Recalculare pensie. Sentința nr. 1138/2014. Tribunalul IALOMIŢA

Sentința nr. 1138/2014 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 1060/98/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILĂ NR.1138 F

Ședința publică din data de 05.06. 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – I. T.

ASISTENT JUDICIAR – A. S.

ASISTENT JUDICIAR - L. A.

GREFIER – VICTORIȚA P.

Pe rol soluționarea cauzei de asigurări sociale privind pe reclamantul Ș. M., în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează cu privire la stadiul procesual al dosarului, obiectul acestuia, procedura de citare, părțile solicitând și judecarea cauzei în lipsă, după care ;

Instanța, verificându-și din oficiu competența în conformitate cu prevederile art.131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, raportat la art.95 pct.1, cu trimitere la art.154 din Legea nr.263/2010.

În conformitate cu dispozițiile art.238 Cod procedură civilă, estimează că procesul poate fi soluționat la termenul de azi .

Încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, ca pertinentă, concludentă și utilă cauzei și ia act că au fost depuse la dosar .

Totodată, ia act că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată și, considerându-se lămurită și, în baza art.394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Cu privire la litigiului de asigurări sociale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 17.04.2014 sub nr._, reclamantul Ș. M., CNP_ ,domiciliat în . a chemat în judecată pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA cu sediul în mun. Slobozia, ., jud. Ialomița, solicitând pe cale judecătorească recalcularea drepturilor de pensionare potrivit art. 169 lit. a din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01.04.2011, prin folosirea unui stagiu de cotizare de 20 ani, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii, reclamantul arată că în speța de față pârâta nu a ținut cont de prevederile art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, neluând în considerare că acesta a realizat un stagiu de cotizare de peste 20 de ani în grupa I de muncă și, ca o consecință a acestui fapt, beneficiază de un număr suplimentar de puncte și, în acest context, solicită acordarea acestor drepturi la care era îndrituit a le obține.

In dovedire, s-au depus înscrisuri.

In drept, reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 263/2010, art. 169 .

In termen legal, pârâta C. JUDETEANA DE PENSII I. a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale, respingerea acțiunii promovată de reclamantă ca fiind neîntemeiată, susținând că în mod legal nu au fost aplicate dispozițiile O.U.G. nr. 100/2008 și ale art. 169 din Legea nr. 263/2010 întrucât la determinarea punctajului mediu anual a fost utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani, mai mic decât cel prevăzut în anexa 3 la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, Legea 19/2000, OUG 4/2005, OUG 100/2008, Legea 263/2010.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Din înscrisurile aflate la dosar, respectiv Decizia nr._/14.07.1995 rezultă că reclamantul este pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă în condițiile Legii nr. 3/1977, drepturile fiind stabilite începând cu data de 01.04.1995.

Ulterior, potrivit sentinței civile nr. 2194/26.10.2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ i s-a recunoscut reclamantului un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, situație în care, și în raport de prevederile HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005, s-a procedat la recalcularea drepturilor de pensionare prin folosirea acestui stagiu, emițându-se decizia de recalculare, în urma căreia s-a mărit punctajul mediu anual, reclamantul primind și o diferență pe o perioadă anterioară.

Potrivit dispozițiilor art. II din OUG nr. 100/2008, beneficiază de un număr suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de muncă realizat în activitatea desfășurată în grupa I de muncă și 0,25 puncte pentru fiecare an de muncă realizat în activitatea desfășurată în grupa II de muncă, cu excepția celor în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special, prevedere cuprinsă și în dispozițiile art. 169 alin. 2 din Legea 263/2010.

Ori, în cazul de față s-a dovedit că reclamantul a beneficiat de majorări cu ocazia recalculării dreptului de pensionare, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani corespunzător vechimii în muncă, desfășurate în grupa I de muncă așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 2194/26.10.2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._

Potrivit jurisprudenței în materie, în cauzele în care s-au admis acțiuni de constatare a stagiului de cotizare de 20 ani, pentru cei care au lucrat o anumită perioadă în grupa I de muncă, respectiv 25 ani, pentru cei care au lucrat în grupa II de muncă, ieșiți la pensie anterior datei de 1 aprilie 2001, în interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. 3 și 4 din HG. nr. 1550/2004, s-a considerat că vechimea în muncă prevăzută la art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, echivalează cu vechimea în muncă reglementată de act normativ cu caracter special (în acest sens Curtea de Apel București - Decizia civilă nr. 5364/21.09.2011 și Decizia civilă nr. 5966/2010).

Așa fiind, cum din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul pentru determinarea punctajului mediu anual a beneficiat de vechime în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie, prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, procedându-se și la recalcularea dreptului de pensionare pe baza unui stagiu complet de cotizare special, acesta nu mai poate solicita majorări în considerarea aceluiași stagiu potrivit OUG nr. 100/2008 sau Legii nr. 263/2010.

Pentru aceste considerente urmează a respinge cererea formulată de reclamant împotriva pârâtei C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA (în aceleași sens este și practica Curții de Apel București – Decizia nr. 6757/28.10.2011, dosar_ ).

In temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.

Văzând si dispozițiile art. 155 alin 1 din Legea 263/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge cererea formulată de reclamantul Ș. M., CNP_, domiciliat în . și în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, . jud. Ialomița.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ialomița.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2014.

P., ASISTENTI JUDICIARI, GREFIER,

Red. Asist.jud.I.T.

4 Ex./ 18.06 .2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recalculare pensie. Sentința nr. 1138/2014. Tribunalul IALOMIŢA