Acţiune în constatare. Sentința nr. 6877/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6877/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 6877/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 6877/2015
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar Nicolița T.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant P. V. și pe pârât . SA PRIN ADM.JUDICIAR AMT SERVICII INSOLVENȚĂ SPRL C., pârât ., având ca obiect acțiune în constatare DISCUTARE PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Instanța, din oficiu dispune atașarea la dosarul cauzei a extraselor Ecris care fac dovada închiderii procedurii insolvenței societății UMF Filiași, radierea și descărcarea lichidatorului judiciar de orice datorări și sarcini potrivit sentinței 3783/27.04.2015 pronunțata in dosarul_ /a 1 a Tribunalului București Secția a VII Civilă menținuta prin respingerea recursului ca nefundat de către Curtea de Apel București.
Din oficiu, instanța invoca excepția lipsei capacității de folosință a UMF Filiași, lipsei calitatii procesuale pasive a administratorului judiciar, excepția prescripției dreptului material la acțiune și reține in pronunțare .
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 05.05.2014, reclamantul P. V. in contradictoriu cu parata . SA reprezentata legal prin Administrator Judiciar A.M.T. SERVICII INSOLVENTA SPRL C., a solicitat să se constate că activitatea desfășurată in perioadele 01.03.1988 – 26.01.1989 și 14.04.1990 – 01.04.2001, in functia de prelucrător prin așchiere, se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II, pct. 34, in procent de 100 % și să oblige pârâta ., in calitate de păstrător de arhive să elibereze o adeverință în acest sens.
În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul unității . SA Secția Uzinaj, de la data de 01.03.1988 și până la 01.08.2004, în funcția de prelucrător prin așchiere.
Susține că activitatea a fost desfășurată in conditii nocive, în procent de 100 %.
În drept, a invocat prevederile art .35 C. și Ordinul 50/1990, Anexa II pct. 34.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
În scop probatoriu, a depus la dosar fotocopii carnet de muncă, carte de identitate, practica judiciara.
Parata . C. a formulat intampinare prin care invederează instantei că, din documentele predate de către angajator și actele administrative emise de unitate, rezultă că reclamantul nu figurează nominalizat in tabelele intocmite de către angajator.
A depus Nota de lichidare nr. 2019/04.08.2004.
C. Arhiva al Tribunalului D. a intocmit Referat prin care invedereaza instantei faptul că, urmare a inventarierii dosarelor si analizei motivelor de suspendare, apreciaza ca in această cauză suspendarea este cauzata de lipsa de stăruinta a părților in judecată, astfel că solicită instantei să se pronunte asupra perimării.
Prin Incheierea din data de 29.10.2015, instanta, constatand ca prin intampinarea depusa la data de 10 iunie 2014, unitatea parata a solicitat judecarea cauzei in lipsa, a respins excepția perimării, acordand in acest sens termen la data de 26.11.2015.
La data de 26.11.2015 a formulat întâmpinare Casa de Insolvență GMC SPRL, societate ce a preluat de la AMT SERVICII INSOLVENTA SPRL, urmare a divizării acesteia, dosarul de insolvență a . SA, invocând pe cale de excepție lipsa calității de reprezentant a Casei de Insolvență GMC SPRL, întrucât prin s.c. 3783/27.04.2015 pronunțată de Tribunalul București în dos._ a 1 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea . SA. În raport de această hotărâre . SA nu mai are capacitate procesuală de folosință și nici de exercițiu. A mai arătat că arhiva societății aparține ..
A anexat extras buletin procedură de insolvență nr. 9965/02.06.2015.
În cauză a fost invocata, din oficiu, excepția prescriptiei dreptului material la acțiune in contradictoriu cu parata ..
Examinând cu prioritate, conf. art. 248 Cod proc.civ excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei . SA, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 56 alin.1 c.p.c., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, capacitatea procesuală reprezentând reflectarea în plan procesual a capacității civile din dreptul substanțial.
În cazul persoanelor juridice, capacitatea procersuală de folosință se dobândește de la data înregistrării, de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege, prin raportare la prevederile art. 205 alin.2, cu trimitere la art. 194 NCC.
Încetarea capacității de folosință a persoanei juridice are loc la data încetării persoanei juridice însăși și anume prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutive sau de lege, conf. art. 244 NCC.
De asemenea, conf. art. 251 alin.1 și 2 NCC, persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise, iar celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea, sau, după caz la data îndeplinirii altei cerințe prevăzute de lege.
În cauză, prin cererea de față, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta . SA prin Administrator judiciar AMT Servicii Insolvență SPRL C., însă, prin sentința nr. s.c. 3783/27.04.2015 pronunțată de Tribunalul București în dos._ a 1 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea . SA.
Ca atare, instanța constată că cererea de chemare în judecată este formulată împotriva unei persoane juridice lipsite de capacitate procesuală de folosință, situație în care sunt incidente dispoz. art. 56 alin. 3 din C.P.C., în conformitate cu care instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei și va respinge astfel acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, instanta urmează a o admite, din urmatoarele considerente:
Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeasi concluzie reiesind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."
Asadar, prescriptia extinctiva reprezinta stingerea, dupa caz, fie a acelei componente a dreptului la actiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, fie a insusi dreptului principal, datorita nesesizarii organului de jurisdictie in termenul prevazut de lege.
Prin urmare, prescriptia extinctiva reprezinta practic o sanctiune indreptata impotriva pasivitatii titularului dreptului.
Tribunalul constata ca, în cauza dedusă judecății nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil, cum s-a susținut, întrucât nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art.35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii.
D. urmare, salariatul nemulțumit de neîncadrarea în grupa de muncă avea dreptul de a se adresa instanței de judecată, potrivit legii în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.268 alin.2 din codul muncii rap.la art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958, calculat de la data la care a luat cunoștință de neinscrierea grupei, aceasta fiind acțiunea în realizare pusă la îndemâna sa de legiuitor în scopul valorificării dreptului pretins.
Se retine ca, in materia dedusa judecatii, termenele de sesizare a instantei sunt prevazute in acte normative speciale, aceste termene derogand de la dreptul comun in materie (in masura in care nu sunt identice).
Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:
"(1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;
c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia; e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
(2) In toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului."
Tribunalul constata ca in speta, actiunea formulata de catre reclamant/a se incadreaza in dispozitiile prev. de art. 268 al. 2 din C o d u l m u n c i i, in conformitate cu care termenul de prescriptie este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
Dispozitia legala sus-mentionata este clara si lipsita de echivoc - "in toate situatiile", iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescriptie in cazul cererilor formulate in vederea solutionarii unui conflict de munca, ce se incadreaza in alin. 2 al art. 283 din C o d u l m u n c i i, nu lasa loc nici unei interpretari sub aspectul duratei acestui termen.
Avand in vedere dispozitiile speciale referitoare la termenele in care pot fi formulate cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca, prevazute de art. 268 din C o d u l m u n c i i, nu se poate aprecia ca actiunea introductiva ar fi imprescriptibila din punct de vedere extinctiv, asa cum s-a sustinut de catre reclamant/a.
Pe de altă parte, trebuie retinut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Asadar, in conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din C o d u l m u n c i i, termenul de prescriptie este de 3 ani si incepe sa curga de la data nasterii dreptului.
In ceea ce priveste data nasterii dreptului, Tribunalul constata ca in speta, data nasterii dreptului la actiune il reprezinta momentul in care persoana interesata a cunoscut/ar fi trebuit sa cunoasca, cu un mimim de diligenta, neinscrierea in carnetul de munca a grupei solicitate.
Incepand cu data de 01.08.2004, reclamantului i-a incetat contractul individual de munca conform art. 65 și art. 68 din Codul Muncii, si tot de la aceasta data beneficiaza de indemnizatia de somer conform Legii 76/2002 cu modificarile si completarile la zi (mentiuni efectuate in carnetul de munca la pozițiile 65 si 66).
Or, pentru a beneficia de șomaj, reclamantul avea obligatia de a depune la AJOFM, printre alte acte, si carnetul de munca in original si in copie si adeverinta prevazuta la art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, aprobate prin H.G. nr. 174/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, sau, in cazul in care nu exista carnet de munca intocmit, adeverinta prevazuta la art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, aprobate prin H.G. nr. 174/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si alte acte care, potrivit legii, atesta existenta unor raporturi de munca sau de serviciu pana la data de 31 decembrie 2010 si, dupa caz, vechimea in munca realizata anterior datei de 1 martie 2002.
Se constata, astfel ca, de la aceasta data, reclamantul a cunoscut faptul ca nu i s-a acordat beneficiul grupei a doua, neexistand mentiuni in carnetul de munca in acest sens.
Asadar, avand in vedere aceasta data ( 01.08.2004), precum si cea a introducerii actiunii – 05.05.2014, este evident ca nu s-a respectat termenul de 3 ani prevazut de art. 268 alin.2 Codul Muncii.
Asa fiind, constatand ca termenul de prescriptie era implinit la data promovarii actiunii, 05.05.2014, Tribunalul va admite exceptia invocata din oficiu si va respinge actiunea.
Se va avea in vedere si faptul ca, in practica recenta a Curtii de Apel C. a fost imbratisata aceeasi solutie, prin Decizia nr. 1038/26.02.2015, pronuntata in dosar_, instanta de control judiciar retinand urmatoarele:
" Astfel,cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantaui formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – nn.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții,Curtea constată că ,în ceea ce privește termenele de prescripție,Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun,reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție ,termene prevăzute de art.268 Codul muncii,republicat.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268 ,devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice."
Tribunalul retine, in plus, ca aplicarea normelor de drept generale in detrimentul celor speciale presupune o gresita aplicare a legii.
Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun, ce în astfel de situații se aplică numai unde legea specială nu dispune.
Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, dovedind voința legiuitorului de a deroga de la legea de drept comun, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare.
Legea generală poate să modifice sau să înlăture incidența legii speciale numai când cuprinde prevederi exprese în acest sens (in acest sens fiind o decizie din 05.06.2008 a Curtii de Apel C.), textele dreptului comun invocate in speta necuprinzand astfel de prevederi.
Sub acelasi aspect, teoria si practica judiciara au statuat, in mod unitar, ca hotararea este data cu incalcarea si aplicarea gresita a normelor de drept material in situatia in care se extinde aplicarea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplica ori restrangerea nejustificata a aplicarii prevederilor acesteia.
Prof. G. B., in cea mai recenta lucrare a sa, " D. Procesual Civil" – Ed. Hamangiu, 2015, precizeaza ca o asemenea situatie se intalneste in cazul in care se face aplicarea normelor de drept comun in cazul in care exista o norma speciala, derogatorie de la dreptul comun (pagina 645).
Asa fiind, Tribunalul va constata ca actiunea este formulata cu incalcarea termenului prevazut de art. 268 alin.2 C., astfel ca va admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si va respinge actiunea ca atare.
Potrivit principiului ,,accesorium sequitur principale", instanța respingând capătul principal de cerere, va respinge și capătul accesoriu al acțiunii în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect eliberarea de adeverință în care să fie menționată grupa I de muncă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității de folosința a paratei ., cu sediul în P., . bis, Pavilion Administrativ C1/2, birou nr. 12 si respinge acțiunea formulata de reclamantul P. V., cu domiciliul in Filiași, ., județul D. in contradictoriu cu aceasta parata ca fiind indreptata impotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosința.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune si, in consecința, respinge acțiunea formulata in contradictoriu cu parata ., cu sediul in C., ., ., ..
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, M. R. H.
Asistent judiciar, M. D.
Asistent judiciar, Nicolița T.
Grefier, C. C. P.
Red. jud. M.R.H., a. j. M. D.
4 ex./ 07.12.2015
C.P. 02 Decembrie 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6881/2015. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Sentința nr. 7321/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
