Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 570/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 570/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 7359/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 Februarie 2014
Președinte - M. M.
Asistent judiciar A. B.
Asistent judiciar A. T.
Grefier E. D. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 570/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. P. și pe pârât S. C.-SA BUCUREȘTI - SUCURSALA DE TRANSPORTFEROVIAR IAȘI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. pentru reclamant, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată faptul că prin serviciul de registratură pârâta a depus la dosar copia contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012 și pe anii 2012-2014 cu dovada înregistrării acestor contracte cât și anexe privind salarizarea.
Avocat B. depune la dosar copia conformă cu originalul a actului adițional la contractul individual de muncă a reclamantului.
Avocat B. pentru reclamant precizează că partea pe care o reprezintă nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținut.
Interpelat fiind, reclamantul prin apărător arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul, avocat B. pentru reclamant precizează că înțelege să mențină concluziile formulate la termenul de judecată anterior și să se aibă în vedere că Contractul Colectiv De Muncă Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010 prelungit pe anul 2011 era valabil. De asemenea solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata sub nr._ la data de 13.06.2013 reclamantul T. P. a chemat in judecată pârâta S.N.T.F.C. „CFR C.” SA București - Sucursala de Transport Feroviar de C. Iași, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor drepturi bănești: ajutorul material pentru Ziua Ceferistului, aferente anilor 2011 și 2012, echivalente la nivelul clasei 1 de salarizare, salariul suplimentar aferent anilor 2011-2012 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de perioada efectiv lucrată de reclamant, sporul pentru condiții speciale pentru perioada 2010-2012 de 25% din salariul de bază minim brut așa cum este prevăzut de art.42 alin.1 lit. A din CCM Unic la nivel de Ramura Transporturi, diferențele salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 de lei și cele calculate în raport cu salariul de bază de 570 lei pentru perioada 2010-2012, actualizarea acestor plăți cu rata inflației la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata (fila 4 dosar).
In motivarea cererii privind plata drepturilor bănești reprezentând ajutorul material pentru Ziua Ceferistului, aferente anilor 2011-2012 se arată că potrivit art.69 alin.1 lit. b din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pentru anii 2007-2008 (nr.1625/29.03.2007), pentru Ziua Ceferistului se va acorda salariaților o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. Acest contract colectiv de muncă a fost valabil până la 29.03.2008 conform art. 2, prelungit până la data de 31.01.2009, aspect ce rezulta din actele adiționale nr. 5241/31.10.2007, 1753/26.03.2008 și 437/30.01.2009.
Ulterior acestei perioade a intrat in vigoare Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009 – 2010, înregistrat sub nr. 2572/04.06.2009 (la Direcția de Muncă și Incluziune a Municipiului București s-a înregistrat sub nr.1/2450/04.06.2009) valabil până la data de 31.01.2011, care arată faptul că acest drept se acordă începând cu 01.01.2010 (fila 5 dosar).
Reclamantul mai invoca art. 2 si 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008 nr. 2836/2006 modificat prin actul adițional nr. 370/20.06.2008 și 626/04.01.2011 ce prelungește valabilitatea până la data de 31.01.2011, situație reținută și în cuprinsul deciziei privind recursul in interesul legii nr. 4/12.03.2012 a ICCJ.
În final, reclamantul arată faptul că, deși pentru anul 2010 nu exista la data de 23.04.2009 contract colectiv la nivel de unitate, era aplicabil contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, motiv pentru care este îndreptățit la plata ajutorului.
Acesta susține că, față de cele reținute mai sus reiese ca, pentru anul 2010-2012 izvorul normativ al pretențiilor îl constituie CCM încheiat la nivel de grup de unități (fila 6 dosar).
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata unui salariu suplimentar pentru anii 2011-2012, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației, astfel cum se prevede în art.32, alin.1 din contractele colective de munca încheiate la nivel de unitate, drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legi, prin negociere, în cadrul contractelor individuale de muncă.
În contractele colective de muncă aplicabile perioadei în discuție, art.32 alin.1 care prevede că „Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, este inclus la capitolul II „Sistemul de salarizare”.
La art.7, lit. a - d din același capitol II se prevede că salariul personalului din S. cuprinde salariul de bază (stabilit in funcție de anumite criterii), sporuri la salariul de baza, adaosuri, și premii pentru obținerea unor rezultate deosebite in activitatea individuala.
Art. 33 din capitolul II prevede că „Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6” si anume: munca ireproșabila prestată în cursul unui an calendaristic, lipsa sancțiunilor disciplinare prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Reclamantul din prezenta cauză se mai prevalează și de art.236 din Codul muncii potrivit căruia „(1) Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronala, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raportul de munca (…) (4) Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Prin urmare, părțile au înțeles ca salariul suplimentar să facă parte din drepturile salariale, astfel încât îi sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii (fila 7 dosar).
Reclamantul învederează instanței că, a fost lucrător la STFC Iași din cadrul S. CFR C. SA, așa cum rezultă din actele adiționale la contractele individuale de muncă, desfășurând activitate și în perioada amintită și, că începând cu data de 01.04.2001 locul de muncă al acestuia a fost încadrat în condiții speciale de muncă conform art.1 alin.1 din Legea nr.226/2006.
Potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de ramura transporturi valabil pe anii 2008 - 2010 a cărui valabilitate s-a prelungit cu 12 luni, respectiv până la 31.12.2011, pentru activitatea desfășurată în condiții speciale a fost prevăzută acordarea unui spor pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut al salariatului, potrivit art.41, lit. a. din C.C.M Unic la Nivel de R. Transporturi.
Se menționează că, pârâta nu a acordat și nu a plătit sporul pentru condiții speciale de muncă, încălcând prevederile art. 40, alin.2 lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractul individual de muncă, precum și prevederile art. 236, alin.4 din Codul muncii potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților (fila 8 dosar).
Prin Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 722/03/24.01.2008 și publicat în Monitorul Oficial partea a V-a nr.3 din februarie 2008 se prevede la art. 41 alin.3 lit. a că salariul de bază minim brut de la 1 ianuarie 2008 este de 700 lei, iar la lit. b) din același alineat că părțile vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramura transporturi SNCFR C. SA .
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate al CFR C. SA pe anul 2009 - 2010 prevede în Anexa 1 că salariile angajaților se calculează prin aplicarea unui coeficient de ierarhizare la salariul de bază corespunzător clasei 1 de salarizare de 570 lei, rezultând nivelul salariului corespunzător a diferite clase de salarizare.
Începând cu 1 aprilie 2010 prin act adițional salariul de bază brut a fost stabilit la 600 lei ca și nivelul salariilor rezultate din aplicarea acestei valori a salariului minim brut.
Susține reclamantul că, angajatorul a acordat salariaților drepturi salariale calculate prin raportare la un salariu de bază brut mai mic decât cel din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși legea și contractul colectiv de muncă la nivel superior impunea respectarea valorii salariului minim brut de la nivel superior de 700 de lei „ca bază de negociere”.
Reclamantul conchide, susținând că principiul despăgubirii integrale a prejudiciului presupune acoperirea integrala a prejudiciului încercat (art. 998-999 din Codul civil de la 1864 și 1385 din NCC). Ori diminuarea valorii sumelor aferente diferențelor salariale solicitate ca urmare a diminuării valorii monedei naționale ca urmare a inflației este incompatibilă cu rigoarea acestui principiu legal. O aplicație particulară în materia raporturilor de muncă este dată de articolul 78 din Codul muncii care face mențiune expresă despre „reactualizarea” salariilor (fila 9 dosar).
La data de 03.07.2013, prin serviciul Registratură, reclamantul depune precizările solicitate de instanța de judecată și o . acte, în copie ( filele 14 – 25 dosar).
Legal citată, pârâta S. „CFR C.” SA București - Sucursala de Transport Feroviar de C. Iași a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. e Codul Muncii ( filele 29 – 31dosar).
A invocat faptul că dreptul reclamantului nu este un drept de natură salariată, ci un drept stabilit prin clauzele contractului colectiv de muncă cu un regim juridic distinct.
Consideră că, cererea reclamantului privind plata acestei premieri este o cerere întemeiata pe neexecutarea unei clauze a contractului colectiv de munca și că, termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 268, alin.1, lit. e din Codul muncii.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea acestei poziții procesuale, pârâta arată că în ceea ce privește pretenția reclamantului de acordare a drepturilor bănești reprezentând echivalentul salariului suplimentar aferent anilor 2011-2012, dispoziția art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramura transporturi prevede că „la nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu se stabilesc în funcție de posibilități printr-un regulament aprobat în acest sens de Comisia paritara din unitatea respectivă”.
Din dispozițiile citate, rezultă că potrivit însuși contractului colectiv de munca la nivel de ramură revine sarcina partenerilor sociali de la nivelul unității să stabilească modalitatea de acordare, diminuare sau anulare a salariului suplimentar.
Se susține că, părțile semnatare au stabilit că prevederile prevăzute de art. 104 din CCM 2012-2014 „se aplică începând cu 27 martie 2014, în funcție de aprobarea sumelor necesare cu aceasta destinație” și că solicitarea reclamantului de acordare a salariului suplimentar aferent anului 2012 este lipsită de temei.
Referitor la solicitarea reclamantului privind plata sporului pentru condiții speciale in cuantum de 25% și a diferențelor salariale dintre salariile calculate in raport cu salariul de baza minim brut de 700 lei pentru perioada 2010-2012, pârâta arată că, potrivit art. 41, alin.(3), lit. a din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei /oră, salariul fiind stabilit fără alte adaosuri, sporuri ori indemnizații incluse în acesta”.
Conform prevederilor articolului 247 din Codul muncii (în prezent abrogat) reiese că "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior", ori în aceasta situație nu se poate vorbi de aplicarea contractului colectiv la nivel de ramură (fila 30 dosar).
Pârâta S. „CFR C.” SA București - Sucursala de Transport Feroviar de C. Iași menționează, prin întâmpinare, că textul articolului 238 din Codul muncii a avut un caracter de protecție a salariaților, stabilind limitele negocierii colective, însă nu a impus sub nici o formă preluarea în integrum în contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a clauzelor CCM stabilite la nivel superior, dispozițiile art.236 alin. 3 (nerepublicat) lasă libertatea părților pentru negocierea clauzelor, iar în situația în care există contract la nivel de unitate, nu se poate vorbi de aplicarea contractului încheiat la nivel de ramură.
În cauza de față, nu există nici o împrejurare externă care face imposibilă executarea CCM încheiat la nivel de angajator și care să pună în umbra caracterul normativ al contractului colectiv, astfel ca solicitările reclamantului întemeiate pe dispozițiile art. 41 al.(3) lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi, nu sunt întemeiate.
In contractele colective la nivelul CFR Calatori SA pentru anii 2009-2010 nu se prevede acordarea de spor pentru condiții speciale de muncă. Astfel, în art.20 alin.1 din acest contract colectiv de muncă se menționează că personalul S. beneficiază în afara salariului de bază, de sporurile prevăzute în anexa nr.5, iar această anexă prevede acordarea sporului pentru condiții grele de muncă feroviara, a sporului pentru condiții de munca feroviara, a sporului pentru condiții nocive, a sporului pentru condiții periculoase, etc., dar nu prevede acordarea vreunui spor pentru condiții speciale (fila 30 dosar).
Pârâta subliniază că, nici Legea nr.226/2006 nu reglementează acordarea vreunui spor persoanelor care desfășoară activități în locurile de muncă încadrate în condiții speciale, ci reglementările în acest sens vizează doar posibilitatea persoanelor ce desfășoară astfel de activități să beneficieze de reducerea vârstelor standard de pensionare.
Se precizează că, reclamantul a fost încadrat in condiții speciale de munca conform Legii nr.226/2006 începând cu 01.04.2001, iar pentru că și-a desfășurat activitatea în aceste condiții a beneficiat conform actelor adiționale de celelalte sporuri pentru condiții grele de muncă feroviară, de condiții periculoase, etc. drept pentru care cele doua categorii de sporuri nu se pot cumula.
Mai motivează pârâta că, actul colectiv încheiat la nivel de ramura transporturi si-a produs efectele până la data de 31.12.2010 iar pentru ca actul să fi produs efecte și după data de 31.12.2010 trebuia ca părțile contractante să fi convenit prelungirea aplicării acestuia prin încheierea unui act adițional, nefiind posibilă o prelungire tacită.
Consideră pârâta că, față de prevederile art.11 alin.(1) lit. a) din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă și cele ale art. 247 din Codul muncii, atât timp cât la nivelul subscrisei exista contract colectiv de muncă în vigoare, nu poate fi obligată să respecte prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură.
Conform art. 33 alin.1 și 4 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a fost notificat cu privire la denunțarea contractului colectiv de muncă menționat mai sus (fila 31 dosar).
În drept, au fost invocate dispozițiile art.205 și urm. din Cod proc. civilă.
S-au anexat o . acte, în copie.
La data de 07.08.2013 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.
În cauză de față instanța a încuviințat reclamantului proba cu acte, acestea fiind depuse în copie.
In temeiul dispozițiilor art. 248 din NCPC instanța va analiza, cu prioritate, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în capătul de cerere privind plata primei pentru Ziua Ceferistului corespunzătoare anilor 2011 și 2012, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând să o admită.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contratului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Dispoziția cuprinsă în art. 268 alin.1 lit. e din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, altele decât clauzele referitoare la drepturile salariale.
În speță, potrivit art. 71 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar, pentru Ziua Ceferistului se acordă o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Față de aceste prevederi, instanța reține că salariații beneficiază cu ocazia Zilei Ceferistului de o premiere care nu este un drept salarial, ci are natura juridică a unui ajutor material acordat salariaților.
Dispozițiile art. 268 al.1 lit. c, respectiv lit. e Codul muncii (forma în vigoare la momentul investirii instanței de judecată de către reclamant) prevăd faptul că termenul de prescripție este de trei ani în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială (ori, în speța de față, așa cum am arătat mai sus, suntem în prezența unui ajutor material prevăzut de CCM) respectiv de 6 luni în situația în care se invocă neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă. Instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 160 Codul Muncii conform cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Ca urmare, cererea reclamantului privind plata acestui ajutor este întemeiata pe neexecutarea unei clauze a contratului colectiv de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Având în vedere data sesizării instanței, 12.06.2013, instanța constată că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge aceste pretenții, ca fiind prescrise.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
Reclamantul T. P. a fost angajatul pârâtei S. „CFR C.” SA București - sucursala de Transport Feroviar Iași.
Prin acțiunea introductiva reclamantul a solicitat obligarea paratei la:
- plata salariului suplimentar aferent anilor 2011-2012 echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în funcție de perioada lucrată de reclamant;
- plata sporului pentru condiții speciale pentru perioada 2010-2012 de 25% din salariul de baza minim brut așa cum este prevăzut de art.42 alin.1 lit. A din CCM Unic la nivel de Ramura Transporturi;
- plata diferențelor salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de baza minim brut lunar de 700 de lei și cele calculate în raport cu salariul de baza de 570 pentru perioada 2010-2012.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sporului pentru condiții speciale pentru anul 2010, în raport de dispozițiile art.42 alin.1 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramura transporturi valabil pentru anii 2008-2010 coroborate cu mențiunile din carnetul de muncă ce atesta că reclamantul a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă în procent de 100%, instanța va obliga pârâta să achite reclamantului sporul pentru condiții speciale in procent de 25% (raportat la perioada precizată de reclamant și efectiv lucrată: 26.02.2010 – 31.12.2010), actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plătii efective.
Referitor la plata diferențelor salariale dintre salariile calculate in raport cu salariul de baza minim brut lunar de 700 de lei si cele calculate in raport cu salariul de baza de 570 pentru perioada 01.01._10 instanța retine ca, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008 – 2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, contract ce se aplică și la nivelul pârâtei. Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/24.01.2008.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, „prezentul contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic”.
În consecință, instanța reține că pentru perioada în litigiu, precizată de reclamant, 26.02.2010 – 31.12.2010, salariul de bază minim brut lunar, corespunzător clasei 1 de salarizare, a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate la un nivel mai mic decât cel stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 243 alin.1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Pe cale de consecință, față de toate dispozițiile legale invocate, se reține de către instanță că, indiferent de momentul de referință, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
De altfel, și în art. 41 alin. 3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2009 – 2010 se stipulează că „părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40 pct. 3 lit. a, pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40 pct. 1 din prezentul contract colectiv de muncă”.
Or, în speță, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator s-a stabilit un salariu de bază brut lunar aferent clasei 1 de salarizare la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior respectiv prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi.
În consecință, instanța reține că în speță sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. 3 lit. a și art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, în mod greșit drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada efectiv lucrată în intervalul 26.02.2010– 31.12.2010 au fost stabilite în funcție de salariul minim brut de 570 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate și nu în funcție de salariul minim brut de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (ramură transporturi).
Astfel, instanța va obliga pârâta să achite aceste diferențe de drepturi aferente perioadei efectiv lucrate în intervalul 26.02._10, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective .
Referitor la actualizarea cu indicele de inflație, instanța reține că actualizarea diferențelor salariale cuvenite salariatului cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale. Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, motiv pentru care cererea este admisibilă (instanța are în vedere și dispozițiile art. 1531-1537 cod civil aplicabil).
Cât privește cererile de obligare a pârâtei la plata salariului suplimentar, a sporului pentru condiții speciale si a diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 de lei lunar, pentru anii 2011 și 2012, instanța le va respinge, având în vedere că valabilitatea contractului colectiv de munca la nivel de ramura invocat în cauză, ca temei legal al solicitării drepturilor, a încetat la 31.12.2010.
In ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata, instanța raportat la dispozițiile art. 451 alin. 2 si art. 453 din NCPC, va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1650 lei, reprezentând onorariu de avocat redus proporțional cu cererile admise.
La dosar s-a depus chitanța emisă la data de 01.12..2013 (fila 89) de cabinetul de avocatură pentru suma de 3300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune in ceea ce privește cererea de obligare la plata ajutorului material pentru Ziua Ceferistului aferent anilor 2011 si 2012 si in consecință:
Respinge cererea de obligare la plata ajutorului material pentru Ziua Ceferistului aferent anilor 2011 si 2012 formulata de reclamantul T. P., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat L. B. în Iași, .. 6A, ., . în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de C. „C.F.R. C.” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de C. Iași cu sediul în Iași, ., corp B, cu sediul în ..1, corp B - pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite in parte acțiunea formulata de reclamantul T. P., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat L. B. în Iași, .. 6A, ., . în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de C. „C.F.R. C.” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de C. Iași cu sediul în Iași, ., corp B, cu sediul în ..1, corp B.
Obliga parata sa achite reclamantului sporul pentru condiții speciale in procent de 25% din salariul de baza minim brut conform art.42 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi aferent anului 2010 (perioada lucrată efectiv de reclamant în intervalul 26.02._10), actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plății efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și drepturile salariale efectiv plătite pentru 26.02._10 (raportat la perioadă lucrată de reclamant în acest interval), actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Respinge cererile formulate de reclamant privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anii 2011 și 2012, a sporului pentru condiții speciale pentru perioada ulterioară datei de 31.12.2010 si a diferențelor de drepturi salariale calculate in raport cu salariul de baza minim brut de 700 de lei lunar pentru perioada ulterioară datei de 31.12.2010.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1650 lei reprezentând cheltuieli de judecată – proporțional cu cererile admise.
Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.02.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
M.M.B.A./T.A.B.E.D.
RED. TEHNORED. T.A.
2 EX. /30.05.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Conflict de muncă. Sentința nr. 584/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
