Obligaţie de a face. Sentința nr. 4201/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4201/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 4201/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 4201
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte M. I.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier E. V.
Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamanta T. D. în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. și M. E. și Finanțelor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință care învederează că prin compartimentul registratură P. de pe lângă Tribunalul M. a înaintat la dosar adresele nr. 3746/VI/14/21.10.2015 la care a atașat în copie Ordinul nr. 108/31.01.2011 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nr. 3748/VI/114/21.10.2015.
Se ia act că prin acțiune s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă și constatându-se cercetarea procesului încheiată instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data de 14.01.2015 sub nr._, reclamanta T. D. a chemat în judecată pe pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. și M. E. și Finanțelor, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, aferent anilor 2011, 2012, 2013, 2014 sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale calculate conform OG 9/2000 și OG 13/2011, precum și obligarea pârâtului M. E. și Finanțelor să asigure pârâtului M. P. sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În fapt, a arătat că pentru activitatea desfășurată începând cu anul 2011 și până în prezent nu a beneficiat de premiul anual datorită refuzului pârâților de a-l acorda.
A susținut că dreptul solicitat a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază”.
Prin acțiune s-a arătat că și Curtea Constituțională a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea - cadru nr.330/2009. Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea nr.285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Din interpretarea deciziei nr.21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că premiul anual a fost introdus în salariu sub forma unei majorări lunare, în același sens fiind interpretat textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
În art.25 alin.1- 4 din Legea nr.330/2009 s-au prevăzut condițiile pentru acordarea acestui drept, respectiv: pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea, dreptul acordându-se proporțional cu perioada lucrată; de asemenea, se prevedea că acest premiu poate fi redus sau nu se acordă în anumite situații expres prevăzute, plata efectuându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Prin art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Prin acțiune s-a susținut că premiul anual este un drept câștigat cât timp dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, fiind amânată numai plata sumelor bănești pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Așa fiind, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
În raport de disp. art.1 din Codul civil și art.15 alin.2 din Constituție care reglementează principiul neretroactivității legilor, un act normativ devine obligatoriu numai după promulgare și publicare în Monitorul Oficial, iar în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate fără un motiv deosebit de ordine socială drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Aplicarea imediată a legii noi constituie principiul și supraviețuirea legii vechi este excepția, iar principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Așa fiind, prin acțiune s-a arătat că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate care au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea dreptului.
Prin acțiune au fost invocate și dispozițiile art.20 din Constituția României referitoare la prioritatea tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în raport cu dispozițiile interne, precum și disp. art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la proprietate, reclamanta susținând că lipsirea sa de dreptul de a mai primi sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea sa de acest bun în sensul primului paragraf al art.1 din protocolul nr.1.
De asemenea, s-a făcut referire și la soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Bacău în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la interpretarea articolului art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art.17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303/2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CEcu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art.17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CEde creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii. Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.”
În concluzie, prin acțiune s-a susținut că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu/premiul anual și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile interne și internaționale invocate prin cerere.
Pârâtul M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii a arătat că în temeiul dispozițiilor art. 193 Cod procedură civilă „sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.
De asemenea, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 285/2010 „Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite. (2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile. (4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației”.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei a arătat că prin Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 17.04.2014 s-a statuat că „în interpretarea și aplicarea disp. art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civilă și ale art. 6 alin. 4, art. 2512 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse disp. art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
A mai arătat că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958- privitor la prescripția extinctivă coroborate cu art. 3 alin. 1 din același act normativ „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege” respectiv în termenul de 3 ani.
Astfel, solicită respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada anterioară datei de 14.01.2012.
Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că potrivit art. 39 alin. 1. Lit. w din Legea nr. 284/2010 „la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare”. Astfel, din aceste dispoziții reiese că s-a abrogat Legea nr. 330/2009 în integralitatea ei, inclusiv art. 25 care prevede acordarea premiului anual.
Totodată, a arătat că potrivit deciziei nr. 21/18.11.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție „a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință a stabilit că în interpretarea și aplicarea disp. art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Pe de altă parte, a arătat că momentul plății premiului anual aferent anului 2010 se află sub imperiul prevederilor Legii nr. 285/2010 și în conformitate cu disp. art. 8 din această lege „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Prin urmare, a arătat că Legea nr. 285/2010 prevede că în 2011 nu se realizează plata premiului anual aferent anului 2010 nu poate fi considerată o afectare a unui drept câștigat, însă modifică momentul în care respectivul drept poate fi plătit.
Legea nr. 285/2010 nu încalcă prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale iar potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, privarea de un bun, prevăzută de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere întotdeauna aflată sub controlul Curții Europene a Drepturilor Omului; totodată, privarea de un bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. De asemenea, se arată că restrângerea dreptului este contrară Convenției numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Caza Beyeler împotriva Italiei, 2000). Or, în cauza de față, se observă că restrângerea exercițiului drepturilor menționate este prevăzută de lege, este adoptată pe o perioadă determinată (până la 31 decembrie 2011) și este justificată de salvarea securității naționale. Dispozițiile legale criticate vizează restrângerea exercițiului dreptului și nu a substanței dreptului (dreptul la indemnizație nu s-a stins, ci a fost amânată plata), din moment ce acesta continuă să fie recunoscut și respectat în deplinătatea sa.
Astfel, a arătat că măsurile de restrângere adoptate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicându-se tuturor salariaților din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de regimul de finanțare. Măsurile propuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice cu care se confruntă România. Totodată, se arată că, în absența acestor măsuri, statul ar urma să fie lipsit de sursele de finanțare necesare supraviețuirii sale ca stat de drept și democratic. Legea nr. 285/2010 îndeplinește condițiile menționate anterior, fiind act normativ accesibil, precis și previzibil, nediscriminatoriu și motivat în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
A solicitat de asemenea, respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea sumelor rezultate în funcție de rata inflației deoarece fondurile alocate Ministerului P. pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate prin lege anuală a bugetului de stat, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată – chiar reprezentând indicele de inflație.
Totodată a arătat că în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice „cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată” iar potrivit art. 47 „creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol”.
Prin urmare, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limitele creditelor bugetare anuale aprobate și întrucât M. P. este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat și din aceste motive, apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor ce ar putea fi acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune interese, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.01.2011, a arătat că potrivit OG nr. 13/2011 „părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești”, iar art.1535 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Or, în cauză nu există nicio convenție între reclamantă și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispozițiile privind dobânda legală nu își găsesc aplicabilitatea în speță.
Pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul M. au depus întâmpinare prin care au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii.
În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, au arătat că acțiunea a fost promovată la data de 14.01.2015 după . Codului civil, astfel că aplicabile sunt disp. art. 6 și art. 116-110 indice 2 din Legea nr. 71/2011 privind Codul civil, conform cărora regulile noului cod civil se aplică și creditorilor ale căror creanțe s-au născut înainte de data intrării sale în vigoare.
A invocat prevederile art. 2501 alin.1, 2503 alin. 2, 2517, 2523 și 2524 din Codul civil, art. 171 și 268 alin. 1 din Codul muncii, Practica Curții Europene a Drepturilor Omului precum și decizia nr. 1/17.02.2014 adoptată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, arată că atât dreptul principal – plata premiului anual începând cu 01.01.2011 cât și dreptul accesoriu – daunele interese echivalente cu dobânda s-a prescris întrucât au trecut mai mult de trei ani de la data de la care reclamanta ar fi trebuit să solicite acordarea acestora.
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, a arătat că cererea reclamantei se încadrează în categoria acțiunilor clasificate după scopul urmărit în acțiune în recunoaștere, reglementată de art. 35 din Codul de procedură civilă; acțiunea are caracter subsidiar celei în realizare care presupune contestarea actului administrativ de salarizare prin urmarea procedurii prevăzute de legea specială. Calea realizării dreptului este contestarea ordinului de salarizare presupus a fi emis cu încălcarea legii, procedura administrativ – jurisdicțională este obligatorie și prealabilă chemării în judecată.
Pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
A precizat că momentul plății premiului anual aferent anului 2010 se află sub imperiul prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ținând cont de faptul că legiuitorul stabilește expres că acest premiu anual pentru anul 2010 nu se acordă, precum și modalitatea de „compensare” a lui, pretențiile reclamantei privind plata acestui premiu în temeiul unei legi abrogate, sunt nefondate.
A mai arătat că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, „ci drepturi salariale suplimentare, legiuitorul fiind în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp. Le poate suspenda sau chiar anula”.
În aceste condiții, în speța dedusă judecății, faptul că Legea nr. 285/2010 prevede că în 2011 nu se plătește premiul anual aferent anului 2010 nu poate fi considerată o afectare a dreptului câștigat întrucât a fost modificat numai momentul în care respectivul drept poate fi plătit.
Totodată, a arătat că Legile nr. 284/2010 și nr. 285/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională a statuat că este constituțională o măsură de diminuare a veniturilor salariale, atâta timp cât se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi, este temporară, rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate: încadrarea în constrângerile bugetare determinate de fenomenul de criză economică.
Pe de altă parte, a arătat că instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, la care să se adauge dobânda legală în situația în care M. P., ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Pârâtul M. Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V. în soluționarea prezentei cauze și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister.
A arătat că între reclamantă și M. Finanțelor Publice nu există nici o un fel de raport juridic cu atât mai puțin procesual și că Guvernul este răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare, stabilite de legea bugetară anuală.
A precizat că M. Finanțelor Publice are atribuții expres prevăzute de lege și nici un text de lege nu prevede în sarcina acestui minister obligația de a asigura fonduri necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituții, în speță M. P..
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că în baza art. 8 din Legea nr. 285/2010 sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinările depuse de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de P. de pe lângă Curtea de Apel C. prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de acestei instituții și admiterea acțiunii, reiterând cele invocate în cererea de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 883/15.06.2015 pronunțată de Tribunalul V. – Secția I Civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale de soluționare a pricinii și a fost declinată competența teritorială de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului M..
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul V. a reținut că prezentul litigiu este un litigiu de muncă și că din punct de vedere al competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin.2 Codul muncii și art.210 din Legea nr.62/2011; având în vedere că reclamanta are domiciliul și locul de muncă în județul M., instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul M..
Totodată, s-a reținut că sub aspectul competenței, dispozițiile art. 127 Cod de procedură civilă nu își găsesc aplicarea în prezenta cauză, întrucât reclamanta nu are calitatea de procuror la parchetul de pe lângă instanța în competența căreia intră soluționarea prezentei cauze, respectiv la Tribunalul M., ci, așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, la P. de pe lângă Judecătoria Vânju M..
Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 23.07.2015 sub nr._
Din oficiu, în baza dispozițiilor art.22 alin.2 Cod procedură civilă s-au solicitat relații la P. de pe lângă Tribunalul M. referitor la calitatea de salariată a reclamantei și la acordarea drepturilor bănești în perioada în litigiu, relații comunicate cu adresele nr. 3418/VI/14/09.10.2015, nr. 3746/VI/14/21.10.2015 și 3748/VI/14/21.10.2015.
Analizând acțiunea în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Reclamanta T. D. îndeplinește funcția de procuror și desfășoară activitate la P. de pe lângă Judecătoria Vânju M..
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta solicită să fie obligați pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. și M. E. și Finanțelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare aferent anilor 2011, 2012, 2013, 2014 sume actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011 potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011 când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală, precum și obligarea pârâtului M. E. și Finanțelor să asigure pârâtului M. P. sumele necesare acordării acestor drepturi salariale..
În baza art.248 alin.1 Cod pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți:
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă Curtea de Apel C., instanța reține că prin acțiune se solicită plata unor diferențe salariale urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 și în continuare.
Potrivit art. 6 al.4 din noul Cod civil „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”, art.6 al.5 din același cod dispunând că „dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .”.
În raport de dispozițiile art. 6 al.4 din noul Cod civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011, se constată că pentru diferențele de drepturi salariale constând în premiu anual, solicitate începând cu data de 01.01.2011 se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Potrivit art.3 din acest decret termenul de prescripție este de 3 ani, art.7 dispunând că „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”.
De asemenea, art.12 din decret prevede că „În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”, text aplicabil în cauză, deoarece plățile solicitate se plăteau lunar, fiind prestații succesive.
Se mai reține că potrivit art. 171 Codul muncii republicat (anterior art. 166), dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Față de aceste dispoziții legale, se constată că în raport de data introducerii cererii – 14.01.2015 - dreptul la acțiune este prescris pentru drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.01.2011 – 14.01.2012.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă Curtea de Apel C., instanța constată că este neîntemeiată, având în vedere că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.7 din Legea nr.284/2010 și nici ale art.7 din Legea nr.285/2010, obiectul acțiunii dedusă judecății constând în pretenții și nu în contestație cu privire la stabilirea drepturilor salariale.
Totodată, se reține că reclamanta, în calitate de angajată a pârâților, are un interes în cauză și anume acela de a obține de la ordonatorii de credite drepturile salariale constând în premiu anual, drepturi care potrivit susținerilor acesteia i se cuvin în baza unor dispoziții legale ce reglementează salarizarea din sectorul bugetar.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. E. și Finanțelor, se constată, de asemenea, că este neîntemeiată.
În acest sens se reține că rolul Ministerului Finanțelor Publice conform Legii 500/2002, este acela de a emite norme metodologice, precizări și instrucțiuni prin care se stabilesc practicile și procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, activitățile de control intern și audit intern privind modul de gestionare a acestora, încheierea exercițiului bugetar anual, contabilizarea și raportarea acestuia; de a solicita rapoarte și informații oricăror instituții care gestionează fonduri publice; de a aproba clasificațiile bugetare, precum și modificările acestora; de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor; de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, potrivit dispozițiilor OG nr.22/2002 ordonatorii principali de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, să solicite rectificarea creditelor bugetare; virările de credite bugetare prevăzute la alin. 1 se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Față de cele expuse, urmează a se respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă Curtea de Apel C., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. E. și Finanțelor.
Pe fondul cauzei, Tribunalul reține că prin art.25 din Legea nr.330/2009 s-a prevăzut că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, plata premiului făcându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Art.25 din Legea 330/2009 a fost abrogat prin art.39 lit.w din Legea 284/2010.
Ulterior, prin Legea nr.285/2010 s-a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege intrată în vigoare la data de 01.01.2011, iar în art.1 alin.1, 2 s-a prevăzut că „începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizaților de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Începând cu 01.01.2011 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut ….indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plăti din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
De asemenea, în art.8 din Legea nr.285/2010 s-a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Din interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că acest text reglementează situația sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, prevede încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că beneficiul premiului anual pe anul 2010 este recunoscut, modificată fiind numai modalitatea de acordare, în sensul că se acordă eșalonat și succesiv.
Din interpretarea coroborată a disp. art.1 alin.1 și art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că prin acest act normativ, începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum erau acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale acordate în anul 2011.
În cuprinsul legii nu se face distincție între categoriile de majorări salariale acordate personalului bugetar, respectiv nu se face referire la alte majorări salariale ce se acordă în 2011 urmare a includerii sumelor corespunzătoare premiului anual pe anul 2010, în afară de procentul de 15% prevăzut în art.1 din Legea nr.285/2010.
În ceea ce privește natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, prin decizia nr.414/14.07.2005 a Curții Constituționale s-a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.
De asemenea și prin decizia nr.1615/20.12.2011 Curtea Constituțională a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, să le modifice, să le suspende sau să le anuleze.
Referitor la susținerea reclamantei în sensul că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era un drept câștigat, iar instanța potrivit art.20 din Constituție trebuie să dea prioritate reglementărilor internaționale atunci când acestea sunt mai favorabile în materia drepturilor omului, se constată că prin Hotărârea din 8 mai 2005, pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare.”
De asemenea, prin această reglementare nu se încalcă nici principiul neretroactivității legii civile, deoarece dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, cu atât mai mult cu cât prin această prevedere nu s-a negat beneficiul dreptului, ci s-a schimbat numai modalitatea de acordare.
Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.115/09.02.2012 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr. 21/18.11.2013 prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin această decizie s-a reținut că Legea-cadru nr.330/2009 a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010; premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a mai reținut că aceste dispoziții legale - art.8 din Legea nr.285/2010 - prevăd modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu care a fost inclus în majorarea salarială din anul 2011, conform art.8 din Legea 285/2010.
În raport de aceste dispozițiile legale, se constată că începând cu 01.01.2011 premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate în anul 2011 conform art.8 din Legea 285/2010.
Salarizarea personalului bugetar în anul 2012 a fost reglementată prin Legea nr.283/2011 prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
În art.1 din acest act normativ se prevede că „în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
În art.7 alin.2 din Legea nr.283/2011 se prevede că „în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.
Din interpretarea dispozițiilor enunțate din Legea nr.283/2011 rezultă că urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, acesta este acordat și în continuare, întrucât de la data de 01.01.2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin decizia nr.115/2012 publicată în Monitorul Oficial nr.230/05.04.2012.
Cât privește salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2013 a fost reglementată prin OUG 84/2012, iar în art.1 s-a prevăzut că „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art.1 și art.3 - 5 din OUG nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012”.
Prin OUG 19/2012 s-au aprobat unele măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, iar în art.1 al.1, 3 s-a prevăzut că „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare… se majorează potrivit alin.(1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Prin urmare și în anul 2013 s-a menținut în plată, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor/indemnizațiilor de încadrare acordate personalului bugetar.
De asemenea, potrivit art.9 din OUG 84/2012 prevederile art.II din OUG nr.80/2010 aprobată prin Legea 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
În raport de această dispoziție se constată că se menține prevederea referitoare la neacordarea premiilor de către autoritățile și instituțiile publice și în anul 2013 - art.7 alin.2 din art.II din Legea 283/2011.
În ceea ce privește salarizarea personalului bugetar pe anul 2014 se constată că a fost reglementată prin OUG 103/2013.
În art.1 alin.1, 3 din această ordonanță se prevede că „în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare…. se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În art.9 alin.2 din OUG 103/2013 se prevede că „în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.
Prin OUG 83/2014 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
În art.1 al.1, 2 din această ordonanță s-a prevăzut că „În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții … În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În art.2 al.1 se arată că „Începând cu luna ianuarie 2015, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare…. se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În raport de cronologia actelor normative în materia salarizării personalului bugetar, se constată că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate conform art.1 din Legea 285/2010, iar ulterior, începând cu anul 2012, s-a menținut cuantumul brut al salariului de bază avut în luna decembrie din anul anterior.
În cauză nu se poate reține susținerea reclamantei referitoare la existența unei discriminări invocându-se în acest sens art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE din 29.06.2000 cu privire implementarea principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și art.17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.200 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
În acest sens se reține că diferența de tratament devine discriminatorie când există diferențe între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, însă în cauză nu a existat o discriminare cât timp salarizarea reclamantei s-a efectuat conform dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel că întregului personal bugetar i s-au aplicat aceleași acte normative referitoare la drepturile salariale.
Având în vedere motivele expuse se apreciază că este neîntemeiat petitul principal privind acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011; față de soluția pronunțată în capătul de cerere principal, se apreciază că nu se mai impune analizarea petitelor accesorii privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale.
În raport de considerentele în fapt și în drept anterior enunțate se constată că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă Curtea de Apel C..
Constată prescris dreptul material la acțiune al reclamantei pentru perioada 01.01._12.
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă Curtea de Apel C..
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. E. și Finanțelor.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta T. D. – CNP_ cu domiciliul procesual ales la P. de pe lângă Judecătoria Vânju M., . bis, email_, județul M. în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în București, sector 5, ., P. de pe lângă Curtea de Apel C. cu sediul în C., ., județul D., P. de pe lângă Tribunalul M. cu sediul în Dr. Tr. S., .. 6, județul M. și M. E. și Finanțelor cu sediul în București, ., sector 5, email_
Cu apel, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 27.10.2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. I. | Asistent judiciar, R. B. | Asistent judiciar, Ș. U. |
Grefier, E. V. |
Red. MI/tehnored EV
5 ex/18.11.2015
Cod operator 2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 4309/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
