Obligaţie de a face. Sentința nr. 2243/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2243/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 13879/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 2243/2015

Ședința publică de la 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. C.

Asistent judiciar - Ș. I.

Asistent judiciar - M. G. M.

Grefier - M. Ș.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâta .. C., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: pârâta, prin avocat O. M. D., lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că prin Registratură, pârâta a depus la dosar note de ședință cu acte anexe.

Instanța pune în discuție probele solicitate în cauză.

Avocatul pârâtei arată că se opune probei testimoniale solicitată de reclamant, dar este de acord cu proba cu înscrisuri, solicitând respingerea probei cu expertiză tehnică, deoarece locul de muncă al reclamantului nu mai există.

Instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depus la dosar și respinge celelalte probe propuse de acesta în cauză, apoi, pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei .. C., cu privire la primul capăt de cerere având ca obiect "acțiune în constatare".

Avocatul pârâtei solicită admiterea excepției, societatea .. nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu are calitatea de angajator, ci doar de deținător al arhivei de la S.C. Bachus S.A., aceasta fiind radiată din anul 2012, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile de eliberare a adeverinței, cu cheltuieli de judecată conform chitanței anexate.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2014, reclamantul P. I. a chemat în judecată pârâta S.C. A. SRL C., deținător de arhivă al S.C. BACHUS D. S.A, solicitând instanței să se constate că, pentru activitatea desfășurată în perioada iulie 1975 - ianuarie 2004 sunt îndeplinite condițiile de încadrare în grupa a II a de muncă, în procent de 100%, cu obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens.

În motivare, arată că din anul 1975, până în luna ianuarie 2004, când a intrat în faliment firma angajatoare, a fost salariatul S.C. BACHUS D. S.A, lucrând în calitate de electrician stație de frig, activitate ce s-a încadrat în grupa a II a de muncă potrivit dispoz.art.3 din Ordinul nr.50/1990, conform cărora „beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2”.

În drept, a invocat dispozițiile art.3 și pct.123 din anexa I la Ordinul nr.50/1990, art.125 Ncpc.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu expertiză în specialitatea protecția muncii pentru a dovedi că activitatea desfășurată de reclamant ca electrician stație frig se încadrează în grupa a II a de muncă potrivit dispoz. Ordinului nr.50/1990 și procentul de 100% și proba testimonială cu 2 martori.

A depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri constând în: act de identitate, carnet de muncă reclamant, adeverința nr.2299/30.10.2014 eliberată de S.C. A. SRL C. ca deținător de arhivă al S.C. BACHUS D. S.A. și practică judiciară, și delegație avocat.

La data de 13.02.2015, pârâta ., a depus la dosar întâmpinare, prin care a învederat instanței că, în calitate de păstrător al arhivei ., lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a litigiului, precizând că din documentele predate de angajator și actele administrative emise, nu rezultă că reclamantul figurează nominalizat în tabelele aprobate de C.A. al angajatorului împreună cu sindicatele, anexând în acest sens și extras din CCM-ul încheiat la nivelul ..

Ulterior, reclamantul mai depune la dosar, în copie, un raport de expertiză judiciară întocmit în anul 2010, în cadrul altui dosar, privind pe un coleg de serviciu, I. D..

La data de 11.05.2015, pârâta . a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a sa cu privire la capătul de cerere având ca obiect acțiunea în constatarea grupei de muncă, și respingerea acestei cereri ca fiind împotriva unei persoane fără calitate procesuală, pentru motivul că . nu are/nu a avut raporturi de muncă cu reclamantul, fiind doar de păstrător – depozitar al arhivelor fostului angajator al reclamantului, . D., firmă ce a fost radiată la data de 04.10.2012, conform sentinței pronunțată în dos.nr._ /a1* de Tribunalul D., atribuțiile sale fiind cele prevăzute de art. 20 și art. 21 din Legea nr. 16/1996 a arhivelor naționale.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, motivând că în speță doar angajatorul . și reclamantul angajat au calitatea de părți ale raportului de muncă iar atribuțiile . sunt limitate doar la eliberarea de adeverințe pe baza documentelor verificabile deținute, însă în cauză se reține că reclamantul nu figurează nominalizat ca lucrând în grupa a II a de muncă, astfel că nu se poate emite o adeverință valabilă de încadrare în grupă care să îndeplinească cerințele prev. de art.158 al.2 din Legea 263/2010.

Mai arată că potrivit dispoz.art.126 din H.G. nr.257/2011 de aprobare a normelor metodologice din legea pensiilor nr.263/2010, adeverințele care atestă activitate desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupe de muncă pe perioade anterioare datei de 01 aprilie 2001, se eliberează potrivit modelului din anexa 14 și numai pe bază de documente verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau deținătorilor legali de arhive, cu îndeplinirea condițiilor de fond și formă prevăzute de Ordinul MFES nr.590/2008, în lipsa acestor documente și a mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului,nefiind posibilă eliberarea unei adeverințe acestuia.

Pârâta solicită respingerea probelor testimonială și cu expertiza,având în vedere că societatea angajatoare a fost radiată și locul de muncă al reclamantului nu mai există.

În baza art. 411 N.c.p.c., solicită judecarea cauzei în lipsă și depune la dosar, extras de pe portalul instanțelor și chitanța cu onorariul de avocat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele aspecte de fapt și de drept :

Conf. art. 248 Cod Pr. Civ. instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . C..

În perioada 25.06._04, când s-a pensionat medical, reclamantul a fost angajat cu contractul individual de muncă în cadrul Întreprinderii Viei și Vinului D., devenită din anul 1991, S.C. Bachus D. S.A, așa cum reiese din consemnările făcute în carnetul de muncă.

Ulterior, pârâta . C. a încheiat contractul de prestări servicii arhivistice cu S.C. BACHUS D. S.A, preluând și administrând arhiva și toate documentele angajatorului reclamantului.

Unitatea angajatoare S.C. BACHUS D. S.A. a fost radiată din Registrul Comerțului, conform sentinței din data de 04.10.2012, pronunțată în dosarul nr._ /a1*, de Secția a II a Civilă a Tribunalului D. .

Potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.16/1996, "Creatorii ori deținătorii de documente sau după caz, succesorii în drepturi ai acestora sunt obligați să elibereze, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice și a persoanelor juridice, certificate, adeverințe, copii și extrase de pe documentele pe care le creează ori le dețin, inclusiv de pe cele pentru care nu s-a împlinit termenul prevăzut de art. 13, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant. "

Având în vedere că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul S.C. BACHUS D. SA, iar pârâta . are doar calitatea de deținător de arhivă, față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța constată că aceasta are calitate doar cu privire la capătul de cerere având ca obiect eliberare adeverință, nu și cu privire la cel având ca obiect acțiune în constatarea grupei de muncă, motiv pentru care va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei privind capătul de cerere având ca obiect acțiune în constatare și va respinge acest capăt de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, se reține că în perioada 25.06._04, reclamantul a fost angajat la Întreprinderea Viei și Vinului D., devenită din anul 1991, ., perioadă pentru care societatea nu i-a recunoscut condiții de grupa a II a de muncă și nici nu i-a acordat acest drept până la data la care, în urma procedurii de insolvență, . a fost radiată, arhiva societății fiind predată către S.C. A. SRL C. .

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect eliberare adeverință, prin întâmpinarea formulată de pârâta ., aceasta a învederat că din documentele predate de către angajatorul S.C. Bachus D. S.A și din actele administrative emise de unitate, rezultă că reclamantul nu figurează nominalizat în tabelele întocmite de societate cu sindicatele pentru încadrarea în grupa II a de muncă.

În aceste condiții, depozitarul arhivei nu poate fi obligat să ateste existența unor drepturi care nu sunt evidențiate în actele primite spre arhivare .

Rezultă astfel că reclamantul nu a fost nominalizat de unitatea angajatoare pentru acordarea vreunei grupe de muncă, motiv pentru care instanța constată că pârâta . nu poate elibera, conform art. 21 alin 1 din Legea nr. 16/1996, o adeverință care să ateste că reclamantul a lucrat în grupa a II a de muncă, cu atât mai mult cu cât, dată fiind formularea obiectului primului capăt de cerere privind constatarea acestei împrejurări de fapt și de drept, chiar reclamantul recunoaște că nu a fost nominalizat în această grupă de muncă.

Conform dispozițiilor Ordinului nr.590/2008, pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aceste adeverințe se întocmesc și se eliberează, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din procedură, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive. La eliberarea adeverințelor angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt obligați să respecte prevederile legale. Angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe are le întocmesc și le eliberează.

Reclamantul nu a făcut în vreun fel dovada că pentru perioada dedusă judecății există documente emise de societatea angajatoare de nominalizare a acestuia în tabelele întocmite potrivit Ordinului 50/1990, de către sindicate și de angajator, așa încât cererea reclamantului având acest obiect, va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei .. C., cu privire la capătul de cerere având ca obiect "acțiune în constatare" și în consecință, va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtei având acest obiect, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respingând totodată și acțiunea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe.

În baza dispoz. art.453 Ncpc, instanța va obliga reclamantul către pârâta . C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, conform chitanței anexate.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei .. C., în ce privește capătul de cerere având ca obiect "acțiune în constatare" și în consecință respinge acțiunea reclamantului, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. I., având CNP_, cu domiciliul în mun. C., ..10, jud. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. SRL C., cu sediul în mun. C., ., ., ., județul D., pentru capătul de cerere având ca obiect eliberarea unei adeverințe.

Obligă reclamantul către pârâta . C. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 18 mai 2015.

PREȘEDINTE

C. C.

Asistent judiciar - Ș. I. Asistent judiciar - M. G. M.

Grefier - M. Ș.

Red./tehnod./.jud.C.C./As.jud.M.G.M./

4 ex/03.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2243/2015. Tribunalul DOLJ