Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3499/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3499/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 6688/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Octombrie 2014
Președinte - M. M.
Asistent judiciar - A. T.
Asistent judiciar - A. B.
Grefier - L. G. O.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3499
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe ALIANȚA S. G. A. IAȘI în numele și pentru reclamanții A. D.-C., A. M., C. M., C. O.-E., D. A.-M., D. I., G. C., G. L., G. M., I. P., I. E., M. A., M. N., M. M., M. C.-G., M. C.-G., P. A., S. M., T. V. și pe pârât U. ȘCOLARĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ I. C. TG. F., având ca obiect drepturi bănești DOBÂNZI LEGALE.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 21.07.2014, Alianța S. Gh. A. Iași în numele și pentru membrii săi - reclamanții A. D., A. M., C. M., C. O. - E., D. A. - M., Doniei I., G. C., G. L., G. M., I. P., I. E., M. A., M. N., M. M., M. C. - G., M. C. - G., P. A., S. M. și T. V. a chemat în judecată pe pârâta Școala Gimnazială I. C. Tărgu F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la calculul și plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești conform deciziei civile nr. 164/12.02.2010, pronunțată de Tribunalului Iași in dos. nr._ de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin decizia civilă menționată, pârâta din prezenta cauză a fost obligată la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, în perioada 2 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Deși decizia mai sus menționată este irevocabilă, nici până în prezent membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul membrilor noștri de sindicat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Au învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fost art. 161 alin. (4)], „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art. 161 [fost art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevede, la art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (l)], următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care "nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."
În consecință, apreciază că și în privința daunelor interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:
Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării obligației.
Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației. (3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(1)Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
3)Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației.
În egală măsură, învederează instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, prevederi legale din care rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă, în acest sens pronunțându-se deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._ ) și prin sentința nr. 1515/13.02.2013.
Invocă reclamanții și Decizia nr. 2/17.02.2014 pronuntata de lnalta Curte de Casatie si Justitie, in solutionarea unui recurs in interesul legii, care a statuat ca: "În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 - .. alin. (1), alin. (2) teza 1 și are 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare."
În opinia reclamanților, acordarea dobânzii legale poate fi acordată împreună cu actualizarea cu rata inflației deoarece natura lor juridică este diferită.
În drept, și-au întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art. 194 Noul Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 278 alin. (1) din Codul muncii, al art. 1 și 2 din OG 9/2000, art. 2 din OG nr. 13/2011 și al art. 1088 C Civ și art. 1530 și urm. Noul Cod civil.
Pârâta Școala Gimnazială I. C. Tărgu F. nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 23.10.2014 Tribunalul a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 21.07.2011, excepție cu privire la care reține următoarele:
În dosarul nr._ al Tribunalului Iași a fost pronunțată sentința civilă nr. 2046/09.12.2009 irevocabilă prin decizia civilă nr. 164/12.02.2010 a Curții de Apel Iași prin care pârâta din prezenta cauză a fost obligată la plata drepturilor salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10._09, sume actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului menționat, reclamanții nu au solicitat și acordarea dobânzii legale la drepturile bănești solicitate a fi calculate conform dispozițiilor Legii 221/2008, astfel că admiterea acțiunii care a avut ca obiect strict acordarea drepturilor bănești în raport de Legea 221/2008, actualizate cu rata inflației, fără solicitarea dobânzii legale, nu a putut avea efectul întreruptiv de prescripție în ceea ce privește sumele solicitate azi reprezentând dobânda legală conform disp. art. 16 din Decretul 167/1958, așa cum au susținut reclamanții prin cererea precizatoare formulată.
Prin urmare, solicitarea dobânzii legale de la data pronunțării sentinței este prescrisă în ceea ce privește perioada anterioară datei de 21.07.2011, adică cu trei ani anterior datei introducerii acțiunii, 21.07.2014, neputându-se reține că în cauză a intervenit un caz de întrerupere a termenului de prescripție. În consecință, Tribunalul va admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 21.07.2011 și, în consecință, va respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamanți cu privire la acestea.
Analizând cauza de față, raportat la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Prin prezenta cerere, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru membrii săi - reclamanții A. D., A. M., C. M., C. O. - E., D. A. - M., Doniei I., G. C., G. L., G. M., I. P., I. E., M. A., M. N., M. M., M. C. - G., M. C. - G., P. A., S. M. și T. V. a solicitat în contradictoriu cu parâta Școala Gimnazială I. C. Tărgu F. obligarea pârâtei la calculul și plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești conform deciziei civile nr. 164/12.02.2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași in dos. nr._ de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 s-a prevăzut ca plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițial cuprinsă între 2010-2012. Prin acte normative ulterioare - Ordonanța de urgență a Guvernului nr.45/2010 și Legea nr.230/2011 au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și procentelor de plată, urmând ca executarea obligațiilor să fie finalizată în anul 2016.
Prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S., dar aceasta nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune – interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Actualizarea creanțelor are o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.
Actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864, respectiv art. 1531 din Codul civil din anul 2009.
S-a considerat și că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Creanțele recunoscute în favoarea reclamanților fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat (fost art. 289 din același act normativ, anterior republicării). Astfel, plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Ca atare, în interpretarea dispozițiilor art.1073, art. 1082 și art. 1088 din Vechiul Cod civil, respectiv art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod civil, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea daunelor - interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru executarea cu întârziere a obligațiilor rezultate din titlurile executorii.
În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului în care s-a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa, nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2 dată în dosarul nr. 21/2013, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobate cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale anterior menționate, instanța va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A. D., A. M., C. M., C. O. - E., D. A. - M., Doniei I., G. C., G. L., G. M., I. P., I. E., M. A., M. N., M. M., M. C. - G., M. C. - G., P. A., S. M. și T. V. și va obliga pârâta Școala Gimnazială I. C. Tărgu F. sa calculeze și să plătească acestora dobânda legala aferenta drepturilor bănești cuvenite conform deciziei civile nr. 164/12.02.2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași in dos. nr._, calculata începând cu data de 21.07.2011 (trei ani anterior introducerii acțiunii) si pana la data plătii efective.
Pentru aceste motive
În numele legii
Hotărăște:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește drepturile bănești aferente perioadei anterioare datei de 21.07.2011 și, în consecință, respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamanți cu privire la acestea.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Alianța S. Gh. A. Iași, cu sediul în Iași, . nr. 24, jud. Iași, în numele și pentru membrii de sindicat: A. D., A. M., C. M., C. O. - E., D. A. - M., Doniei I., G. C., G. L., G. M., I. P., I. E., M. A., M. N., M. M., M. C. - G., M. C. - G., P. A., S. M. și T. V. in contradictoriu cu pârâta Școala Gimnazială I. C. Tărgu F., cu sediul în Tărgu F., .. 5, jud. Iași.
Obliga parata sa calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând majorarea cu dobânda legala a drepturilor bănești ce le-au fost acordate conform deciziei civile nr. 164/12.02.2010, pronunțată de Curtea de Apel Iași in dos. nr._, calculata începând cu data de 21.07.2011 (trei ani anterior introducerii acțiunii) si pana la data plătii efective.
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședința publică din data de 29.10.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
M.M. cu opinie în sensul O.L.G.
prezentei hotărâri,
B.A. T.A.
Red./tehnored. M.M.
4 ex/04.11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








