Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 655/2014. Tribunalul NEAMŢ

Tribunalul NEAMŢ - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2014

Sentința nr. 655/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 1186/103/2014

Dosar nr._ - drepturi bănești –

ROMÂNIA

T. N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 20 mai 2014

SENTINȚA CIVILĂ NR.655/C

Instanța constituită din:

Președinte – C.-E. C. - judecător

- B. V. - asistent judiciar

- B. C. - asistent judiciar

- M. M. - grefier

La ordine a venit spre soluționarea acțiunea civilă formulată de reclamanții: T. C., S. R., S. A. L. D., S. A., N. M. I., C. L., B. I. D., C. N., A. O., G. F. în contradictoriu cu pârâții: M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, C. de A. S., cu sediul în municipiul S., . nr. 62, județul S. și T. S. cu sediul în municipiul S., ., nr. 62, județul S..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,care a învederat instanței următoarele:

- obiectul dosarului este litigiu de muncă – drepturi salariale;

- cauza se află la primul termen de judecată;

- stadiul procesual – fond;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- în urma verificărilor efectuate în sistemul ECRIS pentru primul termen de judecată s-a constatat că nu există alte dosare formate ca urmare a unor cereri formulate de aceleași părți, împotriva acelorași persoane și având același obiect ca în prezenta cauză, drept pentru care s-a întocmit referatul anexat, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. 1 ind. 1 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești;

Constatând că, termenul de astăzi reprezintă primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, tribunalul procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, conform art.131 din Noul Cod de procedură civilă, stabilind că este competent să judece pricina sub toate aspectele astfel:

- competența generală aparține instanței sesizate potrivit art.126 din Constituția României și art.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, precum și art.269 alin.1 Codul muncii și art.208 din Legea nr.62/2011;

- în privința competenței materiale constată că acest tribunal este competent potrivit art.269 alin.1 Codul muncii, art.208 Codul muncii și art.95 pct.1 NCPC;

- din punct de vedere teritorial competența în această cauză aparține Tribunalului N. potrivit dispozițiilor art.269 alin.2 Codul muncii și art.210 din Legea nr.62/2011.

Instanța invocă prioritatea dreptului Uniunii Europene conform art. 4 NCPC precum și neconstituționalitatea dispozițiilor art.231 (2) prima teză :”Instanța va înregistra ședințele de judecată”, raportat la Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Conexate C-293/12 și C-594/12 prin care a fost declarată nevalidă Directiva privind păstrarea datelor precum și la dispozițiile art.22(1), 23(1) și 26(1) din Constituția României și Legea nr.677/2001 pentru următoarele motive:

Înregistrarea ședințelor presupune stocarea în mediul electronic a unor date de identificare personală temporală și spațială.

Aceste informații nu pot fi reținute decât după exprimarea consimțământului expres și informat al tuturor persoanelor aflate în sala de judecată: justițiabili, avocați, juriști și martori cărora li se vor prelua datele personale într-un sistem de stocare, fără ca instanța – cea care are în atribuții să înregistreze ședințele – să aibă și elementele de garantare a drepturilor și libertăților consfințite de dispozițiile constituționale enunțate.

În fapt, deși s-a instituit obligația de înregistrare instanței aceasta nu are pârghiile necesare de a controla baza de date constituită prin preluarea informațiilor din ședințele de judecată, nu poate garanta că acestea nu vor fi folosite și transferate în diverse alte scopuri și nu are prevederi legale, în dispozițiile actualului cod sau alte legi speciale de a prelua în scris, expres, sub semnătură proprie a consimțământului conform dispozițiilor Legii privind protecția datelor personale, nr.677/2001. Aceasta ar presupune o prevedere specială care să permită judecătorului ca, anterior fiecărei ședințe de judecată, să dea explicații amănunțite cu privire la această procedură de înregistrare, să notifice practic toate persoanele existente în sala de judecată că, prin acceptarea înregistrării datele lor de identificare personală vor rămâne într-un sistem electronic de date pe care nu îl poate nimeni garanta că nu va fi fraudat sau preluat de hackeri.

Potențialul de nelegalitate transpare astfel și din imposibilitatea depistării scopului pentru care Noul cod de procedură civilă a introdus acest text. Ar fi fost un scop procedural acceptabil doar dacă încheierile de ședință nu s-ar fi putut redacta decât pe baza înregistrării. Or, dispozițiile art. 232(1) Noul cod de procedură civilă prevăd că încheierea de ședință este redactată pe baza notelor de ședință ale grefierului și numai dacă este cazul pe baza înregistrărilor efectuate.

Instanța apreciază astfel că acest text nu vizează ”publicitatea ședinței de judecată” în sensul art. 17 din Noul cod de procedură civilă. publicitatea este asigurată prin faptul că ședința de judecată se desfășoară în prezența publicului față de ședințele de cameră de consiliu unde dezbaterile au caracter secret, cu participarea unui număr limitat de persoane apropiate părților.

Instanța califică astfel ”înregistrarea electronică a ședinței de judecată” ca făcând parte din categoria măsurilor Big Brother asupra cărora deja s-a pronunțat C. de Justiție a Uniunii Europene în sensul că stocarea datelor personale încalcă drepturile și libertățile cetățenești.

În motivare, instanța pune astfel în discuție și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Conexate C-293/12 și C-594/12 prin care a fost declarată nevalidă Directiva privind păstrarea datelor, ce presupune o ingerință deosebit de gravă în drepturile fundamentale la respectarea vieții private.

Față de cererile depuse de părți asupra probatoriului, instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente deja la dosar, ia act că reclamanții nu mai insistă în expertiza tehnică solicitată.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin. 1 și 3 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, totodată constată că nu mai este necesară aplicarea dispozițiilor art. 238 din Noul Cod de procedură civilă, referitoare la estimarea duratei procesului, iar față de împrejurarea că s-a solicitat, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Noul cod de procedură civilă, judecata cauzei și în lipsă, unește cu fondul excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, invocată de pârâții: M. Justiției, C. de A. S. și T. S. și reține cauza în pronunțare.

T.,

Deliberând asupra conflictului de drepturi, reține următoarele:

În dosarul înregistrat pe rol sub nr._ , reclamanții T. C., S. R., S. A. L. D., S. A., N. M. I., C. L., B. I., C. N., A. O. și G. F. au solicitat obligarea pârâților M. Justiției, C. de apel S. și T. S. la plata dobânzilor legale aferente drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești începând cu data formulării cererilor prin care a solicitat acordarea drepturilor sau diferențelor salariale și până la data plății efective.

Au enumerat și au depus, în copie, titlurile executorii pentru care au solicitat aplicarea daunelor moratorii.

În motivare au invocat Decizia nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii și au argumentat admiterea acțiunii, astfel:

În concret, începând cu anul 2000 legislația privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești a suferit o . modificări ce au condus la discriminarea acestui personal în raport de alte categorii de bugetari, normele speciale referitoare la salarizarea acestora nefiind corelate cu legislația în vigoare privind salarizarea altor categorii de bugetari, cuprinse atât în codul muncii ( Legea nr. 53/2003) cât și în alte prevederi legale aplicabile în materia salarizării altor categorii de personal bugetar. Toate aceste modificări au generat inechități sub aspectul regimului drepturilor salariale, iar pentru înlăturarea acestor inechități au formulat mai multe acțiuni judecătorești prin care au solicitat acordarea sporurilor, indexărilor și suplimentelor salariale de care au fost privați în mod nejustificat, acțiuni care au fost admise prin hotărârile judecătorești irevocabile indicate în petitul acțiunii.

Deși aceste hotărâri judecatoresti irevocabile privind plata unor drepturi salariale erau executorii de la data pronunțării lor, pârâții nu au înțeles să li se conformeze și să execute de bună voie și imediat obligațiile de plată stabilite în sarcina lor, așa cum impuneau dispozițiile art. 371 ind. 1 cod procedură civilă anterior, sub imperiul căruia au fost pronunțate hotărârile ce constituie titluri executorii. Mai mult decât atât, eficiența acestor hotărâri s-a materializat doar in cazul magistraților care s-au pensionat, întrucat doar acestora li s-a majorat cuantumul pensiei datorate în funcție de drepturile obținute prin respectivele hotărâri, în timp ce restul personalului din sistemul de justiție a beneficiat doar de câteva plăți parțiale insignifiante ca și cuantum față de suma totala datorată. În acest fel s-a produs o discriminare însemnată în rândul aceleiași categorii profesionale, în funcție de îndeplinirea sau nu a condițiilor efective de pensionare. O alta discriminare s-a produs între personalul din cadrul sistemului de justiție și alte categorii de personal bugetar cu privire la executarea eșalonată a plății acestor drepturi salariale restante în sensul în care alte categorii de bugetari (de exemplu personalul din învățământ sau aparatul administrativ teritorial) au primit aproape in totalitate sumele datorate, în timp ce reclamanților, prin norme succesive, li s-au impus eșalonări și reeșalonări începând din anul 2008 și până în prezent, context în care, din totalul sumelor datorate, s-au efectuat plăti doar în limita unui procent de cca 30%.

În atare condiții, având în vedere și faptul că nu este exclusă o noua posibilă reeșalonare, s-au considerat îndreptățiți a solicita și obține o dezdănare lunară pentru neexecutarea întocmai și la timp a hotărârilor judecătorești, în vederea acoperirii integrale a prejudiciului ce a fost cauzat prin amânarea succesivă și dincolo de limitele unui termen rezonabil a plății unor drepturi salariale restante obținute în baza unor hotărari judecătorești definitive și irevocabile.

Temeiurile privind solicitarea acestei dobânzi legale rezida din următoarele prevederi legale:

- Art.1073 cod civil 1864, potrivit căruia „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”;

- art. 1088 cod civil 1864, potrivit căruia „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”.

- Art. 1488 din Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind noul cod civil, care conține următoarele prevederi:

„(1) Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate.

(2) Plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obișnuit în locul unde aceasta trebuie efectuată.

(3) Cu toate acestea, creditorul care acceptă în condițiile alin. (2) un cec ori un alt instrument de plată este prezumat că o face numai cu condiția ca acesta să fie onorat. „;

- art. 1489 din Legea nr. 287/2009 privind noul cod civil care, referitor la dobânzile sumelor de bani, stipulează că ” …dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege.”;

- art. 1531 din Legea nr. 287/2009 privind noul cod civil care conține următoarele reglementări referitoare la repararea integrală și evaluarea prejudiciului:

„(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.”;

- art. 1535 din Legea nr. 287/2009 privind noul cod civil referitor la daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești, potrivit căruia:

„(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.”;

- art. 1536 din Legea nr. 287/2009 privind noul cod civil, referitor la daunele moratorii în cazul obligațiilor de a face, potrivit căruia „ În cazul altor obligații decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligației, cu excepția cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligației.”

- art. 2 din OG nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, potrivit căruia „ În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.”;

- art. 3 din OG nr. 13/2011, care prevede că:

„(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României.

(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale.

(3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.”.

Față de dispozițiile legale anterior enunțate, dobânda legală (circumscrisă noțiunii de daune interese moratorii) se datorează indiferent de motivul pentru care suma datorată nu este plătită la scadență și independent de existența sau inexistența culpei debitorului, indiferent dacă este sau nu prevăzută în vreun contract încheiat între părți, iar existența unui act normativ de eșalonare a plății debitului nu poate înlătura îndreptățirea noastră la plata dobânzilor legale pentru sumele scadente stabilite prin hotărâri judecătorești, un astfel de act normativ având ca efect numai amânarea executării obligației.

Acordarea dobânzii legale nu este condiționată de încheierea unei convenții în acest sens, indiferent cine este debitorul (persoană juridică de drept public sau privat ori persoană fizică) și fără a fi necesar a se face dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale, aceasta deoarece condițiile răspunderii civile ce incumbă pârâților au fost verificate cu ocazia judecății inițiale, în urma căreia s-a stabilit debitul principal, iar existența noului prejudiciu, constând în beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii sumelor datorate, este prezumată de dispozițiile legale menționate anterior.

Rezultă din cele expuse anterior că în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor dobânzi legale, datorate pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.371 1 Cod proc. Civilă anterior obligațiile de plată trebuiau aduse la îndeplinire de bunăvoie, ori ca urmare a adoptării actelor normative menționate mai sus arătate au fost împiedicați să procedeze la executarea silită a obligațiilor stabilite prin hotărâri judecătorești.

Soluția de obligare a pârâților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind faptul că amânarea executării datoriei sau eșalonarea acesteia a fost dispusă prin ordonanță de urgență adoptată de Guvern, fără acordul creditorilor, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea drepturilor și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.

Prejudiciul suferit prin eșalonarea succesivă a plății drepturilor salariale nu poate fi considerat acoperit prin actualizarea creanțelor în raport cu rata inflației în condițiile OUG 71/2009.

Astfel, actualizarea cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plății, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.

Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.

Dacă actualizarea la indicele de inflație are, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.

Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanțelor noastre se cuvin ca daune moratorii, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.

Au mai învederat faptul că drepturile salariale irevocabil stabilite prin hotărârile judecătorești menționate anterior au început a fi achitate cu foarte mare întârziere si apoi eșalonat.

Menționăm că punerea în întârziere a debitorilor a fost realizată, potrivit art. 1079 cod civil 1864, odată cu înregistrarea cererilor de chemare în judecată la datele precizate în petitul acțiunii de fata pentru fiecare titlu executoriu în parte.

Referitor la modul de calcul al dobânzii solicitate, au precizat că rata dobânzii legale prevăzută de OG 9/2000 ( pentru sumele datorate cu acest titlu până la data de 24 august 2011) și respectiv OG 13/2011 ( pentru sumele datorate cu acest titlu de la 24 august 2011 pana la data plății efective) se impune a fi aplicată la sumele nete lunare pe care erau îndreptățiți a le primi, obținute din sumele brute reactualizate lunar cu coeficientul de inflație, așa cum se menționează în hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pe care le-au atașat.

În dovedire au depus înscrisuri și au solicitat admiterea probei cu expertiză contabilă, probă la care, prealabil primului termen de judecată în ședință publică, prin cererea depusă la dosar la termenul din data de 20.05.2014 f.169) au renunțat.

Prin întâmpinările depuse la dosar de către pârâți, s-a invocat excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, având în vedere și dispozițiile art.201 din Legea nr.71/2011 care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.

Au invocat dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958 în conformitate cu care “În cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.

Creanța fiind supusă termenul de prescripție de 3 ani, perioada anterioară, ar trebui înlăturată pe excepție.

Prin Decizia nr.304/4.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat în sensul celor de mai sus, astfel „a respins ca nefondat recursul pârâtului și a menținut decizia recurată cu motivarea că termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii…”

Au precizat astfel că, nu a avut loc întreruperea cursului prescripției prin recunoaștere întrucât recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală. Or, statul și-a asumat expres obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum, actele normative respective au eșalonat plata sumelor respective.

A precizat pârâta C. de apel S. că două din titlurile executorii pentru a căror plată cu întârziere se solicită dobânda legală au fost achitate integral (sent.civ. nr.1225/4.10.2007 și sent.civ.nr.1303/1.11.2007 achitate la data de 13.02.2008).

Pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației susținând că s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.

Problema dobânzii compensatorii prevăzută de Noul Cod civil s-ar putea pune doar de la momentul intrării sale în vigoare (octombrie 2011).

Potrivit art.1088 din Codul civil, „La obligațiile care au ca obiect o sumă de bani oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate”.Aceste daune –interese pentru neexecutare se cuvin fără justificarea, din partea creditorului a vreunei pagube, acestea nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care după lege, dobânda curge de drept.

Daunele se acordă de asemenea, atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.

Au solicitat astfel să se constate că, obligarea și la plata dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), astfel cum rezultă din Minuta Comisiei de unificare a practicii judiciare în materie civilă, dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din 10.03.2010.

Au mai invocat în apărare și Decizia nr.190/2.03.2010 a Curții Constituționale care a statuat că OUG nr.71/2009, are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim – asigurarea stabilității economice a țării și păstrează un raport rezonabil, de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză.

Totodată măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului român în actualul context de acută criză economică națională și internațională.

Devalorizarea sumelor a fost evitată astfel prin actualizarea cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare totală a creanței.

S-au prevalat de proba cu înscrisuri și și-au rezervat discutarea altor probe în funcție de probatoriul ce va rezulta și din dezbateri.

Examinând actele și lucrările dosarului, completul specializat în materia litigiilor de muncă, constată că acțiunea dedusă judecății este întemeiată în fapt și în drept, motiv pentru care va fi admisă pe fond, după respingerea excepției invocată în apărare de către pârâți, pentru următoarele considerente:

Prin renunțarea reclamanților la proba cu expertiză tehnică solicitată, instanța a rămas învestită doar cu administrarea înscrisurilor pe baza cărora se va pronunța.

În fapt, pârâții datorează reclamanților plata solidară a titlurilor executorii în număr de 22 de hotărâri judecătorești devenite definitive și irevocabile în intervalul octombrie 2007- ianuarie 2010, enumerate în petitul acțiunii și depuse în copie la dosar.

Deși punerea în întârziere a pârâților s-a realizat practic prin cererile de chemare în judecată înregistrate în intervalul 12.09.2007- noiembrie 2009, plata acestora a început cu foarte mare întârziere, raportat la fiecare titlu executoriu în parte, în baza unor acte normative unilaterale Ordinul MJ Nr. 1859/C-2484-_-131-3774/Cdin 21 august 2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției; OUG Nr. 75 din 11 iunie2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției; OUG Nr. 71din 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar; OUG nr. 18/2010 – ce a modificat in sensul reeșalonării plățile prevăzute în OUG 71/2009; OUG nr. 45/2010– ce a modificat în sensul reeșalonării plățile prevăzute în OUG 71/2009; OUG nr. 113/2010– ce a modificat in sensul reeșalonării plățile prevăzute în OUG 71/2009; Legea nr. 196/2011; Legea nr. 228/2011; Legea nr. 229/2011; Legea nr. 230/2011pentru aprobarea OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar – care de asemenea prevede alte reeșalonări.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții solicită plata dobânzilor legale aferente acestor titluri.

Până la pronunțarea Deciziei nr.2/2014 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, caracterul creanțelor deținute de către reclamanți, în sensul dacă sunt purtătoare de dobândă sau nu, constituia o problematică neunitară.

Decizia menționată însă, lămurește controversa și aduce și argumentele clare în favoarea acceptării situației pozitive, în sensul acordării și a dobânzii legale chiar în condițiile reactualizării cu indicele prețurilor de consum, așa cum a dispus debitorul prin actele normative de eșalonare a drepturilor salariale din sectorul bugetar.

Astfel, Înalta Curte chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1) și alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, cu referire la acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, raportându-se la jurisprudența anterioară a Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, a reținut că, în materia OUG nr.71/2009 – nu s-a exprimat un punct de vedere cu privire la daunele moratorii.

Consideră astfel instanța supremă, următoarele:”Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.

În condițiile în care, de principiu, orice executare a unei hotărâri judecătorești se aduce la împlinire de bunăvoie, la data de 18 iunie 2009, a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416, potrivit căreia plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza în mod eșalonat.

Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Prin urmare, trebuie analizat în ce măsură suspendarea legală a executării silite este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.

Cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat "Despre efectele obligațiilor".

Această poziționare în cuprinsul codului face ca dispozițiile legale invocate să își găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.

Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistența unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

Cum . unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.

Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract….

Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordareade daune-interese compensatorii (damnum emergens).

În aceste condiții, s-a reținut că, sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei "cauză străină, care nu-i poate fi imputată" în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.

În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.

Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.”

În mod corect înlătură Înalta Curte, situațiile de exonerare a debitorului referitoare la cazul fortuit sau caz de forță majoră, apreciere aplicabilă în mod direct și cauzei dedusă judecății, raportat la apărarea pârâților privind criza economică.

O astfel de situație socială invocată este fără precedent. Și iată că cel mai înalt for al justiției românești a analizat legalitatea eșalonărilor la plată prin prisma echității absolute. Când legislativul este incongruent în elaborarea actelor normative, abătându-se de la principiile de bază, când se suprapun în mod nepermis atribute ale puterii executive (care doar administrează, pune în operă și în nici un caz nu poate crea legi) peste cele ale puterii legislative (care trebuie să fie singurul for al construcției legii), justiția trebuie să realizeze echilibrul, readucând în normalitate funcționarea unui stat.

În același context, instanța învestită cu prezenta cerere, înlătură ca nedovedită criză economică raportat la prioritățile financiare ale guvernărilor care s-au succedat. Se constată astfel că de la momentul stabilirii eronate a drepturilor salariale și până în prezent, s-au angajat cheltuieli bugetare halucinante, mult peste ceea ce reclamă o asemenea perioadă „de criză” și care împovărează nejustificat bugetul actual, situație ce se încadrează, în mod evident în categoria mai vastă a faptelor de corupție, pe care instanțelor judecătorești nu le este permis să le protejeze.

Printre eforturile bugetare încadrate în categoria acestor cheltuieli de natura celor voluptorii, instanța reține următoarele sisteme aplicate tip: big brother, actele de identitate biometrice, tehnologia complexă a cardurilor de sănătate, programul E-Romania, ș.a. care nu au justificare practică, despre ale căror avantaje și dezavantaje nu au avut loc dezbateri reale la nivel instituțional și în presă și care au dovedit în timp, că adâncesc starea de criză, pentru că au drept obiectiv doar controlul, supravegherea și evidența fără a cuprinde strategii și planuri de redresare economică și stimulare a producției.

Din această perspectivă, tribunalul constată că nu s-a dovedit pauperizarea reală a sistemului financiar pentru a se justifica neîndeplinirea obligației debitorilor de reparare întocmai a prejudiciului produs reclamanților-creditori, sub cele două atribute ale sale –damnum emergens și lucrum cessans.

De asemenea, ar fi plauzibilă o micșorare a veniturilor dacă, prin eforturile făcute la nivel general, s-ar preconiza în viitor o stabilitate economică axată pe producție, or sistemele care se doresc a fi implementate cu astfel de costuri, nu au ca finalitate decât integrarea într-o guvernare mondială, dovedită deja ca fiind coruptă și falimentară și nici într-un caz o însănătoșire a tuturor domeniilor de activitate care să prezume creșteri bugetare importante.

Sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune pentru plata dobânzilor solicitate,instanța o va respinge ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente: dreptul la dobânda aferentă drepturilor sau diferențelor salariale recunoscute prin hotărârile judecătorești indicate este un drept accesoriu în raport cu drepturile salariale acordate, așa încât regimul juridic al dobânzilor este identic, inclusiv din punct de vedere al prescripției extinctive, cu regimul juridic al drepturilor principale conform principiului

”accesorium sequitur principale”. Această concluzie este confirmată de disp. art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 2503 alin. 1 Vechiul Cod civil, potrivit cărora dreptul la acțiune privind drepturile accesorii se stinge odată cu stingerea dreptului la acțiune privind dreptul principal.

Ca efect al principiului ”accesorium sequitur principale”, întreruperea prescripției privind dreptul principal are ca efect întreruperea prescripției și în ceea ce privește dreptul la dobânzile aferente capitalului, ca drept accesoriu (în acest sens, decizia nr. 1274/2003 a CSJ în Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2003, pag. 203, decizie care atestă o practică contrară celei la care se referă pârâtul M. Justiției prin întâmpinare).

În speță, în privința drepturilor principale a operat întreruperea prescripției extinctive în temeiul art. 16 lit. b din Decretul 167/1958 ( în vigoare la data promovării acțiunilor și pronunțării hotărârilor ce constituie titluri executorii).

Totodată, de la data rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite drepturile salariale principale, a început să curgă termenul de prescripție a executării silite, termen care a fost întrerupt în condițiile art. 405 alin. 1 lit. a cod procedură civilă, aceasta deoarece, pe de o parte, dispozițiile art. 1 din Ordonanța nr. 71/2009 cu modificările ulterioare, (prin care s-a reglementat procedura de executare pentru plata sumelor prevăzute în hotărârile judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar) au semnificația unei recunoașteri a datoriei în înțelesul textului de lege sus menționat iar, pe de altă parte, în privința acestor drepturi s-au efectuat acte voluntare de executare, fiind efectuate mai multe plăți parțiale în contul obligațiilor de plată stabilite prin hotărârile judecătorești, aspect recunoscut de către pârâți.

În ceea ce privește dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, acestea nu sunt relevante în cauză întrucât obligația de plată a dobânzii penalizatoare nu poate fi caracterizată ca o prestație succesivă în raport de circumstanțele cauzei de față. Astfel, dobânzile legale aferente unor creanțe globale au un caracter unitar, iar perioada cuprinsă între data scadenței și data plății efective reprezintă doar un criteriu de cuantificare a prejudiciului cauzat prin întârzierea executării iar nu un element de periodicitate care să caracterizeze prestația debitorului. Această concluzie este confirmată de altfel și de disp. art. 2503 alin. 3 Vechiul Cod civil, potrivit cărora dispoziția de la alin. 2 privind stingerea printr-o prescripție deosebită a prestațiilor succesive nu sunt aplicabile în cazul în care asemenea prestații succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau convenție, un tot unitar.

În cauza de față, dobânzile solicitate prin acțiune au natura unor dobânzi penalizatoare în înțelesul art. 1 alin. 3 din OG nr. 13/2011, finalitatea acordării unor astfel de dobânzi constând în acoperirea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neîndeplinirii unei obligații bănești la scadență. Raportat la această finalitate rezultă că, spre deosebire de cazul dobânzii remuneratorii, în cazul dobânzii penalizatoare obligația debitorului de a plăti creditorului daune interese moratorii formează un tot unitar, iar perioada pentru care sunt calculate aceste daune interese prezintă relevanță numai sub aspectul cuantumului obligației de plată, fără a justifica însă caracterizarea prestației debitorului ca fiind succesivă.

Instanța reține din nou că indexarea nu reprezintă o valoare economică primită în plus de salariat, cum este cazul dobânzii, iar finalitatea ei constă în păstrarea aceleiași valori economice a sumelor de bani primite cu mult timp după data scadentă. Rațiunea indexării este justificată de faptul că salariatul care nu își primește la data scadentă salariul integral este prejudiciat întrucât, pe de o parte, este lipsit de plata adecvată a muncii sale, iar, pe de altă parte, fenomenul economic inflaționist îi reduce, în termeni economici reali, valoarea salariului achitat ulterior scadenței.

Așa fiind, actualizarea sumelor datorate cu rata inflației atât în temeiul titlurilor executorii irevocabile, cât și în temeiul art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009 este o măsură cu caracter compensatoriu care urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești până la data plății efective, însă această măsură nu este de natură să acopere și prejudiciul cauzat creditorului prin lipsa de folosință a sumelor de bani pe perioada cuprinsă între data scadenței și data plății efective, prejudiciu care este legal prezumat și care justifică plata dobânzilor penalizatoare, motiv pentru care este admisibil cumulul dobânzii legale moratorii cu actualizarea creanței. Aceasta este de altfel și soluția consacrată jurisprudențial prin decizia nr. 2/2014 a ÎCCJ.

În mod judicios apreciază reclamanții că nici măcar plata dobânzilor penalizatoare începând cu data punerii în întârziere nu acoperă integral prejudiciul suferit întrucât momentul de la care curg dobânzile penalizatoare este cel al punerii în întârziere prin introducerea acțiunilor ce au vizat plata drepturilor salariale, ori acest moment este ulterior datei la care s-a născut dreptul la despăgubiri. Așa fiind, prejudiciul suferit de reclamanți prin neacordarea drepturilor salariale cuvenite include lipsa de folosință a sumelor de bani cuvenite cu titlu de drepturi salariale începând cu data la care ar fi trebuit încasate sumele în discuție, dacă plata pentru munca depusă s-ar fi efectuat în mod legal și la timp și data plății efective, ceea ce înseamnă că acordarea dobânzii penalizatoare nu este nici ea de natură să asigure o reparare integrală a întregului prejudiciu.

Este neîntemeiată și susținerea pârâtului M. Justiției în sensul că nu s-ar justifica acordarea dobânzii penalizatoare prevăzute de art. 1 alin. 3 din OG nr. 13/2011 pe considerentul că obligațiile de plată stabilite în favoarea noastră nu ar fi exigibile, nefiind ajunse la scadență.

Caracterul scadent al obligațiilor de plată a drepturilor salariale stabilite în sarcina pârâților îl constituie hotărârile judecătorești definitive, intrate în puterea lucrului judecat, prin care aceste obligații, în sume brute, au fost compensate cu obligațiile de restituire a unor sume încasate necuvenit. În acest sens, prin sentințele nr.373/2011, 374/2011 ale Tribunalului S., rămase irevocabile, parte dintre reclamanți au fost obligați să restituie Tribunalului S. sume încasate necuvenit cu titlu de drepturi salariale în baza unor hotărâri judecătorești modificate ulterior de instanța de recurs, iar prin aceleași sentințe s-a dispus compensarea debitelor stabilite în sarcina noastră cu sumele de bani pe care pârâții recurenți le datorează în baza hotărârilor judecătorești de acordare a drepturilor salariale invocate și în prezenta cauză, reținându-se cu putere de lucru judecat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera compensația legală întrucât creanțele noastre împotriva Tribunalului S. sunt certe și scadente.

În ceea ce privește dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/2009, acestea nu afectează scadența obligației de plată în discuție, ci doar exigibilitatea ei întrucât ele reglementează, așa cum se menționează expressis verbis în cuprinsul lor, doar procedura de executare a hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar și devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011. Totodată, efectele eșalonării plăților sunt stipulate la art. 1 alin.2 din ordonanță și constau în suspendarea de drept a procedurilor de executare silită, această reglementare nefiind însă de natură să înlăture și efectele legale ale scadenței obligației de plată, scadență care, potrivit art. 1088 din vechiul cod civil și art. 3, din OG 13/2011, conferă creditorului posibilitatea de a solicita plata dobânzii penalizatoare.

Prin urmare, chiar dacă obligația de plată stabilită în sarcina recurenților nu este integral exigibilă, ea este scadentă prin raportare la disp. art. 274 din Codul Muncii, așa încât este datorată dobânda penalizatoare prev. de art. 3 din OG 13/2011, a cărei acordare depinde de momentul scadenței, iar nu de cel al exigibilității.

În ceea ce privește decizia nr. 190/2010 a Curții Constituționale, invocată de pârâtul M. Justiției, aceasta nu este relevantă în speța de față raportat la obiectul și temeiul de drept al pretențiilor deduse judecății.

Astfel, prin hotărârea sus menționată s-a stabilit compatibilitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu dispozițiile constituționale, reținându-se în esență că măsura eșalonării la plată a drepturilor salariale stabilite prin titluri executorii urmărește un scop legitim și că ea este proporțională scopului urmărit. Aceste statuări sunt însă irelevante în prezenta cauză în contextul în care nu s-au contestat măsurile de eșalonare prevăzute prin OUG nr. 71/2009, ci reclamanții au solicitat ca pe perioada întârzierii la plată să li se achite daune interese moratorii care să acopere lipsa de folosință a sumelor de bani ce ne sunt datorate.

În plus, în condițiile în care eșalonarea la plată nu ar produce altă consecință decât actualizarea creanțelor cu rata inflației, actualizare menită să asigure doar păstrarea valorii reale a creanței, iar nu și despăgubirea creditorului pentru neîncasarea creanței sale în maniera de a nu aduce nici un prejudiciu titularului dreptului, lipsa oricărei despăgubiri moratorii este de natură să încurajeze atitudinea debitorului de a întârzia plata sumelor datorate din moment ce adoptarea unor acte normative în acest sens constituie o posibilitate de care debitorul se poate prevala oricând în mod unilateral, așa cum a făcut-o din anul 2008 până în prezent când, prin acte normative succesive ( OUG nr. 75/2008, OUG nr. 71/2009, OUG nr. 45/2010, Legea nr. 230/2011, OUG nr. 17/2012), calendarul plăților a fost eșalonat și prorogat mai întâi pentru o perioadă de 18 luni, apoi pentru perioada 2011- 2013 și încă o dată pentru perioada 2012-2016, cu decalarea termenelor de plată pentru cotele procentuale cele mai însemnate din sumele datorate.

Cu privire la apărarea Curții de apel S. în sensul achitării integrale a două dintre titlurile executorii (sent.civ.nr.1225/4.10.2007 și 1303/1.11.2007), situație ce ar atrage reținerea excepției prescripției parțiale, tribunalul reține că nefiind vorba despre vreo stabilire clară a modului de stingere a obligațiilor și în lipsa unor indicații clare cu privire la prioritatea achitării creanțelor, modul imputării plății este stabilit de lege. Se aplică astfel, teoria de drept comun: datoria scadenta are prioritate fata de aceea care nu este ajunsă la termen, chiar daca aceasta din urma ar fi mai oneroasa. Daca toate datoriile sunt scadente, plata se impută asupra aceleia pe care debitorul avea un mai mare interes să o achite la data respectivă. In cazul când datoriile sunt la fel de oneroase, are intâietate cea mai veche, iar dacă sunt egale din toate punctele de vedere, imputația plății se face proporțional asupra tuturora.Instanța constată că indicația celor două titluri ca fiind executate nu poate fi reținută întrucât nu este respectată regula imputației plății legală, existând și alt titlu (sent.civ.nr.1479/6.12.2007) la care sumele sunt datorate anterior sentinței nr.1303/2007, prin raportare la data punerii în întârziere.

Pentru aceste considerente în fapt și în drept, instanța va admite acțiunea așa cum a fost formulată, după respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neântemeiată, excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, invocată de pârâții: M. Justiției, C. de A. S. și T. S..

Admite acțiunea formulată de reclamanții: T. C., S. R., S. A. L. D., S. A., N. M. I., C. L., B. I. D., C. N., A. O., G. F. în contradictoriu cu pârâții: M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, C. de A. S., cu sediul în municipiul S., . nr. 62, județul S. și T. S. cu sediul în municipiul S., ., nr. 62, județul S. și în consecință:

Obligă pârâții la plata către reclamanți a dobânzilor legale aferente sumelor recunoscute prin hotărâri judecătorești, începând cu data pronunțării fiecărui titlu executoriu și până la data plății efective.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării, apel ce se poate depune la T. N., Secția I-a Civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2014.

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

C.-E. C. B. V. B. C. M. M.

Red./tehnored. C.C. 23.06.2014/tehnored.M.M. 23.06.2014, ex. 15,

← Anulare act. Sentința nr. 967/2014. Tribunalul NEAMŢ  Solicitare drepturi bănești / salariale. Încheierea nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 655/2014. Tribunalul NEAMŢ