Acţiune în constatare. Sentința nr. 2245/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2245/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 13734/63/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Sentința nr. 2245/2015
Ședința publică de la 18 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar - M. G. M.
Grefier - M. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamant D. M., cu domiciliul în mun. C., ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. C., cu sediul în mun. C., .. 80, jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamantul, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reclamantul depune înscrisuri la dosar, în 2 ex., și arată că a lucrat la societatea pârâtă până în anul 1979.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune.
Reclamantul solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune și soluționarea cauzei pe fond.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la data de 07.11.2014, reclamantul D. M. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A. C., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în cadrul unității angajatoare în perioadele 19.07._65, 28.09._69, se încadrează în grupa II a de muncă, în procent de 100%, potrivit Legii nr.27/1966 și Decretului nr.292/1959, și să constate că activitatea desfășurată în perioada 18.03._79, se încadrează în grupa II a de muncă, în procent de 100 %, conform punctelor 34 și 69 din Anexa 2 la Ordinul 50/1990 și să oblige pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens, conform art. 40, alin 2, litera h din Codul Muncii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei . perioada 1962-1979 în meseria de lăcătuș-Fabrica Aparataj Electric, calitate în care a executat operații de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase, folosind rășini sintetice bandă de sticlă și bandă de mică impregnate în lac de impregnare, și substanțe toxice ca: electropasta, spume poliuretanice, acid clorhidric, cositor, plumb, cupru, zinc, materiale electroizolante și sticlotextolit, precum și operații de degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline.
A arătat că piesele erau mai întâi polizate, apoi ajustate și finisate cu smilgher și pilă abrazivă și că în urma acestor operațiuni se degaja un praf toxic.
Ultima operațiune, era cea de degresare a aparatelor electrice și, se făcea cu solvenți organici și soluții alcaline precum: acetona, witespirt, tricloretilena și lacuri de impregnare.
A menționat că a desfășurat activitatea la temperaturi extrem de ridicate de 70°C, fapt dovedit cu buletinul de verificare a temperaturii nr.835/18.05.1993.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Prin acest ordin s-a urmărit acordarea grupelor de muncă persoanelor care au lucrat efectiv în condiții grele de muncă și doar celor menționate în tabelele la nivel de unitate, evitarea unei discriminări între aceste categorii de persoane, evitându-se astfel o discriminare între persoanele care au fost menționate în acele tabele și cele care au lucrat în aceleași condiții, desfășurând aceeași activitate, dar care nu au fost consemnați în tabele de către unitate.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții.
Pentru dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul Candoi V..
A depus la dosar în copie: carnet de muncă, carte de identitate.
Pârâta a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică.
A susținut că pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul din activitate, indiferent de meserie sau funcție, trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv, să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 (art. 1 și 2 din Ordin), să fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul din E. încadrat în grupele I și II de muncă (art.3 din Ordin) și să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășura activitatea persoanele respective (art.6 din Ordin).
Încadrarea în grupele de muncă s-a făcut fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situațiile din cele prevăzute în anexe.
Unitatea a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art.4 și 5 din Ordin, iar comisiile patronat-sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, acest lucru fiind obligatoriu conform Decretului nr. 92/1976, dovada urmării procedurii fiind anexele din CCM E. cu locurile de muncă, pe categorii de personal care au beneficiat de grupe de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990 precum și tabelele nominale pe locuri de muncă sau activități întocmite de fiecare divizie(fabrică) în parte.
Mai învederează faptul că neaplicându-se grupă de muncă la aceste locuri de muncă și pentru aceste activități, unitatea nu a virat pentru reclamant la Casa de Pensii, indemnizația CAS majorată pentru a putea beneficia de grupă de muncă și faptul că unitatea nu mai poate fi obligată la plata diferențelor de indemnizații întrucât prevederile Ordinului 50/1990 au fost abrogate de 12 ani, iar dreptul material la acțiune al reclamantului s-a stins prin prescripție.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. art. 205 C.p.civ.
În dovedire, pârâta a anexat înscrisuri privind locurile de muncă și personalul încadrat în grupele I și a II a de muncă.
La termenul de judecată din data de 18.05.2015, reclamantul a depus la dosar reprezentarea grafică a fabricii Aparataj pe secții și ateliere și a arătat că a lucrat la societatea pârâtă până în anul 1979.
La același termen, instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 C.P.C, excepția prescripției invocată de instanță din oficiu, instanța a reținut următoarele:
În vederea soluționării excepției prescripției, trebuie să se determine natura juridică a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau dacă între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Nu prezintă nici o relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin.(1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – n.n.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art.268 C Muncii rep.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin.1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.
În conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului, Tribunalul constatând că în speță, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesată, anume reclamantul D. M. a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea în carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv data de 30.06.1979 când a fost transferat conform art.11 lit.a din Legea nr.1/1970 și art.69 din Codul muncii la o altă unitate, întrucât la acea dată reclamantul a luat/putea lua cunoștință, manifestând o minimă diligență, despre înscrierile existente în carnetul de muncă.
Pe de altă parte, se reține că spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Cererea subsidiară privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe urmează a fi respinsă, ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere referitor la încadrarea activității reclamantului în grupa de muncă.
Față de considerentele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și va respinge acțiunea formulată, ca fiind prescrisă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul D. M., având CNP_ domiciliat în C., ., ..1, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., cu sediul în C., .. 80, jud. D., ca fiind prescrisă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 18. 05.2015.
PREȘEDINTE
C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar – G. M. M.
Grefier
M. Ș.
Red./Tehnored. /Jud.CC/As.Jud.Ș.I.
4 ex/02.06.2015
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 771/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2553/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
