Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2106/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2106/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 4256/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 11 Iunie 2014
Președinte - I. D.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - A. T.
Grefier - L. G. O.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2106/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR IAȘI, reclamant B. G., reclamant C. V. și pe pârât L. T. Ș. CEL M. COTNARI, având ca obiect drepturi bănești DISJUNGERE.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jr. N. R. pentru reclamantă, lipsă reprezentantul pârâtului.
Procedura este completă.
Componența nominală a completului de judecată CM1, la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii asistentului judiciar E. A., conform dispozițiilor din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv T. A., conform procesului verbal nr. 928 din data de 10.06.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține că prezentul dosar este din disjuns din cauza cu nr._/99/2013 astfel încât nu este necesar a se stabilit competența.
Cons. jr. N. R. pentru reclamant depune delegație de reprezentare și actele puse în vedere de instanță și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul la fond.
Cons. jr. N. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Instanța a rămas în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 12.05.2014 U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții B. G. și C. V., în contradictoriu cu pârâtul L. T. „Ș. cel M.”, a solicitat anularea deciziilor de reîncadrare nr. 11 și 12 emise la 5.03.2010, obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2010, potrivit Legii nr. 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009 precum și obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010, obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioadele 01.01.2010 – 31.12.2010; au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Inițial acțiunea a fost înregistrată sub nr._/99/2013 iar prin sentința civilă nr. 1342 din 7.05.2014 a fost disjunsă și înregistrată separat (sub prezentul număr de dosar) acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanți împotriva deciziilor de reîncadrare nr. 11 și 12/5.03.2010 precum și a cererii formulate în numele și pentru reclamanții B. G. și C. V..
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanții fac parte din personalul didactic si didactic auxiliar al unitatii de învățământ parate. Prin Decizia ICCJ nr. 11 din 8 octombrie 2012 cu privire la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar si ale art. 30din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice în situația recalculării salariilor de baza ale cadrelor didactice începând cu data de 1 ianuarie 2010, ICCJ a decis ca, in interpretarea si aplicarea dispozițiilor art- 5 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reîncadrare in funcții de categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si masuri in domeniul bugetar si ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat in funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, incepand cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat in raport cu salariul de baza din luna decembrie stabilit in conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind drepturile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului in invatamant, aprobata cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Deciziile de reincadrare emise in temeiul Legii 300/2009 stabileau salarii la nivelul celor efectiv in plata in decembrie 2009, dar nu erau cuprinse si diferentele de drepturi salariale obținute pentru decembrie 2009 prin hotarare judecătoreasca si in baza Legii 221/2008.Deciziile de reincadrare emisa in temeiul Legii 285/2010 au fost contestate in termen legal potrivit procedurii prealabile, la unitatea școlara.
Au arătat reclamanții, pentru primele două capete de cerere, că, în condițiile în care a intervenit o modificare a cadrului muncii, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în sensul că pârâta a fost obligată la plata unor diferențe salariale pentru întreg anul 2009, aceasta, în calitate de angajator, trebuie să țină seama de această realitate juridică nouă și să recalculeze salariul reclamanților în 2010 prin raportare și la hotărârea judecătorească menționată.
Au arătat reclamanții că înțeleg să invoce excepția nulității absolute parțiale a deciziilor de reîncadrare, motivat de împrejurarea că aceasta încalcă principiul neretroactivității stabilind efecte juridice atât anterior datei la care au fost emise, cât și anterior datei la care i-au fost comunicate.
Totodată, având în vedere faptul că orice modificare a contractelor de muncă poate fi efectuată, în condițiile legii, doar cu acordul salariatului sau măcar cu înștiințarea acestuia, implicit și modificarea salariului trebuia comunicată salariaților, anterior ca această modificare să producă efectele. Mai mult, dacă pârâta ar fi respectat dispozițiile Legii nr. 221/2008, deciziile pe anul 2010 ar fi fost conforme cu legea, cuprinzând un salariu majorat. Salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și contraprestația angajatorului în raport cu munca prestata, în baza raportului de serviciu. Efectele raportului de serviciu se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului.
Mai susțin reclamanții faptul că pârâta a încălcat prevederile art. 17 alin. 1, 2 și 4 și ale art. 41 alin. 3 Codul muncii, precum și faptul că, astfel cum a statuat și doctrina, modificarea contractului trebuie efectuată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. 1, 2 și 4 și art. 19 Codul muncii, angajatorul având obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele care urmează să le modifice. Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă, în special, numai la elementele esențiale ale contractului și anume felul muncii, locul muncii și salariul. Cu toate acestea, art. 48 Codul muncii prevede că angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca o măsură de protecție a salariatului. Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. 1 Codul muncii, Curtea Constituțională a constatat conformitatea acestuia cu legea fundamentală, reținând că un contract individual de muncă „nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți”. De asemenea, nu constituie modificare nelegală a felului muncii promovarea în funcție conform contractului colectiv de muncă sau schimbarea din funcție determinată de pierderea parțială a capacității de muncă. Dimpotrivă, s-a reținut că schimbarea din funcție având ca rezultat și micșorarea salariului poate fi făcută numai cu acordul salariatului, în caz contrar angajatorul procedând la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce înseamnă o încălcare a dispozițiilor Codului muncii, întrucât atât funcția, cât și salariul constituie elementele esențiale ale contractului, ce trebuie avute în vedere de părți la încheierea acestuia și care nu pot fi schimbate decât pe timp limitat și tot cu acordul părților. Tot astfel, în practică s-a decis că este nelegală modificarea unilaterală a felului muncii și salariului prin trecerea dintr-o funcție de conducere în una de execuție.
Or, în speță, susțin reclamanții că la data emiterii deciziilor de reîncadrare, instanța de judecata se pronunțase deja în sensul acordării diferențelor salariale pe anul 2009, chiar dacă hotărârea nu fusese comunicată părților și nu era încă irevocabilă. Pârâta ar fi trebuit să aibă în vedere hotărârea executorie și să întocmească deciziile de reîncadrare prin raportare la salariul de jure, majorat, al reclamanților și nu să emită decizii de reîncadrare în evidentă contradicție cu hotărârea pronunțată, în scopul eludării acesteia. De altfel, cel mai bun exemplu al relei credințe al pârâtei îl reprezintă chiar refuzul comunicării cestor decizii către salariați în noiembrie 2010.
Mai arată reclamanții faptul că nici drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească anterioară nu au fost achitate, deși, conform art. 44 alin. 1 din Constituția României, creanțele împotriva statului sunt garantate, astfel că dreptului în sine nu i se poate aduce atingere, indiferent de calendarul de plăți. În acest sens, jurisprudența CEDO (Cauza C. contra Republicii M.) prevede că articolul 6 parag. 1 al Convenției asigură tuturor persoanelor dreptul de a prezenta în fața unei instanțe judecătorești orice plângere referitoare la drepturile și obligațiile lor civile, acest drept incluzând dreptul de a se adresa unei instanțe judecătorești, drept din care rezultă dreptul de acces la o instanță. Totuși, acest drept ar fi iluzoriu, dacă sistemul legal național al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie, să rămână neexecutată în detrimentul unei părți. Ar fi de neconceput ca articolul 6 paragraf 1 al Convenției să descrie detaliat garanțiile de procedură oferite părților aflate în litigiu, proceduri care sunt echitabile, publice și prompte, fără a asigura executarea hotărârilor judecătorești; interpretarea prevederile articolul 6 para. 1 ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanță judecătorească și îndeplinirea procedurilor legale, fără asigurarea executării hotărârii judecătorești, ar duce la situații incompatibile cu principiile statului de drept pe care Statul Contractant s-a obligat să le respecte prin ratificarea Convenției. Executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță judecătorească, trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenției (cauza Hornsby versus G. din 19 Martie 1997). De asemenea, unei autorități statale nu i se permite să invoce în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești ar putea fi justificată doar de anumite circumstanțe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăși esența dreptului garantat de articolul 6 parag. 1 al Convenției (Immobiliare Saffi versus Italia). Interpretând practica CEDO, puterea executivă și cea legislativă nu au dreptul de a încerca să creeze un cadru legislativ menit să diminueze puterea judecătorească și menit să ignore hotărârile judecătorești ori să împiedice punerea lor în executare.
Reclamanții mai susțin faptul că, în speță, prin hotărâre judecătorească s-a constatat în mod irevocabil că pentru luna decembrie 2009 drepturile salariale nu erau la nivelul celor plătite efectiv, ci cu 34% mai mari, diferența fiind acordată prin hotărâre judecătorească. Chiar dacă diferența de 34% acordată prin titlu executoriu nu a fost achitată în fapt, totuși existența dreptului și plata sa sunt două probleme distincte, astfel că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților au fost, legal, cu 34% mai mari. Orice altă interpretare ar duce la o nouă încălcare a CEDO, pentru că ar permite puterii executive sau legislative să ignore o hotărâre judecătorească irevocabilă. Nu se poate lua în considerare doar partea salarială care era dată în plată în decembrie 2009, pentru că hotărârea judecătorească a acordat diferențe de drepturi salariale tot în baza unei legi, respectiv a Legii nr. 221/2008. Or, Legea nr. 330/2009, prin art. 30, stabilește că salariul din luna ianuarie 2010 nu poate fi mai mic decât cel din luna decembrie 2009. Reprezentantul reclamanților mai învederează și faptul că pârâta, prin hotărârea judecătorească irevocabilă, a fost obligată, în primul rând, la calcularea drepturilor salariale potrivit Legii nr. 221/2008, urmând să achite și diferențele. În consecință, unitatea de învățământ era obligată să se raporteze și la aceste drepturi acordate prin hotărâre judecătorească, în momentul în care a calculat drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, indiferent de cât a fost în măsură să plătească efectiv. Mai departe, când a calculat drepturile salariale începând cu ianuarie 2010, pârâta trebuia să se raporteze și la hotărârea judecătorească ce consfințea salariile reale și nu doar la ceea ce a achitat efectiv. Așadar, unitatea de învățământ nu putea invoca propria culpă, adică primul calcul eronat din 2009, pentru a justifica un nou prejudiciu constând într-un nou calcul eronat. Mai mult, pârâta a refuzat modificarea corespunzătoare a contractelor individuale de muncă, prin înregistrarea corectă a drepturilor salariale începând cu data de 02.12.2008 și până în prezent. Or, această conduită a pârâtei reprezintă o încălcare a drepturilor câștigate, principiu a cărui protejare este asigurată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar insuficiența fondurilor nu constituie o justificare rezonabila din perspectiva obligațiilor impuse de Legea 128/1997. Potrivit acestui text al Convenției, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. În jurisprudența constantă a CEDO, s-a stabilit că noțiunea „bun” acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe (Cauza Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreatis contra Greciei), inclusiv a uneia de natură salarială. Tot dreptul internațional insistă să garanteze dreptul la un salariu egal al cetățenilor. Astfel, România este parte semnatară a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, iar potrivit art. 7 lit. a din acest Pact, „Statele părți (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care să asigure îndeosebi (...) remunerația care asigură tuturor lucrătorilor cel puțin (...) un salariu echitabil și o remunerație egală pentru munca de valoare egală, fără nici o distincție”. Art. 9 statuează că „Statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la securitate socială”.
Susțin reclamanții faptul că de la 01.01.2011 s-a menținut același sistem prestabilit de Legea 330/2009, în sensul că prin Legea 285/2010 s–a stabilit ca salariu personalului bugetar din 2011 să fie cu 15% mai mari decât în octombrie 2010 . Însă, în cazul admiterii a capetelor de cerere vizând diferențele salariale pentru anul 2010 se reia aceeași situație din 2009/2010. Dacă instanța de judecata va dispune obligarea pârâtei la reîncadrarea reclamanților și plata diferențelor de drepturi salariale pentru 2010, rezultă că drepturile salariale aferente lunii octombrie includ și diferențele din hotărârea ce va fi pronunțată. Pe cale de consecință, întreg salariu din octombrie 2010 trebuie avut în vedere a calcularea și plata salariului în 2011. Au subliniat reclamanții că înțeleg să conteste deciziile și din 2010 și din 2011 întrucât aceste decizii le-au fost comunicate toate în aceeași perioada de timp, fapt ce determină, de altfel, și o soluționare unitară a litigiului.
Mai arată reclamanții, potrivit considerentelor expuse în detalierea primului capăt de cerere, începând cu data decembrie 2009, salariul lor a fost cu 34% mai mare, în baza hotărârilor judecătorești obținute. Prin urmare, la muncă egală, reclamanții care în decembrie 2009 aveau un salariu majorat cu 34% și în anul 2010 trebuiau să beneficieze de aceleași drepturi, cu atât mai mult cu cât însuși legiuitorul și-a exprimat voința în acest sens.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate o . acte cererii de chemare în judecată. La solicitarea instanței aceștia au depus o . precizări la 20.01.2014 (prin registratura instanței).
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
La dosar s-a administrat proba cu acte, acestea fiind depuse în copii xerox.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța de fond reține următoarele aspecte:
Reclamanții sunt salariații pârâtului L. T. „Ș. cel M.”.
Prin deciziile de reîncadrare salarială pentru anul 2010, acte emis de către pârât pentru reclamanți s-a dispus reîncadrarea acestora începând cu data de 01.01.2010, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009. De asemenea, prin aceeași decizie s-au stabilit, potrivit art. 30 alin. 1 și 5 lit. a din Legea nr. 330/2009, drepturile salariale cuvenite reclamantei începând cu data de 01.01.2010.
Împotriva acestor decizii reclamanții au formulat contestații, ce nu au fost soluționate de unitatea de învățământ pârâtă.
Cât privește susținerile reclamantei referitoare la faptul că decizia de reîncadrare aferente anului 2010 este lovită de nulitate absolută parțială, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate având în vedere faptul că motivele de nulitate absolută trebuie prevăzute în mod expres de lege. Or, Legea nr. 330/2009 nu prevede motive de nulitate absolută a deciziilor de reîncadrare.
Se mai reține de către instanță că potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 330/2009, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de această lege îl constituie „luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Potrivit disp. art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Potrivit disp. art. 31 din Legea nr. 330/2009, pentru personalul nou-încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
Având în vedere toate aceste dispoziții legale menționate, se reține de către instanță că începând cu data de 01.01.2010 reclamanta trebuia să beneficieze de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009. Referitor la acest aspect, instanța reține faptul că reclamanta – personal didactic și didactic auxiliar – trebuia să beneficieze în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor legale (Legii nr. 221/2008), și nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009.
Cât privește salariul aferent lunii decembrie 2009, instanța reține faptul că salarizarea personalului didactic până la data de 31.12.2009 a fost reglementată de O.G. nr. 15/2008. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 lit. c, pct. 3 din O.G. nr. 15/2008, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 291,678 lei pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008. O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel, prin Legea nr. 221/2008 s-a modificat art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță, în sensul că pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior, dispozițiile art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008 au fost modificate succesiv prin O.U.G. nr. 136/2008, prin O.U.G. nr. 151/2008 și prin O.U.G. nr. 1/2009, toate aceste ordonanțe de modificare fiind însă declarate neconstituționale. Totodată, instanța reține faptul că începând cu data de 02.12.2008 este în vigoare Legea nr. 221/2008, lege care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare (de 400,00 lei) și care nu a suferit nici un fel de modificări.
În aceste condiții, salariul reclamanților la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia să fie calculat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, lege care stabilea o valoare mai mare a coeficientului de multiplicare.
De altfel, și prin decizia nr. 3 din 04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Față de dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariul reclamanților nu a fost calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, se reține de către instanță că deciziile de reîncadrare sunt nelegale, drepturile salariale fiind stabilite în mod eronat în funcție de salariul încasat de reclamantă în luna decembrie 2009 și nu în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceștia în luna decembrie 2009.
Cât privește dispozițiile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, instanța reține că potrivit acestor dispoziții legale, „reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”. Or, prin decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, deși a fost respinsă ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009, s-a reținut faptul că prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 sunt afectate de vicii de neconstituționalitate întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizia nr. 842/2009 și prin decizia nr. 989/2009. Pe cale de consecință, raportat la decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, instanța nu va reține susținerile pârâtei referitoare la disp. art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010.
Instanța are în vedere și decizia pronunțată de ÎCCJ în recursul formulat în interesul legii nr. 11/08.10.2012 prin care s-a stabilit “… că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008”, decizie definitivă și obligatorie.
În consecință, reținând ca nelegale deciziile de reîncadrare, instanța constată că sunt întemeiate și cererile formulate de reclamanți având ca obiect obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, precum și la calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru munca efectiv prestată în perioada 01.01.2010 – 31.12.2010 în cadrul unității de învățământ pârâte, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective
Instanța are în vedere – la stabilirea perioadelor menționate mai sus – cererea reclamanților coroborată cu perioadele de angajare la pârât.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța de fond va admite în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar, în numele și pentru reclamanți în contradictoriu cu pârâtul L. T. „Ș. cel M.”.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată tribunalul o va respinge motivat de faptul că acestea reprezintă cheltuieli efectuate cu ședința de informare; or, conform legii 192/2006 art. 2 al.1 ind.4 ședința de informare este gratuită, neputându-se onorarii, taxe au orice alte sume, indiferent de titlu cu care s-ar putea cere. În aceste condiții indiferent de faptul că reclamanții au achitat o sumă de bani (nu reiese cu ce titlu) pârâtul nu ar putea fi obligat la plata acestei sume atâta timp cât legea prevede expres că serviciul prestat reclamantei și invocat de aceasta este gratuit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, cod fiscal_, cont RO06CECEIS0131RON0121786, în numele și pentru reclamanții B. G. C.N.P._ și C. V. C.N.P._, în contradictoriu cu pârâtul L. T. „Ș. cel M.”, cu sediul în ..
Anulează deciziile de reîncadrare nr. 11 și 12, emise de către pârât în 05.03.2010 pentru reclamanți.
Obligă pârâtul la reîncadrarea salarială a reclamanților prin emiterea în folosul acestora a noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Obligă pârâtul să calculeze și să achite reclamantului B. G. diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul să calculeze și să achite reclamantei C. V. diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge cererea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași în numele și pentru reclamanta C. V., privind obligarea pârâtului la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.09.2010 – 31.12.2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.06.2014.
Cu opinie în sensul prezentei hotărâri,
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
D.I. T.A. M.B.M. O.L.G.
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
4 EX – 07.07.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Conflict de muncă. Sentința nr. 2110/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
