Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 438/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 438/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 639/93/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA CIVILA
Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă
și al asigurărilor sociale
SENTINTA CIVILA NR. 438
Ședința publică din 28 Februarie 2013
Completul compus din:
Președinte: G. N.
Asistent Judiciar: M. M.
Asistent Judiciar: R. L. P.
GREFIER: O. A.-M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamantul SINDICATUL N. AL LUCRATORILOR DIN TELECOMUNICAȚII FEROVIARE „TELCOM CF” ROMANIA în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat B. I., P. I. E., P. P. în contradictoriu cu pârâta S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dosar la primul termen de judecată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul cauzei, părțile, stadiul procesual, reclamantul a depus la 22.02.2013 cerere precizatoare alături de un set de înscrisuri, în 2 exemplare în vederea comunicării, pârâta a depus întâmpinare la 28.02.2013, într-un singur exemplar, reclamantul a solicitat judecarea în lipsă a cauzei ; după care:
Instanța reține că s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, conform art.242 pct.2 Cod proc.civ.
Tribunalul din oficiu, verificându-si competenta in temeiul art. 1591 alin 4, pune in discuție necompetenta teritoriala a Tribunalului Ilfov fata de obiectul cauzei si sediul reclamantului și o reține în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 15.02.2013, sub nr._, reclamantul SINDICATUL N. AL LUCRATORILOR DIN TELECOMUNICAȚII FEROVIARE „TELCOM CF” ROMANIA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată:
- la acordarea ajutorului material în cuantum de 2370 lei, datorat „cu ocazia sărbătorilor de Paști în cuantum de cel puțin un salariu de bază minim, după cum urmează – pentru anul 2009(570 lei), pentru anul 2010 (600 lei), pentru anul 2011 (600 lei), pentru anul 2012 (600 lei) ;
- la acordarea ajutorului material în cuantum de 1770 lei, datorat „cu ocazia sărbătorilor de C. în cuantum de cel puțin un salariu de bază minim, după cum urmează – pentru anul 2009(570 lei), pentru anul 2010 (600 lei), pentru anul 2011 (600 lei);
- la acordarea ajutorului material în cuantum de 2370 lei, datorat de Ziua Comunicațiilor în cuantum de cel puțin un salariu de bază minim, după cum urmează – pentru anul 2009(570 lei), pentru anul 2010 (600 lei), pentru anul 2011 (600 lei), pentru anul 2012 (600 lei) ;
- la plata salariilor suplimentare aferente anilor 2008,2009, 2010, 2011;
- la acordarea contravalorii tichetelor de masa aferente anilor 2010-2012;
- la plata sumelor solicitate, actualizate cu rata inflației la data plății;
- la plata dobânzii legale pentru toate sumele solicitate de la data scadenței pentru fiecare sumă și până la efectuarea plății.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului al muncii, ale Contractului colectiv de muncă valabil în perioada ianuarie 2008-mai 2009 la S.C. Telecomunicații C. S.A., Contractului colectiv de muncă valabil în perioada ianuarie 2008-mai 2009 la S.C. Telecomunicații C. S.A., Contractului colectiv de muncă valabil în perioada mai 2009- martie 2011 la S.C. Telecomunicații C. S.A., Contractului colectiv de muncă valabil în perioada aprilie 2011-iunie 2012 la S.C. Telecomunicații C. S.A.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice altă probă utilă cauzei.
Cererea precizată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, conform art.15 lit. a din Legea nr.146/1997.
Reclamantul a atașat, în copie, extrase din CCM Unic la Nivel de ramura Transporturi pe anii 2006-2011, cu acte adiționale și Anexa 4, din Contractele colectivw de muncă valabilw în perioada ianuarie 2008-mai 2009, mai 2009- martie 2011, aprilie 2011-iunie 2012 la S.C. Telecomunicații C. S.A., adeverințe privind calitatea de salariat a membrilor de sindicat, împuternicirea membrilor de sindicat pentru a fi reprezentați în instanța de către sindicat.
La data de 22.02.2013, pârâta a depus prin serviciul registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii prescrisă, eventual neîntemeiată și anularea Contractul colectiv de muncă .
În drept au fost invocate disp. art. 115 Cod de procedură civilă/ 205 Noul Cod proc.civ.
La termenul din 28.02.2013 tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetentei teritoriale, pe care a analizat-o cu precădere.
Analizând excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Ilfov, raportat la actele dosarului, instanța reține următoarele:
Cererea care a învestit instanța de judecată a fost formulată de către SINDICATUL N. AL LUCRATORILOR DIN TELECOMUNICAȚII FEROVIARE „TELCOM CF” ROMANIA, în valorificarea unor drepturi aparținând membrilor de sindicat referitoare la constatarea încălcării de către pârâtă a unor dispoziții ale contractelor colective de muncă.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor săi ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor. De asemenea art. 28 alin. 3 din același act normativ statuează expres că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.
În acest sens s-a pronunțat și Inalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă, prin Decizia civilă nr.6811 din 5.10.2011, în cadrul regulatorului de competență, stabilind că „ în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaște calitatea nu doar de a acționa(de reprezentant), ci legitimarea procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art.284 alin.2 C.muncii, de sediul sindicatului-reclamant”.
Așadar, în determinarea competenței teritorială în cauza de față în care sindicatului i se recunoaște legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 284 alin. 2 din Codul muncii, de sediul sindicatului.
Cum în speță, sediul sindicatului se află în circumscripția Tribunalului București, în temeiul prevederilor art. 159 pct. 3 și art. 158 alin. 3 C. pr. Civ., excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Ilfov va fi admisă și se va dispune declinarea competenței în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Ilfov.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul SINDICATUL N. AL LUCRATORILOR DIN TELECOMUNICAȚII FEROVIARE „TELCOM CF” ROMANIA în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat B. I., P. I. E., P. P. cu sediul în București, ..38, etaj X, camera 24,21,19, sector 1, în contradictoriu cu pârâta S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A. cu sediul în București, ..38, sector 1, în favoarea Tribunalului București.
Dispune scoaterea dosarului de pe rol și trimiterea acestuia la Tribunalul București Secția a VIII- a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în vederea soluționării.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.02.2013.
PREȘEDINTE, ASISTENT JUDICIAR, ASISTENT JUDICIAR, N. G. M. M. R. L. P.
GREFIER,
O. A.-M.
Redact. N.G. 04.03.2013
Tehnored. A.O.
2 ex.
..24, B., jud. Ilfov Tel. 021 – 312.23.43 Fax._ Operator de date cu caracter personal nr._ http://www.noulportal.just.ro |
În răspuns vă rugăm să menționați numărul dosarului și termenul de judecată |
Dosar nr._
Complet F 4 Civil
Către,
- TRIBUNALUL BUCUREȘTI -
București, sector 3, .,
Potrivit dispozițiilor luate de această instanță prin Sentința civilă nr.438 din 28.02.2013, pronunțata in dosarul nr._, privind pe reclamantul SINDICATUL N. AL LUCRATORILOR DIN TELECOMUNICAȚII FEROVIARE „TELCOM CF” ROMANIA în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat B. I., P. I. E., P. P. în contradictoriu cu pârâta S.C. TELECOMUNICAȚII C. S.A., având ca obiect drepturi bănești; s-a dispus declinarea competenței teritoriale în favoarea Tribunalului București.
Vă înaintăm dosarul _ cu un număr de .file, cusut și numerotat, spre competentă soluționare.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. N. O. A.-M.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3921/2013.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








