Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 911/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 911/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 911/2015
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 911/2015
Ședința publică de la 23 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Asistent judiciar S. C.
Asistent judiciar E. B.
Grefier Șef G. Ș.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamantul fiind asistat de avocat C. A., lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că unitatea pârâtă nu a răspuns la solicitarea instanței, după care:
Reprezentantul reclamantului învederează că, în opinia acestuia, există recunoașterea pârâtei, din întâmpinare, că drepturile salariale nu au fost achitate și, mai mult decât atât, la dosarul cauzei există o adresă din care rezultă faptul că unitatea a fost sancționată contravențional de către ITM pentru neplata drepturilor salariale. Lasă la aprecierea instanței dacă se impune acordarea sau nu a unui nou termen de judecată însă, consideră că nu se mai impune acordarea unui nou termen de judecată având în vedere că au fost acordate deja trei termene pentru ca pârâta să depună la dosar pontajele și statele de plată pentru întreaga perioada în litigiu, respectiv martie-decembrie 2013, să-și expună punctul de vedere referitor la serviciile pe care reclamantul susține că le-a prestat pentru societate și să precizeze dacă datorează reclamantului contravaloarea acestor servicii.
Având în vedere că angajatorul are obligația să depună în apărare dovezile doveditoare până la prima zi de înfățișare și, deși s-a acordat termen de judecată pentru depunerea înscrisurilor solicitate, nu s-a conformat, instanța revine asupra adresei, constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei să achite reclamantului drepturile bănești din martie-decembrie 2013, obligarea pârâtei să achite contravaloarea concediului de odihnă pentru anul 2013, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 04.06.2014, sub nr._, reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta .., a solicitat instanței, ca prin sentința se va pronunța să oblige pârâta la:
- plata drepturilor salariate restante conform prevederile art. l68 alin. l din Codul Muncii republicat, precum si acordarea contravalorii concediului de odihnă cu indicele de inflație pe perioada martie 2013 și până în prezent;
- plata contravalorii serviciilor prestate pentru societate de către reclamant, acesta plătind din surse proprii, respectiv pensie, carburanții, I.T.P, asigurări, la mașini, inclusiv onorariu avocat, cu indicele de inflație pe perioada martie 2013 și până în prezent.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este salariatul pârâtei în calitate de director tehnic începând cu data de 01.01.2001, învederând că din luna martie 2013 și până în prezent pârâta nu i-a mai plătit salariul stabilit conform contractului de muncă, fiind nevoit să promoveze aceasta acțiune.
A arătat reclamantul că a făcut demersuri în acest sens, adresându-se cu o petiție la I.T.M. Constanta, iar în urma verificărilor pârâta a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 5.000 lei, depunând în acest sens la dosar adresa nr.506 din 08.05.2014.
De asemenea, din surse proprii respectiv, pensie, a plătit carburanți,I.T.P. asigurări la mașini, onorariu avocat cu promisiunea angajatorului că îi va returna la fiecare sfârșit de lună.
Pentru a demonstra acest lucru, reclamantul a solicitat instanței să pună în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei situația financiară la 31.12.2013, din care reies cele menționate mai sus.
În procedura de regularizare a cererii, la solicitarea instanței, reclamantul a formulat precizare la acțiune, solicitând obligarea .. C. să-i achite următoarele drepturi bănești neachitate, pentru perioada martie 2013 - decembrie 2013 respectiv:
1. - drepturi salariale neachitate pentru perioada martie 2013 - decembrie 2013, când a avut calitatea de director tehnic zonal, conform contractului individual de muncă seria_/30.01.2001, încheiat pe o perioadă de timp nedeterminată cu societatea pârâtă începând cu data de 01.01.2001, așa cum chiar această societatea precizează în conținutul adeverinței nr. 698/09.12.2013. Aceste drepturi bănești rămase neachitate și pe care le solicită de la societatea pârâtă sunt următoarele:
a. luna martie 2013 (lichidare) = 1.274 lei
b. luna aprilie 2013 (lichidare) = 1.274 lei
c. luna mai 2013 (lichidare) = 1.274 lei
d. luna iunie 2013 (lichidare) = 1.274 lei
e. luna iulie 2013 (lichidare) = 1.274 lei
f. luna septembrie 2013 (lichidare) = 1.274 lei
g. luna decembrie 2013 (lichidare) = 1.274 lei.
2. - lichidare pentru 7 luni (1.274·7 = 8.918 lei), avans pe fiecare dintre următoarele 4 luni, fiind neachitată suma de 500 lei drept avans pentru lunile: august=500 lei, octombrie=500 lei, noiembrie=500 lei, decembrie=500 lei, deci, avansul pentru fiecare din cele 4 luni a rămas neachitat, însumând suma de 2.000 lei (4·500 lei = 2000 lei).
3. - avansul ( 2.000 lei) și lichidarea (8.918 lei), rămase neachitate pentru perioadele de timp menționate anterior, dau un total de 10.918 lei.
4. - la suma de 10.918 lei, reprezentând avansul și lichidarea pentru perioadele de timp detaliate mai sus, se adaugă și suma de aproximativ 2.500 lei, ce reprezintă contravaloarea concediului de odihnă pentru anul 2013, rămas neefectuat, dar și neplătit de către societatea pârâtă.
5. - pe lângă sumele menționate mai sus, solicită obligarea societății pârâte și la plata sumei de 7.834,22 lei, reprezentând avans spre creditarea efectuată de către reclamant către .. C. la nivelul anului 2013, reprezentând diferite cheltuieli efectuate de reclamant pentru această societate, demonstrată cu fișa analitică a contului 5423 (avans spre creditare) la data de 30.08.2013, în care se detaliază categoriile de cheltuieli, precum și sumele achitate de reclamant, care, însumate, totalizează 7.834,22 lei.
S-a arătat că la suma de 7.834,22 lei se poate adăuga și suma de 2.500 lei, reprezentând contravaloarea unui onorariu avocat achitat de reclamant într-o altă cauză pentru .. C..
Temeiul juridic pentru achitarea drepturilor salariale îl reprezintă prevederile art.168 alin.1 din Codul muncii, iar acordarea contravalorii concediului de odihnă neefectuat pe anul 2013 îl reprezintă prevederile art.146 alin 4 din Codul muncii, iar pentru neachitarea acestor sume de bani până la data de 31.12.2013, .. C. a fost sancționată contravențional cu suma de 5.000 lei, conform art. 23 alin.1 lit. b din Legea nr. 108/1999 de către ITM C., așa cum se precizează în adresa nr.506/08.05.2014, înaintată către reclamant ca urmare a petiției pe care a adresat-o la ITM C., înregistrată sub nr. P/506/9298/23.04.2014.
De asemenea, s-a arătat că și celelalte sume de bani pe care le solicită sunt în legătură cu încheierea și executarea contractului individual de muncă nr._/30.01.2001, încheiat cu societatea pârâtă.
A menționat reclamantul că, în mai multe rânduri, a formulat notificări sau somații înaintate prin B.E.J. C. C., prin care a solicitat să i se achite sumele precizate pentru a se soluționa litigiul pe cale amiabilă, fără intervenția instanței, însă .. C. nu a dat curs demersurilor, astfel încât a fost nevoit să apeleze la Tribunalul Gorj (secția conflicte de muncă), ca instanță competentă legal, material și teritorial să soluționeze cauza, așa cum a precizat-o prin aceste note.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, cartea de identitate, adeverința nr.698/09.12.2013 emisă de societatea pârâtă, adresa nr.506/08.05.2014 emisă de I.T.M. C..
Pârâta .. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
S-a arătat faptul că reclamantul S. I. a îndeplinit funcția de director tehnic - coordonator al Punctului de lucru Glogova, jud. Gorj, din cadrul .. C., punct de lucru fără activitate de producție, aflat în conservare din anul 2001, rapoartele de muncă ale acestuia cu .. C. fiind reglementate până la depunerea demisiei în data de 16.09.2013, prin contract individual de muncă, fișa postului, contract colectiv de muncă și regulament de ordine interioară, care, în esență, prevăd următoarele drepturi, obligații, atribuții și responsabilități:
- să fie salarizat conform prevederilor contractului individual de muncă pentru prestația efectuată conform fișei postului;
- să întocmească raportul lunar de operare pentru administratorul societății și să avizeze pontajele salariaților, certificând astfel efectuarea de către sine și de către personalul Punctului de lucru Glogova a prestației conform fișelor posturilor asumându-și necesitatea și legalitatea cheltuielilor de personal efectuate de angajator;
- să întocmească rapoarte de necesitate ,pentru efectuarea de cheltuieli materiale și să justifice cu documente legale efectuarea cheltuielilor aprobate de către angajator;
- să stabilească numărul și structura personalului necesar îndeplinirii activității, respectiv activitatea de pază a instalației aflate în conservare la Punctul de lucru Glogova, jud. Gorj;
- să răspundă de corectitudinea și legalitatea datelor și documentelor transmise către angajator;
- să nominalizeze o persoană care să îl înlocuiască pe perioada absenței sale din unitate.
În conformitate cu prevederile fișei postului, a arătat pârâta că a solicitat reclamantului justificarea unor cheltuieli materiale și de personal certificate și efectuate de către acesta în calitate de responsabil al activității de la Punctul de lucru Glogova, jud. Gorj, respectiv angajarea unor apropiați și rude în funcții incompatibile cu activitatea de pază
efectuată, precum și repararea pe cheltuiala societății a unui autoturism marca Dacia L. MCV aflat în rodaj la Punctul de lucru Glogova, ca urmare a avarierii grave a acestuia din vina
reclamantului.
Ignorând obligațiile și responsabilitățile aferente postului deținut, reclamantul a continuat să efectueze cheltuieli nejustificate, exemple în acest sens fiind plata de ore suplimentare către salariații S. D. A. - fiul său și B. D. - nepotul său, deși contractele individuale de muncă ale acestora prevedeau interdicții exprese în acest sens, precum și încasarea de către reclamant a unor drepturi salariale fără depunerea documentelor justificative, de notorietate fiind încasarea în data de 16.09.2013 a salariului aferent lunii august 2013, concomitent cu transmiterea cererii de demisie ca act de voință unilaterală justificată de neîncasarea salariului, precum și încasarea salariilor pe lunile octombrie și noiembrie 2013, ulterior depunerii cererii de demisie din postul de director tehnic ocupat până la data de 16.09.2013, în perioada martie-septembrie 2013 refuzând să depună la sediul societății documentele justificative ale activității desfășurate de către personalul din cadrul Punctului de lucru Glogova, jud. Gorj.
S-a învederat că, deși conform prevederilor legale era obligat să depună personal la sediul societății cererea de demisie, să nominalizeze un salariat care să îl înlocuiască pe perioada absenței sale din unitate și să își lichideze obligațiile asumate față de .. C. prin postul deținut în perioada 2001-2013, acesta a transmis cererea de demisie însoțită de revendicări și amenințări printr-un executor judecătoresc și a efectuat demersuri către diverse instituții, în vederea obținerii unor presupuse drepturi salariale și cheltuieli efectuate în avans în scopul de a nu își asuma responsabilitatea cheltuielilor materiale și de personal efectuate nejustificat pe perioada exercitării funcției de director tehnic.
Pârâta a solicitat judecarea cauzei și în absența părților, atașând în copie, următoarele înscrisuri: confirmare de primire adresă nr. 374/27.11.2014; adresa nr. 374/27.11.2014;contract individual de muncă nr._/30.01.2001;fișa postului - director tehnic S. I. ; regulament intern .. C.; contract colectiv de muncă .. C.;contract individual de muncă S. D. A.;fișa postului conducător auto S. D. A.;state de plată luna august 2013;state de plată luna octombrie 2013;state de plată luna noiembrie 2013;fișa postului B. D. O.;fișa postului R. E.;cerere 394/24.08.2012 - R. E.; deviz antecalcul reparații Dacia L. MCV - GJ026967;fotografii constatare avarie Dacia L. MCV - GJ026967.
În temeiul art. 254 alin. 5 din Codul de procedură civilă, instanța a solicitat pârâtei să depună la dosar pontajele și statele de plată pentru întreaga perioada în litigiu, respectiv martie-decembrie 2013, certificate pentru conformitate cu originalul, în dublu exemplar. Totodată, în baza art. 22 din Codul de procedură civilă, instanța a solicitat pârâtei trebuie să-și expună punctul de vedere referitor la serviciile pe care reclamantul susține că le-a prestat pentru societate și să precizeze dacă datorează reclamantului contravaloarea acestor servicii.
Deși s-a formulat adresă către pârâtă pentru depunerea înscrisurilor menționate și respectiv să-și expună punctul de vedere referitor la serviciile pe care reclamantul susține că le-a prestat pentru societate, aceasta nu a răspuns la solicitările instanței.
Analizând probele administrate în cauză, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:
Prin acțiunea de față, cu precizarea ulterioară , reclamantul S. I. solicită obligarea pârâtei .., în cadrul căreia a fost angajat în funcția de director tehnic, la plata drepturilor salariale lunare neachitate pe perioada aprilie - decembrie 2013 și contravaloarea concediului de odihnă pentru anul 2013, rămas neefectuat.
De asemenea, reclamantul mai solicită obligarea pârâtei la plata contravalorii cheltuielilor efectuate de către acesta pentru societatea pârâtă, respectiv suma de 7.834,22 lei, reprezentând avans spre creditare, efectuată de către reclamant către .. C. la nivelul anului 2013, conform fișei analitice a contului 5423 din data de 30.08.2013, precum și suma de 2.500 lei, reprezentând contravaloarea unui onorariu avocat achitat de reclamant într-o altă cauză pentru .. C..
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii republicat, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit art. 159 alin.1 și 2 din Codul muncii republicat:
„(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.”
Așa cum rezultă din prevederile art.160 din Codul muncii republicat, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile sporurile, precum și alte adaosuri, iar la art.161 se prevede că salariile se plătesc împotriva oricăror alte obligații ale angajatorilor.
În conflictele de muncă sarcina probei incumbă angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, conform celor stipulate de art.272 din Codul muncii republicat.
La art. 168 alin. 1 din Codul muncii republicat se prevede că plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte acte justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
În speță, reclamantul a lucrat la societatea pârâtă până la data de 16.09.2013, când a înaintat către pârâtă cererea sa de demisie (fila 13 din dosar), prin intermediul Biroului executorului judecătoresc C. C. din Drobeta T. S., cu un preaviz de 15 zile, cerere prin care a somat pârâta să-i plătească salariile restante în sumă de 8144 lei, precum și suma de 9732,63 lei, reprezentând cheltuieli pentru carburanți, materiale, revizii tehnice, asigurări mijloace de transport diferite.
Pârâta însă nu a făcut dovada plății în întregime a drepturilor salariale reprezentând contraprestația muncii depuse, cuvenite reclamantului pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie și septembrie 2013, neînaintând pontajele și statele de plată aferente acestor luni nici în termenul acordat de instanță, deși avea obligația să depună înscrisurile doveditoare până la prima zi de înfățișare, conform celor stipulate de art.272 din Codul muncii republicat .
Prin urmare, instanța reține că sunt întemeiate pretențiile reclamantului pentru lunile martie, aprilie, mai, iunie, iulie și septembrie 2013,incluzând și perioada de aviz, în sensul de a i se plăti de către pârâtă drepturile cuvenite pentru chenzina a II-a, respectiv lichidare, în cuantum de 1274 lei lunar, rezultând în total suma de 7644 lei(6 x 1274).
Cu privire la luna august 2013, instanța reține că pârâta a făcut dovada plății în întregime a drepturilor salariale cuvenite reclamantului, respectiv avans în cuantum de 500 lei și lichidare în cuantum de 1274 lei, cu statul de plată aferent acestei luni, depus în copie la fila 72 din dosar, semnat de către reclamant, astfel că sunt neîntemeiate pretențiile reclamantului privind plata avansului pentru această lună.
Așa cum s-a arătat mai sus, conform prevederilor art. 168 alin. 1 din Codul muncii republicat, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte acte justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
De asemenea, conform art. 144 din Codul muncii republicat, dreptul la concediu anual plătit este garantat tuturor salariaților, iar pârâta nu a făcut dovada acordării concediului de odihnă aferent anului 2013 conform prevederilor art. 145 din Codul muncii, cu nici un mijloc de probă, motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 146 alin.4 din Codul muncii republicat, instanța reține că sunt întemeiate pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2013.
Instanța reține că este neîntemeiată solicitarea reclamantului, de ai i se plăti drepturile salariale reprezentând avans în cuantum de 500 lei lunar pentru lunile octombrie și noiembrie 2013 și drepturile salariale reprezentând avans în cuantum de 500 lei și lichidare în cuantum de 1274 lei pentru luna decembrie 2013, întrucât așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul a lucrat la societatea pârâtă până la data de 16.09.2013, când a înaintat către pârâtă cererea sa de demisie (fila 13 din dosar), prin intermediul Biroului executorului judecătoresc C. C. din Drobeta T. S., cu un preaviz de 15 zile.
Prin urmare, contractul individual de muncă al reclamantului a încetat la expirarea perioadei de preaviz, conform art. 81 alin. 7 din Codul muncii republicat.
Așadar, reclamantul nu este îndreptățit la plata drepturilor salariale după expirarea perioadei de preaviz, perioadă pe a cărei durată contractul individual de muncă continuă să-și producă toate efectele, conform art. 81 alin.5 din codul muncii republicat.
Cu privire la cererea reclamantului privind plata sumelor de bani achitate de el, reprezentând cheltuieli efectuate pentru societatea pârâtă, instanța reține că s-a făcut dovada plății sumei de 7834,22 lei, cu fișa analitică a contului 5423, privind luna august 2013, depusă la fila 15 din dosar, înscris care nu a fost contestat de către pârâtă.
Mai mult decât atât, deși în baza art. 22 din Codul de procedură civilă, instanța a solicitat pârâtei să-și expună punctul de vedere referitor la serviciile pe care reclamantul a susținut că le-a prestat pentru societate și să precizeze dacă datorează reclamantului contravaloarea acestor servicii, pârâta nu a răspuns la aceste solicitări.
Așadar, în conformitate cu prevederile art. 1345 din Codul civil, s-a realizat o îmbogățire fără justă cauză a pârâtei, în detrimentul reclamantului cu suma de 7834,22 lei, reprezentând cheltuieli avansate de reclamant pentru societatea pârâtă, conform înscrisului sus menționat.
În ceea ce privește suma de 2500 lei, reprezentând contravaloare onorariu avocat, pe care reclamantul susține că a achitat-o într-o altă cauză pentru .. C., instanța reține că nu s-a făcut dovada acestor susțineri, nefiind depuse înscrisuri justificative.
Referitor la susținerile pârâtei, în sensul că reclamantul a efectuat cheltuieli materiale și de personal nejustificate, instanța constată că pârâta nu a făcut dovada existenței un titlu de creanță în acest sens și nici nu a formulat o cerere reconvențională cu privire la aceste cheltuieli.
Față de considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 166 ali.4 din Codul muncii republicat, instanța urmează să admită în parte acțiunea și să oblige pârâta să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale cuvenite pentru lunile martie, aprilie, mai, iunie, iulie și septembrie 2013, în sumă totală 7644 lei și contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2013, drepturi actualizate cu indicele de inflație.
De asemenea, va fi obligată pârâta să plătească reclamantului și suma de 7834,22 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamant pentru societatea pârâtă, actualizată cu indicele de inflație, pentru a se acoperi și prejudiciul cauzat prin inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Conform considerentelor arătate anterior, instanța va respinge restul pretențiilor formulate de reclamant ca neîntemeiate.
Totodată, instanța va respinge și cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât nu a făcut dovada acestor cheltuieli.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. I., având CNP_, cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., ., .. A, parter, județul C., cu precizarea ulterioară.
Obligă pârâta să plătească reclamantului:
- diferențele de drepturi salariale cuvenite pentru lunile martie, aprilie, mai, iunie, iulie și septembrie 2013, în sumă totală 7644 lei, actualizate cu indicele de inflație.
- contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2013, actualizată cu indicele de inflație;
- suma de 7834,22 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamant pentru societatea pârâtă, actualizată cu indicele de inflație.
Respinge restul pretențiilor formulate de reclamant.
Respinge cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Sentință executorie de drept.
Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, A. B. | Asistent judiciar, S. C. | Asistent judiciar, E. B. |
Grefier Șef, G. Ș. | ||
Red. A.B./ 4 ex./27 Februarie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








