Obligaţie de a face. Sentința nr. 2155/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2155/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 1655/63/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2155/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. Uncheașu

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar L. M. S. B.

Grefier L. R. M.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. PENTRU B. D. F. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR. 1 BĂILEȘTI, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care:

Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.02.2015 S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D. pentru reclamantul membru de sindicat B. D. F. a chemat în judecată pe pârâta SCOALA GIMNAZIALA NR. 1 B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligata pârâta la recunoașterea drepturilor din sentința nr. 8817/12.12.2012 și pentru pârâta unde reclamantul a funcționat în perioada 01.09.2009 și până la data de 31.08.2010, aspect ce rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.

În consecință, solicită să se dispună reîncadrarea salarială a reclamantului începând cu data de 01.01.2010 și până la data de 31.08.2010, potrivit Legii 330/2009, Legii 284/2010 și a Legii 285/2010 luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii 221/2008 și de către pârâta SCOALA GIMNAZIALA NR.1 B., deoarece din adeverința eliberată de această unitate școlară reiese că nu a primit drepturile salariale cuvenite din Legea 330/2009.

In concluzie, a arătat că dorește ca dreptul recunoscut pentru reclamant în contradictoriu cu pârâta SCOALA A. P. B. în dosarl nr._/63/2012 al tribunalului, să fie transferat și pe pârâta SCOALA GIMNAZIALA Nr.1 B., așa cum precizează și acesta, prin adeverința emisă.

In drept, a invocat dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii, ale art. 28 și art. 208-211 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 3 lit. c) și art. 30 alin. (5) din Legea-cadru nr. 330/2009, ale art. 5 și art. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, ale art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, ale art. 1 alin. (1) și (5) din Legea nr. 285/2010, articolului unic pct. 2 art. II din Legea nr. 283/2011, precum și ale art. 1 alin. (5) și art. 20 alin. (1) din Constituția României.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri anexând următoarele :tabel cu membrii de sindicat care susțin promovarea prezentei acțiuni; copie sentința nr. 8817/12.12.2010 a Tribunalului D., adeverință emisa de pârât, copie carte de identitate.

Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare .

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința nr. 8817/12.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 a fost obligata pârâta Scoala A. P. Baileti, la reîncadrarea salarială a reclamanților ( printre care și reclamantul B. D. F.) începând cu data de 01 ianuarie 2010, potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, Legii 284/2010 și Legii nr. 285/2011 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice luând in considerare salariile de baza aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea legii 221/2008 si sa plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite, potrivit reîncadrării conform legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, pentru perioada 01.01._11, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadente lunare la momentul plătii efective și cu dobânda legală aferentă.

Pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010 reclamantul a fost salariatul pârâtei SCOALA GIMNAZIALA Nr. 1 B. și nu a beneficiat de plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea legii 330/2009 în raport de legea 221/2008, așa cum rezultă din adeverința aflată la fila 6 din dosar.

Cum, pentru promovarea unei acțiuni cu acest obiect împotriva acestei pârâte, dreptul la acțiune s-a prescris, trecând mai mult de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, reclamantul a formulat prezenta acțiune prin care solicită să fie obligata pârâta să recunoască drepturile dobândite de reclamant prin sentința nr. 8817/2012, iar dreptul recunoscut pentru reclamant în contradictoriu cu Scoala A. P. B. să fie transferat și la pârâta și să se dispună reîncadrarea salarială a reclamantului, începând cu data de 01.01.2010 și până la data de 13.05.2011, potrivit Legii 330/2009, Legii 284/2010 și a Legii 285/2010 luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii 221/2008 .

Prin urmare reclamantul dorește ca sentința nr. 8817/2012 pronunțată în contradictoriu cu pârâta SCOALA A. P. B., să producă efecte și față de pârâta din acest dosar- SCOALA GIMNAZIALA Nr. 1 B., astfel ca și acesta să fie obligata la reîncadrarea sa salarială și la plata diferențelor bănești rezultate.

Potrivit legii, hotărârile judecătorești produc efecte numai între părțile la care se referă și succesorii acestora, nu și față de terți. Astfel, în conformitate cu art. 435 alin 1 NCpc "hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora". Nu se pot extinde efectele unei hotărâri și asupra altor pârâți - terți în raport cu părțile din dosarul în care s-a rezolvat chestiunea litigioasă între reclamant și Scoala A. P. B. . O cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul, neputând fi contrazisă de o altă hotărâre.

În consecință, instanța va respinge cererea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D., cu sediul în C., ..6, județul D. pentru reclamantul B. D. F., având CNP_ în contradictoriu cu pârâta SCOALA GIMNAZIALA NR.1 B. ,cu sediul în localitatea B., județul D..

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 12Mai 2015.

PREȘEDINTE,

C. Uncheașu

Asistent judiciar, C. D.

Asistent judiciar, L. M. S. B.

Grefier, L. R. M.

Red Jud CU/Asist.Jud. LMSM

4ex/14.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2155/2015. Tribunalul DOLJ