Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2354/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2354/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 14117/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2354/2015

Ședința publică de la 21 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R. H.

Asistent judiciar M. D.

Asistent judiciar C. - M. M.

Grefier C. C. P.

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe contestator C. E. și pe intimat C. DE P. SECTORIALA A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, intimat C. DE CONTESTAȚII P. A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, având ca obiect contestație decizie de pensionare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorului reprezentat de avocat A. M. M. lipsind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii

Instanța pune în discuția părților durata estimativă pentru cercetarea procesului.

Apărătorul contestatorului arată că lasa la aprecierea instanței aprecierea duratei estimative de soluționare a cauzei.

Instanța, în condițiile art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, apreciază ca prezenta cauză se poate soluționa la acest termen .

La interpelarea instanței, apărătorul contestatorului arată solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat in cauză.

Instanța urmează să încuviințeze proba cu înscrisuri solicitate de contestator potrivit art 258 raportat la art 255 Cod de procedură civilă și constatând dosarul în stare de judecată acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat M. A. M. pentru contestator solicită admiterea în parte a contestației formulate cu privire la perioada 23.04._91 fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de fata constată următoarele:

Prin cererea inregistrata de Tribunalul D. sub nr._, contestatorul C. E. a solicitat instantei ca, in contradictoriu cu intimatele C. de P. Sectoriala a MAI si C. de Contestatii P. a MAI sa dispuna anularea Deciziei nr._/17.09.2014 si a Hotararii nr._/13.11.2014 si obligarea intimatei C. de P. Sectoriala a MAI sa emita o noua decizie de acordare a pensiei de invaliditate.

In motivare, contestatorul a aratat ca prin decizia contestata i-a fost stabilita o pensie de invaliditate in cuantum brut de 1249 lei, fiind luata in considerare numai perioada in care a fost angajat in Ministerul de Interne.

Contestatorul a precizat ca a efectuat stagiul militar in perioada 20.01.1989 – 31.03.1990 si a fost angajat in sectorul civil in perioada 23.04.1990 – 15.01.1991, perioada in care a lucrat ca tehnician la CAP I. C..

A sustinut ca in mod gresit s-a retinut de catre intimata C. de P. Sectoriala ca perioada reprezentand stagiul militar a fost valorificata la calculul pensiei. De asemenea, a aratat ca intimata C. de Contestatii P. a MAI in mod gresit nu a luat in considerare perioada lucrata in sectorul civil, cu atat mai mult cu cat aceasta a fost dovedita prin depunerea carnetului de munca. Reclamantul a recunoscut faptul ca nu a depus carnetul de munca la C. de P., insa l-a depus la C. de Contestatii, aceasta din urma putand sa efectueze verificarile necesare.

In scop probator a depus inscrisuri: copia livretului militar, a carnetului de munca, decizia si hotararea contestate.

Cu ocazia punerii oncluziilor, contestatorul a solicitat admiterea in parte a contestatiei, doar in ceea ce priveste perioada lucrata in sectorul civil.

In cauza a formulat intampinare MAI – C. de Contestatii, care a aratat ca perioada in care contestatorul a satisfacut stagiul militar a fost avuta in vedere, acest fapt rezultand din buletinul de calcul anexa la decizia contestata. Totodata, s-a aratat faptul ca la dosarul de pensie nu se regasesc acte care sa faca dovada vechimii realizate in sectorul civil.

De asemenea, a formulat intampinare in cauza si intimata C. de P. Sectoriala a MAI, apararile formulate fiind identice cu cele din intampinarea intimatei MAI – C. de Contestatii.

Au fost anexate inscrisurile depuse la dosarul de pensie.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine urmatoarele:

Astfel cum reiese din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, prin decizia contestata, in favoarea reclamantului s-a stabilit dreptul la o pensie de invaliditate conform art. 68 alin.1 lit. b din Legea 263/2010, avandu-se in vedere Decizia Medicala nr. A 1410/12.06.2014.

Potrivit legii, la stabilirea stagiului de cotizare pentru acordarea pensiei de invaliditate se au in vedere perioadele cat o persoana a efectuat serviciul militar ca militar in termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilita, a fost concentrat, mobilizat sau in prizonierat, aceste perioade fiind denumite "perioade asimilate", in conformitate cu dispozitiile art. 49 alin.1 lit.c din Legea nr. 263/2010.

Perioada cat contestatorul a efectuat stagiul militar, cuprinsa intre 20.01.1989 – 31.03.1990, respectiv, 1 an, 2 luni si 11 zile, se regaseste evidentiata in Buletinul de calcul, anexa la decizia_/17.09.2014 emisa de C. de P. Sectoriala, fiind avuta in vedere la determinarea stagiului total de cotizare.

Nu se regaseste insa perioada lucrata de contestator in sectorul civil, cuprinsa intre 23.04.1990 si 15.01.1991, perioada in care acesta a lucrat ca tehnician la CAP I. C..

Acesata perioada este inscrisa in carnetul de munca al reclamantului (fila 17 dosar), reclamantul fiind incadrat la aceasta unitate in conformitate cu dispozitiile Codului Muncii, prin dispozitia nr. 20/23.04.1990.

Art. 16 din Legea 263/2010 prevede ca reprezinta "stagiu de cotizare in sistemul public de pensii:

a) vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la data de 1 aprilie 2001;

b) vechimea in serviciu recunoscuta pentru stabilirea pensiilor, in cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), pana la . prezentei legi;

c) perioada cuprinsa intre 1 aprilie 2001 si data intrarii in vigoare a prezentei legi, in care persoanele au fost asigurate in baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;

d) perioada cuprinsa intre 1 ianuarie 2010 si data intrarii in vigoare a prezentei legi, in cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. V.

Art. 19 alin.1 din aceeasi lege stipuleaza:

" (1) Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguratii datoreaza si/sau platesc contributii de asigurari sociale in sistemul public de pensii din Romania, precum si in alte tari, in conditiile stabilite prin acordurile sau conventiile internationale la care Romania este parte."

Asadar, pana la data de 01.04.2001 trebuie avuta in vedere vechimea in munca inscrisa in carnetul de munca.

Aceasta a fost asimilata stagiului de cotizare la pensie potrivit fostului art.160 alin.5 din Legea 19 din 2000, in conformitate cu care "Dovada vechimii în munca, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată pana la . prezentei legi, se face cu carnetul de munca, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili ca s-a achitat contribuția de asigurări sociale."

Asadar, Tribunalul apreciaza ca in mod corect, la determinarea stagiului de cotizare, trebuie avuta in vedere si perioada anterioara anului 2001, cuprinsa intre 23.04.1990 si 15.01.1991, aceasta regasindu-se inscrisa in carnetul de munca si constituind, potrivit dispozitiilor legale sus-enuntate, vechime in munca.

Sub aspectul neluarii in considerare a acestei perioade de catre cele doua intimate, Tribunalul constata ca, daca in ceea ce o priveste pe intimata C. Sectoriala de P., acest fapt nu-i este imputabil, intrucat contestatorul nu a depus copia carnetului de munca, nu acelasi lucru se poate retine si fata de intimata C. de Contestatii P. din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, chiar in dispozitivul hotararii_/13.12.2014 emisa de aceasta din urma institutie se mentioneaza ca reclamantul a depus copia carnetului de munca . nr._ (fila 7 dosar).

Cu toate acestea, intimata C. de Contestatii P. din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu a analizat acest inscris, multumindu-se sa preia motivarea Casei Sectoriale de P. (referitore la nedepunerea inscrisurilor doveditoare) si sa transmita acesteia copia carnetului.

Tribunalul apreciaza ca nu exista considerente de drept substantial sau procedural care sa o impiedice pe intimata C. de Contestatii sa analizeze inscrisurile noi, depuse de contestator in vederea sustinerii contestatiei.

Nimic nu justifica, asadar, refuzul analizarii acestor inscrisuri (respectiv, a carnetului de munca), o atitudine excesiv de formala fiind contrara insasi dispozitiei de drept procesual civil care permite ca, inclusiv in faza caii de atac extraordinare a recursului, partile sa poata depune inscrisuri noi.

Astfel, se constata o gresita solutionare a contestatiei formulata de contestator impotriva deciziei Casei Sectoriale de P. a MAI, fapt ce determina anularea de catre instanta a hotararii astfel pronuntate de C. de contestatii P. MAI.

Totodata, avand in vedere ca instanta a apreciat ca, in speta, la determinarea stagiului de cotizare, trebuie avuta in vedere si perioada anterioara anului 2001, cuprinsa intre 23.04.1990 si 15.01.1991, se impune anularea Deciziei_/17.09.2014 a Casei Sectoriale de P. MAI si obligarea acestei parate sa emita o noua decizie, cu luarea in calcul a vechimii in munca realizata in sectorul civil, astfel cum aceasta rezulta din carnetul de munca.

Se va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte contestatia formulata de contestatorul C. E., avand domiciliul procesual ales la C.. Ind. AV. A. M. M., C., ., ., ., in contradictoriu cu intimatele C. DE P. SECTORIALA A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, cu sediul in Bucuresti, Sector 4, .. 3 si C. DE CONTESTAȚII P. A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE, cu sediul in Bucuresti, .. 7-9, sector 6 .

Anulează decizia nr_/17.09.2014 emisa de intimata C. de P. Sectoriala a MAI și Hotararea nr_/13.11.2014 pronuntatat de C. de Contestatii P. din cadrul MAI.

Obliga intimata C. de P. Sectoriala sa emita o noua decizie, cu luarea in calcul a vechimii realizate în sectorul civil, astfel cum rezulta din carnetul de munca.

Se ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicarea hotararii.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2015

PREȘEDINTE,

M. R. H.

Asistenti judiciari,

M. D.

C. - M. M.

Grefier, C. C. P.

C.P. 22 Mai 2015

Red. RH 28.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 2354/2015. Tribunalul DOLJ