Conflict de muncă. Sentința nr. 1100/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 1100/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 1076/99/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 14 Aprilie 2014

Președinte - A. M. Diuță T.

Asistent judiciar A. B.

Asistent judiciar A. T.

Grefier D. C.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1100/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. C. DE CONSUM DE GRADUL I - CONSUMCOOP P. ILOAIEI și pe pârât B. A., având ca obiect conflict de muncă DECLINAT.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că în cauză a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă prin cererea de chemare în judecată .

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra litigiului de muncă de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanța Judecătoriei Iași sub nr._/245 /2013, la data de 30.10.2013, reclamanta S. C. de Consum de gradul I – Consumcoop P. Iloaiei a chemat în judecată pe pârâta B. A., solicitând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 2.568,48 lei, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând diferență lipsă în gestiune, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr._/13.12.2013, instanța Judecătoriei Iași admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, și declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta S. C. de Consum de gradul I – Consumcoop P. Iloaiei în contradictor cu pârâta B. A. în favoarea Tribunalului Iași.

Instanța Tribunalului Iași, Secția I civilă înregistrează cauza declinată spre competentă soluționare, la data de 17.02.2014, cu nr. de dosar_ .

Din actele și înscrisurile dosarului Judecătoriei Iași, mai sus menționat, instanța Tribunalului Iași reține următoarele:

În motivarea acțiunii sale ( filele 2–3 dosar al Judecătoriei Iași nr._/245/2013), reclamanta S. C. de Consum de gradul I – Consumcoop P. Iloaiei arată că, în fapt, pârâta B. A. a fost salariata SCC gr.I Consumcoop P. Iloaiei de la data de 19.01.2009, conform contractului de muncă nr._/21.01.2009, la magazinul mixt P. Iloaiei, județul Iași, în funcția de gestionar.

Mai arată reclamanta că în urma inventarului efectuat în perioada 12.04.2010 – 14.04.2010 se constată o lipsă în gestiune de 12.242,38 lei conform inventarelor și situațiilor de gestiune însușite de pârâtă prin semnarea acestora.

Menționează reclamanta că pârâta recunoaște debitul și înțelege să-l achite în rate de 2000 lei lunar, conform angajamentului nr. 119/15.04.2010.

Reclamanta mai menționează că termenul de achitare în rate lunare nu a fost respectat, pârâta achitând diferite sume de bani, însă a rămas o diferență care nu a fost achitată nici până în prezent în cuantum de 2.568,48 lei. Cu privire la această diferență de 2.568,48 lei pârâta a fost notificată, însă aceasta a tergiversat achitarea debitului.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 270 Codul muncii nemodificat.

În dovedirea acțiunii, reclamanta S. C. de Consum de gradul I – Consumcoop P. Iloaiei depune la dosarul cauzei, în copii, alăturat cererii de chemare în judecată, o . acte: contractul individual de muncă al pârâtei B. A., semnat de aceasta din urmă, înregistrat la ITM Iași cu nr._/22.01.2009 ( filele 4- 5 dosar), fișa postului pârâtei în calitate de gestionar la mag. P. Iloaiei, semnată de aceasta ( filele 6 – 7 dosar), Angajamentul de plată din data de 14.04.2010 cu nr. 119, pe numele pârâtei B. A., în cuprinsul căruia este menționată lipsa în gestiune, angajament de plată semnat de pârâtă și de un martor, în care se precizează că lipsa în gestiune se va plăti, în numerar, la caseria unității reclamante în rate lunare a 2000 lei ( fila 8 dosar), Somație de plată către pârâta B. A. în vederea achitării debitului conform Angajamentului de plată nr. 119/14.04.2010 ( fila 9 dosar), Fișe de inventar – R. de gestiune periodice întocmite în datele de 12.04.2010, 13.04.2010, semnate de pârâta B. A., în calitate de gestionar ( filele 12 – 36 dosar), Declarație dată de pârâta B. A., în calitate de gestionar, din data de 12.04.2010 ( fila 38 dosar), Procesul verbal încheiat la data de 14.04.2010, semnat de pârâtă ( fila 39 dosar).

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Din actele și înscrisurile dosarului Judecătoriei Iași, cu nr._/245 /2013, instanța Tribunalului Iași reține și constată că prezenta acțiune este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 254, alin.1 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Răspunderea patrimonială a salariaților are un caracter reparatoriu și este guvernată de normele și principiile de drept civil din materia răspunderii contractuale.

Condițiile antrenării răspunderii patrimoniale a salariaților sunt următoarele: calitatea de salariat; existența unui prejudiciu; săvârșirea unei fapte ilicite în legătură cu munca; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și paguba creată; vinovăția pârâtului.

În prezenta cauză, instanța reține întrunirea acestor condiții având în vedere calitatea de gestionar a salariatei pârâte B. A., fapta ilicită fiind săvârșită în legătură cu munca sa.

În acest sens, instanța reține faptul că societatea reclamantă a depus la dosarul cauzei actele și înscrisurile mai sus precizate.

Reține instanța și faptul că, deși legal citată, pârâta nu a înțeles să formuleze apărări în cauză și nici nu a depus la dosar înscrisuri.

Instanța constată că actele și înscrisurile, menționate mai sus, reprezintă documente justificative care demonstrează pagubele materiale produse angajatorului reclamant din vina și în legătură cu munca pârâtei, desfășurată în calitatea sa de gestionar la reclamantă.

Instanța mai reține și faptul că nerestituirea sumei de 2.568,48 lei a condus la crearea unui prejudiciu societății reclamante SCC gr.I - Consumcoop P. Iloaiei, fiind întrunite condițiile răspunderii patrimoniale.

Față de toate considerentele expuse mai sus, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta S. C. de Consum de gradul I – Consumcoop P. Iloaiei în contradictoriu cu pârâta B. A., obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 2.568,48 lei reprezentând lipsă gestiune, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELELEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite actiunea formulată de reclamanta S. C. de Consum de gradul I – Consumcoop P. Iloaiei, cu sediul în P. Iloaiei, ., jud. Iasi, cod fiscal_, C_, prin U.J.C.C.Iasi, cu sediul în Iasi, .. 39-41, jud.Iasi, în contradictoriu cu pârâta B. A., domiciliată în P. Iloaiei, ., oraș P. Iloaiei, jud. Iași, CNP_.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.568,48 lei reprezentând lipsă gestiune, reactualizată cu indicele de inflație la data platii efective.

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 14.04.2014.

Președinte, Asistenți judiciari

D.T.A.M. B.A. T.A.

Grefier,

C.D.

Red. T.A.

Tehnored. T.A. + C.D.

4 ex./27.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de muncă. Sentința nr. 1100/2014. Tribunalul IAŞI