Obligaţie de a face. Sentința nr. 3316/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3316/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 3316/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA. Nr. 3316/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. M.
Asistent judiciar N. M.
Asistent judiciar R. N.
Grefier N. R.
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta M. V. în contradictoriu cu pârâta . ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat, pentru reclamant, avocat B. N., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Apărătorul reclamantului a arătat că nu mai are alte cereri de formulat și probatorii de administrat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, constatând cercetarea judecătorească încheiată și cauza în stare de judecată, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.
Avocat B. N. pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și onorariu expert.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub numărul_, reclamanta M. V. în contradictoriu cu pârâta . a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi: drepturile salariale aferente orelor suplimentare efectuate în perioada 23.04._14 și sporul pentru munca prestată sămbăta și duminica și sărbători legale în perioada 23.04._14.
În fapt, reclamanta a arătat că a fost angajata societății . în funcția de agent de securitate pînă la data de 29.09.2014 cînd i-a încetat contractul individual de muncă.
S-a precizat faptul că reclamanta pe toată perioada lucrată nu a primit sporul pentru orele suplimentare efectuate în perioada 23.04._14 și nici sporul pentru munca prestată sămbăta și duminica și sărbători legale în perioada 23.04._14.
În drept si-a întemeiat prezenta cerere pe disp. Art. 161, 168 și 272 din codul muncii.
Pîrîta deși legal citată nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul a încuviințat proba cu expertiză tehnică - specialitatea contabilitate( încheierea de ședință din 26.03.2015) lucrarea fiind realizată de doamna expert C. E..
Analizând cererea reclamantei, raportat la probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile în cauză, tribunalul constată și reține următoarele:
În fapt, prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta M. V. a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi: drepturile salariale aferente orelor suplimentare efectuate în perioada 23.04._14 și sporul pentru munca prestată sămbăta și duminica și sărbători legale în perioada 23.04._14.
Reclamanta a fost angajat angajata societății . în funcția de agent de securitate pînă la data de 29.09.2014 cînd i-a încetat contractul individual de muncă.
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Conform prevederilor art. 117 alin.1 din Codul muncii, respectiv art. 120 alin.1 din Codul muncii republicat, munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal prevăzută la art.109 din Codul muncii, respectiv art. 112 din Codul muncii republicat, este considerată muncă suplimentară.
Potrivit prevederilor art. 120 alin.1 din Codul muncii, respectiv art. 123 alin.1 din Codul Muncii republicat, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.119 alin.1 din Codul muncii, respectiv 122 alin.( 1) din Codul muncii republicat în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia .
La alin.2 din aceleași articole se prevede că sporul pentru munca suplimentară acordat în condițiile prevăzute la alin.1, se stabilește prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă sau după caz, în cadrul contractului individual de muncă ,însă nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
În baza art. 132 alin.1 din Codul muncii, respectiv art. 137alin.1 din Codul Muncii republicat, salariații beneficiază de repaus săptămânal de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica . În situația în care cele 2 zile de repaus se acordă în alte zile, salariații beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau prin contractul individual de muncă potrivit prevederilor art. 132 alin. 2 și 3 din Codul muncii, respectiv art.137 alin. 2 și 3 din Codul Muncii republicat, iar în situațiile de excepție, în care zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, salariații au dreptul la dublul compensațiilor, conform prevederilor art. 137 alin.4 și 5 din Codul Muncii republicat.
Pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, conform prevederilor 137 alin. 1 și 2 in Codul muncii, respectiv art.142 alin.1 și 2 din Codul Muncii republicat, salariaților care lucrează la unitățile și în locurile de muncă prevăzute la art.135 și 136 din Codul muncii, respectiv art.140 și 141 din Codul Muncii republicat, li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
În speță, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, coroborat cu înscrisurile depuse, societatea la care a fost angajat reclamanta în perioada în litigiu, respectiv ., nu a respectat prevederile Codului muncii, respectiv prevederile Codului muncii republicat.
Astfel, expertul a constatat că în perioada solicitată reclamanta a efectuat un număr de 185 ore suplimentare fără a beneficia de compensațiile cuvenite fiind îndreptățită să primească suma de 1702 lei brut .
Cuantumul total al drepturilor salariale este de 2213 lei care se compune din: 250 lei drepturi bănești aferente orelor efectuate în zilele de sărbători legale ; 1702 lei drepturi bănești aferente orelor suplimentare efectuate și 261 lei diferență drepturi bănești aferente orelor prestate în regim normal
Față de considerentele de mai sus, tribunalul va admite și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei brute de 2213 lei, reprezentând drepturi salariale.
În temeiul art. 453 C.Proc. Civ., va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta M. V., domiciliat în comuna Plopșoru, ., CNP-_ în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Tg.-J., ., ., Complex Meșteșugăresc, județul Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2213 lei, sumă brută, reprezentând drepturi salariale restante.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de1600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 03.09.2015 la Tribunalul Gorj.
Președinte, T. M. | Asistent judiciar, N. M. | Asistent judiciar, R. N. |
Grefier, N. R. |
EX/4/N.M. 16 Septembrie 2015
| ← Despăgubire. Sentința nr. 3332/2015. Tribunalul GORJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








