Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 367/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 367/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 10193/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 367/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVÂȚĂMÂNT D. PENTRU P. D. L. și pe pârât L. M. B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa.
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii .
Instanța urmează să încuviințeze probele solicitate de părți potrivit dispozițiilor art 258 raportat la art 255 Cod de procedură civilă și constatând cercetarea judecătorească încheiată potrivit dispozițiilor art 244 NCPC și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza spre soluționare pe excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 23.02.2010 – 07.07.2011, invocată din oficiu și pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.07.2014, pe rolul acestei instanțe, U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., pentru membrul de sindicat P. D. L., a chemat în judecată pe pârâta L. M. B., solicitând obligarea acestuia să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința nr. 0754/22.02.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor.
În motivarea cererii, a arătat că până în prezent salariații, membri de sindicat, nu au beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciată prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate de Legea nr. 221/2008, iar conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
A arătat că dobânda legală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar și că potrivit dispoz. art.2 "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.
Arată că din aceste prevederi legale, rezultă că daunele interese constau în dobânda legală ce curge de drept fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual ce muncă.
Mai arată că potrivit art. 1530 și urm. din Codul civil, pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, creditorul are dreptul la daune interese.
A invocat, în drept, dispozițiile 194 coroborate ce cele ale art.148 alin.1, teza a II a din NCPC, art. 161 alin 4, art. 166 alin.4, art.268, art.278 alin.1. Codul Muncii, art 1 și 2 din O.G nr. 9/2000, art. 2 din O.G nr.13/2011, art. 1088 C. civ.și art. 1530 ș.u. NCC
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art.411 alin.1 pct.2 teza finală din NCPC.
În susținerea cauzei, s-au depus la dosar: tabel cu membrul de sindicat care a promovat cererea de chemare în judecată, carte de identitate, sentința nr. 0754/22.02.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus acte în apărare.
Instanța din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru creanța aferentă perioadei 23.02.2010 – 07.07.2011.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada: 23.02.2010 – 07.07.2011, conform dispoz. art. 248 C. .
Prevederile referitoare la principiile de aplicare în timp a legii civile, conținute de art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora, „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Așadar, se observă că, prescripțiile extinctive începute înainte de 01 octombrie 2011 și neîmplinite până la această dată, reprezentând situații juridice în curs de realizare – facta pendentia - rămân supuse legii vechi, dându-se satisfacție principiului respectării așteptărilor legitime ale parților.
Legea sub imperiul căreia prescripția a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât și pe cele de drept procesual referitoare la prescripție, chiar dacă aceasta s-a împlinit după . Codului civil.
Dispozițiile art.18 din Decretul nr.167/1958 rămân aplicabile în privința prescripțiilor extinctive care au început să curgă în perioada cât acest act normativ a fost în vigoare, chiar dacă procesul a început după data de 1 octombrie 2013, astfel ca instanța poate invoca din oficiu excepția prescripției extinctive
Astfel, față de data promovării acțiunii de față -08.07.2014, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 25.01._11, invocată din oficiu, și, în consecință va respinge acțiunea pentru această perioadă, având în vedere că potrivit art.283 al. 1 lit. c Codul Muncii este reglementat termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fond :
Reclamanta este salariată a unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.
Prin sentința 0754/22.02.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ a fost obligat L. "M. B." să calculeze drepturile salariale ale reclamantului rezultate din aplicarea legii nr. 221/2008 și să plătească acestuia diferențele salariale rezultate din neaplicarea Legii 221/2008, actualizate cu coeficientul de inflație la data plății efective, începând cu 01.10.2008, proporțional cu perioada lucrată și până la intervenirea unei cauze legale de modificare ori stingere, dar nu mai târziu de 31.12.2009.
Prin prezenta cerere, reclamanta solicită obligarea pârâtului să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 0754/22.10.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective a creanțelor, față de faptul că această hotărâre judecătorească nu a fost pusă în executare.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului și pot consta în dobânda legală ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamant. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamantului, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC, care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art.2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC), ipoteza cauzei de față fiind cea avută în vedere la în decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.
Reclamanta, salariată din sectorul bugetar, a solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumelor prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr.71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”, dar și că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.
Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C.civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, privind C.civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Prin urmare, daunele interese datorate reclamantei constau în dobânda legală, iar în ceea ce privește data de la care se justifică acordarea acesteia se are în vedere ca obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie și aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării.
În consecință, pentru motivele expuse, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga unitatea școlară pârâtă să plătească membrului de sindicat reclamanta P. D. L. contravaloarea dobânzii legale calculate începând cu data de 08.07.2011 până la data achitării integrale a sumelor de bani neachitate stabilite prin sentința nr. 0754/22.02.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile bănești aferente perioadei 23.02._11 și, în consecință, respinge acțiunea pentru această perioadă.
Admite în parte acțiunea formulată de U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., cu sediul in C., .. 6, jud D. pentru reclamanta membru de sindicat P. D. L. având CNP_, în contradictoriu cu pârâtul L. "M. B." C. cu sediul în C., .. 113, județul D..
Obligă pârâtul L. "M. B." la plata către reclamanta membrul de sindicat P. D. L. a contravalorii dobânzii legale calculate începând cu data de 08.07.2011 până la data achitării integrale a sumelor de bani neachitate stabilite prin sentința nr. 0754/22.02.2010, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE,
R. Steluța G.
Asistent judiciar, C. M. M.
Asistent judiciar, A. P.
Grefier, M. D. Ș.
Red As. Jud. C.M.M. – Jud. R.S.G
4 ex/02.02.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 365/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








