Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 427/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 427/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 427/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 427/2015

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Asistent judiciar M. G. M.

Asistent judiciar C. S.

Grefier C. C. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant B. A. și pe pârât ., chemat în garanție C. J. DE ASIGURARI DE SANATATE D., având ca obiect drepturi bănești .

Dezbaterile si susținerile orale au avut loc in ședința publica din data de 21.01._ si au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015, termen la care, pentru aceleași motive a amânat pronunțarea la termenul de azi,30.01.2015

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 06.05.2014, reclamanta B. A.-M. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând obligarea acesteia să îi plătească drepturile salariale reprezentând indemnizație concediu medical începând cu luna februarie 2014, în cuantum de 850 lei.

A arătat că se află în concediu medical din luna februarie 2014 și, deși a depus la unitatea pârâtă certificatele medicale, aceasta refuză să îi plătească indemnizația corespunzătoare .

În probațiune a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și interogatoriu pârâtei, atașând – în copie – certificate medicale contract individual de muncă, act adițional la acesta.

Prin cererea formulată la data de 20.06.2014 reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale aferente indemnizației solicitate.

În drept a invocat dispozițiile art. 166 Codul Muncii.

A depus interogatoriu pentru pârâtă.

Pârâta a formulat întâmpinare la data de 16.09.2014, după fixarea primului termen de judecată, arătând că reclamanta a indicat greșit sediul său, astfel că procedura de citare a fost viciată. A depus certificat ORC D. din care rezultă sediul corect.

Prin întâmpinare a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, arătând că aceasta nu îndeplinește condițiile impuse de art. 148 cod de procedură civilă coroborat cu art. 194 lit. c cod de procedură civilă, respectiv nu este determinată valoarea obiectului cererii .

Pe fondul cauzei a solicitat admiterea în parte a acțiunii, considerând că reclamanta are dreptul la plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, însă numai pentru perioada în care a fost salariata unității și anume 06.03._14 în cuantum de 2311 lei.

Susține că reclamanta a încheiat un contract de muncă pe perioadă determinată, acesta încetând de drept la data de 18.06.2014 și a intrat în incapacitate de muncă la data de 06.03.2014 și nu în luna februarie cum susține.

În susținere a depus contract individual de muncă al reclamantei, certificatele medicale depuse de reclamantă, state de plată, decizie încetare contract individual de muncă .

Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Casei Județene de Asigurări de Sănătate D., solicitând obligarea acesteia la plata către societate a cotei din indemnizația ce se suportă din fondul FUNASS conform art. 12 lit. b din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005.

Arată că, în situația în care cererea reclamantei va fi admisă, se naște dreptul său – conform art. 72 cod de procedură civilă coroborat cu art. 38 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 de a se îndrepta cu această cerere împotriva chematei în garanție.

C. de Asigurări de Sănătate D. a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în garanție, arătând că potrivit art. 36 alin. 3 lit.a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 Plata indemnizațiilor se face lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă.

Potrivit art. 38 al.1 din ordonanță, sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă. În alin. 2 se prevede că sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație.

Având în vedere aceste dispoziții legale, angajatorul nu poate solicita casei de asigurări de sănătate restituirea indemnizațiilor de concediu decât după achitarea către salariați.

Prin cererea formulată de reclamantă la data de 27.10.2014 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2311 lei, recunoscută de aceasta prin întâmpinare, reprezentând indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 06.03._14.

A solicitat și cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat.

Prin concluziile scrise din 19.01.2014, reclamanta a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, în considerarea faptului că a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 73 cod de procedură civilă.

Având în vedere că cererea reclamantei a fost formulată după admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție, prin concluziile pe fond, instanța constată că excepția a fost formulată tardiv.

Prin încheierea de ședință din data de 26.11.2014 instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:

Reclamanta a fost angajată a societății reclamante, pe perioadă determinată de 18.12.2013 la 18.06.2014.

Conform certificatelor medicale depuse la dosar de părți, reclamanta a intrat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă la data de 06.03.2014, iar la data de 18.06.2014, calitatea sa de salariat al pârâtei a încetat de drept, în condițiile art.56 alin.1 lit. i Codul Muncii.

Rezultă astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin.1 lit.A,din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 în perioada în 06.03._14 reclamanta avea dreptul la concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit art. 36 alin. 1 "calculul și plata indemnizațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condițiile legii, care constituie document justificativ pentru plată".

În condițiile art. 36 alin. 3 lit. a "plata indemnizațiilor se face lunar de către angajator, cel mai târziu odată cu lichidarea drepturilor salariale pe luna respectivă, pentru asigurații prevăzuți la art. 1 alin. (1) lit. A și B".

Conform art. 38 alin. 1 "sumele reprezentând indemnizații, care se plătesc asiguraților și care, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se rețin de către plătitor din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă.

În alin. 2 se prevede că "sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate".

Reținând dispozițiile enunțate, poziția pârâtei, care recunoaște că nu a efectuat plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, precum și precizarea reclamantei care și-a corelat pretențiile cu recunoașterea pârâtei, instanța constată întemeiată acțiunea precizată de reclamantă, urmând să o admită și să oblige pârâta să îi plătească indemnizația aferentă perioadei de incapacitate temporară de muncă, în cuantum de 2311 lei.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Casei de Asigurări de Sănătate D., formulată de pârâtă, instanța constată următoarele:

Așa cum s-a reținut anterior, în conformitate cu art. 36 și 39 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005, indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, plătite de angajator se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și se rețin de către acesta din contribuțiile pentru concedii și indemnizații datorate pentru luna respectivă. În situația în care aceste sume depășesc suma contribuțiilor datorate de angajatori în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

Odată instituită obligația de plată a indemnizației în sarcina pârâtei, prin admiterea cererii de chemare în judecată, devin incidente dispozițiile legale enunțate anterior, pârâtul având dreptul să recupereze suma ce depășește obligația de plată a contribuției datorate, în condițiile art. 38 alin. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005.

În consecință, față de dispozițiile art. 72 coroborate cu dispozițiile enunțate din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005, instanța va admite cererea de chemare în garanție și va obliga pârâtul chemat în garanție să restituie pârâtei cota corespunzătoare din indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă cuvenită reclamantei pentru perioada anterior menționată, reprezentând suma ce depășește obligația de plată a contribuției datorate de pârât.

Văzând și dispozițiile art. 451-453 cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat dovedite cu chitanța depusă la dosar.

Cererea pârâtei privind anularea cererii de chemare în judecată va fi respinsă, având în vedere că – deși nu s-a menționat de către reclamantă modalitatea de calcul a sumei solicitate inițial – aceasta se poate deduce conform dispozițiilor legale de calcul prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția invocată de pârâtă privind forma cererii de chemare în judecată.

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta B. A., cu domiciliul în C. și domiciliul procedural ales la Cabu"inet de Avocatură M. M. D. M., cu sediul în C., ., Jud. D., împotriva pârâtei ., cu sediul în C., ., nr. 5, ., . .

Obligă pârâta să plătească reclamantei indemnizația aferentă perioadei 06.03._14 în care reclamanta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, în conformitate cu certificatele medicale nr._/07.03.2014, nr._/31.03.2014, nr._/30.04.2014, nr._/28.05.2014 și nr._/27.06.2014.

Admite cererea de chemare în garanție a Casei de Asigurări de Sănătate D., cu sediul în C. ., nr.8, jud. D. formulată de pârâta ..

Obligă pârâtul chemat în garanție să restituie pârâtei cota corespunzătoare din indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă cuvenită reclamantei pentru perioada anterior menționată, reprezentând suma ce depășește obligația de plată a contribuției datorate de pârât.

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

Executorie. Cu apel în termen de în 10 zile de la comunicare.

Instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac este Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 30.01.2015.

Președinte, Asistenți Judiciari, Grefier,

D. S. M. G. M. C. S. C.C. P.

Red.Jud.D.S.

06.03.2015/5 ex

C.P. 30 Ianuarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 427/2015. Tribunalul DOLJ