Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 475/2013. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 475/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 3066/93/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 475/2013

Ședința publică de la 06 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. C.

Asistent Judiciar R. L. P.

Asistent Judiciar M. M.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant . și pe pârât V. A., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns reclamanta prin av. V. O. care depune imputernicire, lipsa fiind paratul

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învedereazăca este primul termen de judecata, actiune scutita de taxa timbru si timbru judiciar, dupa care:

Av. O. pentru reclamanta arata ca paratul a achitat integral debitul, depune in copie chitantele doveditoare

Nemaifiind alte chestiuni prealabile tribunalul acorda partii prezente cuvantul la probe

Av. oanea pentru reclamanta solicita incuviintarea probei cu inscrisuri, cele de la dosar

Instanta dupa deliberari, in temeiul art. 167 C.pr.civ, incuviinteaza pentru ambele parti proba cu inscrisuri, cele de la dosar, constata proba administrata si, nemafiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond

Av. O. pentru reclamanta solicita respingerea actiunii ca ramasa fara obiect, fara cheltuieli de judecata

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._ la 14.05.2012 reclamanta . a solicitat, in contradictoriu cu paratul V. A. pronuntarea unei hotarari prin care sa fie obligat paratul la restituirea sumei de 1196,85 lei reprezentand suma incasata necuvenit cu titlu de avans si nedecontata

Arata ca paratul este angajatul sau din data de 1.03.2010 iar la 9.08.2010 a inasat un avans in suma de 1700 lei, pe care urma sa-l deconteze

La 31.08.2010 paratul a decontat doar o parte din avansul primit, ramanand de decontat suma de 73,75 lei.

La 2.09.2010 paratul a solicitat un nou avans in suma de 2000 lei, din care a decontat numai o parte, ramanand nedecontata suma de 1123,10 lei

La 14.09.2010 societatea a solicitat paratului restituirea sumei de 73,75 lei ramasa nedecontata din primul avans iar la 29.09.2010 a emis o noua solicitare de rambursare pentru suma de 1123,10 lei

La 23.09.2010 contractul individual de munca al paratului a incetat in baza art. 55 lit. b C.muncii, fara ca acesta sa fi rambursat sumele nedecontate, rezultand o suma totala de rambursat de 1196,85 lei

In drept invoca dispozitiile art. 272 alin 1 C.muncii, cap. L lit. i din contractul individual de munca, art. 82-84 si urm. C.pr.civ

Solicita solutionarea cauzei si in lipsa.

Anexeaza extras de cont, istoric avansuri, raport cheltuieli, facturi si bunuri fiscale, aprobare deplasari, cereri restituire

Prin sentinta civila 5398/22 noiembrie 2012 Tribunalul Prahova a admis exceptia neompetentei teritoriale invocata din oficiu si a dispus declinarea cauzei spre competenta solutionare in favoarea Tribunalului Ilfov

Pe rolul acestei instante cauza a fost inregistrata sub nr._

La termenul din 6.03.2013 reclamanta prin aparator a aratat ca paratul a achitat integral debitul, depunand in acest sens chitante doveditoare

Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulata, prin prisma materialului probator administrat, tribunalul retine urmatoarele:

In conformitate cu dispozitiile art. 272 alin 1 C.muncii „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”

In cauza, din probele administrate, tribunalul retine ca paratul a incasat de la reclamanta, cu titlul de avans spre decontare, suma de 3700 lei, avans pe care l-a decotat la 31.08.2010 si respectiv 14.09.2010 (fila 13 dosar_ )

Ulterior, in cursul solutionarii prezentei cauze, paratul a rambursat reclamantei si diferenta de 1196,85 lei (filele 39-42 dosar), imprejurare in care actiunea de fata se dovedeste a fi ramasa fara obiect si va fi respinsa pentru acest motiv

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea formulata de reclamanta . cu sediul in Voluntari, ., Cladirea Cubic Center, etj. 5, jud. Ilfov in contradictoriu cu paratul V. A., domiciliat in Ploiesti, .. 9, ., etj. 1, apt. 187, jud. Prahova ca ramasa fara obiect

Cu recurs in 10 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2013

Președinte,

A. M. C.

Asistent Judiciar,

R. L. P.

Asistent Judiciar,

M. M.

Grefier,

M. P.

A.C. 07 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 475/2013. Tribunalul ILFOV