Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 4266/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4266/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 4266/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA Nr. 4266
Ședința publică din data de 13 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. R.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar C. O.
Grefier M. B.
Pe rol pronunțarea acțiunii având ca obiect drepturi salariale formulată de reclamanta P. Anișoara în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești, C. de A. Timișoara și T. C. S..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, se ia act că dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, după care s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele;
Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 19.02.2015, reclamanta P. Anișoara a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești București, C. de A. Timișoara și T. C.-S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii și obligarea pârâților să calculeze și să-i plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale recunoscute prin sentința civilă nr. 909/05.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.-S., rămasă irevocabilă la 21.01.2010 și sentința civilă nr. 939/09.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.-S., rămasă irevocabilă la 16.02.2010, de la data introducerii acțiunilor principale (data punerii în întârziere a debitorilor) și până la data executării efective a obligațiilor.
A motivat că, la data de 26.05.2009 a formulat cerere de chemare în judecată, iar prin sentința civilă nr. 909/05.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.-S. secția civilă, rămasă irevocabilă la 21.01.2010 au fost obligați pârâții să-i calculeze și să-i plătească sporul de confidențialitate de 15% de la data angajării sale (01.09.2009), până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, actualizat în funcție de indicele de inflație, precum și în viitor.
De asemenea, a arătat că la data de 08.05.2009 a formulat cerere de chemare în judecată, iar prin sentința civilă nr. 939/09.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.-S., rămasă irevocabilă la 16.02.2010 au fost obligați pârâții să-i calculeze și să-i plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, respectiv salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.09.2008 și până la data pronunțării sentinței, actualizat în funcție de indicele de inflație.
A mai arătat că până la data formulării prezentei acțiuni, din culpa pârâților, nu i-a fost făcută plata drepturilor salariate arătate mai sus, motiv pentru care apreciază că a fost prejudiciată, solicitând în acest sens plata dobânzilor legale pentru toată perioada întârzierii de la plată, conform sentințelor civile enunțate mai sus, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate, până la data plății efective a acestor sume, în raport cu principiul reparării integrale consacrat de art.1535 Cod civil.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii e diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligațiilor de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), reclamanta a considerat că, această împrejurare conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și, deci, nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.
A considerat că este îndreptățită la plata dobânzii legale, având în vedere că pentru drepturile de natură salariale recunoscute prin sentințele enunțate sunt aplicabile dispozițiile art.166 alin. 4 Codul muncii, potrivit cărora „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia determină obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului".
Or, în conformitate cu dispozițiile art.1535 Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, cum este cazul de față, daunele interese reprezintă tocmai dobânda legală pe care o solicită.
De altfel, și C. de A. București, prin decizia civilă nr.3482/R/2009, a reținut următoarele: „cât privește indicele de inflație, acesta reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși, astfel, la actuala lor putere de cumpărare, în timp ce dobânda legală reprezintă câștigul, folosul, profitul ce putea fi obținut de creditor prin investirea acestor sume".
A susținut că, nu poate fi invocată prescripția dreptului la acțiune, întrucât termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 cod civil se întrerupe, potrivit art. 2537 pct.l Cod civil, printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie de către debitor, cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului apreciind astfel că, termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care debitorii au făcut-o în cursul anilor..., cu ocazia plăților parțiale efectuate ( ultima plată parțială fiind făcută în cursul lunii decembrie 2014).
A mai susținut că, prin plata parțială a acestor sume de bani, a existat o recunoaștere indubitabilă din partea debitorilor, care a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani și, drept consecință, după fiecare plată efectuată a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
A precizat că, în sensul celor arătate mai sus, s-a pronunțat T. B. care, prin sentința civilă nr. 1023/M/2008, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor salariale apreciindu-se că prin acordarea drepturilor bănești reactualizate cu inflația și cu dobânda legală nu se realizează o dublă reparație, datorită naturii și scopurilor diferite ale acestor instituții, dobânda legală fiind prețul lipsei de folosință, iar prin actualizarea cu rata inflației se urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești. Prin urmare, actualizarea creanței este necesară pentru ca, în fapt, creditorul să obțină îndreptățirea exactă a obligației, iar potrivit art.1073 Cod civil, poate fi cumulată cu dobânda legală.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1535, 2517 și 2537 Cod civil, precum și dispozițiile O.G. 13/2011.
În dovedirea acțiunii, a depus la dosar în copie: sentința civilă nr. 909/05.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.-S. Secția civilă; sentința civilă nr. 939/09.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.-S.; fluturașii de salariu pentru lunile noiembrie și decembrie 2014; adeverința nr. 125/29.01.2015.
La data de 09.03.2015 pârâtul T. C.-S. a formulat și depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată iar, pe cale de excepție, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului C.-S., excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, dat fiind raportul juridic dedus judecății, pârâtul a susținut că are calitate de ordonator terțiar de credite, nu de ordonator principal, fapt care nu justifică calitatea sa procesuală față de ceilalți pârâți.
A susținut că, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, dar cel care coordonează, potrivit legii, acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, printre care și elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare, este M. Finanțelor Publice, ori, chiar și în cazul în care acțiunea ar fi admisibilă, obligația de acordare a sumelor nu revine în mod direct Tribunalului C.-S., ci Ministerului Justiției care alocă fondurile necesare Curților de A., acestea, la rândul lor, alocând fonduri Tribunalelor, deci T. C.-S. nu are nici o responsabilitate în acest sens.
Referitor la excepția prescripției dreptului reclamantei de a solicita sumele pretinse, pârâtul a susținut că, acestea puteau fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani, fiind pretenții distincte față de sumele datorate prin Sentința civilă nr.909/05.10.2009 și Sentința civilă nr. 939/09.10.2009, pretenții pentru care termenul de prescripție se raportează la data introducerii acțiunii în instanță.
A mai susținut că, cursul prescripției nu s-a întrerupt prin recunoașterea invocată de către reclamantă prin acțiunea introductivă, întrucât recunoașterea trebuia să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate în speță, dobânda legală ori, prin actele normative care au eșalonat plata sumelor prevăzute în titlurile executorii (sent. civ. nr. 909/05.10.2009 și sent. civ. nr. 939/09.10.2009), s-a prevăzut o procedură specială de executare, statul asumându-și obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum și nu cu dobânda legală.
Pe fondul cauzei, pârâtul a motivat că,O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a prevăzut la art. 11 alin. (3) că: „Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.."
A susținut că, în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar fi ajuns la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
De asemenea a arătat că, OG 13/2011 definește dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației și dobânda penalizatoare drept dobândă datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență.
A precizat că, în speța dedusă judecății creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență întrucât, în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen.
A mai susținut că, dispozițiile OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin OUG 18/2010 și ulterior Legea 230/2011 și OG 83/12.12.2014, stabilesc că, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la data de 31.12.2009, se va realiza după o procedură de executare eșalonată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 și urm. din Codul de procedură civilă, art. 1 din Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar precum și art. 35 din O.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015.
Pârâta C. de A. Timișoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, iar în subsidiar, pe cale de excepție, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar ca urmare a pronunțării de către ICCJ a Deciziei nr. 2/17.02.2014 în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(l), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(l) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, a solicitat admiterea în parte a acțiunii civile în sensul obligării la plata dobânzilor de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
A susținut că, prezenta cerere vizează un drept accesoriu față de dreptul principal, iar potrivit OUG 71/2009 legiuitorul a reglementat o plată eșalonată a sumelor obținute de creditori în temeiul hotărârilor judecătorești irevocabile pe perioada 2012-2016, la termene și în procente stabilite, astfel că orice procedură de executare a debitului principal este suspendată.
A arătat că, sumele nu dau naștere la calcularea de obligații accesorii pe perioada suspendării executării dispusă prin act normativ, concluzie derivată din caracterul accesoriu al dobânzii în raport de debitul principal.
A susținut că, necesitatea executării hotărârilor judecătorești trebuie asigurată la nivel național printr-un sistem prin care autoritățile să fie în măsură să execute într-un termen rezonabil toate hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești, or, se constată că statul și-a luat angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile și obiective stabilite în actul normativ menționat. In raport de art.6 din CEDO într-un stat care respectă preeminența dreptului nu pot rămâne fără efect hotărârile judecătorești irevocabile și prin urmare executarea unei astfel de hotărâri nu poate fi amânată pe o perioadă lungă de timp. C. Europeană a Drepturilor Omului a precizat în repetate rânduri că omisiunea autorităților, fără o justificare valabila, de a executa . o hotărâre definitivă pronunțată împotriva lor reprezintă o încălcare a dreptului de acces la o instanță, precum si a dreptului la respectarea bunurilor [A. împotriva României, nr. 7.114/02, § 40, 26 octombrie 2006, Metaxas împotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 26, 27 mai 2004, P. împotriva Moldovei, nr. 49.806/99, §§ 54-55, CEDO 2004-III (extrase)]. în privința termenului rezonabil durata acestuia trebuie analizată atât din perspectiva creditorului cât și a debitorului, în cauză statul român.
A precizat că, deși la momentul formulării cererii intrase în vigoare NCC, aplicarea în timp a legii civile este dată de art.6 alin.2 conform cărui „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
A menționat că, potrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului" or, din folosirea expresiei „poate determina" în cuprinsul acestei norme juridice rezultă că legiuitorul nu a reglementat un termen esențial pentru plata drepturilor salariale, care să atragă incidența art. 1079 din Codul civil. Totodată, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 1523 alin. 2 lit. d din Noul Cod civil, care se referă la neexecutarea obligației de a plăti o sumă de bani, asumată în exercițiul activității unei întreprinderi, iar nu la neplata drepturilor salariale.
A mai arătat că, potrivit art. 1088 din Codul civil, în cazul obligațiilor bănești, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, aceasta fiind datorată de la data formulării cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. Acest text este aplicabil în cauză potrivit art. 295 alin. 1 din Codul muncii, care consacră rolul de drept comun al legislației civile față de cea din materia dreptului muncii și dat fiind că, în acest domeniu, nu există nici o dispoziție care să reglementeze modul în care se acoperă prejudiciul cauzat prin neplata drepturilor salariale sau prin întârzierea nejustificată a plății acestora.
Referitor la prescripția dreptului material la acțiune în raport de dispozițiile art. 268 lit.c) Codul muncii pârâta a apreciat că prescripția dreptului material la acțiune nu a fost întreruptă ca urmare a „recunoașterii drepturilor, a plăților parțiale efectuate, iar în acest sens, nu trebuie făcută confuzia între prescripția dreptului de a cere executarea silită a titlului executor și prescripția dreptului material la acțiune, iar potrivit dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Astfel, prescripția dreptului de a cere executarea silită, mijloc de stingere a dreptului creditorului de a pune în executare, pe cale silită, titlul său executoriu, care presupune neglijarea exercitării acestui drept timp mai îndelungat. Ea începe să curgă de la data nașterii acestui drept și nu este o continuare a prescripției dreptului material la acțiune, ci o prescripție nouă, de sine stătătoare, ce privește în exclusivitate posibilitatea de a cere executarea silită a unui titlu ce obligă la a da, a face sau a nu face, corespunzător obiectului obligației or, în cauză debitorii, au procedat nu la recunoașterea dreptului ci, la executarea unor hotărâri judecătorești ce cuprindeau obligarea la plata unor drepturi salariale, susținere ce rezultă din OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
La data de 11.03.2015 pârâtul M. Justiției a formulat și depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată iar pe cale de excepție a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentințelor civile, având în vedere și dispozițiile art.6 alin.4 din NCC, respectiv art.201 din Legea 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute pe legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale cale le-au instituit.
A susținut că, sunt incidente dispozițiile art.12 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă întrucât, fiind vorba de prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție, pretențiile reclamantei pot fi examinate numai pentru o perioadă de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
A arătat că, data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
A mai susținut că, nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate(dobânda legală).
Pe fondul cauzei pârâtul a susținut că, reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese(daune compensatorii) constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, motiv pentru care nu se mai justifică și dobânda legală ajungându-se astfel la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.
A susținut că, obligarea la plata dobânzii legale nu se impune având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune(daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar pe de altă parte, în cauză sunt incidente prevederile art.1082 C.civil potrivit cărora debitorul este osândit de ce cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință, afară numai dac nu va justifica că neexecutarea provine din cauză străină care nu-i poate fi imputată.
În ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, pârâtul a arătat că, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare prevăzută de art.I din OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin OUG 18/2010, OUG45/2010 și prin Legea 230/2011.
A mai arătat că, plata sumelor datorate conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres de OUG 71/2009, în acest mod adoptându-se HG 422/2010,HG 257/2012,HG 598/2012,HG954/2012,HG1169/2012,HG149/2013,HG 355/2013, HG697/2013,HG 977/2013,HG 248/2014,HG 551/2014,HG 870/15.10.2014 și HG 1105/2014, iar în decembrie 2014, prin OUG 74/2014 privind rectificarea bugetară pentru anul 2014 au fost achitate anticipat toate sumele datorate pentru anul 2015 conform eșalonării descrise de OUG 71/2009.
A mai susținut că, atâta timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, reclamanta nu poate solicita acordarea de dobânzi pentru neexecutare.
Pentru termenul din data de 17.04.2015 reclamanta a formulat și depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâții C. de A. Timișoara și T. C.-S. prin care a solicitat respingerea apărărilor și argumentelor invocate prin întâmpinare și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Analizând actele dosarului instanța constată următoarele:
Reclamanta P. Anișoara în calitate de asistent judiciar în cadrul pârâtului T. C.-S. a chemat în judecată pe pârâții: M. Justiției și Libertăților Cetățenești, C. de A. Timișoara și T. C.-S. - pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să calculeze și să-i plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale recunoscute prin sentința civilă nr. 909/05.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.-S., rămasă irevocabilă la 21.01.2010 și sentința civilă nr. 939/09.10.2009 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.-S., rămasă irevocabilă la 16.02.2010, de la data introducerii acțiunilor principale (data punerii în întârziere a debitorilor) și până la data executații efective a obligațiilor.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul T. C.-S., instanța o constată neîntemeiată urmând a o respinge întrucât există raporturi juridice de muncă între acesta și reclamantă, având calitate de debitor, iar pe de altă parte de ordonator terțiar de credite cu obligația de a solicita alocarea sumelor necesare plății titlurilor executorii pentru personalul care-și desfășoară activitatea în cadrul acestuia.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți instanța o constată întemeiată urmând a o admite pentru următoarele considerente:
Conform considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.
Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe.
Pe de altă parte, o cerere de genul celei promovate este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, iar ca o plată să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a obligației principale și implicit și a celei accesorii trebuie ca respectiva plată să fi fost voluntară.
În cazul de față, plata a fost însă efectuată în temeiul unei dispoziții legale care eșalona executarea unui titlu executoriu; deci, nu a avut un caracter voluntar, ci plata era impusă pe de o parte de existența unui titlu executoriu, iar pe de altă parte de o normă juridică care reglementa modul de executare al unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani.
Cu privire la fondul pretențiilor instanța constată următoarele:
Instanța reține că titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit acestei decizii, s-a reținut că daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.
Sub acest aspect se reține că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3 .
Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda ( legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu ( erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat.
Astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
In ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării acestor titluri executorii.
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamanta în calitate de creditoare este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin acte normative succesive, a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, se apreciază că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, se constată că acțiunea este întemeiată în parte, urmând să fie admisă ca atare, în sensul că se va dispune obligarea pârâților să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate și neachitate din Sentința nr. 909/05.10.2009 pronunțată de T. C.-S. în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia Curții de A. Timișoara la data de 21.01.2010 și Sentința nr.939/09.10.2009 pronunțată de T. C.-S. în dosar nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia Curții de A. Timișoara la data de 16.02.2010 începând cu data de 19.02.2012 și până la data plății efective a drepturilor respective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. Anișoara – CNP_, domiciliată în loc. B., Al. Trandafirilor . . S. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești București, ., sector 5, C. de A. Timișoara, cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V. nr. 2A . și T. C. S., cu sediul în Reșița, .-4, jud. C. S...
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de T. C. S..
Admite excepția prescripției drept. material la acțiune invocată de pârâți.
Obligă pârâții să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate și neachitate din ..10.2009 pronunțată în dosar nr._ a T. C. S. și ..10.2009 pronunțată în dos. nr._ al T. C. S. începând cu data de 19.02.2012 și până la data plății efective a drepturilor respective.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 Noiembrie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE,
G. R.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI,
M. C. T., C. O.,
GREFIER,
B. M.
CO/BM-Ex.4
8.12.2015
Cod op.2626
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr.... | Despăgubire. Sentința nr. 4267/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
