Acţiune în constatare. Sentința nr. 2330/2014. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2330/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 2215/98/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 2330/F/2014
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R.
Asistent Judiciar S. A.
Asistent Judiciar A. L.
Grefier Enuța D.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul C. C. în contradictoriu cu pârâtele C. J.. DE PENSII IALOMIȚA și ., având ca obiect, acțiune în constatare, grupă muncă
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și procedura de citare, precum și faptul că reclamantul a înaintat la dosar precizări cu privire la perioada când a lucrat ca șofer pe autocamion cu o capacitate de peste 8,5 tone la cu S.C. M. P., solicitând instanței să constate că și în perioada 01.11._01 când a lucrat la această societate, activitatea desfășurată de el se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100%.
De asemenea reclamantul a înaintat la dosar copia carnetului de muncă a martorului C. P., coleg cu reclamantul, adeverința emisă de . privire la perioada lucrată în grupa a II a, iar pârâta ., a înaintat la dosar întâmpinare.
Instanța comunică reclamantului un exemplar al întâmpinării depusă de pârâta ..
Instanța pune în discuția părților excepțiile invocate de pârâta ., în întâmpinare și anume excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâte ..
Reclamantul solicită instanței respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița invocată de pârâta ., considerând că Tribunalul Ialomița este competent să judece cauza sa..
Tribunalul respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița, invocată de pârâta . în întâmpinare având în vedere faptul că deși intitulat „acțiune în constatare” obiectul cauzei îl constituie un beneficiu de grupă superioară, astfel încât instanța este competentă să judece prezenta cauză, așa cum s-a stabilit și la primul termen de judecată, când instanța și-a verificat din oficiu competența.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâte ., reclamantul învederează instanței că a fost angajatul acestei societăți și consideră că trebuie ca această societate să stea în cauza de față, solicitând și respingerea acestei excepții.
Tribunalul, respinge ca nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâte ., întrucât societatea pârâtă a fost pentru perioada care se solicită de către reclamant în cererea de chemare în judecată, angajatorul reclamantului, așa cum rezultă și din copia carnetului de muncă depus la dosarul cauzei, filele 11-26.
Reclamantul precizează instanței că la această societate a fost angajat pe un camion de peste 8,5 tone, că era singurul care presta această activitate, transporta materiale de protecție în toată țara, ., fiind la un moment dat singurul distribuitor de materiale de protecție.
Potrivit art. 321 Noul Cod de procedură civilă, este audiat martorul N. A. declarația acestui martor fiind consemnată, citită, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Reclamantul, întrebat de către instanță arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Ia act că nu s-au mai formulat alte cereri și nu s-au ridicat alte excepții, și nemaifiind probe de propus și dovezi de administrat, în condițiile legii, considerându-se lămurit, apreciază cercetarea procesului terminată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pe fondul cauzei, reclamantului solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și motivată pe larg în cuprinsul cererii introductive, în sensul că activitatea desfășurată de el în perioada cuprinsă în intervalele de timp 01.09._78, 16.04._80, 11.05._80, 01.05._95, 01.12._81, 08.08._80, 01.06._86, 02.11._01 în calitate de conducător auto, se încadrează în grupa a II - a de muncă în procent de 100 % din timpul efectiv lucrat.
Instanța, considerându-se lămurită, în baza art. 394 Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Cu privire la litigiul de muncă de față constată următoarele:
Prin cererea, astfel cum a fost completată prin înscrisul de la fila 58 și oral în ședința din data de 3 decembrie 2014, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.10.2014 sub nr._ reclamantul C. C. domiciliat în Amara, .. 56, jud. Ialomița, CNP_, a chemat în judecată pe pârâtele C. JUDEȚEANA DE PENSII I. cu sediul în Slobozia, ., jud. Ialomița și . , cu sediul în Amara . Mircești, .. Ialomița, ( pentru perioada 02.11._01), pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză instanța să constate că activitatea desfășurată de el încadrează în grupa a II - a de muncă.
In motivarea cererii sale reclamantul arată că a lucrat în funcția de șofer pe autocamion și asimilate acestuia, cu o capacitate mai mare de 4 tone, în procent de 100%, în perioadele: 01.09._78, 16.04._80, 11.05._80, 01.05._95, 01.12._81, 08.08._80, 01.06._86, 02.11._01.
Toate aceste perioade, în opinia reclamantului se încadrează în grupa a II - a de muncă, în procent de 100 %, invocând art. 1 din Decretul 92/1976, scrisoarea MMPS nr. 125/DA/18.07.1995, cât și celelalte motive legale invocate.
În drept, își întemeiază cererea pe aceste dispoziții legale și cele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
In dovedire solicită probele cu înscrisuri și martori.
Cererea este legal scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 din Legea nr. 53/2003-Codul Muncii.
Pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată, întrucât conform prevederilor pct. 8 din Ordinul 50/1990 perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de lucru în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederi legale care reglementau atribuțiile de serviciu fiecărei persoane în raport de funcția îndeplinită. Prin urmare, încadrarea activităților sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă trebuia să se facă în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile existente în cadrul unităților angajatoare.
În prezent nu există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001 o persoană a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I sau II de muncă se face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme.
Conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 358/2002 de modificare a Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale casele teritoriale de pensii au preluat atât documentele cu valoare practică ale unor societăți comerciale aflate în insolvență, eliberând adeverințe privind vechimea în muncă, sporuri salariale cu caracter permanent sau alte drepturi, prin Adresa nr. 2007/13.08.2008 C. Națională de Pensii solicitând ca adeverințele să fie certificate pentru conformitate de Arhivele Naționale, prin direcțiile județene, acestea refuzând certificarea unor astfel de adeverințe.
Reclamantul a răspuns întâmpinării precizând că o parte din colegii săi care au prestat aceeași meserie, li s-a recunoscut încadrarea muncii în gupa II de muncă.
Pârâta . a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție necompetența materială a Tribunalului, în opinia acestei pârâte fiind competentă să judece acțiunea în constatare judecătoria, și excepția lipsei calității procesuale pasive față de temeiul de drept invocat de reclamant, respectiv Decretul 92/1976.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, constituind și virând la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuția de asigurări sociale pentru condiții normale de lucru, respectiv grupa III de muncă, societatea neavând personal încadrat în grupa II de muncă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Tribunalul s-a pronunțat cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 din Noul Cod de procedură civilă și în ordinea prevăzută de acesta, asupra excepțiilor invocate de pârâta ., respingându-le ca nefondate, cu motivarea de mai sus.
Numitul C. C. reclamantul în speță, în perioadele cuprinse în intervalele de timp 01.09._78, 16.04._80, 11.05._80, 01.05._95, 01.12._81, 08.08._80, 01.06._86, 02.11._01 și-a desfășurat activitatea în funcția de conducător auto, așa cum reiese din carnetul de muncă aflat la dosarul cauzei, filele 11-26.
Audiați în cauză, martorii C. P. și S. D. au declarat că au fost colegi cu reclamantul, în perioada 1966-1996 la fostul ICL Ialomița ( unitate de prelucrare a laptelui), unde programul de lucru începea la 5,00 dimineața și se sfârșea la 22, 00, potrivit celor două faze de colectare a laptelui, dimineața și seara. În cadrul acestei unități, reclamantul presta activitatea de șofer pe cisterna de lapte de 4,5 tone, colectând laptele din tot județul, pe rute bine stabilite, ulterior livrându-l la fabrică, indiferent de anotimp și condiții meteo, pentru că laptele își deteriora calitățile la anumită temperatură și după un anumit interval de timp. Reclamantul răspundea atât de laptele colectat cât și de mijlocul de transport. Martorului C. P., care a prestat aceeași activitate ca cea a reclamantului - șofer cisternă lapte, i s-a recunoscut grupa II de muncă, peste 26 ani, astfel cum rezultă din decizia de pensionare a acestuia depusă la dosarul cauzei, fila 60.
În ceea ce privește perioada lucrată la cea de-a doua pârâtă ., martorul N. A. a venit la această unitate în 1997, găsindu-l deja pe reclamant care lucra acolo ca șofer pe un camion de până la 10 tone, efectuând transport al materialelor de protecție( acesta era obiectul de activitate al pârâtei) în țară și străinătate, tot programul de lucru de 8 ore, uneori cu unele depășiri.
Potrivit art. 160 alin. 5 din Legea nr. 19/2000 :,, Dovada vechimii în muncă, (..), se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale.”
Potrivit Anexei 2 din Ordinul nr. 50/1990 personalul care ocupă meseriile și funcțiile prevăzute la poziția 206 și poziția 208, respectiv șoferii care efectuează prestații la locurile de muncă și activitățile cu condiții nocive, grele sau periculoase… precum și șoferii care deservesc camioane ( inclusiv asimilate acestora) cu capacitatea de transport de cel puțin 10 tone, cum este și cea ocupată de reclamant, beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă, de la data la care au lucrat în funcțiile respective.
Beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă, potrivit Anexei 2 pct. 208 din Ordinul nr. 50/1990, șoferii care deservesc camioane ( inclusiv asimilate acestora) cu capacitatea de transport de cel puțin 10 tone.
Deși Ordinul 50/1990 și Ordinul 125/1990 au fost abrogate, criteriile ce au condus la încadrarea unor activități în grupa I și II de muncă au rămas identice.
În calitate de angajator, unitățile angajatoare aveau obligația legală de a obține avizele pentru condiții speciale de muncă pentru salariații săi – reclamantul din prezentul litigiu.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice publicată în: Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010, în vigoare de la 1 ianuarie 2011 „ (1) Constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, respectiv în condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c).
Art. 100 din același act normativ prevede în sensul că persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, condiții speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective”, iar potrivit art. 169 alin. (6) prevederile art. 100 lit. a), referitoare la majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001, se aplică și persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare, legea cadru privind pensiile publice garantează majorarea punctajelor lunare persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a acestei legi care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, condiții speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii, adică potrivit actelor normative abrogate expres de Legea nr. 263/2010: Legea nr. 226/7 iunie 2006, privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, HG nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.
Faptul că dispozițiile HG nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite cu modificările și completările ulterioare, ultima prin HG nr. 1349 din 23 decembrie 2010 în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011 reglementează procedura de reînnoire a avizelor, este evident că pentru reînnoirea avizelor pentru condiții speciale se vor avea în vedere criteriile legale de încadrare în condiții speciale din actele normative abrogate anterior menționate.
În Anexa 3 din același act normativ cadru unde sunt menționate UNITĂȚILE care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 182 din Legea pensiilor nr. 263/2010, angajatorii, persoane fizice și juridice, sunt obligați să pună la dispoziția CNPP, a caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale, după caz, datele și documentele necesare întocmirii evidențelor privind stagiul de cotizare.
Instanța mai reține că Decretul-lege nr. 68/1990, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, a prevăzut la ART. 2 alin. 2 următoarele: “ Locurile de muncă și activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, potrivit prevederilor prezentului articol, vor fi precizate, la propunerea ministerelor, de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret-lege”.
În aplicarea acestui Decret-lege nr. 68/1990, a fost adoptat inițial Ordinul nr. 50/1990, pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, Ordin care a împărțit locurile de muncă în doua, anexa I –grupa I și anexa II –grupa II de muncă.
Ordinul nr. 50/1990, Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 38/20.03.1990, care cuprindea doar 75 de poziții la anexa 1, a fost ulterior, în baza adoptării Decretului-lege nr.68/1990, completat de Ordinul Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății nr. 100/9.04.1990 publicat în Colecția Lumina Lex, astfel încât cuprindea la anexa 1 completări până la poziția nr.81.
Ordinul nr. 50/1990, intrat în vigoare la 20.03.1990, a prevăzut la art. 13 că acest Ordin se aplică retroactiv începând din anul 1969 (13. Perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare se încadrează în grupele I și II de munca în conformitate cu prevederile prezentului ordin ce înlocuiește ordinele nr. 59/1969, 105/1976 și 210/1977 ale ministrului muncii și ministrului sănătății, care își încetează aplicabilitatea.).
Apoi, Ordinul nr. 125/5.05.1990,Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății, publicat în programul informatic Lex2000, practic completa Ordinul nr. 50/1990, Comun al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale și Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial nr. 38/20.03.1990, a prevăzut de asemenea o anexă nr. 1, cu poziții de la 1 la 44, și era aplicabil, așa cum prevedea, doar pentru perioada lucrată după 1.03.1990.
În același timp se retine că decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale și decizia Nr. 258/20.09.2004, a ICCJ, făcuseră deja o . clarificări în domeniu. Astfel, în decizia Nr. 258/20.09.2004, a ICCJ, s-au clarificat următoarele aspecte: „În adevăr, prin nota nr. 1974 din 26 august 1999 a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, invocată în sprijinul recursului declarat de pârâtă, s-a prevăzut că beneficiază de dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 87 din 26 iulie 1999 doar persoanele care, la data de 1 februarie 1990 (inclusiv) aveau calitatea de pensionari și care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă, care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1990, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I sau II de muncă, menționându-se că aceste precizări se regăsesc în Ordinul nr. 50, în forma inițială, publicat în Monitorul Oficial nr. 38 din 20 martie 1990. Dar, este de observat că Ordinului comun nr. 50/1990 i s-au adus mai multe modificări, făcând corp comun cu acest act normativ, potrivit cărora a devenit aplicabil și altor categorii de activități și funcții, între care și cele prestate de reclamant.
Or, acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări și precizări aduse ordinului în discuție, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O atare interpretare se impune cu atât mai mult, cu cât forma dobândită de ordinul respectiv, prin completările și modificările ulterioare, a fost menită să elimine inconsecvențele și inechitățile existente. De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului și a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situația pe care aceștia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală și nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat”, iar prin decizia Nr.87/1999 a Curții Constituționale s-au stabilit următoarele: „dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului sunt neconstituționale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, nu și celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activități anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv”, “Dispozițiile art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990, referindu-se la -personalul de la locurile de muncă și activitățile-pentru perioade anterioare datei intrării lor în vigoare, recunosc doar beneficiul unor drepturi cuvenite și câștigate anterior, ale căror efecte sau valorificare, însă, se face ulterior. Sub acest aspect, apare discriminatorie recunoașterea beneficiului drepturilor respective doar în favoarea persoanelor care sunt încă în activitate la locuri de muncă sau în activități caracterizate prin condiții deosebite, nu și în favoarea celor care anterior au lucrat în aceleași condiții, dar înainte de . Decretului-lege nr. 68/1990, au încetat raporturile lor de muncă, prin pensionare sau din alte motive, ori s-au încadrat la locuri de muncă care nu mai au același caracter. Acest tratament juridic diferențiat încalcă principiul egalității înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție. Persoanele în privința cărora se examinează aplicabilitatea dispozițiilor art. 2 alin. 1 din Decretul-lege nr. 68/1990 se găsesc în situații diferite doar sub aspectul statutului lor social - de persoane încadrate la locuri de muncă sau în activități având condiții deosebite, de persoane încadrate la alte locuri de muncă sau în alte activități, ori de persoane care nu s-au mai încadrat în muncă din diverse motive - și toate acestea văzute la o dată exactă, aceea a intrării în vigoare a actului normativ respectiv. Or, în măsura în care textul de lege criticat reglementează beneficiul și posibilitatea valorificării unor drepturi cuvenite și câștigate în perioade când toate aceste categorii de persoane au lucrat în aceleași condiții, este evident că, sub acest aspect, ele se află într-o situație identică, ceea ce impune și tratament juridic identic”.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind încadrarea în grupa a doua a activității martorului C. P., în aceeași activitate profesională de conducător auto prestată de reclamant, în cadrul aceleiași unități, filele 60-72, dosarul cauzei.
Inclusiv reclamantului pentru aceeași meserie - conducător auto, în perioada 08.07._78 i s-a recunoscut încadrarea în grupa II de muncă, în temeiul Ordinului 50/1990, anexa nr. 2, pct. 208 și scrisoarea MMPS nr. 96/22.07.1996.
Potrivit dispozițiilor legale ce prevăd expres încadrarea meseriei prestate de reclamant și a precizărilor anterior făcute, dar și pentru rațiuni identice, la aceleași condiții de lucru, aceleași beneficii se va constata că activitatea desfășurată de acesta de conducător auto în intervalele 01.09._78, 16.04._80, 11.05._80, 01.05._95, 01.12._81, 08.08._80, 01.06._86, 02.11._01 se încadrează în grupa II-a de muncă în procent de 100 % din timpul efectiv lucrat.
În temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
Văzând și dispozițiile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/10 mai 2011 R, coroborat cu art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondate excepția necompetenței materiale a instanței și cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ..
Admite ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamantul C. C., domiciliat în Amara, .. 56, jud. Ialomița, CNP_, în contradictoriu cu pârâtele C. JUDETEANA DE PENSII I. cu sediul în Slobozia, ., jud. Ialomița și ., cu sediul în Amara . Mircești, .. Ialomița, ( pentru perioada 02.11._01).
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada cuprinsă în intervalele de timp 01.09._78, 16.04._80, 11.05._80, 01.05._95, 01.12._81, 08.08._80, 01.06._86, 02.11._01 în calitate de conducător auto, se încadrează în grupa a II - a de muncă în procent de 100 % din timpul efectiv lucrat.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ialomița.
Dată și citită în ședință publică, azi 17.12.2014.
Președinte, D. R. | Asistent Judiciar, S. A. | Asistent Judiciar, A. L. |
Grefier, Enuța D. |
Red./tehnored.R.D.
5 ex/05.01.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 2290/2014. Tribunalul IALOMIŢA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1002/2014. Tribunalul... → |
|---|
