Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1135/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1135/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 8775/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Aprilie 2014
Președinte - M. M.
Asistent judiciar A. B.
Asistent judiciar A. T.
Grefier E. D. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1135/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe a U. S. Libere Din Învățământul Preuniversitar Iași în nume propriu și pentru reclamanții V. G., D. G., R. G., R. N., U. V. și pe pârâta Școala G. Șipote, având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 07.04.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14.04.2014, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra litigiului de fața, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanții R. G., R. N., U. V., D. G. și V. G. a chemat în judecată pârâta Școala G. Șipote Iași solicitând:
- anularea deciziilor de reîncadrare pentru anul 2010 emise de pârât sub nr. 60, 56, 58 emise de pârâtă la data de 10.03.2010 reclamantelor R. N., U. V., R. G. ;
- obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială a reclamantelor R. N., U. V., R. G. începând cu data de 01.01.2010, potrivit dispozițiilor Legii 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009 și emiterea unor noi decizii de reîncadrare începând cu 01.01.2010 potrivit Legii 330/2009 cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 ;
- anularea deciziei de reîncadrare nr. 83/09.02.2011, emisă de pârâtă, privind pe reclamanta R. G. ;
- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de reîncadrare a reclamantei R. G. începând cu data de 01.01.2011, potrivit disp. Legii 285/2010, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010 ;
- obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 285/2010 și a Legii 330/2009, raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010 pentru reclamanții R. N., U. V., D. G., V. G. ( fila 4 dosar), respectiv pentru perioada 01.01._11, la plata salariului majorat conform disp. Legii nr. 221/2008 pentru reclamanta R. G. ( fila 4 dosar ).
În motivarea acțiunii, reclamanții au menționat că fac parte din personalul didactic și didactic auxiliar al unității de învățământ pârâte și că, în fapt prin sentința civilă nr.827/14.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalului Iași, irevocabilă, s-a dispus obligarea unității de învățământ pârâte să calculeze drepturile salariale cuvenite reclamanților în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 și să achite reclamanților diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație, aferente perioadei 01.03 – 31.12.2009. Totodată, s-a dispus obligarea celorlalți pârâți să aloce unității de învățământ arondate sumele necesare plații diferențelor salariale acordate.
Ulterior rămânerii irevocabile a acestei hotărâri judecătorești, pârâta a emis decizii de reîncadrare pentru toți reclamanții la data de 10.03.2010, respectiv 09.02.2011.
Au arătat reclamanții, pentru primele două capete de cerere, că în condițiile în care a intervenit o modificare a cadrului muncii, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în sensul că pârâta a fost obligată la plata unor diferențe salariale pentru întreg anul 2009, aceasta, în calitate de angajator, trebuie să țină seama de această realitate juridică nouă și să recalculeze salariul reclamanților în 2010 prin raportare și la hotărârea judecătorească mai sus menționată.
Au arătat reclamanții că înțeleg să invoce excepția nulității absolute parțiale a deciziilor de reîncadrare, motivat de împrejurarea că aceasta încalcă principiul neretroactivității stabilind efecte juridice atât anterior datei la care au fost emise, cât și anterior datei la care i-au fost comunicate.
Totodată, având în vedere faptul că orice modificare a contractelor de muncă poate fi efectuată, în condițiile legii, doar cu acordul salariatului sau măcar cu înștiințarea acestuia, implicit și modificarea salariului trebuia comunicată salariaților, anterior ca această modificare să producă efectele. Mai mult, dacă pârâta ar fi respectat dispozițiile Legii nr. 221/2008, deciziile pe anul 2010 ar fi fost conforme cu legea, cuprinzând un salariu majorat. Salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și contraprestația angajatorului în raport cu munca prestata, în baza raportului de serviciu. Efectele raportului de serviciu se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului.
Mai menționează reclamanții faptul că pârâta a încălcat prevederile art. 17 alin. 1, 2 și 4 și ale art. 41 alin. 3 Codul muncii, precum și faptul că, astfel cum a statuat și doctrina, modificarea contractului trebuie efectuată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. 1, 2 și 4 și art. 19 Codul muncii, angajatorul având obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele care urmează să le modifice. Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă, în special, numai la elementele esențiale ale contractului și anume felul muncii, locul muncii și salariul. Cu toate acestea, art. 48 Codul muncii prevede că angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca o măsură de protecție a salariatului. Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. 1 din Codul muncii, Curtea Constituțională a constatat conformitatea acestuia cu legea fundamentală, reținând că un contract individual de muncă „nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți”. De asemenea, nu constituie modificare nelegală a felului muncii promovarea în funcție conform contractului colectiv de muncă sau schimbarea din funcție determinată de pierderea parțială a capacității de muncă. Dimpotrivă, s-a reținut că schimbarea din funcție având ca rezultat și micșorarea salariului poate fi făcută numai cu acordul salariatului, în caz contrar angajatorul procedând la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce înseamnă o încălcare a dispozițiilor Codului muncii, întrucât atât funcția, cât și salariul constituie elementele esențiale ale contractului, ce trebuie avute în vedere de părți la încheierea acestuia și care nu pot fi schimbate decât pe timp limitat și tot cu acordul părților. Tot astfel, în practică s-a decis că este nelegală modificarea unilaterală a felului muncii și salariului prin trecerea dintr-o funcție de conducere în una de execuție.
Ori, în speță, susțin reclamanții că la data emiterii deciziilor de reîncadrare, instanța de judecata se pronunțase deja în sensul acordării diferențelor salariale pe anul 2009, chiar dacă hotărârea nu fusese comunicată părților și nu era încă irevocabilă. Pârâta ar fi trebuit să aibă în vedere hotărârea executorie și să întocmească deciziile de reîncadrare prin raportare la salariul de jure, majorat, al reclamanților și nu să emită decizii de reîncadrare în evidentă contradicție cu hotărârea pronunțată, în scopul eludării acesteia. De altfel, cel mai bun exemplu al relei credințe al pârâtei îl reprezintă chiar refuzul comunicării acestor decizii către salariați până în martie 2011, urmare a insistențelor repetate ale reclamanților ( fila 7 dosar).
Mai arată reclamanții faptul că nici drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească anterioară nu au fost achitate, deși, conform art. 44 alin. 1 din Constituția României, creanțele împotriva statului sunt garantate, astfel că dreptului în sine nu i se poate aduce atingere, indiferent de calendarul de plăți.
În acest sens, jurisprudența CEDO (Cauza C. contra Republicii M.) prevede că articolul 6 parag. 1 al Convenției asigură tuturor persoanelor dreptul de a prezenta în fața unei instanțe judecătorești orice plângere referitoare la drepturile și obligațiile lor civile, acest drept incluzând dreptul de a se adresa unei instanțe judecătorești, drept din care rezultă dreptul de acces la o instanță. Totuși, acest drept ar fi iluzoriu, dacă sistemul legal național al unui Stat Contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie, să rămână neexecutată în detrimentul unei părți. Ar fi de neconceput ca articolul 6 paragraf 1 al Convenției să descrie detaliat garanțiile de procedură oferite părților aflate în litigiu, proceduri care sunt echitabile, publice și prompte, fără a asigura executarea hotărârilor judecătorești; interpretarea prevederile articolul 6 paragraf 1 ca referindu-se exclusiv la accesul la o instanță judecătorească și îndeplinirea procedurilor legale, fără asigurarea executării hotărârii judecătorești, ar duce la situații incompatibile cu principiile statului de drept pe care Statul Contractant s-a obligat să le respecte prin ratificarea Convenției. Executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță judecătorească, trebuie privită ca o parte integrală a unui proces conform prevederilor articolului 6 al Convenției ( cauza Hornsby versus G. din 19 Martie 1997).
De asemenea, unei autorități statale nu i se permite să invoce în calitate de scuză lipsa de fonduri pentru a nu executa o hotărâre judecătorească. Prin urmare, o întârziere în executarea unei hotărâri judecătorești ar putea fi justificată doar de anumite circumstanțe. Dar această întârziere nu trebuie să fie astfel încât să atingă însăși esența dreptului garantat de articolul 6 parag. 1 al Convenției (Immobiliare Saffi versus Italia).
Interpretând practica CEDO, puterea executivă și cea legislativă nu au dreptul de a încerca să creeze un cadru legislativ menit să diminueze puterea judecătorească și menit să ignore hotărârile judecătorești ori să împiedice punerea lor în executare.
Reclamanții mai susțin faptul că, în speță, prin hotărâre judecătorească s-a constatat în mod irevocabil că pentru luna decembrie 2009 drepturile salariale nu erau la nivelul celor plătite efectiv, ci cu 34% mai mari, diferența fiind acordată prin hotărâre judecătorească. Chiar dacă diferența de 34% acordată prin titlu executoriu nu a fost achitată în fapt, totuși existența dreptului și plata sa sunt două probleme distincte, astfel că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților au fost, legal, cu 34% mai mari. Orice altă interpretare ar duce la o nouă încălcare a CEDO, pentru că ar permite puterii executive sau legislative să ignore o hotărâre judecătorească irevocabilă. Nu se poate lua în considerare doar partea salarială care era dată în plată în decembrie 2009, pentru că hotărârea judecătorească a acordat diferențe de drepturi salariale tot în baza unei legi, respectiv a Legii nr. 221/2008. Ori, Legea nr. 330/2009, prin art. 30, stabilește că salariul din luna ianuarie 2010 nu poate fi mai mic decât cel din luna decembrie 2009.
Reprezentantul reclamanților mai învederează și faptul că pârâta, prin hotărârea judecătorească irevocabilă, a fost obligată, în primul rând, la calcularea drepturilor salariale potrivit Legii nr. 221/2008, urmând să achite și diferențele. În consecință, unitatea de învățământ era obligată să se raporteze și la aceste drepturi acordate prin hotărâre judecătorească, în momentul în care a calculat drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, indiferent de cât a fost în măsură să plătească efectiv. Mai departe, când a calculat drepturile salariale începând cu ianuarie 2010, pârâta trebuia să se raporteze și la hotărârea judecătorească ce consfințea salariile reale și nu doar la ceea ce a achitat efectiv. Așadar, unitatea de învățământ nu putea invoca propria culpă, adică primul calcul eronat din 2009, pentru a justifica un nou prejudiciu constând într-un nou calcul eronat.
Mai mult, pârâta a refuzat modificarea corespunzătoare a contractelor individuale de muncă, prin înregistrarea corectă a drepturilor salariale începând cu data de 02.12.2008 și până în prezent. Consideră că această conduită a pârâtei reprezintă o încălcare a drepturilor câștigate, principiu a cărui protejare este asigurată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar insuficiența fondurilor nu constituie o justificare rezonabila din perspectiva obligațiilor impuse de Legea 128/1997. Potrivit acestui text al Convenției, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. În jurisprudența constantă a CEDO, s-a stabilit că noțiunea „bun” acoperă și dreptul unei persoane asupra unei creanțe (Cauza Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreatis contra Greciei), inclusiv a uneia de natură salarială. Tot dreptul internațional insistă să garanteze dreptul la un salariu egal al cetățenilor. Astfel, România este parte semnatară a Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, iar potrivit art. 7 lit. a) din acest Pact, „Statele părți (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste și prielnice, care să asigure îndeosebi (...) remunerația care asigură tuturor lucrătorilor cel puțin (...) un salariu echitabil și o remunerație egală pentru munca de valoare egală, fără nici o distincție”. Art. 9 statuează că „Statele părți la prezentul Pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la securitate socială”.
Precizează reclamanții faptul că de la data de 01.01.2011 s-a menținut același sistem prestabilit de Legea nr. 330/2009 în sensul că prin Legea nr. 285/2010 s-a stabilit ca salariile personalului bugetar din 2011 să fie cu 15% mai mari decât cele din octombrie 2010. Însă în cazul admiterii de către instanță a cererilor vizând drepturile salariale pentru anul 2010, se regăsesc în aceeași situație ca cea din 2009 – 2010. Astfel, dacă se dispune obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială și la plata diferențelor de drepturi salariale pentru anul 2010, rezultă că drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010 includ și diferențele din hotărârea judecătorească. Pe cale de consecință, întreg salariul aferent lunii octombrie 2010 trebuie avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale pentru anul 2011.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
La dosar au fost depuse deciziile contestate și contestațiile la aceste decizii..
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
- Reclamanții sunt salariații pârâtei în funcții didactice. Au fost emise de unitatea de învățământ pârâtă deciziile cu numerele: 60, 56 și 58 din data de 10.03.2010 pentru reclamanții R. N., U. V. și R. G. și s-a dispus reîncadrarea reclamanților de către pârâtă, începând cu data de 01.01.2010, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009.
De asemenea, prin aceleași decizii s-au stabilit, potrivit art. 30 alin. 1 și 5 lit. a din Legea nr. 330/2009, drepturile salariale cuvenite reclamanților începând cu data de 01.01.2010.
Împotriva acestor decizii reclamanții au formulat contestații, pârâta nerăspunzând la aceste contestații.
Prin decizia emisă de pârâtă sub nr. 83/09.02.2011 privind pe reclamanta R. G. s-a dispus reîncadrarea reclamantei de către pârâtă începând cu data de 01.02.2011, în conformitate cu prevederile art. 11 și ale art. 33 din Legea nr. 284/2010. De asemenea, prin aceeași decizie s-a stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantei mai sus menționate începând cu data de 01.02.2011, în conformitate cu prevederile art. 1 și ale art. 16 din Legea nr. 285/2010.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, pârâta nerăspunzând la contestație.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat anularea deciziilor de reîncadrare emise pentru anii 2010 și 2011 și obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de reîncadrare și la reîncadrarea lor începând cu data de 01.01.2010, respectiv cu data de 01.01.2011, potrivit disp. Legii 330/2009 și disp. Legii nr. 285/2010, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009, respectiv octombrie 2010, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 și a Legii nr. 285/2010 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioadele 01.01.2010 – 31.12.2010, respectiv 01.01.2011 – 13.05.2011, la plata salariului majorat conform Legii 221/2008 .
Cât privește excepția de nulitate absolută a deciziilor de reîncadrare aferente anului 2010, instanța reține că excepția procesuală este un mijloc de apărare ce presupune un incident procedural care tinde fie la întârzierea judecății (excepțiile dilatorii) fie la încetarea acesteia (excepțiile dirimante). Excepția procesuala distinctă ca natura juridica de excepția de drept substanțial, este similara cu aceasta din urmă, întrucât ambele reprezintă mijloace de apărare, prin care pârâtul tinde la respingerea acțiunii promovate împotriva sa. În acest sens, reclamantul nu poate avea calitatea de autor al excepției în propria sa acțiune, apărarea fiind greșit calificata de reclamanți ca fiind o excepție procesuala, aceasta fiind un mijloc de apărare pe fondul cauzei.
Calificând corect mijlocul procesual ca apărare de fond, instanța reține că susținerile reclamaților referitoare la nulitatea absolută parțiala a deciziilor de reîncadrare sunt neîntemeiate având în vedere că nu este incidenta nici o cauza de invaliditate formală sau de fond care să atragă legal sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei deciziilor de reîncadrare pe anul 2010, Tribunalul reține că prin disp. art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 330/2009 s-a consacrat unul dintre principiile de bază al sistemului de salarizare reglementat de această lege, salariul urmând a fi stabilit cu „luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Potrivit disp. art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Potrivit disp. art. 31 din Legea nr. 330/2009, pentru personalul nou-încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.
Având în vedere toate aceste dispoziții legale menționate, se reține de către instanță că începând cu data de 01.01.2010 reclamanții trebuiau să beneficieze de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009. Referitor la acest aspect, instanța reține faptul că reclamanții trebuiau să beneficieze în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor legale (Legii nr. 221/2008), și nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009.
Cât privește salariul aferent lunii decembrie 2009, instanța reține faptul că salarizarea personalului didactic până la data de 31.12.2009 a fost reglementată de O.G. nr. 15/2008. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 lit. c, pct. 3 din O.G. nr. 15/2008, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 291,678 lei pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008. O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel, prin Legea nr. 221/2008 s-a modificat art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță, în sensul că pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior, dispozițiile art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008 au fost modificate succesiv prin O.U.G. nr. 136/2008, prin O.U.G. nr. 151/2008 și prin O.U.G. nr. 1/2009, toate aceste ordonanțe de modificare fiind însă declarate neconstituționale. Totodată, instanța reține faptul că începând cu data de 02.12.2008 este în vigoare Legea nr. 221/2008, lege care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare (de 400,00 lei) și care nu a suferit nici un fel de modificări.
În aceste condiții, salariul reclamanților la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia să fie calculat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, lege care stabilea o valoare mai mare a coeficientului de multiplicare.
De altfel, și prin decizia nr. 3 din 04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariile reclamanților, personal didactic și didactic auxiliar, trebuiau calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, se reține de către instanță că deciziile aferente anului 2010 sunt greșite și fără acoperire legala, drepturile salariale fiind stabilite în mod eronat în funcție de salariul încasat de reclamanți în luna decembrie 2009 și nu în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceștia în luna decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 și cu hotărârile judecătorești menționate.
În consecință, reținând netemeinicia deciziilor de reîncadrare aferente anului 2010, instanța constată că sunt întemeiate și cererile formulate de reclamanți având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, precum și la calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, stabilite în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, sumă ce urmează a fi reactualizata cu indicele de inflație la data plății efective. Dispozițiile art.1 din Legea 118/2010 vor fi aplicate, avându-se în vedere drepturile salariale stabilite potrivit prezentei sentințe.
Referitor la anul școlar 2010 – 2011 instanța reține că pârâta a emis decizia de reîncadrare pe anul 2011 contestată, în conformitate cu art.11 și art.33 din Legea 284/2010, stabilindu-se salariul reclamantei R. G. în baza art.1 și 16 din Legea 285/2010.
Potrivit disp. art. 7 alin. 2 din Legea nr. 284/2010, valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
În ceea ce privește drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010, care au constituit baza de calcul pentru drepturile salariale aferente anului 2011, instanța reține, pentru toate considerentele expuse anterior, faptul că acestea trebuiau stabilite în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanții în decembrie 2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008. Astfel, salariul reclamanților începând cu luna ianuarie 2010 (deci și cel din luna octombrie 2010) trebuia să fie egal cu salariul din luna decembrie 2009, iar acesta din urmă trebuia calculat în funcție de prevederile Legii nr. 221/2008. Totodată, drepturile salariale aferente lunii octombrie 2010, calculate în raport de disp. Legii nr. 221/2008, urmau a fi reduse cu 25%, în conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2010. Salariul astfel determinat, urma să reprezinte baza de calcul pentru drepturile salariale aferente anului 2011.
În consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 284/2010 și ale Legii nr. 285/2010, precum și faptul că în luna octombrie 2010 salariile reclamanților, personal didactic și didactic auxiliar, trebuiau calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, aspect statuat cu caracter imperativ și prin decizia nr. 3 din 04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, se reține de către instanță că deciziile contestate sunt nelegale, drepturile salariale fiind stabilite în mod eronat în funcție de salariul efectiv încasat de reclamanți în luna octombrie 2010 și nu în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceștia în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 raportat la Legea nr. 221/2008 și cu prevederile Legii nr. 118/2010.
În consecință, Tribunalul va dispune anularea deciziei emisă pe numele reclamantei R. G. și va obliga pârâta la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2011 potrivit dispozițiilor Legii nr. 285/2010 cu referire la Legea nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
De asemenea, reținând ca nelegală decizia de reîncadrare aferentă anului 2011, instanța reține că este întemeiată cererea reclamantei R. G. de obligare a pârâtei la calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 raportat la Legea nr. 221/2008, până la data de 12.05.2011.
Astfel, prin Legea 63/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 323 din 10 mai 2011 și intrata în vigoare la 13.05.2011, s-a stabilit un nou sistem de salarizare în anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, iar potrivit art. 2 alin.1 din actul normativ indicat încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.
Rezultă așadar că dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 sunt aplicabile exclusiv pe perioada 01.01._11, dată de la care, potrivit activității legii civile în timp, se vor aplica exclusiv prevederile Legii 63/2011.
În consecință, instanța va obliga pârâta să calculeze și să achite reclamantei R. G. diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 raportat la Legea 330/2009 cu referire la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2011 – 12.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța mai constată că deciziile reclamanților D. G. și V. G., respectiv contestațiile la deciziile acestor reclamanți, nu au fost depuse la dosarul cauzei, motiv pentru care Tribunalul Iași va respinge acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamantele D. G. și V. G. în contradictoriu cu pârâta Școala G. Șipote Iași.
Pentru toate motivele expuse, instanța va admite acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamantele R. N., U. V. și R. G. contradictoriu cu pârâta Școala G. Șipote, jud. Iași. Va anula deciziile emise de pârâtă: cu numerele 60, 56 și 58 din data de 10.03.2010 pentru reclamantele R. N., U. V. și R. G., respectiv cu nr. 83 /09.02.2011 pentru reclamanta R. G., va obliga pârâta să emită: în folosul reclamantelor R. N., U. V. și R. G. noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, respectiv în folosul reclamantei R. G. o nouă decizie de reîncadrare începând cu data de 01.01.2011 potrivit dispozițiilor Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. De asemenea, instanța va obliga pârâta să calculeze și să achite reclamantelor R. N., U. V. și R. G. diferența dintre drepturile încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, în funcție de perioada efectiv lucrată la pârâtă în anul 2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, respectiv va obliga pârâta să calculeze și să achite reclamantei R. G. diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada efectiv lucrată la pârâtă în intervalul 01.01.2011 – 12.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în numele și pentru reclamantele R. G. CNP_, REDINICIUC N. CNP_, U. V. CNP_, în contradictoriu cu pârâta Școala G. „Șipote” Iași, pentru structura Școala G. Chișcăreni, cu sediul în ..
Anulează deciziile nr. 60, 56, 58 emise de pârâtă la data de 10.03.2010 reclamantelor REDINICIUC N., U. V., R. G..
Obligă pârâta să emită în folosul reclamantelor REDINICIUC N., U. V., R. G., noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Obligă pârâta să calculeze și să achite reclamantelor REDINICIUC N., U. V., R. G. diferența dintre drepturile încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, în funcție de perioada efectiv lucrată la pârâtă în anul 2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Anulează decizia nr. 83 din data de 09.02.2011 privind pe reclamanta R. G., emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să emită în folosul reclamantei R. G. noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2011 potrivit dispozițiilor Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii octombrie 2010, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.
Obligă pârâta să calculeze și să achite reclamantei R. G. diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2011 – 12.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în numele și pentru reclamantele D. G. CNP_ și V. G. CNP_ în contradictoriu cu aceeași pârâtă.
Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.04.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
M.M. cu opinie în sensul
prezentei hotărâri
B.A. - T.A.
GREFIER,
B.E.D.
Red./Tehnored. T.A.
4 ex./14.11.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1111/2014. Tribunalul IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
