat în aceste condiții pe toată perioada contractului de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru (8 ore/zi).
învederează instanței că alți colegi ai săi (lăcătuși, bobinatori, maiștri, tehnicieni etc.) au fost încadrați în grupe de muncă fie de către unitate, fie de către instanța de judecată.
Înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, proba cu martori, nominalizându-i în acest sens pe C. G. și B. E..
Își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, pct. 3, Anexa 2, art. 34, art. 41, art. 45, art. 69, art. 79, art. 160, Decizia nr. 258/2004 a I.C.C.J., art. 35 NCPCiv. și art. 1528 NCCiv.
În scop probatoriu, depune, În copie, carte de identitate, carnet de muncă, adresa nr. 721/12.04.2201 emisă de Direcția de Sănătate Publică D., Situația Bolilor Profesionale pe ultimii 15 ani emisă de Direcția de Sănătate Publică, Anexa 7 A la CCM, Anexa nr. 6 la C.C.M. 2005 – 2006, Buletin nr. 8246, practică judiciară.
Pârâta . a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că reclamantul a fost angajatul unității pârâte în perioada dedusă judecății, în meseria de lăcătuș, la Secția Întreținere și Reparații, Divizia Aparataj Înaltă Tensiune – A.I.T.
Pe fond, apreciază că pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul din activitate, indiferent de meserie sau funcție trebuiau să îndeplinească urmatoarele condiții: să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 (art. 1 și 2 din Ordin) sau să fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul din E. încadrat în grupele I și II de muncă (art. 3 din Ordin), precum și să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășura activitatea persoanele respective (art. 6 din Ordin).
În concluzie, arată că încadrarea în grupele de muncă s-a făcut fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situațiile din cele prevăzute în anexe.
E. a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art. 4 și 5 din Ordin, iar comisiile patronat-sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, fiind obligatoriu acest lucru conform Decretului nr. 92/1976.
Dovadă a urmării procedurii stau anexele din CCM E. cu locurile de muncă pe categorii de personal care au beneficiat de grupe de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990, tabelele nominale pe locuri de muncă sau activități întocmite de fiecare Divizie (Fabrica) în parte.
Pe cale de consecință, atâta timp cât reclamanta nu a desfășurat activitatea în meseria într-un loc de muncă din tabelul respectiv, apreciază ca aceasta a lucrat în condiții normale de muncă.
Consideră că, în situația admiterii probei cu martori, declarațiile acestora nu sunt relevante, neputând să răstoarne probele cu înscrisuri depuse de părți care dovedesc contrariul, iar extinderea sferei de aplicare a ordinului la alte categorii de beneficiari pe considerentul că ar exista o similititudine între activitatea desfășurată de reclamant și cea prevăzută la unele puncte din anexe invocate ori pentru că s-ar crea o discriminare între cei care au activat în condiții similare de muncă, consideră că reprezintă de fapt o adîugare la lege, care nu se poate realiza de către instanțe și trebuie respinsă cererea.
De altfel, neaplicându-se grupa de muncă la acest loc de muncă și pentru aceste activități prestate de reclamantă, pârâta . a virat la Casa de pensii contribuția CAS majorată, așa cum cere legislația începând cu 1992, pentru a putea beneficia de grupa respectivă.
În prezent, având în vedere că au trecut peste 12 ani de la abrogarea Ordinului nr. 50/1990, unitatea pârâtă nu mai poate fi obligată la plata acestor diferențe de contribuții, deoarece dreptul material la acțiune s-a stins prin prescripție.
Întâmpinarea este întemeiată pe dispozițiile art. 205 CPCiv.
Solicită proba cu înscrisuri.
Reclamantul, prin Notele de ședință, învederează instanței că a plecat din unitatea pârâta la data de 10.08.2009.
Prin cererea formulată către unitatea parată si înregistrata la aceasta sub nr. 9210/17.07.2012, reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe din care sa reiasa: sporul de vechime avut in perioada 01.04.1992 – 01.04.2001; sporul pentru conditii grele (nocive) pentru perioada lucrata in E.; sporul de noapte pentru perioada lucrata in E.; salariile neînregistrate in carnetul de munca in perioada lucrata; codul atelierului (formatiei) unde si-a desfasurat activitatea pentru a vedea daca a beneficiat de grupa de munca. Solicita, de asemenea, grupa a II-a de munca in perioada lucrata.
Prin adeverința nr._/19.12.2012, parata . a atestat faptul ca reclamantul, ca lacatus a beneficiat, conform Contractului Colectiv de Munca, de spor de condiții speciale și spor de vechime (%),iar în ceea ce privește grupa nu s-a facut nicio mențiune.
Ulterior la solicitarea apărătorului reclamantului pârâta prin adeverinta nr. 2152/11.06.2015, a precizat ca activitatea desfășurata de reclamantul B. I. nu se încadrează in grupa de munca.
Nemulțumit de răspunsul primit, reclamantul a formulat prezenta acțiune în instanță, la data de 06.02.2015, apreciind, astfel, că în speța de față nu își găsește aplicabilitate prescripția de 3 ani, întrucât, prin cererea adresată unității pârâte, acest termen a fost întrerupt.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Reclamantul B. I. a fost angajatul unității pârâte în perioada dedusă judecății, în funcția de lăcătuș, raporturile de muncă concretizându-se prin încheierea unui contract individual de muncă, astfel cum rezultă din mențiunile carnetului de muncă, precum și din recunoașterea pârâtei prin întâmpinare.
În vederea soluționării excepției prescripției trebuie să se determine natura juridică a acțiunii având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Nu prezintă nicio relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art.268 Codul muncii,republicat.
Tribunalul constată că în speță, acțiunea formulată de către reclamant se încadrează în dispozițiile prev. de art. 268 al. 2 din Codul muncii, în conformitate cu care termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Dispoziția legală sus-menționată este clară și lipsită de echivoc - "în toate situațiile", iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescripție în cazul cererilor formulate în vederea soluționării unui conflict de muncă, ce se încadrează în alin. 2 al art. 268 din Codul muncii, nu lasă loc nici unei interpretări sub aspectul duratei acestui termen.
Având în vedere dispozițiile speciale referitoare la termenele în care pot fi formulate cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă, prevăzute de art. 268 din Codul muncii, nu se poate aprecia că acțiunea introductivă ar fi imprescriptibilă din punct de vedere extinctiv.
Prescripția dreptului la acțiune în prezenta cauză este o prescripție care a început să curgă înainte de . noului cod civil și ca urmare este supusă reglementărilor ce erau în vigoare la data când a început să curgă, respectiv decretului 167/1958 care la art. 18 prevedea că "Instanța judecătoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu sa cerceteze, daca dreptul la acțiune sau la executarea silita este prescris".
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 1/2014 pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe în care se arată că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Având în vedere că este o prescripție începută sub imperiul decretului 167/1958 și că îi sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, instanța constată că motivul invocat de reclamant ca fiind o cauză de întrerupere a cursului prescripției nu face parte din cazurile legale de întrerupere a prescripției reglementate de art. 16 din decretul 167/1958.
Astfel potrivit art. 16 din decretul 167/1958 "Prescripția se întrerupe:
a)prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
În raporturile dintre organizațiile socialiste, recunoașterea nu întrerupe curgerea prescripției;
b)prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanța judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;
c) printr-un act începător de executare.
Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecata sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea".
Cererea adresată de reclamant pârâtei nu se regăsește în aceste cazuri expres și limitativ prevăzute de lege ca fiind de întrerupere a prescripției.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile, așadar nici acțiunea în constatarea condițiilor de la locul de muncă nu este imprescriptibilă, ci, conform art. 268 alin. 2 din Codul Muncii, se prescrie în 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Data de la care a început să curgă termenul de prescripție, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesată a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea în carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv, data de 10.08.2009- data încetării raporturilor de muncă cu unitatea pârâtă, ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. c și art. 65 și urmatoarele din Codul Muncii, întrucât cel târziu la acea dată, reclamantul a intrat în posesia carnetului de muncă și a luat/putea lua cunoștință, manifestând o minimă diligență, despre înscrierile existente în carnetul de muncă.
Astfel, potrivit art. 4 alin.2 din decretul 92/1976 "La încetarea activității sau în caz de transferare, carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi".
Aceste dispoziții se coroborează cu faptul că începând cu aceeași dată de 16.08.2009, reclamantul a beneficiat de prevederile Legii nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, astfel cum rezultă din mențiunile efectuate de AJOFM D. în carnetul de muncă al acestuia.
Or, pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 1/1991, printre documentele necesare pentru acordarea indemnizației de șomaj în cazul persoanelor provenite din muncă, se regăsește și depunerea carnetului de muncă în original și copie, sau în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncă, adeverința eliberată de angajatori și vizată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte perioadele în care s-a prestat activitatea, precum și data și motivul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu la ultimul angajator.
Rezultă așadar, că, de la această dată, 10.08.2009, reclamantul a cunoscut faptul că nu i s-a acordat beneficiul grupei a doua.
Chiar dacă am trece peste acest moment și am considera că nu i-a fost înmânat carnetul de muncă la încetarea raportului de muncă acțiunea tot ar fi prescrisă în raport de data pensionării reclamantului 01.05.2010 (mentiuni efectuate in carnetul de muncă - fila 15 dosar) , când avea posibilitatea să vadă clar din decizia de pensie că nu s-a luat în calcul grupa de muncă.
În prezenta cauză acțiunea a fost formulată la 06.02.2015, cu mult peste termenul general de prescripție de 3 ani, astfel că, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, va respinge acțiunea formulată ca fiind prescrisă.
În ce privește capătul de cerere referitor la eliberarea unei adeverințe de grupă ca neîntemeiat, având în vedere că este un capăt de cerere accesoriu capătului principal ce viza recunoașterea grupei de muncă și că în lipsa admiterii capătului principal și în lipsa recunoașterii voluntare a grupei de către pârâtă, nu poate fii admis..
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiunea formulată de reclamantul B. I., cu domiciliul in C., .. 49, ., . în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., .. 80, județul D., privind capătul de cerere ce vizează constatarea grupei de muncă și, în consecință, respinge acest capăt de cerere ca prescris.
Respinge capătul de cerere referitor la eliberarea unei adeverințe de grupă ca neîntemeiat.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 19 iunie 2015.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier
C. D. M. S. C. I. C. O.
Red. jud. C.D.
4 EX./01.07.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2069/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
