Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 4180/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4180/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 7599/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Decembrie 2014
Președinte - M. M.
Asistent judiciar - A. T.
Asistent judiciar - A. B.
Grefier - L. G. O.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4180
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestator Ț. I.-C. și pe intimat ., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. B. D. pentru contestator, lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata a depus întâmpinare.
Fiind primul termen de judecată, instanța acordă cuvântul cu privire la instanța competentă a soluționa cauza și cu privire la aprecierea duratei procesului.
Av. B. pentru reclamant consideră că Tribunalul Iași este competent a soluționa cauza și apreciază durata de soluționare a cererii la 1 termen..
Instanța reține că Tribunalul Iași - Secția I de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale este competent general, material și teritorial a soluționa prezenta cauză și estimează durata de soluționare a cauzei la 1 lună.
Instanța comunică apărătorului contestatorului duplicatul întâmpinării și reține că din cuprinsul acesteia reiese că este de acord cu anularea deciziei nr. 123/2014 și respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Av. B. arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare și nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Av. B. pentru contestator solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și anularea deciziei de sancționare, cu cheltuieli de judecată și depune factură și chitanță prin care face dovada plății onorariului de avocat în sumă de 2876,80 lei.
Solicită admiterea cheltuielilor de judecată raportat la disp. art. 454 NCPC și art. 1523 alin. 2 lit. e cod civil și arată că pârâta este de drept în întârziere când obligația se naște dintr-o faptă ilicită extracontractuală.
Instanța a rămas în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._, reclamantul Ț. I.-C. a chemat în judecată pe pârâta ., formulând contestație împotriva deciziei de sancționare nr. 123/12.08.2014 emisă de pârâtă.
În motivare susține reclamantul faptul că și-a desfășurat activitatea ca angajat al ., având funcția de agent de vânzări directe. La data de 12 august 2014, angajatorul a întocmit Decizia de sancționare disciplinară ( avertisment scris ) nr.123, a cărei anulare o solicită, consemnându-se ca și motiv de fapt al sancționării nerespectarea codului de ținută impus și transmis de către Coordonatorul Zonal, iar ca și temei de drept art. 248 al. 1 lit. (a) din Legea nr. 53/2003 -Codul muncii și potrivit prevederilor Regulamentului Intern al C. O..
Invocând prevederile art. 252 din Codul Muncii, susține reclamantul că Decizia de sancționare nr.123/12.08.2014 nu respectă dispozițiile imperative ale Codului Muncii, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În primul rând, se poate observa că angajatorul nu face o descriere a faptei care constituie abatere disciplinară, ci face referire la o ipotetică nerespectare a codului de ținută impus și transmis de către Coordonatorul Zonal, însă nu realizează o descriere în sensul urmărit de legiuitor, nefiind precizat in concret în ce a constat acea nerespectare a programului de lucru (întârziere, lipsă nejustificată etc.), motiv pentru care instanța de judecată nu poate analiza temeinicia și justețea sancțiunii aplicate.
În al doilea rând, angajatorul nu indică în mod clar care prevederi din Regulamentul lntern al C. O. au fost încălcate, ci se face o referire abstractă la acest document. Mai mult decât atât, reclamantului nu i-a fost comunicat sau prezentat un asemenea regulament intern, aflând de existența acestuia doar din conținutul Deciziei de sancționare.
În final, Decizia de sancționare nu îndeplinește nici condiția privitoare la obligația angajatorului de a indica termenul în care sancțiunea poate fi contestată și nici instanța competentă să judece o astfel de contestație.
Solicităm admiterea contestației, anularea Deciziei de sancționare și obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecată.
În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.
. a formulat întâmpinare, arătând că achiesează la cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamant privind anularea Deciziei de Sanctionare nr. 123/12.08.2014, fata de capatul de cerere privind plata cheltuielilor de judecata, solicitând respingerea acestui petit ca nefundat, conform art. 454 Cod Procedura Civila, în subsidiar solicitând instantei de judecata a cenzura onorariul avocatial in raport de "valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei."
Analizând actele și lucrările dosarului din prisma dispozițiilor legale incidente în cauză Tribunalul reține cele ce urmează:
În fapt, la data de 12 august 2014, pârâta ., în calitate de angajator, a întocmit pe numele reclamantului Ț. I.-C. Decizia de sancționare disciplinară nr.123, prin care acesta a fost sancționat cu avertisment scris, consemnându-se ca și motiv de fapt al sancționării „nerespectarea codului de ținută impus și transmis de către Coordonatorul Zonal conform Regulamentului Intern al C. O.”, iar ca și temei de drept art. 248 al. 1 lit. (a) din Legea nr. 53/2003 -Codul muncii.
Potrivit disp. art. 252 alin. 2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare disciplinară se cuprind în mod obligatoriu următoarele elemente: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
În ceea ce privește mențiunea de la art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii, instanța reține faptul că în cuprinsul deciziei trebuie descrisă în concret fapta săvârșită de salariat și care constituie abatere disciplinară, nefiind suficientă o descriere generică a unei fapte precum nerespectarea codului de ținută impus și transmis de către Coordonatorul Zonal conform Regulamentului Intern al C. O.
Prin descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară nu se poate înțelege în nici un caz o enumerare sau enunțare, ci prezentarea explicită a acestor aspecte care pot conduce la concluzia că fapta salariatului reprezintă o încălcare de către acesta a normelor de disciplină a muncii săvârșită în legătură cu munca sa, o înfrângere a obligațiilor izvorâte din contractul individual de muncă. Prin „descrierea faptei” trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acțiunea sau inacțiunea săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici, data la care a fost săvârșită (pentru a se putea verifica dacă sancțiunea a fost aplicată în termen), etc.
Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară trebuie făcută în mod concret și precis pentru a permite instanței să verifice temeinicia sancțiunii aplicate prin raportare la o faptă concretă și la obligațiile stabilite prin contractul de muncă, contractul colectiv de muncă și regulamentul intern. Nu sunt respectate dispozițiile menționate în situația în care descrierea faptei este generică fără a se arăta data la care faptele au fost săvârșite. Mai mult, descrierea faptei doar în actele anexate deciziei nu este suficientă întrucât condiția descrierii faptei în mod concret și detaliat este prevăzută de lege imperativ și trebuie să rezulte din decizia de sancționare și nu din alte acte.
În decizia de sancționare disciplinară contestată în prezenta cauză nu sunt indicate elementele de individualizare concretă a abaterii imputate, data sau datele calendaristice, fapta ilicită concretă imputată. Această deficiență a deciziei are repercursiuni și asupra posibilității verificării emiterii în termen a deciziei de sancționare disciplinară. Cerința descrierii faptei presupune si menționarea datei săvârșirii faptei în cuprinsul deciziei de concediere disciplinară. Aceasta rezultă, pe de o parte din împrejurarea ca orice faptă umană are coordonate de timp si de loc, iar pe de altă parte, din dispozitiile alin. (1) ale art. 252 C. muncii, care se referă in mod expres la data săvârsirii faptei. Singură omisiunea indicarii datei savarsirii faptei este suficientă pentru a atrage nulitatea deciziei de concediere disciplinară. Faptul că în decizia contestată nu se specifică în mod concret data săvârșirii abaterii disciplinare și fapta concretă imputată atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei emisă de intimată.
Instanța reține și temeinicia celorlalte cazuri de nulitate invocate, prevăzute la lit b), e) și f) din art. 252 Codul Muncii, acestea mențiuni fiind de natură a proteja angajatul, de a-i da posibilitatea de a se apăra în cunoștință de cauză în raport de fapta imputată, de prevederile din Regulamentul lntern al C. O. care au fost reținute ca încălcate de salariat, cât și de a cunoaște termenul în care sancțiunea poate fi contestată ori instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Raportat la soluția dată asupra excepției nulității absolute întemeiată pe dispozițiile menționate, instanța apreciază întemeiată contestația formulată, motiv pentru care o va admite, raportat de nesocotirea prevederilor art. 252 al.2 lit.a), b), e) și f) din art. 252 Codul Muncii, dispunând anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. 123/12.08.2014 emisă de intimată pe numele contestatorului.
Față de atitudinea procesuală a pârâtului care a achiesat la acțiune prin întâmpinarea formulată în cauză și de disp. art. 454 NCPCiv potrivit cărora: „Pârâtul care a recunoscut, Ia primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de câtre reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1.522 alin. (5) rămân aplicabile.”, Tribunalul va respinge cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, nefiind în nici una din situațiile de excepție prevăzute de disp. art. 454 NCPCiv, pârâta, prealabil pornirii procesului, nefiind pusă în întârziere de câtre reclamant, nefiind nici de drept în întârziere, reclamantul putând chiar să aleagă să nu conteste decizia. De asemenea, nu poate fi reținută nici apărarea contestatorului prin apărător în sensul aplicării dispozițiilor art. 1523 alin 2 lit e) din Codul civil, în speță nefiind vorba de o răspundere pentru o faptă ilicită extracontractuală, pârâta emițând decizia contestată în baza prerogativei sale disciplinare, prerogativă care derivă tocmai din calitatea de angajator, izvorâtă ca urmare a încheierii contractului de muncă cu reclamantul.
Pentru aceste motive
În numele legii
Hotărăște:
Admite contestația formulată de contestatorul Ț. I.-C., domiciliat în Iași, ., ., ap.4, CNP_, cu sediul procedural ales la cabinet avocat D. B. în lași, ., jud Iași în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în B., ..6, jud. B., având C._, înregistrată în Registrul Comerțului sub numărul J_ .
Anulează decizia de sancționare disciplinară nr. 123/12.08.2014 emisă de intimată pe numele contestatorului.
Respinge cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
M.M. cu opinie în sensul O.L.G.
prezentei hotărâri,
B.A. T.A.
Red./tehnored. M.M.
4 ex/23.01.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
