Contestaţie act. Sentința nr. 2868/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 2868/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 2868/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 2868/2015

Ședința publică de la 18 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. R.

Asistent judiciar I. R. G.

Asistent judiciar C. R.

Grefier R. R.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul D. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. Energetic Oltenia SA – Unitatea Minieră de Carieră Peșteana, având ca obiect „contestație act”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit reclamantul, pârâta fiind reprezentantă de consilier juridic C. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care învederează instanței că reclamantul a depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise.

Reprezentantul pârâtei a depus la dosar fișa postului întocmită reclamantului ulterior emiterii deciziei contestate și extras Revisal referitor la salariul reclamantului pentru perioada ianuarie – mai 2015.

Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul pârâtei, consilier juridic I. C., a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică față de înscrisurile depuse la dosar și motivele expuse în întâmpinare și notele scrise.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._ /2014, reclamantul D. V. a chemat în judecată pârâta S.C. C. Energetic Oltenia SA - Unitatea Minieră de Carieră Peșteana solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea, în parte, a deciziei Directorului General Executiv al Societății C. Energetic Oltenia S.A., înregistrată sub nr. 938/7794 din 11.03.2015, prin care s-a dispus ca reclamantul, având funcția de economist nivel 5 în cadrul UMC Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră, să ocupe postul de economist nivel 5 la Depozite în cadrul UMC Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră și plata diferenței drepturilor salariale începând din luna august 2014 până în prezent, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, începând cu data de 11.03.2015, a fost numit în funcția de economist nivelul 5 Depozite din cadrul Unității Miniere de Carieră Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră a societății, fiind lipsit de dreptul de a-și negocia salariul, acesta fiind stabilit în baza contractului individual de muncă și nu a deciziei Directorului General Executiv al Societății C. Energetic Oltenia S.A., înregistrată sub nr. 938/7794 din 11.03.2015.

Astfel, salariul său a fost stabilit într-un cuantum mult mai mic decât al colegilor de serviciu care dețin aceeași funcție.

Reclamantul a mai arătat că deține Certificat de handicap și, în conformitate cu prevederile art. 27, alin. 1, lit. b din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, semnată de România la 26.09.2007 și ratificată prin Legea nr. 221/2010: „statul este obligat să protejeze drepturile persoanelor cu handicap (dizabilități) în condiții de egalitate cu ceilalți și favorabile de muncă, inclusiv al oportunităților și remunerațiilor egale pentru muncă egală, al condițiilor de sănătate și securitate la locul de muncă, al protecției împotriva hărțuirii și reglementarea conflictelor…”

Reclamantul a subliniat faptul că refuzul semnării deciziei nr. 938/7794 din 11.03.2015, ar fi constituit abatere disciplinară, putând fi sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Reclamantul a depus la dosar, în copie xerox următoarele înscrisuri: decizia de încadrare în grad de handicap nr. 1026/07.02.2008 (fila 5), decizia nr. 938/7794 din 11.03.2015 (fila 6).

Pârâta S. C. Energetic Oltenia S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat că reclamantul este angajat al Societății C. Energetic Oltenia S.A. – Unitatea Minieră de Carieră Peșteana din cadrul Sucursalei Divizia Minieră Târgu J..

Acesta a încheiat cu societatea contractul individual de muncă nr._/31.05.2012 iar la momentul încheierii Contractului individual de muncă își desfășura activitatea în cadrul Sucursalei Divizia Minieră Târgu J., felul muncii fiind acela de revizor economic cu studii superioare.

Prin actul adițional nr. 3/19.02.2013, încheiat între angajator și reclamant s-a convenit ca activitatea să se desfășoare la S.C. C. Energetic Oltenia S.A - Sucursala Divizia Minieră Târgu J. – Baza de Aprovizionare și Valorificare a Activelor Rovinari, felul muncii fiind de revizor contabil, conform C. și de economist, conform clasificării C.E. Oltenia S.A.

Odată cu semnarea actului adițional nr. 4/01.04.2013, reclamantul și-a desfășurat activitatea, începând cu data de 01.04.3013 la Unitatea Minieră de Carieră Peșteana ca revizor contabil, conform C. și economist, conform clasificării S.C. C. Energetic Oltenia S.A.

Pârâta a mai arătat că, datorită reorganizării personalului T. și preluării unor activități și sarcini la nivel de T. Executiv (Divizia financiară), prin Decizia nr. 938/7794/11.03.2015, s-a dispus ca reclamantul, având funcția de economist nivel 5 în cadrul UMC Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră, să ocupe postul de economist nivel 5 la Depozite UMC Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră.

Fișa postului pentru funcția de economist Depozite a fost însușită de către reclamant la data de 17.03.2015 iar complexitatea sarcinilor de serviciu mai mică, în comparație cu alți salariați.

Pârâta a depus la dosar, în copie xerox următoarele înscrisuri: decizia nr. 938/7794 din 11.03.2015, contractul individual de muncă nr._/31.05.2012, actul adițional nr. 3/19.02.2013, actul adițional nr. 4/01.04.2013 și fișa postului valabilă la data de 01.04.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, probatoriu administrat și dispozițiile legale aplicabile, instanța constată și reține următoarele:

Reclamantul D. V. este angajatul pârâtei S.C. C. Energetic Oltenia S.A., conform Contractului individual de muncă nr._/31.05.2012, desfășurându-si, inițial, activitatea în cadrul Diviziei Miniere Târgu J., în funcția de revizor economic – studii superioare.

În conformitate cu prevederile art. 17 (4) coroborat cu art. 41(1) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, părțile au convenit modificarea Contractului individual de muncă prin Actul adițional nr. 3/19.02.2013, stabilind ca activitatea reclamantului să se desfășoare în cadrul pârâtei S.C. C. Energetic Oltenia S.A. – Sucursala Divizia Minieră Târgu J. - B.A.V.A. Rovinari, în funcția de revizor contabil.

Prin desființarea B.A.V.A. Rovinari, reclamantul a fost repartizat, în urma reorganizării societății, în funcția de economist Serviciului financiar – contabilitate din cadrul Unității Miniere de Carieră Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră.

Prin actul adițional nr. 4/01.04.2013 la Contractul individual de muncă, activitatea reclamantului s-a desfășurat în cadrul pârâtei S.C. C. Energetic Oltenia S.A. – Sucursala Divizia Minieră Târgu J. – Unitatea Minieră Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră, în funcția de revizor contabil.

Ulterior, prin Decizia nr. 938/7794/11.03.2015 emisă de către Directorul General Executiv al Societății C. Energetic Oltenia S.A. reclamantul, având funcția de economist nivel 5 Serviciul financiar - contabilitate din cadrul Unității Miniere de Carieră Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră, a fost numit tot în funcția de economist nivel 5 la Depozite și tot în cadrul Unității Miniere de Carieră Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră.

Conform Contractului individual de muncă nr._/31.05.2012, Actului adițional nr. 3/19.02.2013 și actului adițional nr. 4/01.04.2013, părțile semnatare au convenit mai multe modificări, printre care:

1. Se modifică elementul CIM (D) „locul de muncă” și va avea următoarele prevederi: Activitatea se desfășoară la S. C. Energetic Oltenia SA. – Sucursala Divizia Minieră Târgu J. – Unitatea Minieră de Carieră Peșteana.

2. Se modifică elementul CIM (E) „felul muncii” și va avea următoarele prevederi:

a) Funcția/meseria conform Clasificării Ocupațiilor din România: Cod_ denumire revizor contabil;

b) Funcția/meseria conform Clasificării S.C. C. Energetic Oltenia SA, CEO – 0020.311 Economist_.35.

3. Se modifică elementul CIM (H) „condiții de muncă” și va avea următoarele prevederi:

a) Activitatea se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii 31/1991.

b) Activitatea prestată se desfășoară în condiții de muncă potrivit legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (normale 100%, deosebite 0%, speciale 0%), conform Anexei la Contractul colectiv de muncă.

4. Se modifică elementul CIM (J) „concediul de odihnă” și va avea următoarele prevederi:

a) Durata totală a concediului anual de odihnă este de 31 zile lucrătoare, conform CIM aplicabil, în raport de durata muncii (normă întreagă, fracțiune de normă), din care:

- concediul de odihnă aferent vechimii în muncă este de 28 zile;

- concediul de odihnă suplimentar este de 3 zile.

5. Se modifică elementul CIM (K) Salarizarea” și va avea următoarele prevederi:

a) salariul de bază lunar: clasa 18 C – 1980 lei.

Conform dispozițiilor art. 41 din Codul Muncii „ (1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. (2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod. (3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b )locul muncii; c) felul muncii; d) condițiile de muncă; e )salariul; f) timpul de muncă și timpul de odihnă.”

Ori, reclamantul, prin cererea de chemare în judecată nu contestă modificările aduse la Contractul individual de muncă prin cele două acte adiționale încheiate ulterior, nr. 3/19.02.2013 și nr. 4/01.04.2013, părțile convenind asupra acestora, neputând fi vorba despre o modificare unilaterala a contractului, ceea ce ar însemna încălcarea dispozițiilor Codului muncii, întrucât atât funcția cât si salariul constituie elementele esențiale ale contractului ce trebuie avute în vedere de părți la încheierea acestuia si care nu pot fi schimbate decât cu acordul părților.

Reclamantul și-a exprimat consimțământul în privința modificărilor intervenite cu ocazia semnării, fără nicio rezervă, a actelor adiționale nr. 3/19.02.2013 (filele 16,17) și nr. 4/01.04.2013, (fila 18), fișa postului privind postul de economist Depozite (filele 19,20) și fișa postului privind postul de economist în cadrul Serviciului financiar contabilitate (filele 21,22), acte pe care și le-a însușit fără obiecțiuni.

Din observarea actelor depuse la dosar, rezultă că reclamantul a contestat doar Decizia nr. 938/7794/11.03.2015 emisă de către Directorul General Executiv al Societății C. Energetic Oltenia S.A. și doar cu privire la încadrarea în funcția de economist nivelul 5 la Depozite în cadrul U.M.C. Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră și menținerea funcției de economist nivel 5 Serviciul financiar – contabilitate din cadrul U.M.C. Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră, referindu-se și la faptul că a fost lipsit de dreptul de a-și negocia salariul conform contractului individual de muncă.

În cazul de față, prin Decizia nr. nr. 938/7794/11.03.2015, emisă de către Directorul General Executiv al Societății C. Energetic Oltenia S.A., (fila 6), precum și a celor două fișe de post (filele 19-20 și 21-22), este evident că reclamantului nu i-a fost modificat felul muncii, fiind încadrat tot pe postul de economist nivelul 5 și tot în cadrul Unității Miniere de Carieră Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră, încadrare pe care a avut-o și anterior emiterii deciziei.

Numirea reclamantului din funcția de economist nivelul 5 Serviciul financiar – contabilitate din cadrul U.M.C. Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră, în funcția de economist nivelul 5 Depozite în cadrul U.M.C. Peșteana a Sucursalei Divizia Minieră nu constituie o modificare a locului sau a felului muncii, acesta fiind un aspect ce ține de modul în care societatea își organizează activitatea și de buna funcționare a societății, temeiul fiind reprezentat de dispozițiile art. 23 lit. g din Actul Constitutiv al Societății C. Energetic Oltenia, conform căruia „Directoratul angajează si concediază, stabilește sarcinile si responsabilitățile personalului in conformitate cu politica de personal a societății".

De asemenea, in temeiul art. 23 lit. h din Actul Constitutiv „societatea, prin organele de conducere, respectiv Directoratul, ia toate masurile necesare si utile pentru conducerea societății, aferente administrării zilnice a fiecărui departament. "

Reclamantul a mai susținut că un eventual refuz de semnare al acestei decizii ar fi constituit, prin el însuși, o abatere disciplinară care ar fi putut fi sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, susținere ce nu a fost dovedită, motiv pentru care nu poate fi avută în vedere de instanță.

În consecință, contestația formulată de reclamantul D. V. urmează a fi respinsă.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. V., CNP._, domiciliat în Oraș Țicleni, ., Județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. Energetic Oltenia S.A., Cod fiscal RO30267310, cu sediul în Municipiul Târgu J., ., Nr. 5, Județul Gorj.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 18.06.2015 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L. R.

Asistent judiciar,

I. R. G.

Asistent judiciar,

C. R.

Grefier,

R. R.

Red.I.G. 06 Iulie 2015/Ex.4.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act. Sentința nr. 2868/2015. Tribunalul GORJ