Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4162/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4162/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 6185/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Decembrie 2014
Președinte - G. C.
Asistent judiciar A. B.
Asistent judiciar A. T.
Grefier D. N.
Sentința civilă Nr. 4162/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant U. S. JUD. F.E.N. IAȘI, F. G., E. G. și pe pârât L. T. AL. I. C., având ca obiect drepturi bănești DISJUNGERE.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Dezbaterea asupra fondului a avut loc în ședința publică din data de 10.12.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, față de disp. art. 396 alin. 1 NCPC a amânat pronunțarea pentru azi când
TRIBUNALUL
Deliberând asupra litigiului de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ ( disjunsă din dosarul nr._/99/2012), U. S. JUDEȚEANĂ - FEN IAȘI, în numele și pentru reclamanții F. G., E. G. a chemat în judecată pe pârâtul L. T. AL. I. C., solicitând obligarea unității de învățământ la plata ajutorului pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 315/2006, începând cu data de 01.01.2007, cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar beneficiază de un ajutor financiar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității cadrelor didactice. Potrivit art. 2 din aceeași lege, ajutorul se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, iar potrivit art. 4 sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației și Cercetării. În aplicarea Legii nr. 315/2006 au fost elaborate norme metodologice aprobate prin H.G. nr. 453/2007, norme care reiterează dispozițiile legii și care, în art. 2, prevăd expres că ajutorul financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea, respectiv de unitatea de învățământ la care se păstrează și se completează carnetul de muncă. În art. 5 din Norme este prevăzută procedura de alocare a sumelor și de acordare a ajutorului.
Mai susțin reclamanții că, deși au calitatea de cadre didactice titulare/suplinitoare calificate și deși au depus cerere pentru acordarea acestui ajutor, nu au primit sumele care li se cuveneau.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu acte și orice alte probe utile soluționării cauzei.
S-au anexat o . acte, în copie precum și un tabel nominal.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că în conformitate cu prevederile art. 5 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 453/2007, unitățile școlare solicită lunar sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare, iar inspectoratul școlar solicită de la M.E.C.I., până la data de 20 a fiecărei luni, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare. De asemenea, s-a susținut că, raportat la art. 5 alin. 6 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, pentru ca ajutorul să devină debit de plată, regula este aceea a dovedirii anticipate, cu înscrisuri, a efectuării cheltuielii pentru scopul prevăzut, iar numai excepție este consacrată posibilitatea avansării sumelor cu justificarea ulterioară a acestora în condițiile legii. Or, în speță, nu rezultă că reclamantul ar fi angajat cheltuieli personale pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic pentru perioada indicată.
Pârâtul precizează și faptul că potrivit art. 61 alin. 1 din Legea nr. 500/2002, execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an, iar potrivit alin. 2, orice venit neîncasat și orice cheltuială angajată, lichidată și ordonanțată, în cadrul cheltuielilor bugetare, și neplătită la data de 31 decembrie, se vor încasa sau se vor plăti în contul bugetar pe anul următor. Conform alin. 3, creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
Prin încheierea de ședință din 13.11.2014 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, raportat la dispozițiile art. 155 ind. 1 C.p.c
Cauza a fost repusă pe rol la data de 10.12.2014, când reclamanta a depus precizări cu privire la membrii de sindicat pe care îi reprezintă.
Astfel, cu privire la reclamantul E. G. se va dispune anularea cererii, pentru lipsa calității de reprezentant, a UNIUNII SINCALE JUDEȚEANE - FEN IAȘI, având în vedere precizările depuse și lipsa menționării acesteia din tabelul cu membrii de sindicat care au acordat împuternicire pentru promovarea prezentei acțiuni.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanta F. G. are calitatea de cadru didactic la unitatea de învățământ pârâtă, iar prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, aceasta a solicitat obligarea pârâților la plata ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006 aferent anului 2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății, respectiv la alocarea sumelor necesare plății acestui ajutor.
Potrivit dispozițiile art. 1 din Legea nr. 315/2006, „se acordă un ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice”, iar potrivit art. 2 din același act normativ, ajutorul financiar prevăzut la art. 1 se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății. În același sens, în art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 453/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, se prevede că beneficiarii ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 sunt cadrele didactice titulare și/sau suplinitoare calificate, încadrate în învățământul preuniversitar, care sunt în activitate, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, acordarea ajutorului financiar, ce reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, se face pentru fiecare cadru didactic, pentru funcția de bază.
Potrivit art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 453/2007, ajutorul financiar se acordă de unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea, iar potrivit art. 3 alin. 1 din același act normativ, ajutorul financiar se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 1 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază, iar plățile se efectuează începând cu luna ianuarie din anul următor. De asemenea, potrivit dispozițiile art. 5 alin. 1 din H.G. nr. 453/2007, unitățile școlare vor solicita lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare, iar potrivit alin. 2 inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului - Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale menționate, se reține de către instanță că reclamanta, cadru didactic, este îndreptățita la plata unui ajutor financiar ce reprezintă echivalentul a 100 euro, ajutor care se acordă anual pe bază de cerere, de către unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
Or, în speță, se reține de către instanță că pârâtul nu au făcut dovada acordării ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006, aferent anului 2010, către reclamantă. Chiar dacă Legea nr. 315/2006 a fost abrogată expres prin dispozițiile Legii nr. 118/2010, dreptul cadrelor didactice la plata ajutorului financiar anual integral s-a născut începând cu ianuarie 2010, față de prevederile art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 453/2007, anterior citate (astfel, Legea nr. 118/2010 nu poate să retroactiveze, dreptul reclamanților fiind deja născut).
În consecință, instanța reține că este întemeiată cererea reclamantei de obligare a unității de învățământ pârâte la plata ajutorului prevăzut de Legea nr. 315/2006 aferent anului 2010, ajutor financiar având caracter unitar.
În ceea ce privește cererea reclamantei referitoare la actualizarea cu indicele de inflație la data plății efective, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că în cuprinsul Legii nr. 315/2006 se menționează că ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății. Conform dispozițiilor art.1073 C.civ. „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”, Daunele compensatorii, solicitate în prezenta cauză, reprezintă prejudiciul suferit prin erodarea monedei naționale, iar conform art.1069 C.civ. acestea se pot cumula cu obiectul obligației principale. Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de apreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii lor de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul (actualizarea în raport de indicele de inflație) banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare. Însă, în speța de față, ajutorul financiar este stabilit în moneda europeană, astfel încât nu poate fi primită cererea reclamantei referitoare la acordarea creanței actualizată în funcție de indicele de inflație.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța constată că este întemeiată în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de U. S. JUDEȚEANĂ - FEN IAȘI, în numele și pentru reclamanta F. G. în contradictoriu cu pârâtul L. T. AL. I. C. Iași urmând să o admită astfel.
În consecință, instanța va obliga unitatea de învățământ pârâtă să plătească reclamantei ajutorul anual prevăzut de Legea nr. 315/2006 aferent anului 2010, și va respinge capătul de cerere având ca obiect actualizarea cu rata inflației la data plății efective a ajutorului anual prevăzut de Legea nr. 315/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de U. S. JUDEȚEANĂ - FEN IAȘI, cu sediul in Iași, ., Cămin. 1, camera 10, jud. Iași, în numele și pentru reclamanta F. G., în contradictoriu cu pârâtul L. T. AL. I. C. cu sediul în Iași, .. 37, jud. Iași.
Obligă unitatea de învățământ pârâtă să plătească fiecărui reclamant ajutorul anual prevăzut de Legea nr. 315/2006 aferent anului 2010.
Anulează, pentru lipsa calității de reprezentant, acțiunea formulată de U. S. JUDEȚEANĂ - FEN IAȘI, cu sediul in Iași, ., Cămin. 1, camera 10, jud. Iași, în numele și pentru reclamantul E. G. în contradictoriu cu pârâtul L. T. AL. I. C. cu sediul în Iași, .. 37, jud. Iași.
Respinge – ca neîntemeiat - capătul de cerere având ca obiect actualizarea cu rata inflației la data plății efective a ajutorului anual prevăzut de Legea nr. 315/2006.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.12.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. G. B. A. – T. AlinaNazarie D.
Red/tehnored C.G.
5ex/16.01.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








