Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2857/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2857/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 2857/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 2857
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Asistent judiciar L. A. P.
Asistent judiciar L. G.
Grefier I. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat C. E.-F. și pe pârâta ȘCOALA G. VRATA, având ca obiect drepturi bănești Dobânda legală aferentă conform sentinței nr.4467 din 04.10.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul Uniunii S. Libere din Învățământ – O. M., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina conform art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Instanța constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ..
Reprezentantul Uniunii S. Libere din Învățământ – O. M. lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
La data de 06.04.2015 s-a înregistrat la această instanță acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrei de sindicat C. E. F. prin care a chemat în judecată pe pârâta Școala Gimnazială Vrata, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr.4467/2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.
În fapt, s-a arătat că prin sentința nr.4467/2013 pronunțată de Tribunalul M. pârâta a fost obligată la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate reclamantei membră de sindicat pe perioada 01.01.2011 – 13.05.2011, actualizate cu rata inflației la data efectivă a plății.
Această sentință a rămas irevocabilă, însă membra de sindicat nu a beneficiat de plata drepturilor salariale acordate, fiind evident că acesteia i s-a produs un prejudiciu prin faptul că a fost lipsită de folosul sumelor de bani, salariile fiindu-i plătite sub nivelul celor reglementate de Legea 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008.
Potrivit art. 161 alin.4 Codul muncii (actualmente art. 166 alin. 4 ) „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”, art. 156 același cod (actualmente art. 161) prevăzând că „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.
De asemenea, art. 295 alin. 1 Codul muncii ( actualmente art.278 alin.1) prevede că „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În privința daunelor - interese datorate de unitate salariatului pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv art. 1088 Codul civil de la 1864 și art. 1530, 1531, 1535 din noul cod civil aprobat prin Legea 287/2009 .
Prin acțiune au fost invocate și disp. art.1, 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 care prevăd că „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea".
Față de aceste dispoziții legale, prin acțiune s-a susținut că pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.
Acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorul fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinsă între data scadenței și data plății efective, în timp ce actualizarea cu indicele inflației are ca finalitate păstrarea valorii reale a sumei de bani, fiind evident că reactualizarea sumelor cu indicele de inflație concomitent cu acordarea dobânzii legale nu conduce la o dublă acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor salariale datorate..
Referitor la acordarea dobânzii legale s-a arătat că a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia în interesul legii nr.2 în dosarul nr.21/2013.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 coroborate cu art. 148 alin. 1 teza a II-a Cod de procedură civilă, art. 161, 166, 268, 278 al.1 Codul muncii, art. 1, 2 din O.G. nr. 9/2000, art. 1088 Cod civil, art. 1530 și urm. noul Cod civil.
În susținerea acțiunii s-au depus următoarele acte: tabel nominal cu membra de sindicat care a împuternicit USLI să promoveze acțiunea, cartea de identitate a membrei de sindicat, sentința nr.4467/2013 pronunțată de Tribunalul M..
Pârâta a fost legal citată în cauză și i s-a comunicat în copie acțiunea conform art. 201 al.1 Cod proc. civ., însă nu a formulat întâmpinare.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Prin sentința nr.4467/04.10.2013 pronunțată de Tribunalul M. definitivă și irevocabilă a fost obligată pârâta Școala Gimnazială Vrata la plata către reclamanta membră de sindicat C. E. F. a diferențelor dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în baza Legii nr.285/2010 pe perioada 01.01.2011 – 13.05.2011, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății .
Prin acțiunea dedusă judecății formulată de reclamantă, reprezentată de U. S. Libere din Învățământ M. în baza art. 28 al. 2 din Legea dialogului social nr. 62/2011, se solicită să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești acordate prin sentința nr.4467/2013, pronunțată de Tribunalul M., pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Instanța din oficiu, față de referatul întocmit de grefierul desemnat cu înregistrarea informatizată a cauzelor în aplicația ECRIS, constată că:
Prin acțiunea ce a format obiectul dos._ al Tribunalului M., așa cum a fost precizată, reclamanta U. S. Libere din Învățământ M. în numele reclamantei C. E. F. a solicitat obligarea pârâtei Școala Gimnazială Vrata la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale cuvenite conform sen.civ.nr. 4467/2013 pronunțate de Tribunalul M. în dos.nr._, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.
Soluționând cauza, Tribunalul M. prin sen.civ. nr.4177/04.11.2014, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta unitate școlară la plata dobânzii legale pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sen.civ.4467/04.10.2013 pronunțată de Tribunalul M., începând cu data de 04.10.2013 și până la data plății integrale a acestor sume.
Sentința civilă a rămas definitivă prin neapelare.
Potrivit dispozițiilor dispozițiile art.431 alin.1 din C.proc.civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Astfel că, față de aceste dispoziții, instanța reține că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile existenței autorității de lucru judecat, având în vedere că, prezenta cauză se poartă între aceleași părți, având același obiectul și aceiași cauză ca și în cauza ce a format obiectul dosarului mai sus prezentat, situație în care instanța constată că, în cauză există autoritate de lucru judecat.
Pentru aceste considerente acțiunea reclamantei urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. având CUI_, cont bancar nr. RO42CECEMH0131RON0093455 deschis la CEC BANK, cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M. în numele membrului de sindicat C. E.-F. având CNP_ în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. VRATA, cu sediul în loc Vrata având CUI_ și cont bancar nr. RO38TREZ__ deschis la Trezoreria Vânju M..
Cu apel.
Pronunțată în ședința de la 11 Iunie 2015 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE
S. L.
CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI
G. L. P. L.
pentru asistent judiciar aflat în
c.o semnează președinte complet
GREFIER
I. I.
Red SL- 4rx
26.06.2015
Cod op.2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








