Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4915/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4915/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 4915/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 4915/2015
Ședința publică de la 05 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar C. S.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta S.C. T. C. S.R.L. (FOSTĂ R.A. TERMOFICARE C.) PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR SIOMAX S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta R. M. - A., intervenient în numele pârâtei S. E. TERMICĂ C., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic S. J. din partea administratorului judiciar al societății reclamante, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Consilier juridic J. pentru reclamanta S.C. T. C. S.R.L. (FOSTĂ R.A. TERMOFICARE C.) prin administrator judiciar SIOMAX S.P.R.L. depune la dosarul cauzei împuternicire din partea administratorului judiciar, note de ședință, prin care arată că își însușește acțiunea formulată de S.C. T. C. S.R.L., copia sentinței nr. 363/18.03.2015 și certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D.. Arată că S.C. T. C. S.R.L. a intrat în procedura de insolvență și a fost numit administrator judiciar SIOMAX S.P.R.L., potrivit sentinței depuse la dosar, pe care îl reprezintă, astfel încât consideră că se acoperă o eventuală lipsă de procedură prin prezentarea sa în instanță, având în vedere și împuternicirea depusă la dosarul cauzei.
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța supune discuției competența de soluționare a cauzei.
Consilier juridic J. pentru reclamanta S.C. T. C. S.R.L. (FOSTĂ R.A. TERMOFICARE C.) prin administrator judiciar SIOMAX S.P.R.L. și avocat G. pentru pârâtă apreciază că Tribunalul D. prin Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale este competent material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.
Avocat G. depune cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei din partea Sindicatului E. Termică C., copia sentinței civile nr. 43/19.12.2013 a Judecătoriei C., prin care Sindicatului E. Termică C. i s-a acordat personalitate juridică și dovada că este membru de sindicat, arătând că a comunicat duplicatele reprezentantului reclamantei. De asemenea, depune împuternicire avocațială din partea Sindicatului.
Consilier juridic J. pentru reclamanta S.C. T. C. S.R.L. (FOSTĂ R.A. TERMOFICARE C.) prin administrator judiciar SIOMAX S.P.R.L. nu solicită acordarea unui nou termen de judecată și depune chiar și întâmpinare la cererea de intervenție accesorie formulată de S. E. Termică C. în interesul pârâtei, un exemplar fiind comunicat pârâtei și intervenientului, prin apărător, având cunoștință de conținutul cererii de intervenție din cauze similare aflate pe rolul acestei instanțe.
Avocat G. pentru intervenientul accesoriu în interesul pârâtei nu solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru observarea întâmpinării.
Instanța supune discuției admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de S. E. Termică C..
Avocat G. pentru intervenientul accesoriu în interesul pârâtei solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție și conceptarea Sindicatului E. Termică în calitate de intervenient.
Consilier juridic J. pentru reclamanta S.C. T. C. S.R.L. (FOSTĂ R.A. TERMOFICARE C.) prin administrator judiciar SIOMAX S.P.R.L. lasă soluția la aprecierea instanței.
Avocat G. pentru pârâtă solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de S. E. Termică C..
Instanța, deliberând, în baza dispozițiilor art. 61 și urm. Cod procedură civilă, admite în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei formulată de S. E. Termică C., considerând justificat în acest stadiu interesul Sindicatului de a interveni în favoarea pârâtei, sens în care va dispune introducerea în cauză și conceptarea în calitate de intervenient accesoriu în interesul pârâtei a Sindicatului E. Termică C..
Având în vedere faptul că S. E. Termică C. este reprezentat de avocat A. G., instanța constată că procedura este completă cu toate părțile.
Având pe rând cuvântul, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în prezenta cauză sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic J. pentru reclamanta S.C. T. C. S.R.L. (FOSTĂ R.A. TERMOFICARE C.) prin administrator judiciar SIOMAX S.P.R.L. solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Avocat G. pentru pârâtă și pentru intervenientul accesoriu în interesul pârâtei solicită respingerea acțiunii și admiterea cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei a Sindicatului E. Termică C., cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 27.02.2015 la Tribunalul D. sub nr. de dosar mai sus specificat, reclamanta . C. a solicitat instanței sa dispună obligarea paratei R. M. - A., la restituirea sumei de 1.509 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în anul 2012.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat ca parata are calitatea de salariată a societății, fiind încadrată cu contract individual de munca nr. 2787/2012 în funcția de fochist.
Reclamanta a precizat ca în anul 2012 salariații au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare, conform negocierii Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2012.
A susținut reclamanta ca aceasta majorare a fost încasata necuvenit întrucât prin Decizia nr. 26/2013 a Curții de Conturi a fost stabilit un prejudiciu de 1.808.056 lei, cauzat de majorarea nejustificata în anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat 293/2011.
Conducerea societății a procedat la determinarea sumelor încasate de fiecare salariat, printr-un algoritm unic, susținând ca, în speța dedusa judecații, pârâta a încasat în anul 2012 suma care face obiectul prezentului dosar, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare.
Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozițiile art. 256 Codul Muncii.
În scop probator au fost depuse înscrisuri: carte de identitate a paratei, contract individual de munca, centralizator cu sumele datorate de salariați, Hotărârea 154/2012 a Consiliului Local C., contract colectiv de munca pentru anul 2011 si pentru anul 2012, sentința civilă 997/2014 a Tribunalului D., Decizia 26/2013 a Curții de Conturi D..
În cauza a formulat întâmpinare parata, care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Într-o primă ordine de idei a invocat faptul că este exonerată de la restituirea sumei solicitată de reclamantă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit dîn fonduri publice.
Un alt argument care impune respingerea acțiunii este și acela că textul legal invocat de reclamantă ca și temei de drept (art. 256 Codul Muncii) și instituția juridică reglementată de acesta nu sunt aplicabile speței deduse judecății.
Astfel, art. 256 din Codul Muncii reglementează obligația de restituire a salariaților față de angajații lor, obligație de restituire care privește, după caz, sumele de bani primite nedatorat, bunuri care nu se cuveneau sau servicii neîndreptățite. Or, în speța dedusă judecății, nu se regăsește nici una dintre situațiile avute în vedere de textul legal antecitat, sumele de bani a căror restituire a solicită reclamanta fiind plătite nu din eroare pentru a fi incidentă instituție a plății lucrului nedatorat ci în temeiul unui contract de muncă încheiat între salariat și unitatea angajatoare cu titlu de drepturi salariale negociate și acceptate de ambele părți ale contractului de muncă.
Pe de altă parte, sumele solicitate de reclamantă nu sunt dovedite în cauză și nici nu sunt evidențiate de reclamantă prin actele depuse, nu sunt sume certe, lichide și exigibile și nici nu se poate aprecia de unde provin acestea, care este modul de calcul detaliat care a condus la stabilirea lor, cât reprezintă contravaloare salariu în bani încasat necuvenit și cât contravaloare tichete de masă, cum s-a calculat și stabilit prejudiciul pentru fiecare salariat în parte după efectuarea cercetărilor la care angajatorul a fost obligat prin prevederile Deciziei nr. 26/01.04.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din L 142/1998, tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană la care sunt îndreptățiți salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă. Sumele corespunzătoare tichetelor de masă, în limitele valorilor nominale sunt deductibile la calculul impozitului pe profit și nu se iau în calcul nici pentru angajator nici pentru salariat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial potrivit art. 8 din L 142/1998.
În dovedirea susținerilor s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamanta . a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului, solicitând instanței să înlăture apărările formulate si argumentele invocate prin întâmpinare si admiterea cererii așa cum a fost formulată.
La termenul din data de 05.10.2015 administratorul judiciar SIOMAX SPRL ,depune note de ședință, prin care învederează instanța că . este în procedura insolvenței prevăzută de Legea 85/2014, prin sentința nr. 363/18.03.2015, prin decizia Curții de Apel nr. 363/18.03.2015 prin care a fost desemnata administrator judiciar SIOMAX SPRL, care învederează instanța că își însușește cererea formulată de că .,solicitând admiterea acesteia așa cum a fost formulată având în vedere si precizările din răspunsul la întâmpinare.
La același termen, S. E. Termică C. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, solicitând respingerea acțiunii promovate de reclamanta . și admiterea cererii de intervenție accesorie.
În motivarea cererii a arătat că, potrivit dispozițiilor L nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice se impune să se constate că pârâta este persoană care întră în sfera de aplicare a acestui act normativ, iar potrivit art. 2 din același act normativ, este exonerată de la plata veniturilor de natură salarială pe care personalul plătit din fonduri publice ar trebui să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Pe de altă parte, sumele pretinse de la pârâtă nu au fost încasate de aceasta în mod necuvenit, ci cu titlu de drepturi salariale calculate în temeiul contractului individual de muncă și al CCM la nivel de unitate semnat la data de 10.02.2012. Potrivit temeiului de drept invocat de angajator, acțiunea ar fi fost întemeiată doar dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, situație care nu se regăsește în cauză, sumele solicitate fiind achitate cu titlu de salariu în cuantumul prevăzut în contractul individual de muncă și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, contracte necontestate în vreun fel de către angajator.
Se mai arată și faptul că acțiunea reclamantei este nedovedită, întrucât modul de calcul prezentat de aceasta este incorect și nereal.
Altfel, raportat la motivarea acțiunii, se impune concluzia că, pentru a se pitea stabili sumele cu care au crescut salariile angajaților în anul 2012, se impune analiza separată a celor două cauze cu efecte cumulative(creșterea personalului ca număr și majorările salariale ca urmare a majorării coeficienților minimi de ierarhizare anumitor categorii de personal).
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interesul pârâtului prin care a arătat că prin dispozițiile art. 256 din Codul Muncii este reglementată situația în care, fără a fi reținută vinovăția salariatului, acesta este obligat la restituirea unor sume încasate necuvenit. Pentru această formă specială de răspundere, singurele condiții impuse de lege sunt existența unei plăți către salariat și caracterul nedatorat al acestei plăți, fiind irelevantă vinovăția sau nevinovăția salariatului la încasarea sumei.
Prin urmare, salariații . au beneficiat de drepturi bănești datorate necuvenit din salarii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 256 din Codul Muncii, acestea trebuiau recuperate de la beneficiari.
Se mai arată că pârâta nu întră în sfera de aplicare a dispozițiilor L 124/2004 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice deoarece personalul fostei Regii Autonome de Termoficare C. a fost plătit din fonduri proprii și nu din fonduri bugetare aș acum este stipulat în dispozițiile legii menționate.
Totodată, potrivit art. 48.2 din CCM încheiat la data de 10.02.2012 pentru tot anul 2012, precizează că în cazul depășirii fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli, părțile convin să se reducă salariul la toți angajații cu un procent care să asigure în cadrarea în acest fond. Astfel că această clauză este perfect valabilă și produce efecte, fiind obligatorie întocmai ca și legea.
În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul retine următoarele:
Reclamanta . C. a solicitat instanței sa dispună obligarea pârâtei la restituirea unor drepturi salariale ce reprezintă majorare coeficienți de ierarhizare. Reclamanta a mai motivat faptul că aceasta majorare a fost încasata necuvenit, întrucât prin Decizia nr. 26/2013 a Curții de Conturi a fost stabilit un prejudiciu de 1509 lei, cauzat de majorarea nejustificata în anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat nr. 293/2011.
Cererea a fost întemeiata în drept pe dispozițiile art. 256 Codul Muncii.
Referitor la temeiul în drept, respectiv invocarea plății nedatorate, instanța reține că potrivit art. 256 alin. 1 din Codul muncii, "salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.".
Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială din Codul muncii, instanța apreciază că regimul comun al plății nedatorate este aplicabil și în cadrul conflictelor de muncă, atâta timp cât legiuitorul nu a înțeles decât să enunțe incidența instituției plății nedatorate și în dreptul muncii, fără a detalia condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată.
În consecință, și pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii, trebuie verificate îndeplinirea condițiilor impuse de dreptul comun. Astfel, prestația trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părți, iar plata nu trebuie să fi fost făcută din eroare.
Practic, plata nedatorată presupune executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria cuiva.
Noțiunea de plată are în vedere în mod evident executarea unei prestații în mod voluntar. În acest sens, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 355/2011, analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 256 Codul Muncii, a reținut că “textul de lege criticat nu dă o definiție exactă a noțiunii de "sumă nedatorată" și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire.
În speță, se constată că plata sumelor a căror restituire se solicita a fost făcuta în baza contractului de munca și a dispozițiilor contractului colectiv de muncă în vigoare la data plății, nefiind întrunită condiția inexistentei unei juste cauze.
Astfel, prin Contractul Colectiv de Munca la nivelul regiei Autonome Termoficare, încheiat la 10.02.2012, au fost prevăzuți la art. 47.1 coeficienții minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariați.
Clauza prevăzuta la art. 47.1 din CCM 2012 este perfect valabilă, nefiind solicitată de către vreuna din părți, constatarea nulității acesteia, nici pe cale principală și nici pe excepție.
În prezent, există o reglementare expresă în art. 142 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, prin care legiuitorul a stabilit în mod clar mijloacele procesuale de constatare a nulității clauzelor din contractele colective de muncă, negociate cu încălcarea drepturilor minimale prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă încheiate la nivel superior în favoarea salariaților, și le-a circumscris principiului disponibilității.
În noua reglementare sunt semnalate instrumentele concrete de înlăturare din ordinea juridică negociată, a clauzelor lovite de nulitate [art. 142 alin. (2)-(4) din Legea nr. 62/2011], cauza de ineficacitate a actului juridic trebuind a fi constatată pe cale judecătorească, la cererea părții interesate.
Efectul nulității constatate pe cale judecătorească face ca până la renegocierea clauzelor acestea să fie înlocuite ex lege cu prevederile legii mai favorabile salariaților, cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală.
Prin urmare, atâta timp cât nu s-a constatat nulitatea clauzei, nici pe cale principală și nici pe excepție, nu suntem în ipoteza unei plăți nedatorate.
Mai mult decât atât, în cauza de față se constată că suma pretinsă pârâtului este eronat determinată. Astfel, din modul de calcul prezentat în răspunsul la întâmpinare, reiese că s-ar fi făcut un raport procentual între valoarea depășirii salariilor + tichete de masa din anul 2012 fata de anul 2011 (1.331.133 lei) si suma salariilor brute + tichete de masa pe anul 2012 (20.396.026 lei), rezultând un procent de 6,5265%, aplicat asupra drepturilor salariale încasate de fiecare dintre angajați (1.331.133: 20.396.026 x 100 = 6,5265%).
Sub acest aspect, Tribunalul retine că așa cum rezultă din cuprinsul Deciziei 26/01.04.2013 a Camerei de Conturi D., prejudiciul în cuantum de 1.971 lei reprezintă diferența dintre nivelul cheltuielilor de personal efectuate de reclamanta în anul 2012 ( aceste cheltuieli fiind compuse din salariile în bani plătite angajaților, c/valoarea tichetelor de masa si contribuțiile către bugete) si cheltuielile de personal efectuate de societate în anul 2011. Potrivit aceleiași Decizii a Camerei de Conturi D., un motiv al creșterii cheltuielilor de personal în anul 2012 se datorează atât majorării coeficienților minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariați, dar si suplimentarii numărului de salariați ai regiei.
Acest mod de calcul este incorect stabilit, salariaților fiindu-le imputate sume care depășesc cu mult creșterea rezultata prin majorarea coeficienților de ierarhizare stabilit prin contractul colectiv de muncă.
Or, pentru a fi în ipoteza unei plăți nedatorată întemeiată pe dispozițiile art. 256 CM, trebuia să fie solicitată restituirea exact a sumei încasată necuvenit și în nici un caz imputarea unui procent identic pentru toți salariații, dintr-o sumă care a fost stabilită prin raport al Camerei de Conturi.
Astfel, se mai poate constata ca reclamanta a urmărit recuperarea de la salariați, în mod greșit, a întregului prejudiciu, în care chiar personal recunoaște, că sunt incluse, în plus față de salariile în bani efectiv plătite salariaților, c/valoarea tichetelor de masa (care nu a făcut obiectul prezentei acțiuni), dar și alte cheltuieli de personal .
În raport de toate argumentele expuse, instanța va respinge acțiunea formulată.
Față de modul de soluționare a cererii principale, instanța în baza art. 67 și următoarele va admite cererea de intervenție accesorie formulată de S. E. TERMICĂ C., în favoarea pârâtului.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea reclamantei S.C T. C. S.R.L, cu sediul in C., .. 14, în insolvență, prin administrator judiciar Siomax SPRL Tg-J., cu sediul in ., P+E, Tg. J., Jud. Gorj, împotriva pârâtei R. M. - A., având CNP_, cu domiciliul în C., ..11 A, ., județul D., D. ,având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială, ca neîntemeiată.
Admite cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, formulată de S. E. TERMICĂ C., cu sediul în C., .. 14,Jud D..
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D. sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2015.
PREȘEDINTE,
M. A. C.
Asistent judiciar, M. V. C.
Asistent judiciar, C. S.
Grefier, L. R. M.
Red.Teh.M.A.C./As.Jud.CMV
4 ex /08.10.2015
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4641/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








