Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2856/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2856/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 3543/93/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 2856/2013
Ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. C.
Asistent Judiciar M. M.
Asistent Judiciar R. L. P.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant C. A. M. și pe pârât R. A. COMPANIA ROMÂNĂ DE AVIAȚIE ROMAVIA, pârât M. A. NAȚIONALE, având ca obiect
contestație decizie de concediere DISJUNS DIN DOS. NR._
La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns reclamanta C. A. M. personal si asistata de av. B. C., care depune imputernicire, paratul M. Apararii Nationale prin consilier juridic P. F., parata Compania R. de Aviatie Romavia RA prin cs.jr. C. M.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca este primul termen de judecata, actiune scutita de taxa timbru, dupa care:
Verificandu-si din oficiu competenta conform art. 131 alin 1 C.pr.civ, invoca exceptia necompetentei teritoriale a acestei instante.
Av. B. pentru reclamanta solicita admiterea exceptiei, declinarea cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti. Arata ca reclamanta are domiciliul in Bucuresti si, de asemenea, si locul de munca, existand o decizie a societatii in acest sens
Cs.jr. P. pentru paratul M. Apararii Nationale solicita admiterea exceptiei, avand in vedere ca reclamanta are domiciliul in Bucuresti
Cs.jr. C. pentru parata Romavia solicita admiterea exceptiei si declinarea cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti avand in vedere ca reclamanta are atat domiciliul cat si locul de munca pe raza Municipiului Bucuresti
Tribunalul retine cauza spre solutionarea exceptiei de necompetenta teritoriala
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ la 14.06.2013 reclamantii A. M., A. M., A. C., A. V.-M., Bocsa M., B. I. O., B. I., B. M., C. A.-M., D. A., D. I.-M., Doaga M., F. M., G. G., G. A., Hiriza E.-A., I. M.-C., I. C.-A., I. N., M. R., Maracine A. - I., MarinescuCristina, M. V., Macroiu D. C., M. G., Neghirla S. A., N. C., O. N. G., Pandelica C., P. C., Prapogel L.-Florentinta, Prapogel M.-G., S. G., S. I., StoianMihaela-C., S. F., S. O.-G., Surloiu P., Tescula A. I., T. P. si V. A. au formulat, in contradictoriu cu parata R. Autonoma Compania R. de Aviatie „Romavia” si M. Apararii Nationale contestatie impotriva deciziilor de concediere emise in cadrul concedierii colective prin care s-a dispus incetarea raporturilor de munca si a contractelor individuale de munca incepand cu data de 18.05.2013
Solicita si reintegrarea in functiile detinute si obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi ce li s-ar fi cuvenit, de la data concedierii la data reintegrarii efective.
Arata ca au fost angajati in diverse functii in cadrul Romavia iar la 20.03.2013 societatea a transmis reprezentantilor salariatilor notificarea-convocare 331/20.03.2013 prin care s-a adus la cunostinta necesitatea concedierii a 79 salariati
Ca la 26.03.2013 a avut loc intalnirea reprezentantilor salariatilor cu conducerea societatii iar la 4.04.2013 a fost depus punctul de vedere al acestora cu privire la metodele si mijloacele de evitare a concedierii colective.
Arata ca a chemat in judecata si M. Apararii Nationale avand in vedere faptul ca Romavia este condusa de Consiliul de Administratie numit de M. Apararii Nationale
Arata ca din cuprinsul deciziilor de concediere emise nu se poate considera ca obligatiile prevazute de art. 76 C.muncii au fost indeplinite.
Astfel, motivele ce au determinat concedierea sunt generale, fara a se putea proba in concret sursele ce au angajat o asemenea masura
Ca durata preavizului este mentionata in cuprinsul deciziei insa nu este conforma cu cea din documentul 406/16.04.2013 care prevede ca durata preavizului este de la 18.04.2013 la 17.05.2013
Ca deciziiole de concediere au fost emise la 16.05 si-si produc efectele de la 18.05.2013 conform mentiunilor din cuprinsul acestora astfel incat se incalca dispozitiile art. 77 C.muncii care prevad ca deciziile de concediere produc efecte de la data comunicarii
Ori deciziile de concediere au fost comunicate la 16.05.2013 respectiv la 17.05.2013
Criteriile ce trebuiau avute in vedere la stabilirea oridnii de prioritati nu au fost stabilite, fiind apreciate doar din perspectiva hotararii CA prin care au fost determinate persoanele ce urmeaza a fi concediate
Ca in ce priveste lista posturilor vacante arata ca nu a existat vreuna, probabil din imposibilitatea alcatuirii unei asemenea liste, majoritatea personalului fiind concediat
Ca ar fi trebuit ca M. Apararii sa incerce macar angajarea persoanlului in unitati ale acestui minister, venind astfel cu solutii in rezolvarea aspectului social al situatiei
Ca de asemenea, deciile sunt emise in baza art. 68 Cmuncii, fara coroborarea acestuia cu art. 65 C.muncii
In ce priveste rezolvarea situatiei cu privire la drepturile banesti restante pentru perioada octombrie 2012 - mai 2013 din analiza pct. 8 al deciziilor de concediere rezulta ca nu este mentionata valoarea acestora pe perioada 1-7.05.2013 si nici modalitatea in care se va efectua plata, lasand in suspensie si problema celor 6 salarii medii cu titlu de plati compensatorii
Ca nu cuprinde decizia mentiuni cu privire la achitarea contributiilor datoarte la Bugetul Asigurarilor Sociale si la Fondul national Unic de Asigurari de Sanatate, retinute la sursa si nevirate
Ca de asemenea nu sunt cuprinse mentiuni cu privire la zilele de 2 si 3 mai 2013, acestea fiind retinute abuziv din concediul de odihna, fara acordul salariatilor
Ca nu se cunosc motivele pentru care nu au fost avute in vedere dispozitiile OUG 36/30.04.2013, ceea ce ar fi diminuat impactul social
Ca in conditiile reducerii personalului la 6 persoane obiectul de activitate al companiei nu mai poate fi indeplinit, fiind in acest sens revocata licenta de operare si Certificatul de operator aerian
Ca in aceste conditii este clar ca in ce priveste Compania aceasta s-a desfiintat iar nu reorganizat asa incat trebuiau acordate 12 salarii compensatorii iar nu 6 conform CCM la nivel de unitate
In drept invoca dispozitiile art. 78, 266 si urm. C.muncii
Anexeaza un numar de 35 decizii de concediere nominale, Hotararea Guvernului Romaniei privind infiintarea Romavia, Regulamentul de Organizare si Functionare al Romavia, Hotarare a CA din 9.04.2013
La 14.08.2013 paratul M. Apararii Nationale a formulat intampinare invocand, in principal, execptia de conexitate, aratmnd ca pe rolul Tribunalului ilfov psi al Tribunalului bucuresti se afla inregistreate dosare care au ca obiect obligarea sa la plata de drepturi salariale, inclusiv ca urmare a concedierii
Arata ca in aceste dosare reclamantii au recunoscut legalitatea deciziei de concediere si faptul ca potrivit acesteia au dreptul la 6 salarii compensatorii
Invoca si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive aratand ca in cauzel;e avand ca obiect litigii de munca nu poate avea calitate procesual pasiva decat angajatorul, contractul individual de munca avand un caracter persoanl potrivit dispozitiilor art. 37 C.muncii
Ca in speta reclamantii nu sunt salariati ai Ministerului Apararii Nationale si nici nu au fost vreodata astfel incat angajator in cazul lor este Romavia
Pe fondul cauzei solicita respingerea actiunii aratnd ca desfiintarea locurilor de munca ale reclamantilor a avut o cauza reala si serioasa, constand in principal in restrangerea activitatii companiei care, din luna ianuarie 2013 nu a mai desfasurat nici un fel de activitate comerciala precum si suspendarea Certificatului de Operator Aerian
Arata ca deciziile de concediere atacate corespund cerintelor legale.
In drept invoca dispozitiile art. 205-208 C.pr.civ.
La termenul din 9.10.2013 a formulat intampinare si parata Romavia solicitand respingerea actiunii
In esenta a aratat parata ca in sedinta din 18.03.2013 conducerea Romavia a prezentat, la solicitarea M.. fundamentare privind propunerile de modificare a structurii organizatorice a companiei, in doua variante.
Ca prima varianta cuprinde un numar de 23 posturi si avea in vedere mentinerea tuturor autorizatiilor, inclusiv cele necesare pentru activitatea de zbor iar a doua varianta cuprindea un numar de 19 posturi necesare autorizarilor si responsabilitatilor pe linie tehnica in vederea mentinerii autorizatiei de organizatie intretinere PART 145.
Ca ambele variante propuse de conducerea executiva a regiei erau generatoare de venituri, avand astfel posibilitatea achitarii partiale a drepturilor banesti restante.
Ca propunerile conducerii executive au fost respinse de reprezentantii MApN in consiliul de administratie al Romavia si acestia au hotarat in sedinta din 20.03.2013 reducerea structurii organizatorice la 6 posturi
Arata ca in procesul de concediere colectiva au fost respectate etapele prevazute de lege, respectarea intocmai a acestora rezultand si din Procesul verbal de control al ITM_/30.04.2013
La termenul din 9.10.2013 tribunalul a dispus disjungerea actiunii pentru fiecare dintre reclamanti, fata de obiectul actiunii, cu formarea de dosare distincte si, din oficiu, a invocat in cauza de fata exceptia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Ilfov.
Deliberand asupra exceptiei invocate tribunalul o apreciaza ca fondata si o va admite, avand in vedere obiectul cauzei - litigiu de munca precum si dispozitiile art. 269 alin 2 C.muncii si art. 210 din Legea 62/2011 conform carora competenta de solutionare a cauzelor ce au ca obiect litigii de munca revine tribunalului in raza caruia reclamantul isi are domiciliul sau, dupa caz, locul de munca.
Retinand ca in ce priveste competenta astfel stabilita aceasta este una de ordine publica in sensul art. 129 alin 2 pct. 3 C.pr.civ, de la care deci partile nu pot deroga, avand in vedere si faptul ca, asa dupa cum rezulta din actele dosarului reclamanta are atat domiciliul cat si locul de munca pe raza Municipiului Bucuresti, instanta urmeaza ca, admitand exceptia, sa dispuna declinarea prezentei cauze in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.
In temeiul art. 132 C.pr.civ va dispune scoaterea cauzei de pe rol si inaintarea acesteia catre instanta competenta
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia de necompetenta teritoriala a Tribunalului Ilfov
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta C. A. M., domiciliata in Bucuresti, . B. nr. 15, etj. 1, apt. 5, sect. 2 si pe paratii M. Apararii Nationale cu sediul in Bucuresti, ., sect. 5 si Compania R. de Aviatie Romavia RA cu sediul in Otopeni, ., jud. Ilfov in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale
In temeiul art. 132 C.pr.civ dispune scoaterea cauzei de pe rol si inaintarea acesteia catre instanta competenta
F. cale de atac
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2013
Președinte, A. M. C. | Asistent Judiciar, M. M. | Asistent Judiciar, R. L. P. |
Grefier, M. P. |
A.C. 10 Octombrie 2013
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3757/2013.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3770/2013.... → |
|---|








